Muncesc la câmp, cresc copii, merg la biserică, gătesc şi spală, aduc speranţă ochişorilor mici şi calzi ai copilaşilor condamnaţi la uitare de statul român, fac să prospere second-hand-urile unor burtoşi slinoşi, uneori au două slujbe, pe scurt, duc greul unei vieţi care nu pare a se îmbunătăţi foarte curând. Despre cine vorbim, păi, despre cine dacă nu despre femeile simple de la ţară, bătaia de joc a unui stat care face bulbuci la bot vorbind despre protecţia socială? Si aşa, în afară de vedetele care au cu ce silicoane să vibreze pe la televizor, în general, femeile sunt categoria cea mai defavorizată a planetei, însă ţărăncile sunt chiar cea mai de jos pătură a acestei categorii, cel puţin în România. Sau aici este atât de vizibil încât expresia „strigător la cer” este un eufemism din ce în ce mai greu de înghiţit de cei ce încă se încăpăţânează să observe obiectiv mizeria realităţii sociale ce ne pune piedică zi de zi. Dat fiind că mă tot plimb prin Ilfov, Olt, Giurgiu sau Dâmboviţa cu tot felul de treburi puteţi să mă credeţi pe cuvânt: majoritatea femeilor de la ţară trăiesc într-un Ev Mediu îmbunătăţit cu câteva telenovele, jeanşi şi, pentru cine poate, un tatuaj făcut pe şest dacă vârsta le-o mai permite. Lucruri de suprafaţă ce amintesc mai degrabă de o „democraţie” tribală decât de ce promit băieţii aia ce s-au aciuat prin ministere (tutankamonii numiţi, nu aleşi). E drept, fiind în apropierea Capitalei, mai e cum mai e, dar nici nu vreţi să ştiţi cum se trăieşte, spre exemplu, în Făurei sat, judeţul Brăila. În esenţă, o femeie de la ţară, dacă are mare noroc, se trezeşte la 4,30 dimineaţa şi îşi dă duhul pe tarla, face o medie de 200-300 lei noi pe lună. E un miracol că încă mai sunt în viaţă… Bătrânele, însă, vai de steaua lor. O pensie de 300 de lei e o adevarată avere.
Cu toate acestea, aţi văzut vreo manifestaţie, o cerere de mărire de pensie, vreun marş, ceva? Nici n-o să vedeţi pentru că, în înţelepciunea lor ţărănească, ele ştiu că e, de fapt, inutil. Cu firimiturile de la stat, ar duce-o ceva mai bine o lună două, apoi ce să facă?, să iasă din nou în stradă? Cine să le platească biletul de InterCity de la Valul lu’ Traian în Bucale? Ei, acum spuneţi-mi dumneavoastră, la ce folosesc organizaţiile de femei de la toate aceste frumoase partide care, din patru-n patru ani, ne tot spun că vom avea Paradisul, aici în România. Bun, că strâng voturi, asta am înţeles, dar la ce bun, aia nu pricep (tot tutankamonii conduc).
De 25 de ani, la ţară, femeile traiesc în plină sclavie. Sclavie de Stat.
Voi reveni cât de curând cu o statistică absolut uimitoare care ar trebui să schimbe radical percepţia tuturor politicienilor români!
In primul rand ca din text reiese ca barbatul de la tara e privilegiat. E eronat, barbatul de la tara depune clar mai mult efort decat o femeie. Femeia de la tara, de fapt, spre deosebire de cea de la oras, ajunge si ea sa depuna un efort fizic substantial. de altfel omul chiar are nevoie sa depuna eforturi, fie barbat , fie femeie.
Adica ce-ati vrea, ca barbatul sa sape singur si femeia sa stea tuta?
La tara e mai greu asta.
Cat priveste daca ma gandesc la bunicii mei, bunicul ducea greul efortului. Hai sa nu fim prea incorecti.
Oamenii de la tara sunt frustrati, din cauza asta voteaza de 26 de ani numai non-valori, ca li se pare ca vor fi mai apropiati de ei. Treaba e ca acesti oameni modesti votati de oameni la fel de modesti, sunt interesati de a fura orice de la primele semnaturi. Asa ca, dupa principiul de la tara „il votam pe asta ca e de-al nostru” au ajuns vai de capul lor. Ei nu pot realiza, ca unul care stie toate matrapazlacurile locale, este cel mai periculos.
Corect ai spus, dl Stein.
Din pacate mentalitatea celor de la tara in privinta votului a fost transmisa si la mediul urban.