Cercetătorii sunt încântaţi în momentul în care descoperă o utilizare nouă pentru un element vechi şi familiar. De exemplu, platourile de plăcintă au dat naştere la frisbee-urile după care se dau în vânt câinii în parc, iar toxina botulinică (considerată otrăvitoare în trecut) este folosită acum la tratamentele pentru îndepărtarea ridurilor. O altă descoperire se referă la hormonul OXITOCINĂ, care s-a dezvoltat în urmă cu 500 milioane de ani dintr-o versiune rudimentară, întâlnită azi în peşti şi amfibieni. Hormonul joacă un rol esenţial între prietenia durabilă dintre om şi câine, susţin cercetătorii.
Oxitocina a evoluat pentru ca mamele care îşi alăptează pruncii să producă mai mult lapte, pe măsură ce bebeluşii lor devin tot mai înfometaţi, scrie wsj.com.
Dar îngrijirea celor mici reprezintă doar jumătate din rolul oxitocinei. Mamiferele sunt nevoite să consume milioane de calorii pentru a produce lapte şi a se feri de predatori. Mai mult, acestea trebuie să-şi recunoască copiii în mulţime, iar oxitocina joacă un rol important în acest sens.
În perioada naşterii, mamiferele de sex feminin eliberează oxitocina în unele zone ale creierului şi hormonul permite „înregistrarea” mirosului, vocii, fizionomiei copiilor lor. Oxitocina recompensează acest comportament matern cu sentimente de bunăstare.
În ultimii 50.000 de ani, oamenii s-au aventurat într-o nouă activitate care are legătura cu oxitocina: domesticirea LUPILOR.
Cercetătorul Miho Nagasawa din cadrul Azabu University – Japonia – şi colegii săi au observat că, inevitabil, câinii din zilele noastre şi stăpânii lor secretă oxitocina atunci când se întâlnesc. În mod remarcabil, câinii care îşi privesc stăpânii cu ochi lungi secretă cea mai multă oxitocină – ca şi oamenii.
Savanţii au folosit oxitocina de tip spray pentru a „testa” nasurile câinilor. Oxitocina a făcut ca femelele să se bucure mai mult la întâlnirea cu stăpânii lor… care au înregistrat, de asemenea, o creştere a nivelului de oxitocină. Acest lucru ţine doar de câini şi proprietarii lor. Lupii domesticiţi şi stăpânii lor nu au reacţionat în acelaşi fekl şi câinii cărora li s-a administrat oxitocină nu au „socializat” cu oamenii pe care nu-i cunoşteau. Cu alte cuvinte, creierul câinelui a evoluat alături de cel al omului, „cu viteza luminii”, pentru a folosi oxitocina în scopul sudării unei legături aparte.
Fenomenul explică şi de ce unii stăpâni preferă să le vorbească patrupezilor lor ca unor copii, mai ales când fac năzdrăvănii. Oxitocina demonstrează că hormonii vechi nu se reinventează radical, ci capătă noi dimensiuni, se folosesc de ce au la îndemână pentru a evolua. Când oamenii şi lupii au început împreună acest drum, creierii lor s-au modificat definitiv, mai susţin cercetătorii.
