Ani şi ani la rând una dintre cele mai importante sarcini ştiinţifice ale umanităţii a fost aceea de încerca să înţeleagă legăturile cauzale între anumite fenomene sau evenimente. Când vine însă vorba de a studia comportamentul fiinţelor necuvântătoare, multe întrebări rămân fără răspuns.
Folosindu-se de paradigma emisă în fabula lui Esop, în care anticul scria despre un corb care a găsit un ulcior cu prea puţină apă şi fiind însetat s-a folosit de pietre pentru a-l umple şi a ajunge la apa răcoroasă de care avea atâta nevoie, câţiva cercetători au dorit să vadă cât adevăr poate fi într-o astfel de situaţie.
În urma desfăşurării a şase experimente, s-a descoperit că aceşti corbi originari din Noua Caledonie alegeau să arunce pietricele în tubul cu apă şi nu în cel care conţinea nisip şi aveau inteligenţa de a arunca în tubul cu apă obiecte care se scufundau şi nu care pluteau sau obiecte cu conţinut şi nu goale.
De asemenea, mare le-a fost mirarea celor care au realizat aceste experimente atunci când au văzut că aceste păsări negre ca abanosul au preferat să arunce pietricele în tubul care avea un nivel mai ridicat de apă, în locul celui care are conţinea un nivel mai scăzut de lichid.
Toate rezultatele au indicat că aceşti corbi din Noua Caledonie posedă capacităţi deosebite de înţelegere, însă au şi lipsuri. Dacă ar fi să se realizeze o comparaţie cu specia umană, un corb care a participat la aceste experimente poate rivaliza oricând cu un copil de 5-7 ani în ceea ce priveşte capacitate de mărire a volumului apei pentru obţinerea unui obiect ce pluteşte deasupra.
