Stau de vorba cu diferite persoane angajate in sistemul educational nord american la toate nivelele si le explic despre legatura care exista intre sistemul educational din Romania si marile fabrici si institutii, de dinainte de 1989.
Le explic faptul ca in acea perioada, multe fabrici de dimensiuni mari, avea propriile lor licee, in care isi pregateau forta de munca sau o propulsau printr-o pregatire corespunzatoare, in invatamintul superior, multi dintre absolventi revenind dupa terminarea studiilor, inapoi in cadrul acestor fabrici, care le oferisera posibilitatea pregatirii profesionale medii.
Le explic ca aceste fabrici se ocupau de structura investitionala din acele licee, scoli profesionale(vocationale, in vest), postliceale si de maistri. Acele fabrici dotau laboratoare si ofereau tinerilor posibilitatea contactului cu productia reala si chiar sa lucreze zeci de ore in cadrul acestor fabrici pe perioada liceului…
Sintem martorii unor conflicte economice la nivel mondial, greu de gindit in urma cu citiva ani si de o amploare devastatoare pentru economiile mondiale. In acelasi timp, nu exista speranta unei iesiri din aceasta criza, datorita relatiei tinar-scoala, statisticile aratind cit de impovarat de datorii este un tinar dupa terminarea unei forme de invatamint superior, dar si teama lui de a incepe o astfel de cariera, care prin costurile ei, pune in pericol o eventuala familie, pe care tinarul ar dorii sa si-o construiasca, cumpararea unor bunuri dorite de tinar, trairea unei vieti in conformitate cu virsta si multe altele.
Auzim in capitalism despre datoriile tinerilor si incapacitatea lor de a le returna, dar nu auzim acelasi lucru in tarile care au inceput sa detroneze in toate clasamentele mondiale pe tinerii din tarile dezvoltate, cu universitati si colegii in top. Nu auzim de volumul creditelor delicvente acordate studentilor in tari cum ar fi : China, Rusia, Brazilia, Chile, Ecuador, Coreea de Sud, Finlanda, Norvegia, Peru si multe altele, ele neavind universitati si colegii in topul mondial, dar tinerii lor trecind valoric la toate concursurile internationale, cu mult peste cei din America, Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Olanda, Franta si alte tari carora le place sa li se spuna “capitaliste dezvoltate”.
Cum se face ca tineri din acele tari, care nu au sisteme educationale in top, furnizeaza tineri mult mai bine pregatiti, cu bani mai putini sau deloc, iar sacalii jewmericani au grija sa isi treaca facultatile in top pentru a derula afaceri cu acesti tineri, in final rezultind o lipsa de valori la toate nivelele?
Oare valorile americane emigreaza in Peru, Chile, Ecuador, Cuba, Rusia sau China, dupa absolvire si la ei ramin cei mai putin pregatiti?
Nu am auzit nici in tarile arabe din Orient, nici o stire legata de datoriile studentilor si absolventilor de universitati si colegii si faptul ca nu ar putea sa le acopere…
Stau de vorba cu tineri libieni si imi povetsesc ca “diavolul Gadaffi”, le oferea studii universitare fara plata si fiecarui student ii oferea o bursa lunara de 500 de dolari, iar acum, sint impietriti sa vada ce li se cere financiar aici in Nord America, pentru a absolvii o scoala, cite sacrificii trebuie sa faca pe parcursul ei si ce perspective au, dar mai ales ca statul este in cirdasie cu investitorii in sistemul educational si accepta sa deruleze relatia tinar-scoala ca o afacere, care este mai mult decit evident ca submineaza economia reala.
La fel spun si irakienii, legat de sistemul lor de invatamint sub Saddam si modul cum erau finantati ca sa studieze. Este interesant de discutat cu refugiatii irakieni din urma cu zece ani, care erau fortati sa se deplaseze in Siria pentru a scapa cu viata din fata nebuniei bombardamentelor americane. Ei au in totalitate, o impresie foarte buna despre regimul al Assad al acelor vremuri si modul cum au fost primiti si cum au fost copiii lor ancorati la sistemul educational sirian, cum au urmat colegii si universitati in Siria in acea perioada. Si atunci, de ce au “demolat” aceste tari, “binefacatorii” americani si aliatii lor?
Nu le vine sa creada acestor libieni, sirieni sau orakieni, pentru ca propaganda dementa care i-a atacat le-a spus ca acel sistem era communist sau totalitar si legat de Dracula, de teroare, de inrobirea omului, de inchisori si asa mai departe.
Dar cind nord americanii aud de aceste mecanisme de apropiere a scolii de economia reala, incep sa inteleaga partile bune ale acelor sisteme si sa isi doreasca sa creeze si ei unul, chiar daca nu la fel, cel putin mai favorabil decit cel actual, bazat in totalitate pe ideea de afacere cu tinerii, inainte ca ei sa creeze valoare sau sa inteleaga cum o pot crea.
De ce ar trebui statul sa sustina studentii in prima faza a pregatirii lor?
O prima ratiune, ar fi faptul ca societatea beneficiaza de aportul lor, fiind cetateni educati corespunzator si potential aducatori de venituri si taxe in economie, iar pe de alta parte, acesti fosti studenti, pot crea alte locuri de munca prin capacitatea lor de a dezvolta structuri economice si nu in utlimul rind, ei ajuta la avansul tehnologic si de cunostiinte in general. Gindind in acest fel, pare sa se justifice si sa fie un pas pozitiv in directia unui sistem educational corespunzator, eficient si ancorat la economia reala.
O analiza a Rezervelor Federale, arata ca o diploma de colegiu in America, furnizeaza doar 15% din investitia facuta, in ceea ce il priveste pe absolvent, pentru ca el plateste, in capitalism.
Realitatea este ca lipsa de implicare a guvernelor capitaliste din tarile dezvoltate si mai ales din America, in procesul educational, face ca imprumutind pentru a urma un colegiu sau o universitate, sa fie un joc riscant.
Eliminarea ideii de planificare economica, chiar daca ea exista, dar este la indemina sacalilor din finante si a marilor corporatii, face ca studentii sa nu stie ce oportunitati vor avea la terminarea acestor institute de invatamint superior, iar investitorii care acum se dau de ceasul mortii pentru ca nu isi pot recupera banii, ar trebui sa ghiceasca daca tinerii absolventi ar devenii vinzatori la McDonalds sau ingineri, in cazul in care va avea o diploma de absolvire a unei universitati sau unui colegiu.
In capitalism, studentii cu situatie financiara precara personala si in familie, sint scosi in afara sistemului educational, daca nu beneficiaza de aportul statului, ceea ce de foarte multe ori se intimpla, datorita garantiilor pe care statul le cere pentru a pune o parte din bani, garantii pe care tinarul nu le poate arata. Dar guvernul este singurul care poate elimina in mare parte acest risc prevazut de potentialul student.
O prima optiune, este ca guvernul sa finanteze in totalitate educatia superioara a tinerilor.
O alta optiune ar fi ca aceste guverne sa ofere imprumuturi in conditii mult mai avantajoase decit bancile, atit ca esalonare a platilor cit si ca dobinzi. Guvernele capitaliste trebuie sa se simta responsabile pentru educatia tinerilor si ancorarea lor in economie.
Un caz mai favorabil ar fi ca, guvernele sa faca platile lunare, in cazul in care tinerii au imprumutat de la sectorul privat, dupa care aceste guverne sa primeasca banii inapoi functie de venitul acestor absolventi, deci eventualele plati cu temporizare si penalizari se le preia guvernele, pentru ca in acele birorui guvernamentale sa nu se mai doarma sis a se faca afaceri personale, iar pierderea sa se vada si la ei, iar bugetul lor sa fie redus functie de factori constructivi din domeniul educational, de pregatirea si eficienta a tinarului la locul de munca.
Guvernul capitalist are la indemina chiar pirghii prin care sa poata considera returnarea evetualelor plati ale absolventilor, sub forma de impozit pe venit dupa incadrarea tinarului in cimpul muncii, pentru a face viata tinarului mai lejera si a-l tenta sa urmeze aceste forme de invatamint.
Exista insa si impedimente in aceste scheme de finatare si organizare a sistemului educational la nivel superior.
Contribuabilii ar trebui sa isi ia unele riscuri, fata de aceia care nu vor cistiga niciodata corespunzator pentru a returna sumele imprumutate pentru educatie. In al doilea rind avantajele pot fi discutabile pentru societate. Universitatile pot vinde cursuri la un prêt exorbitant catre studentii, carora nu le pasa daca acest curs le poate ridica nivelul de pregatire, pentru acesti studenti fiind doar o posibilitate de a-si mari nota pe ansamblu.
In Marea Britanie, in 2011, guvernul a intervenit si a pus o limita superioara pe taxele de scolarizare percepute de universitatile private, lasind sa se inteleaga ca aceste institutii vor putea creste cu un procent minim, numai in “circumstante exceptionale”. Instantaneu, universitatile si colegiile britanice, in proportie de peste 72%, au creat aceste “circumstante exceptionale” si evident au cerut fonduri mai mari sa se aloce de la guvernul britanic.
Exista un studiu, preluat in campania prezidentiala de Marco Rubio, in care se discuta despre plata absolventilor catre investitori functie de venitul relaizat, un procent de 10-15% din venitul realizat dupa ce tinarul a intrat in cimpul muncii, sub forma unei “reactii”.
In acest caz, tinarul, in loc sa imprumute pentru a platii studiile la colegiu sau universitate, va putea sa vinda un procent din acest potential venit obtinut, catre investitorii privati, proportional cu participarea lor. Procentul nu este cunoscut ce inseamna valoric, dar se anticipeaza un eventual venit, iar in acest caz exista posibilitatea ca tinarul sa primeasca mai multi bani, care sa acopere si eventualele necesitati legate de procesul educational si viata sociala.
Studentii nu iau in acest caz un risc prea mare, ei platind mai putin daca venitul lor este mai mic. Dar investitorii nu vor finanta orbeste orice li se cere, in cazul in care cursurile nu sint de natura sa creasca valoarea si performantele tinarului, deci vor disparea colegii si universitati.
Pe de alta parte, investitorii vor trebui sa faca fata riscului legat de incertitudinea carierei pe care o va urma tinarul. Pentru ca riscul investitorilor sa se diminueze, ei ar trebui sa investeasca intr-un numar mare de studenti, pentru ca probabilitatea de pierdere sa fie mai mica pe ansamblu.
In acest fel, investitorii vor fi legati de conomia reala si nu de minciunile de pe Wall Street si mecanismele financiare dereglatoare care nu tin cont de Main Street. Acesti investitori trebuie sa coboare in economia reala capitalista si sa creze valori, nu numai sa le ceara sa plateasca ceea ce nu creaza valoare.
Ei trebuie sa isi vada banii inmultiti in economia reala si cu o dinamica care sa arate valentele economiei capitaliste, de care le place sa se discute si anume: economie de piata, cerere si oferta, competitivitate si asa mai departe, la care ei nu participa in acest moment decit pe traseul lor, pentru a deturna cistigul si a crea tineri din ce in ce mai saraci.
Problema centrala care confrunta economiile capitaliste este “hazardul moral”, care la rindul lui creaza probleme in orice schema de finatare. Este ceea ce sistemul capitalista a distrus si se vede cel mai bine in sistemul de educatie, in care tinerilor le este frica si sint din ce in ce mai putin inclinati spre risc, ei fiind intr-un contingent din ce in ce mai mare dornici sa lucreze pentru stat.
In viziunea mea, exista si alte sisteme care ar putea avea success, in legatura cu participarea statului in procesul educational si in economie.
Este revoltator sa vezi studenti care termina facultatile si nu au loc de munca cu anii, in domeniul studiat, iar contractele pentru diferite lucrari la stat se ofera corporatiilor jefuitoare, fara nici o justificare, prevalindu-se de licitaii fictive. Personal, as vedea ca insasi statul sa creeze companii de diferite profiluri, cu tinerii absolventi, care sa fie finantate de stat si in care sa se investeasca in utilaje si ceea ce este necesar, iar aceste companii conduse de tineri absolventi, sa fie contractorii lucrarilor din domeniul public si nu sacalaii care au creat ideea de crony capitalism. Dupa care, acesti tineri se pot indrepta catre sectorul privat, cu experienta dobindita, sau pot ramine in sectorul de stat, guvernul alocind fondurile cistigate in deschiderea altror companii si oportunitati pentru tineri, daca magarii jefuitori private nu doresc sa o faca. In acest fel, statul ar putea fi mult mai aproape de sistemul educational si ar putea evalua nivelul lui de pregatire, ar putea ajuta tinerii sa se integreze in activitati productive si sa plateasca studiile facute, daca va fi cazul, functie de veniturile care le ofera acelasi stat si nu sa fie lasati in voia sortii si sa stea cu resume-ul in mina la portile corporatiilor, care incarca artificial sectorul de stat la diverse lucrari, imbogatind o serie de capuse in cirdasie cu cei ce semneaza aceste contracte din domeniul public.
Ar fi o serie intreaga de solutii, care ar trebui sa aiba in vedere responsabilitati la toate nivelele si sa dovedeasca ca fiecare dintre factorii de decizie inteleg rolul acestei tinere gerenatii pentru viitorul economiei si societatii in care traiesc.
Exista posibilitatea ca odata cu returnarea banilor de catre absolventi, functie de venitul lor, acestia sa fie dezinteresati si descurajati sa munceasca, dar si aici exista pirghii pe care statul le poate folosii pentru a responsabiliza factorii implicati.
Pentru a se pornii cu o gindire eficienta si pentru a crea conditiile ca tinerii sa fie alaturi de guvern si ceilalti factori responsabili in proces, care isi doresc sa aiba un profit, este neaparata nevoie in capitalism de legea falimentului pentru taxele scolare, pentru ca investitorii sa stie exact ceea ce cer de la sistemul educational, iar venitul lor sa fie legat de valoarea scolii si nu a venitului potential al absolventilor.
Deci solutii exista si pot fi gindite, dar deocamdata prostii de la virful sistemului educational romanesc, dorm si sint bucurosi ca acest capitalism le poate oferii ideea ca sistemul este o afacere la indemina lor, iar valoarea acestor elemente de decizie se vede clar in valorile create si nu poate exista nici o alta discutie….
Adrian Cosereanu
http://www.alternativaromaniei.com/
