Zilele trecute arheologii brașoveni, care efectuează săpături de circa trei ani, cu fonduri europene, în jurul Biserici Negre din Brașov, au făcut câteva descoperiri excepționale. Cercetătorii au deshumat morminte mai vechi cu o sută de ani decât anul de referință 1235 al cimitirului săsesc din centrul cetății medievale Brașov. Ar însemna că primii sași ar fi venit mai repede în Transilvania, înainte de invitația oficială a regelui maghiar Geza al II-lea (1143 – 1163). Diploma de colonizare a regelui Ungariei posibil doar să fi consfințit o colonizare săsească prealabilă demarată cu câțiva ani înainte. Sigur că cercetătorii trebuie să identifice originea mormintelor foarte clar. Se știe că la începutul secolului XII exista la poalele Tâmpei, înspre actualul cartier Șcheii o puternică așezare slavo-bulgaro -română denumită Cutun sau Cotun, care a rămas în perioada istorică săsească extra muros. Peste ei s-au așezat și bulgari. Unii specialiști consideră denumirea de Cotun ca fiind cumană. Descoperirea recentă a arheologilor de la Biserica Neagră trebuie să dovedească minuțios și științific dacă mormintele erau ale sașilor sau slavo-românilor. Însăși denumirea de Brașov nu este săsească, ci pur românească, existânt frecvent toponimul în Moldova spre exemplu. Maghiarii i-au spus așa mai târziu traducând numele românesc în Brasso. În documente latine numele este Corona, nemții îi spuneau Kronstadt, iar sașii în dialectul lor Kruhnen. Venirea sașilor mai repede de invitația oficială maghiară, cu circa 20 de ani schimbă datele problemei privind colonizarea sașilor. Aceasta s-a desfășurat treptat și gradual nu printr-un aflux organizat la o dată anume. Dar ceea ce este mai important de evidențiat originea etnică a acestor coloniști occidentali, care au venit în etape în sud-estul Transilvaniei. Denumirea de sași nu înseamnă identificarea automat cu originea etnică de saxoni a noilor veniți în Ardeal. În Transilvania au sosit la început un numar foarte mic de coloniști ”saxoni”. De fapt coloniștii nu au venit din regiunea Saxonia din nordul vestul Germaniei actuale. Ei au fost denumiți saxoni de documentele maghiare, care îi numeau așa pe cei sosiți din spațiul occidental germanic sau adiacent acestuia. În baladele populare din Moldova ungurenii erau denumiți toți ardelenii, în cronicile fanariote nemți erau denumiți toți transilvănenii, că erau sub stăpânire austriacă, deci nu reprezenta o realitate etnică. Deci denumirea de sași a coloniștilor sosiți în Ardeal, după numele populației saxone din regiunea cu același nume, nu însemană neapărat că se identifică și cu originea etnică germanică. Cum rezultă din studiul dialectului săsesc se constată într-un mod surprinzător și paradoxal, că numele de “sași” a fost preluat de ei înșiși începând cu secolul al XIV-lea.
Primele mențiuni documentare din secolul al XII-lea și începutul secolului al XII-lea fac referire la „Flandrenses”, „Saxones” și „Theutonici”. Documentele din arhivele papale din aceeași perioadă preferă denumirea de „Theutonici”, iar documentele arpadiene îi numește „Saxones”. Documentele papale fac referire la „Flandrenses” sau „Saxones”. Denumirea de “sași” (Saxones) dată coloniștilor este atestată documentar doar în 1206, când regele Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235) a conferit privilegii sașilor (în latină primi hospites regni) din Cricău (Krakau), Ighiu (Krapundorf) și Romos (Rumes) și le-a asigurat un statut juridic originar. Deoarece în cancelaria regală s-a încetățenit denumirea de “sas”, germanii din Ardeal au fost denumiți în mod unitar sași. În realitate primii ”sași” sosiți în Ardeal erau coloniști de altă origine etnică, de pe râul Mosele, care străbate actualele țări Belgia, Luxemburg și Germania, pe o rază de 550 km. În secolul XII pe malurile râului Mosele trăiau flamanzii de origine olandeză (Flandra), valoni, care erau celți (belgi) romanizați și francii. Deci primii sași care au pătruns în Transilvania invitați de regii maghiari pe fundus regius, de fapt pământurile luate de la autohtonii valahi, nu erau de origine germanică, ci valoni romanizați, olandezi flamanzi și triburi de franci, germanici latinizați cultural. E adevărat că coloniștii ”sași” erau proveniți din vecinătatea Saxoniei și au străbătut regiunea în drumul lor spre noua casă la poalele Munților Carpați, de aici au și primit denumirea de împrumut ”saxones”. De altfel, limba primilor sași este mai apropiată de cea vorbită în Flandra, în zonele rurale din Luxemburg și Belgia actuală (pe atunci ca și azi teritoriu neerlandez). Germanizarea sașilor din Ardeal s-a făcut din punct de vedere etnic și apoi lingvistic ceva mai târziu. După ce forțele Cavalerilor Teutoni implicate în cruciade au fost învinse, ordinul a fost nevoit să se retragă și s-a mutat, în 1211, în Țara Bârsei din Transilvania, pentru a ajuta regatul Ungariei la apărarea graniței estice de incursiunile cumane și să întărească poziția bisericii catolice într-o zonă în care majoritatea populației era ortodoxă. Pentru colonizarea cavalerilor teutoni, regele Andrei al II-lea al Ungariei a emis în același an diploma de donație, întărită de o bulă papală. Abia acum începe real germanizarea populației săsești din Țara Bârsei. Ordinul Cavalerilor Teutoni a construit în Țara Bârsei numeroase cetăți de lemn și piatră fortificate, cu sprijinul localnicilor, între care la Feldioara, Cetatea Neagră, Cetatea Crucii. A colonizat un număr însemnat de țărani și meșteșugari preponderent germani, care le asigurau hrana și produsele meșteșugărești necesare. Aceștia au fost denumiți în timp sași și s-au așezat alături de populația autohtonă, formată din români, slavi și pecenegi. Primele localități înființate sau puternic dezvoltate de nou veniți au fost Feldioara, Brașov, Codlea, Râșnov și Prejmer. La 1203 se ridică cetatea Brașov, fiind anul legendar de întemeiere a orașului medieval. Cavalerii Teutoni au dus o politică de colonizare cu germanici în Țara Bârsei și în sud-estul Transilvaniei cu acordul regelui ungar,formând o marcă împotriva cumanilor și valahilor schismatici. Abia acum putem vorbi de o identificare a sașilor cu etnia germană, dar nu în totalitate. La 1225 regele maghiar i-a alungat pe cavalerii teutoni datorită faptului că supuseră ținutul papei Honoriu al III-lea, dar populația germanică colonizată a rămas. Cavalerii teutoni au construit cel mai vechi edificiu din oraș, Biserica Sfântul Bartolomeu din Brașov din cartierul Bartolomeu, o biserică construită în secolul al XIII-lea (cca. 1260), cu modificări substanțiale în secolul al XV-lea. Întreaga construcție este o copie a bisericii Mănăstirii Cisterciene de la Cârța. Se poate concluziona că primii sași nu au fost de origine etnică germanică. Doar odată cu venirea cavalerilor teutoni în Țara Bârsei putem vorbi de o ”teutonizare” etnică a sașilor transilvăneni care construiesc biserici și mănăstiri după model germanic. În 1252 regele Bela al IV-lea donează „tera Zek”, comitelui Vincențiu, fiul lui Akadas, proprietate așezată între pământurile românilor de Cârța, cele ale sașilor „de Barasu” și cele ale secuilor de Sebus. Numele „Barasu” indică de fapt denumirea unui ținut întreg, Corona fiind denumirea localității săsești. Coloniștii denumeau pământurile înconjurătoare după toponimia valahă, adică latină Brassu, care s-a impus și pentru cetatea săsească mai târziu când a devenit târg și apoi oraș. Abia la 1288 este consemnat într-un document latin, aflat în Biblioteca Bathyaneum din Alba Iulia și în copie la Institutul de Istorie din Cluj, primul act păstrat care a fost emis în Brașov, purtând mențiunea expresă: „Datum in Braso”, fiind emis de regele Ladislau al IV-lea. Brașov intra în istorie ca oraș săsesc, germanizat treptat prin aflux de populație. Germanizarea sașilor a continuat prin strângerea contactelor cu orașele și universitățile Imperiului Roman de Națiune Germană pe tot parcursul evului mediu. Cu toate acestea limba sașilor și azi este mai aproape lingvistic de dialectele vorbite în zona rurală din Luxemburg, fiind un melanj, datorat unei combinații etnice interesante: valoni, flamanzi și franci.
Ionuț Țene
