Lumea subterană de la Gizeh este plină de mistere și secrete. Puțul lui Osiris a fost descoperit de către arheologii egipteni dar, până în anul 2009, nu a putut fi cercetat. Pentru a ajunge în zona puțului este nevoie să parcurgi anumite tuneluri. Nu se cunoaște scopul pentru care a fost construit.
Puțul este inundat și operațiunea de a scoate apa din interiorul său nu a fost una ușoară. Puțul se ramifică în interiorul său și duce la șase camere subterane, a căror suprafață este de peste opt metri, fiecare. Camerele se află în profunzime, la peste 10 metri. În interiorul acestora se află sarcofage a căror vechime este localizată în jurul anului 2100 î.Hr.
Specialiștii susțin că aceste camere erau dedicate simbolic, lui Osiris, zeul infernului. Sfinxul este intrarea care duce la o încrengătură de tuneluri și camere subterane, unde au fost înhumații regii mai multor dinastii.
În secolul al XIX-lea au fost descoperite primele grote. Surprinzător este faptul că în interiorul acestora au fost descoperite păsări mumificate. Din această cauză, grotele au fost numite Mormântul Păsărilor.
Arheologii au descoperit în interiorul grotelor artefacte și documente inestimabile. Se spune că, aceste grote aveau rolul de a proteja inteligența și cunoașterea acelei civilizații.
Marele medium Edgar Cayce a susținut că a avut viziuni, în urma cărora a declarat că documente privind cunoașterea universală sunt ascunse în lumea subterană de la Gizeh. Ceea ce susținea Cayce, în anul 1930, a fost descoperit, în anul 2009. Este vorba despre 32 de tăblițe a căror texte sunt de o importanță uriașă.
Arheologii au fost surprinși de exactitatea în care era redată constelația Lebedei, pe una dintre tăblițe. Datorită poziției sale în Calea Lactee, constelația simbolizează viața, eternitatea. Așezarea piramidelor și a întregului platou de la Gizeh s-a făcut respectând poziționarea stelelor care formează constelația Lebedei.
O descoperire interesantă pe care arheologii o studiază. Cum a fost posibil ca aceste civilizații să aibă noțiuni astronomice atât de precise, cu 2000 de ani î.Hr.?
În ceea ce privește situl numit Mormântul Păsărilor, se așteaptă răspunsuri științifice. Se pare că este vorba despre un cult al păsărilor, pe care vechea civilizație îl practica. Sunt deocamdată ipoteze pe care arheologii le-au dat.
Păsările, conform unor legende, erau gardienii lumii subterane. Datele obținute prin satelit demonstrează că, există multe încăperi subterane care nu au fost cercetate. Accesul la multe dintre acestea este practic inaccesibil, dat fiind existența unor puțuri care sunt foarte adânci și pline cu apă.

