Ne considerăm mult prea deștepți, frumoși, maeștrii și zei. Avem un debit verbal de sute de cuvinte pe minut, dacă luăm în considerare și cele ce rămân în puțul gândirii. Ne complicăm cu telefoane, haine și lucruri scumpe și apoi vorbim de simplitatea vieții.
Ignorăm, judecăm și etichetăm oamenii din jur, crezând că noi suntem mult mai valoroși, mai educați, mai evoluați. Deja încrederea în sine s-a mutat pe palierul cu aroganța și implicit, ignoranța din spate. Amărâții de noi…ce măști sărăcăcioase avem.
M-am pus în pat, dar m-am trezit după 2 ore de somn, pornită să scriu articolul ăsta.
Săptămâna asta am simțit altfel oamenii. I-am văzut cu alți ochi și le-am mirosit temerile, dar și calitățile. Nu știu dacă o fi de vină o cărămidă ce a aterizat în capul meu pe timp de furtună…sau pur și simplu mi s-a aprins mie un beculeț, dar mi-a crescut iubirea față de oameni, față de povești. Și am realizat că ascultăm atât de puțin…și vorbim exagerat de mult. Pentru că ne credem prea deștepți. Le luăm toate ca pe un merit și uităm să mulțumim. Vieții…oricui.
Când mă întâlneam cu prietenii mei, eram atât de entuziasmată de ce știu, ce fac, ce realizări am, încât dacă mă întrebau ceva din domeniul meu, de atâta pasiune, nu-mi mai tăcea gura. Ei bine, de o perioadă tac. Am învățat să tac atunci când vorbește familia mea, prietenii sau omul de la colțul străzii. Pentru că oricât de interesante ar fi pasiunile și dorința mea de a ajuta, ei au o poveste. Dincolo de măști. Dincolo de ceea ce spun că sunt sau vor.
Unii nu vor să fie descoperiți și atunci nu-ți rămâne decât să-i iubești așa. Iar alții, au în privire speranța că într-o zi vei tăcea și vei descoperi ce se ascunde după zidul din față.
Vorbește puțin, ascultă mult
În spatele fiecărui om se ascunde o poveste. Alături de fiecare cuvânt, stă o lecție gata să te uimească prin simplitatea ei. Și în fața ta, stă un om care nu întâmplător e acolo.
Ascultă cu adevărat. Evită să-ți mai pregătești repertoriul în timp ce interlocutorul vorbește. Urmărește-te cum mintea ta fuge în n direcții și pregătește un răspuns pentru prima silabă rostită de cel cu care vorbești. Oprește-o. Inspiră profund…expiră și pur și simplu ascultă. Fii prezent. Nu cu urechile. Cu inima.
De-a lungul timpului am cunoscut oameni atât de minunați încât aș putea să o țin tot într-un plâns. De fericire.
Am parcurs drumuri cu unii dintre voi care ați îndrăznit să-mi scrieți povestea voastră, am întâlnit suflete care o dată ce te ating, e imposibil să le mai ștergi urma. Și am trăit cu fiecare om, fie că mi-a fost client sau nu, povestea vieții lui. Am simțit-o cu adevărat. Și de o vreme, tot descopăr dincolo de măști…îngeri. Calități. Viață.
Dacă vrei să înveți ceva, ascultă cu adevărat. Lasă deoparte ce știi tu că e bine, ce e succesul, cum e puterea și de ce e bine să gândești într-un fel anume. Dă-le naibii de etichete! Pune-te în pielea omului cu care vorbești. Fii acolo cu tot sufletul ca și când e povestea ta. Oglinda ta-Și nu ești departe de adevăr.
Gândește-te că ai experiența lui în spate, traumele lui, convingerile și gândurile lui. Ai temerile, prietenii și drumul lui. Ești încălțat cu aceeași pantofi nenorociți care au obosit de atâta mers. Mai poți spune acum că e tâmpit? Mai ai curajul să rămâi rece și să susții că tu deții adevărul absolut? Crezi că tu te-ai fi descurcat mai bine în situația lui, fix cu experiența, gândurile și trăirile lui?
Caută lumina din spatele întunericului.
Ai văzut vreodată cum arată cerul când e inorat? De o perioadă plouă într-una. Dacă te uiți în sus, vezi cum tavanul naturii are nuanțe de gri, de negru…și undeva la colțul unui nor, se vede o rază fină. Poți eticheta cerul ca fiind fără soare? Poți spune că e prost, fără ambiție și îi dai o palmă peste ploaia neputincioasă? Soarele e deja acolo. Nu ai nevoie de ochi să vezi, ci de inimă.
Ceea ce vezi la exterior e doar o copertă. Acum toți ne lăudăm că citim o sumedenie de cărți. Ce-ar fi dacă am trece peste copertă și am citi cu atenție MESAJUL textului. Fiecare rând și printre rânduri. Să simțim spațiile libere și să le umplem unde e cazul. Să pătrundem în poveste și să criticăm eventual propoziția, nu autorul. Ce-ar fi să vedem calitatea ascunsă în defect? Cum ar fi dacă la fiecare om pe care-l cunoști, ai căuta punctele forte și i-ai accepta slăbiciunile? Dacă ai începe să faci asta cu tine?
Ascultă mult
Observă ce are de spus omul drag ție sau omul pe care-l observi doar în trecere. Dacă ți-a ieșit în cale, are un rol acolo. Și de cele mai multe ori, rolul lui te privește și pe tine.
Dacă încă te consideri prea deștept pentru unii oameni, înseamnă că ești mai amar pe dinăuntru ca și ei. Ura, aroganța, gelozia, înseamnă de fapt vulnerabilitate. Tu de ce anume te temi? Când te lauzi, când îți hrănești ego-ul, când judeci familia ta și prietenii tăi, de ce anume te ascunzi?
Privește dincolo de aparențe și oamenii ți se vor arăta așa cum sunt ei. Perfecți în acel moment de dezvoltare si puternici în spatele slăbiciunii lor.
Vorbește puțin
Vorbește atunci când ești întrebat sau când ceea ce spui îl poate ajuta pe celălalt. Lasă cuvintele să iasă când simți că iubirea se zbate în piept. Și dacă ar fi să ignori câteva cuvinte ce vin spre tine de la celălalt sau să-l întrerupi, să fie pentru a-i spune că îl iubești.
Te iubesc
Vorbim mult. Și prost. Iar cele două cuvinte de mai sus, sunt rostite cu greu, cu teamă, cu așteptări.
Un fost prieten mi-a spus că el nu spune nimănui te iubesc. Mai mult decât atât, tatăl lui a murit fără să audă asta, pentru că, zicea el, “Știa el ce simt.” Da, poate știa. Dar nu le zici pentru celălalt, ci le zici pentru tine. Căci în cazul unei pierderi, nu suferi pentru că celălalt nu a auzit, ci pentru că TU nu ai rostit.
“În fata unui mormânt nu are rost sa mai spui ca iubesti”- Borges
Uită-te bine la nori. Simte vântul. E inutil să începi să sufli peste ei până când dispar nuanțele de gri și apare soarele. E un proces natural și firescul se întâmplă și fără ajutorul tău. Atunci cu oamenii de ce am proceda diferit? De ce să suflăm peste defectele lor, când putem realiza calitățile și razele ce stau în spatele aparențelor?
Vântul oricum va mătura ceea ce trebuie să fie îndepărtat, iar ploaia va spăla ceea ce trebuie să fie curățat. Tu orice ar fi, alege lumina, povestea din spate, iubirea.
Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm
