Statul cheltuie pentru el şi pentru corporaţii şi bănci, nu pentru populaţie. Şi asta se întâmplă pentru că este corupt şi trădător, nu pentru că nu e nevoie de el. Statul suntem noi, dar câţiva ne-au trădat şi s-au erijat ei în statul român. Teoriile cu statul parazitar sunt aduse in fata pentru a se justifica genocidul populatiilor.
Am mai discutat zilele astea cu cineva şi îmi înşira numai clişee de pe la televizor gen „trăim într-o economie globalizată” sau „FMI şi UE ne ţin în frâu ca să nu facem abuzuri” etc. Unii oameni sunt ca nişte reportofoane care doar reproduc ce au auzit la alţii.
Bancile si corporatiile privatizeaza profiturile si nationalizeaza datoriile, dupa care dau vina pe statul social si cheltuielile cu protectia sociala.
http://dantanasescu.ro/…/minciuna-neoliberala-a-falimentulu…
Voinţa de a intra în UE şi NATO nu a fost a poporului român ci a politicienilor cumpăraţi de cei din afara ţării. Poporul a fost convins prin acţiuni concertate de propagandă şi manipulare în masă. În primul rând populaţia habar nu avea despre ce e vorba. Îmi amintesc că în ziua când am aderat la NATO,nimeni nu a ştiut să spună ce este NATO şi care sunt avantajele intrării în NATO, dar toţi spuneau că „se bucură că o să fie mai bine”. LA fel a fost şi cu intrarea în UE. Să dai vina pe popor, pentru ticăloşiile guvernanţilor înseamnă să te laşi pradă manipulării făcute de cei din urmă.
Îmi pare rău că oamenii nu înţeleg ce se întâmplă cu adevărat în România şi se lasă conduşi de emoţii, păreri subiective şi de manipulare. În orice ţară din lume sunt doar două forţe care pot face legea: cei care tipăresc bancnote şi politicienii cumpăraţi de aceştia. În România în prezent legile se fac conform dispoziţiilor de la UE, de la FMI, Banca Mondială şi alte asemenea instituţii mafiote. Un lucru mai puţin cunoscut de populaţie, dar foarte bine cunoscut de unii politicieni este că, prin Tratatul de aderare la UE, României i se limitează dreptul de a face agricultură, pentru a nu face concurenţă celorlalte state. Pe urmă legile din România sunt mai puţin importante în raport cu cele europene sau cu directivele europene. Citiţi articolul 148 din Constituţie.
În agonie ne-au adus alogenii care au cotropit şi au luat în stăpânire ţara. România este ca un animal muşcat de un şarpe sau o insectă veninoasă, care acum este amorţit, sleit de puteri şi incapabil de acţiune.
https://www.facebook.com/Anti-Uniunea-European%C4%83-356579791140499/timeline/
