În anul 1939, în fața pericolului nazist, tot mai mulți oameni de știință germani aleg să plece în SUA. Printre ei s-a numărat și Oppenheimer, celebru fizician, care în anul 1942, lansează cursa pentru a crea bomba atomică.
El își va alcătui o echipă de eminenți oameni de știință, la baza Los Alamos din New Mexico, excepție făcând Einstein. În 16 iulie 1945, prima bombă atomică este testată în deșertul din New Mexico. După acest test, Oppenheimer a declarat că este un om mort. Am devenit distrugătorul lumii.
El va fi numit tatăl bombei atomice. În anul 1950, Oppenheimer devine unul dintre cei mai mari oponenți ai utilizării bombei atomice. Proiectul Manhattan va demara cautarea unei scrisori pe care, în anul 1938, Einstein a trimite președintelui Roosevelt, în care ăl informa că naziștii lucrează la un proiect prin care vor să fabrice bomba atomică.
El îi indica președintelui și sursa de uraniu pe care putea s-o utilizeze. Era vorba despre resursele de uraniu din Congo, pe care le extrăgeau belgienii. Einstein a declarat, mai târziu, că a regretat faptul că a scris această scrisoare.
Proiectul a costat 2 miliarde de dolari și timp de trei ani au lucrat peste 200000 de persoane. Proiectul Apollo, care a început în 1963 și s-a terminat în anul 1972, a costat SUA peste 5 miliarde de dolari și la el au lucrat 400000 de persoane.
Testul realizat în 16 iulie 1945 a fost un succes. Flacăra a fost vizibilă de la o distanță de 16 kilometrii și a eliberat o energie de 22000 TNT, adică echivalentul a 2200 de camioane de dinamită.
SUA au estimat că pentru a învinge Japonia aveau nevoie de un milion de soldați. Au preferat utilizarea bombei atomice care, în opinia lor, era mai eficientă. În august 1945, Truman cere să i se prezinte o listă cu cinci orașe japoneze, unde americanii puteau utiliza bomba atomică.
Condițiile meteorologice din Japonia au fost factorii care l-au influențat pe Truman, în alegerea celor două orașe, respectiv, Hiroshima și Nagasaki. În data de 5 august are loc primul bombardament. Timp de trei zile, Japonia nu a avut nicio reacție. Șocul și dezastrul au fost atât de mari, încât au redus la tăcere autoritățile japoneze.
În data de 2 septembrie 1945, Japonia capitulează. După ce au semnat documentul, japonezii, cu capetele plecate, au plecat în cea mai mare liniște.
Războiul făcuse peste 55 de milioane de victime. Japonia a pierdut 3/4 din teritoriile pe care le ocupase în China. În acest război, Japonia a pierdut 1,5 milioane de soldați. Sunt multe voci care au a fimat că proiectul Mahattan a fost un plagiat, fondat pe studiile și cercetările oamenilor de știință naziști.
Serviciile secrete britanice au fost cele care au furnizat date esențiale SUA, cu privire la cercetarea pe care naziștii o făceau în domeniul creării bombei atomice.

