Președinția României a făcut publică lista persoanelor din societatea civilă, chemată la negocieri de președintele Klaus Iohannis.
Majoritatea persoanelor prezente pe listă reprezintă ONG-uri finanțate direct sau indirect de Fundația pentru o Societate Deschisă, a lui George Soros. Mai mult, președinția a ales să-l invite pe Horia Oniță, președintele „Consiliului Elevilor”, o organizație cvasi-necunoscută, dar a ignorat asociațiile de părinți, care sunt printre cele mai numeroase, ca și componență, din țară.
De menționat este faptul că primul președinte al Fundației Soros în România este doamna Sanda Pralong, actual consilier al președintelui Iohannis.
Iată lista:
Iată și asociațiile.In ordinea numelor de mai sus, cu mențiunea că Adrian Despot și Ema Stoica sunt neafiliați.
Expert Forum, Funky Citizens, Asociația Salvați Bucureștiul, Consiliul Tineretului din România, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Cristina Guseth, Salvați Dunărea și Delta, OKIAN, Uniunea Studenților din România, Asociația Pro Infrastructura, Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate, Consiliul Național al Elevilor, HHC România, Grupul de Dialog Social, Asociația Medicilor Rezidenți din România


Subsemnatul Vasile Ilie, domiciliat în localitatea Slatina, str. Primăverii, nr.16, bloc FA11, se. 5, etj. 2, ap. 9, jud. Olt, legitimat cu C.I. Seria OT Nr. 328580, CNP 1500321284388, tel.0747076279 si Vasile Paul-Cristian cu domiciliul în Slatina, Str. Primăverii nr. 4, bl. FA 5, sc. A, ap.6, legitimat cu C.I. Seria OT Nr. 723030, CNP 176 0909284374, tel. Mobil 0784111270, inaintam prezentul :
DENUNT
împotriva procurorului ANUȚA ANCA-ELENA care cu intentie fabrica dosare penale si judecatorul Nicolae-Catalin G. Chircusi care le judeca.
In fapt
Fapta Procurorul de caz Anca Elena-Anuta de a pune în mişcare o acţiunea penală, in Dosarul penal Nr. 10462/311/2012, nu are nici o justificare, din punct de vedere tehnico-juridic .
In actul de acuzare Procurorul Anca Elena-Anuta cu rea-credinta a reţinut în sarcina noastra elementele unei GESTIUNI DE FAPT, sustinuta si de judecatorul magistrat Nicolae-Catalin G. Chircusi in SENTINȚA PENALA 930/2014, pronunțată în data de 30.10.2014, în Dosarul penal nr. 10462/311/2012, deoarece o condiţie esenţială pentru a gestiona anumite bunuri sau valori este aceea de a fi ÎNCADRAT ÎN MUNCĂ la unitatea păgubită.
Reproduc intocmai din ACTUL DE ACUZARE din data de 16. 10 .2012, pag 9 ultimul aliniat:
,,Desi invinuitul Vasile Paul Cristian NU INDEPLINEA in cadrul SC ALRO SA functia de gestionar de drept el fiind salariatul la SC VIMETCO TRADING SRL- BUCURESTI, (aceasta functie fiind ocupata de invinuita Dumitru Mariana), in sarcina sa se va retine, TOTUSI, infractiunea de DELAPIDARE prevazuta de art. art.215 1 alin. 1 . C.p., intrucat raportat la sarcinile sale de serviciu se poate aprecia calitatea sa de ,,GESTIONAR DE FAPT” in SC ALRO SA, fara sa fi mentionat ce atributii din FISA POSTULUI corespund unei GESTIUNI DE FAPT.
Reproduc din motivarea judecatorului magistrat Nicolae-Catalin G. Chircusi:
,,În fapt, s-a reținut în actul de sesizare că inculpatul Vasile Paul Cristian în calitate de shipping officer la VIMETCO TRADING SA București, în noaptea de 10/11.11.2008, a emis în fals dispoziția de livrare nr. 80032541 pe care apoi a șters-o din sistemul SAP, cu scopul de a sustrage în noaptea următoare, respectiv 11.11.2008, din SC ALRO SA Slatina cantitatea de 21.325 kg. de aluminiu”.
Daca s-a sters din calculator, cum a aparut in registrul de poarta si Registrul de cantar?
Cine a creat si listat Dispozitia de livrare nr. 80032541 (alta decat ce pe care am creat-o eu cand dormeam) inscrisa in Registrul de poarta si Registrul de cantar?.
,,Fapta inculpatului Vasile Paul Cristian în calitate de shipping officer la Vimetco Trading S.A., dar desfășurând efectiv și activități specifice activității de gestiune, după pătrunderea în incinta societății în noaptea de 11/12.11.2008 a inculpatului Popescu Florin cu autocamionul cu nr. de înmatriculare B 47 NHV cu remorca, a dat dispoziție martorului Niță Gheorghe să încarce camionul cu produse de aluminiu, reușind astfel să-și însușească o cantitate de 21.325 TONE BLOC ALUMINIU, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, faptă prev. și ped. de art. 215 1 alin. 1 din Codul penal din 1969”.
Apreciem ca Sentinta penala nr. 930/2014 a Judecatoriei Slatina pronunţată în dosarul penal nr. 10462/311/2012 la data de 30.10.2014, este atat nelegala cat si netemeinica intrucat nu este motivata .
Astfel, Sentinta penala nr. 930/2014 nu s-a bazat deloc pe elementele materiale si constitutive ale infractiuni de delapidare si n-a facut nici o referire concreta la elementele de fapt si de drept ce ar fi putut motiva concluzia instantei de fond cu privire la faptele retinute impotriva inculpatului Vasile Paul Cristian, instanta de fond stabilind o alta stare de fapt si de drept..
INTELEGEM SA AFIRMAMAM NELEGALITATEA HOTARARII PRIMEI INSTANTE RAPORTAT LA URMATOARELE ASPECTE :
La dosar nu exista nici un element material (NICI O PROBA) care sa justifice Falsul intelectual si Delapidarea pentru care sunt trimis in judecata, avand in vedere disparitia Dispozitiei de livrare nr. 80032541 intocmita de colegul meu Manea Daniel (eu nefiind de serviciu in data de 10.11.2008 la ora 22:54:54, si dormeam acasa in pat, acest lucru fiind dovedit in jurnalizarea intrarilor si iesirilor din unitate care arata NEGRU PE ALB, cu subiect si predicat, ca in data respectiva EU nu am intrat in unitate (Fila 178 din dosarul Judecătoriei Slatina).
Nu exista la dosar nici o adresa a gestionarei Dumitru Mariana sau unui alt gestionar catre Serviciul Desfacere ca ar fi observat disparitia a unei cantitati de aluminiu din gestiunea lor;
Nu exista la dosar nici o adresa a gestionarei Dumitru Mariana sau a unui alt gestionar catre Sefului de Depozit Produse Finite Barbu GHEORGHE ca nu a putut onora vreo comanda deoarece aluminiul a disparut.
Mentionez ca sarjele de aluminiu se fac pentru comenzile programate de Serviciul EXPORT ce trebuesc finalizate in ziua in care ei cheama camioane pentru a preda marfa elaborata în baza productiei planificate;
Nu exista la dosar nici o adresa sau o instintare a Seful Serviciului Desfacere Selea Micu Gabriel de gestionarul Barbu GHEORGHE Sefului de Depozit Produse Finite la INVENTARIEREA STOCURILOR de metal din magazia 1012 de la sfarsitul luni noiembrie 2008, sau ca un gestionar a raportat disparitia unei cantitati de aluminiu ce a dus la neonorarea vreunei comenzi. deoarece aluminiul a disparut din gestiunea sa.
Nu exista la dosar nici o instintare a conduceri SC ALRO SA de Seful Serviciului Desfacere Selea Micu Gabriel ca gestionari au raportat disparitia unei cantitati de aluminiu din gestiunea lor, drept pentru care conducerea SC ALRO SA sa initieze ANGHETA INTERNA sau sa sezizeze IPJ OLT etc.;
Nu exista la dosar nici o instintare a conduceri SC ALRO SA de Seful Serviciului EXPORT EC. TUTUIANU RALUCA STEFANIA ca a chemat camioane si nu poate onora comenzile din cauza disparitiei unei cantitati de aluminiu, drept pentru care conducerea SC ALRO SA sa initieze ANGHETA INTERNA sau sa sezizeze IPJ OLT;
Nu exista la dosar nici o instintare a conduceri SC ALRO SA de Serviciului de paza ordine si securitate – CENTRULUI RIVERGATE BUCURESTI cu sediul in SC ALRO SA ca din incinta unitatii a iesit camionul înmatriculat sub nr. B-47-NHV/B-47-MJL incarcat cu bloc aluminiu A7 avand ca beneficiar SC ARCELOR MITTAL SA Galati, FARA ACTE sau cu acte false.
Asa cum am aratat la intocmirea documentelor pentru iesirea unui camion incarcat cu aluminiu din incinta unitati participa 5 (cinci) Servicii:
Serviciul VIMETCO TRADING SA, care intocmesc pe nivelul VL 01N, Dispozitiile de livrare;
Serviciul Desfacere care preia automat pe calculator Dispozitiile de livrare dupa listare si intocmesc AVIZELE DE EXPEDITIE pe nivelul VL 02N, pe care le transmit Serviciului CTC pentru intocmirea CERTIFICATULUI DE CALITATE si Serviciului EXPORT pentru intocmirea FACTURILOR si SCRISORILOR DE TRANSPORT;
Sertviciul CTC care intocmeste CERTIFICATULUI DE CALITATE pentru marfa livrata;
Serviciui EXPORT care intocmeste FACTURILE pe nivelul VL 03N cu o imprimanta laser cat si a SCRISORILOR DE TRANSPORT pe nivelul VL 03N, pe o imprimanta matriceala.
Serviciului de paza ordine si securitate – CENTRULUI RIVERGATE BUCURESTI cu sediul in SC ALRO SA care supravegheaza incarcarea camioanelor pe monitor, vizualizeaza si verifica pe calculator Dispozitia de livrare intocmita de sipping officers, vizualizeaza si verifica pe calculator Avizul de insotire a marfii intocmit de gestionar, vizualizeaza si verifica pe calculator FACTURILE si SCRISORILE DE TRANSPORT intocmite de Serviciul EXPORT, vizualizeaza pe calculator inregistrarile cantaragiului, vizualizeaza inregistrarile agentului de securitate si numai dupa aceea isi da acordul de iesire a autocamionului din societate.
Vasile Paul Cristian nu a avut intelegere cu nici o persoana din serviciile mentionate mai sus, sa-i intocmeasca documentele de iesire a camionului înmatriculat sub nr. B-47-NHV/ B-47-MJL din incinta unitati in 40 de minute, timp care s-a scurs de la intrarea camionului B-47-NHV/B-47-MJL in unitate pentru incarcat si prezentarea acestuia incarcat la poarta pentru a iesi din unitate cu urmatoarele documente:
Dispozitia de livrare nr. 80032541 in original pentru autovehiculul înmatriculat sub nr. B-47-NHV/B-47-MJL, incarcat cu bloc aluminiu A7 avand ca beneficiar SC ARCELOR MITTAL SA Galati;
Avizul de expeditie nr. 80032541 pentru autovehiculul înmatriculat sub nr. B-47-NHV/B-47-MJL incarcat cu bloc aluminiu A7 avand ca beneficiar SC ARCELOR MITTAL SA Galati
CERTIFICATUL DE CALITATE intocmit de Serviciul CTC pentru autovehiculul înmatriculat sub nr. B-47-NHV/B-47-MJL incarcat cu bloc aluminiu A7 avand ca beneficiar SC ARCELOR MITTAL SA Galati;
Factura intocmita de Serviciul Export al SC ALRO SA pentru autovehiculul înmatriculat sub nr. B-47-NHV/B-47-MJL incarcat cu bloc aluminiu A7 avand ca beneficiar SC ARCELOR MITTAL SA Galati;
Scrisoarea de transport CMR-ul intocmit de Serviciul Export al SC ALRO SA pentru autovehiculul înmatriculat sub nr. B-47-NHV/B-47-MJL incarcat cu bloc aluminiu A7 avand ca beneficiar SC ARCELOR MITTAL SA Galati.
In fapt,
Serviciul Desfacere a intocmit Avizul de expeditie nr.80032541 din data de 11/12.11.2008, pentru SC ARCELOR MITTAL SA Galati FIIND INFORMAT ca unitatea SC ALRO SA nu mai are contract de livrare bloc aluminiu A7 catre SC ARCELOR MITTAL SA Galati ?
Serviciul CTC a intocmit CERTIFICATUL DE CALITATE pentru autovehiculul înmatriculat sub nr. B-47-NHV/B-47-MJL, in data de 11/12.11.2008, pentru SC ARCELOR MITTAL SA Galati, FIIND INFORMAT ca unitatea SC ALRO SA nu mai are contract de livrare bloc aluminiu A7 catre SC ARCELOR MITTAL SA Galati ?
Serviciul EXPORT a intocmit FACTURA si SCRISOAREA DE TRANSPORT, CMR-ul pentru autovehiculul înmatriculat sub nr. B-47-NHV/B-47-MJL, in data de 11/12.11.2008, pentru SC ARCELOR MITTAL SA Galati, FIIND INFORMAT ca unitatea SC ALRO SA nu mai are contract de livrare bloc aluminiu A7 catre SC ARCELOR MITTAL SA Galati ?
Serviciului de paza ordine si securitate – CENTRULUI RIVERGATE BUCURESTI cu sediul in SC ALRO SA, APROBA IESIREA camionului înmatriculat sub nr. B-47-NHV/B-47-MJL, in data de 11/12.11.2008, pentru SC ARCELOR MITTAL SA Galati. FIIND INFORMAT ca unitatea SC ALRO SA nu mai are contract de livrare bloc aluminiu A7 catre SC ARCELOR MITTAL SA Galati ?
DE FAPT acest aluminiu a fost insusit de judecatorul Nicolae-Catalin G. Chircusi si de procurorul Anca Elena-Anuta, sau de Yuri A. Gagarin care la dus pe LUNA. pentru ca pe pamant nu S-A DESCOPERIT CUM A DISPARUT.
Vasile Paul Cristian NU putea in timp de 40 de minute in care a participat (asa cum se insinueaza in ACTUL DE ACUZARE) la incarcarea camionului înmatriculat sub nr. B-47-NHV/B-47-MJL, sa intocmeasca si documentele de iesire a acestuia din incinta unitati, trecand pe la cele 5 (cinci) servicii carora le-a inmanat actele necesare intocmiri documentelor de iesire pe poarta a camionului B-47-NHV/B-47-MJL, avand in vedere ca Serviciul EXPORT care cheama camioanele la incarcat, STIA ca unitatea SC ALRO SA nu mai are contract de livrare bloc aluminiu A7 catre SC ARCELOR MITTAL SA Galati si lucreaza in fiecare zi de la orele 08:00- 16:00, insa Serviciul EXPORT are posibilitatea sa intocmeasca FACTURA si SCRISOAREA DE TRANSPORT in programul SAP, DE ACASA, dupa care o trimite gestionarului prin e-mail.
Camioanele nu vine sa incarce aluminiu de la Alro la solicitarea lui Vasile Paul Cristian, fara un contract cu SC ALRO SA, care sa plateasca contravaloarea transportului.
O masina nu iese din parcul unitati detinatoare fara documente legale, Foaie de parcurs, Tahograf etc.
Aceste aspecte si beneficiarul aluminului nu au fost clarificate de organele de cercetare penala care s-a multumit sa insinueze ca aluminiul a disparut si camionul B-47-NHV/B-47-MJL a intrat in garaj, fara sa-l intrebe nimeni unde a fost, de parca camionul B-47-NHV/B-47-MJL ar fi fost proprietatea soferului Popescu Florian.
Datorită modificărilor efectuate în Registrul de poartă de salariații ALRO, eu care nu eram de serviciu la data respectiva, sunt pedepsit pe nedrept de Fals intelectual și Delapidare, acuzație bazată pe o ,,CONSTRUCȚIE ABSTRACTĂ” fabricată de organele de cercetare penala când EU dormeam acasă în pat fapt dovedit prin jurnalizarea intrărilor și ieșirilor din unitate care arată NEGRU PE ALB că în data de 10.11.2008, nu am intrat în unitate (Fila 178 din dosarul Judecătoriei Slatina).
Datorită modificărilor efectuate în Registrul de poartă de salariații ALRO, eu am fost condamnat la ordin de judecatori care au incalcat „Art. 99 – (1) si (2) din Legea nr. 303/2004 ,,Existand rea-credinţă si din partea procurorului de caz Anca Elena-Anuta care are contracte comerciale cu Alro Slatina si a acceptat sa fabrice dosare penale ce creaza suspiciuni privind savarsirea nunor infractiuni de coruptie si a unor infractiuni cantra libertati persoanei comise in dosarul 10462/311/2012, prin insinuarea ca eu am intocmit un numar de ordine respectiv Dispozitia de livrare nr. 80032541.”
Potrivit Regulamentului de Ordine Interioară al SC ALRO SA, camioanele ce încarcă marfa pentru INTERN au acces în unitate NUMAI ÎNTRE ORELE 07.00 și 16.00, iar intrarea camionului înmatriculat sub nr. B-47-NHV/B-47-MJL este facuta prin modificarea Registrului de poarta la ora 23:10.
Depășirea acestor ore se face, cu aprobarea Directorului comercial, APROBARE care va fi transmisă dispeceratului firmei de pază, ordine și securitate SC RIVERGATE SRL București, de către Dispeceratul de Producție SC ALRO SA (art. 43, lit. a, alin 3, pag. 19 din Regulamentrul de Ordine Interioară);
Ce vina am EU ca intrega formatie de paza ordine si securitate din noaptea de 11/12.11.2008, compusa din inculpatul Sandu Constantin condamnat cu suspendare, echipa de la camerele de supraveghere si echipa de interventie (salariati ai firmei Directorului General) cheama si introduc camioane in unitate pentru a fi incarcate cu aluminiu, pe care tot ei le scot trimitandu-le la topitoriile de aluminiu indicate de .NEGRILĂ CONSTANTIN CLAUDIU procuror şef birou BIROUL TERITORIAL OLT, ce valorifica aluminiul si trimit banii unde trebue, iar organele de cercetare penala complice, SCOT DIN DOSAR DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE CU CARE AU IESIT ACESTE MASINI DIN UNITATE PENTRU A ACOPERI PE CEI CARE LE-AU SEMNAT SI STAMPILAT ?.
Eu stiu ca niste persoane ,,TOXICE” incearca condamnarea mea, fapt dovedit si de Sentinta penala nr. 930/2014 a Judecatoriei Slatina, pesoane care s-au imbogatit din furat si au acumulat milioane de EURO, insa impotriva mea in afara de insinuari, nu pot aduce NICI O PROBA MATERIALA.
Eu an cerut MEDIEREA acestui caz care s-a judecat de instanta de fond FARA PROBE, insa unitatea SC ALRO SA mi-a respins CEREREA prin ing Danciu Nicolae, persoana care a modificat Registrul de poarta si mi-a transmis printr-un subordonat al domniei sale ca nu pot scapa de condamnare PENTRU CA EL A PLATIT SUMA SOLICITATA PENTRU CONDAMNAREA MEA.
La Curtea de Apel Craiova pentru dosarele aranjate Spaga se primeste in Sedinta publica cu un dosar in care sunt introduse sute de file colorate fara relevanta juridica cu cauza printre care se afla valuta.
In data de 14.10.2015, dosarul cu file colorate a fost predat de avocatul Micu Mihai direct judecătoarei Trifanescu Valentina NU PRIN GREFIER SAU REGISTRATURA, iar aceasta il retine si peste el pune cele cateva hartii pe care si-a luat notite in timpul dezbaterilor din alte dosare.
Mentionam ca acestui avocat la data respectiva, i s-a creiat un culoar printre procuror si grefier pentru a preda dosrul cu valuta personal judecatoarei Trifanescu Valentina.
Imagimile video si inregistrarile audio fac dovada acestui aspect cand avocatul Micu Mihai deschide dosarul si arata Presedintei Completului de judecata, judecatoarei Trifanescu Valentina ca de la pagina 2 si urmatoarele documente sunt intocmite manual.
Noi stim ca vom fi condamnati din data de 25.06.2015 de la avocatul Micu Mihai ca judecatoarea Trifanescu Valentina s-a pronuntat iar in data de 14.10.2015, avocatul Micu Mihai ii inmaneaza personal dosarul cu maculatura colorata.
Tot potrivit Regulamentului de Ordine Interioară, ,,NU” este permisă intrarea în unitate a autocamioanelor care prezintă o Dispoziție de livrare al cărei NUMĂR DE ORDINE este mai mic sau mai mare cu 10 numere, față de Dispoziția de livrare înscrisă anterior în Registrul de poartă.
Dispozitia de livrare nr. 80032541 inscrisa in Registrul de poarta si in Registrul de cantar este cu 80 de numere mai mica față de Dispozitia de livrare nr. 80032621 înscrisa anterior în REGISTRUL DE POARTĂ si Registrul de cantar – vezi poz. 1, fila 6 dos. urm.pen. copie de pe Registrul de poarta si Pozitia nr. 1963 din Registru de cantar din data de 12.11.2008, in care este inregistrata Cantitatea cantarita de 21.383 kg. de pe Avizul de expeditie nr. 80032541 (ALTA DECAT CEA PENTRU CARE NE JUDECAM DE 7 ANI) dos. urm.pen. iar inculpatul SANDU CONSTANTIN si intrega formatie de paza ordine si securitate din noaptea de 11/12.11.2008, compusa din ECHIPA DE LA CAMERELE DE SUPRAVEGHERE SI ECHIPA DE INTERVENTIE CUNOSTEAU ACEST ASPECT.
Datorită modificărilor efectuate în Registrul de poartă de salariații ALRO, eu am fost condamnat la ordin de judecatori care au incalcat „Art. 99 – (1) si (2) din Legea nr. 303/2004 ,,Existand rea-credinţă si din partea procurorului de caz Anca Elena-Anuta care are contracte comerciale cu Alro Slatina si a acceptat sa fabrice dosare penale ce creaza suspiciuni privind savarsirea nunor infractiuni de coruptie si a unor infractiuni cantra libertati persoanei comise in dosarul 10462/311/2012, prin insinuarea ca eu am intocmit un numar de ordine respectiv Dispozitia de livrare nr. 80032541.”
Ce vina am EU ca intrega formatie de paza ordine si securitate din noaptea de 11/12.11.2008, compusa din inculpatul Sandu Constantin condamnat cu suspendare, echipa de la camerele de supraveghere si echipa de interventie (salariati ai firmei Directorului General) cheama si introduc camioane in unitate pentru a fi incarcate cu aluminiu, pe care tot ei le scot trimitandu-le la topitoriile de aluminiu indicate de .NEGRILĂ CONSTANTIN CLAUDIU procuror şef birou BIROUL TERITORIAL OLT, ce valorifica aluminiul si trimit banii unde trebue, iar organele de cercetare penala complice, SCOT DIN DOSAR DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE CU CARE AU IESIT ACESTE MASINI DIN UNITATE PENTRU A ACOPERI PE CEI CARE LE-AU SEMNAT SI STAMPILAT ?.
Potrivit ROI si procedurii PO403 Dispozitia de livrare nr. 80032541 in original si Avizul de expeditie nr. 80032541, au fost retinute si indosariate la poarta nr. 4 de agentul de Securitate Sandu Constantin, care le-a verificart ca si cantaragiul Stefanescu Maria daca poarta semnatura gestionarei Dumutru Mariana si STAMPILA Serviciului vanzari intern si expeditii NR. 3.
Nici aceste doua documente Dispozitia de livrare nr. 80032541 in original si Avizul de expeditie nr. 80032541, retinute si indosariate la poarta nr. 4 de inculpatul Sandu Constantin, NU SUNT ADUSE CA PROBA IN INSTANTA.
Reproduc din DECLARTIA OLOGRAFA a cantaragiului Stefanescu Maria care detaliaza cunm ies camioanele din unitate:
,,La iesirea camioanelor din incinta unitatii verific toate rublicile din registru de cantar si din calculator si ma asigur ca Avizul de insotire al marfii POARTA SEMNATURA SI STAMPILA Serviciului Desfacere.
Fara semnatura si stampila Serviciului Desfacere pe Avizul de insotire al marfii, nu permit urcarea camioanelor pe cantar iar inculpatul Sandu Constantin nu avea cum s-a scoata camionul din incinta unitatii fara acordul meu”.
În unitatea SC ALRO SA, există aparatură de ultimă generaţie, peste 260 camere de supraveghere video cu circuit închis, organe de pază, ECHIPA DE INTERVENȚIE, iar noi AM SOLICITAT proba video sau reconstituirea faptei deoarece în 40 de minute șoferul unui camion nu poate asigura marfa (prin strângerea în chingi a celor 27-28 de stive) care se încarcă într-un camion cu remorcă ce trebuie să ajungă la Mihai Buzdugan în satul Sintești, com. Vidra, Jud Ilfov.
Echipa de la camerele de supraveghere si echipa de interventie au fortat iesirea acestui camion din unitate sau iesirea sa facut FICTIV prin MODIFICAREA Registrului de cantar cat si a Registrului de poarta cu privire la ora intrarii si iesiri a camionului . B-47-NHV/B-47-MJL deoarece din inregistrarile in Registrul de poarta si de cantar la alte camioane, VETI OBSERVA CA DURATA IMCARCARI UNUI CAMION SI INTOCMIREA DOCUMENTELOR DE IESIRE, SE FACE INTR-UN TIMP MAI INDELUNGAT – DE PESTE 8 (OPT) ORE.
MODIFICAREA in Registrului de poartă intrare mașini, ( pozitia 2, fila 6 dos.urm.pen. si Pozitia nr. 1963 din Registru de cantar din data de 12.11.2008) au fost făcute de Danciu Nicolae Director Adj. în cadrul Serviciului Resurse Umane, în așa fel ca autocamionul înmatriculat sub nr. B-47-NHV/B-47-MJL să aiba intrarea si iesirea pe tura mea cu toate că potrivit Regulamentului de Ordine Interioară, camioanele ce încarcă marfa pentru INTERN au Intrarea si ieșirea numai pe timpul zilei între orele 07:00-16:00, iar DURATA IMCARCARI UNUI CAMION SI INTOCMIREA DOCUMENTELOR DE IESIRE, DEPASESTE–8 (OPT) ORE.
Acest fapt este demonstrat de inculpatul Sandu Constantin in DECLARATIA DE INCULPAT din data de 25.04.2013 (fila 88 din dosar de urm. pen.).
Reproduc din DECLARATIA DE INCULPAT a agentului de securitate Sandu Constantin.
,, Inainte de a permite intrarea camionului B-47-NHV/B-47-MJL in societate am anuntat telefonic personalul firmei de pază, ordine și securitate SC RIVERGATE SRL București din incinta societatii conform Protocolului intern si Procedurii PO 403 referitoare la accesul în unitate a autocamioanelor.
De asemenea i-am anuntat ca trebue sa fie incarcat pentru intern”.
Potrivit actului de acuzare (pag. 3 alin. 1) prin adresa nr. 5893/27.03.2012, SC CENTRUL RIVERGATE SRL , societatea care asigura paza la SC ALRO SA Slatina, a inaintat un suport optic – CD cu inregistrarile camerelor de supraveghere nr. 07 si 15 din perioada celor 40 de minute cat a durat incarcarea acestui camion.
Acest SUPORT OPTIC, contine cateva fotografii contrafacute din care nu intelegi nimic pentru ca sunt intunecate.
INSTANTA DE FOND respectiv Judecatoria Slatina, nu a luat in calcul urmatoarele documente justificative.
Fila 131 dos. urm.pen, in care la Pozitia nr. 1963 in Registru de cantar din data de 12.11.2008, este inregistrata cantitatea brut aviz de expeditie de 21.383 kg. si cantitatea neta de 21.400 pentru Avizul de expeditie nr. 80032541 din data de 12.11.2008 (ALTA DECAT CEA PENTRU CARE NE JUDECAM DE 7 ANI).
Cantitatea de 21325 kg. apare numai in modificarile efectuate in Registrul de poarta cad sa modificat si data intrari pe poarta.
Cantitatea de 21325 kg. nu este inregistrata in:
AVIZUL DE INSOTIRE AL MARFII nr. 80032541 pentru camionul, inmatriculat sub nr. B-47-NHV/ B-47-MJL asa cum este inregistrat in Registrul de cantar;
CERTIFICATUL DE CALITATE intocmit de Serviciul CTC pentru cantitatea de 21.400 kg. de aluminiu (ALTA DECAT CEA PENTRU CARE NE JUDECAM DE 7 ANI)
FACTURA intocmita de Serviciul export pentru camionul, inmatriculat sub nr. B-47-NHV/ B-47-MJL incarcat cu cantitatea de 21.400 kg. de aluminiu (ALTA DECAT CEA PENTRU CARE NE JUDECAM DE 7 ANI);
Scrisoarea de transport CMR-ul intocmit de Serviciul Export pentru autovehiculul înmatriculat sub nr. B-47-NHV/B-47-MJL
LUCRAREA denumită PLANȘĂ FOTOGRAFICĂ din data de 24.12.2008, face dovada că aluminiul sustrs din SC ALRO SA a fost dus la SINTEȘTI de Serviciul de Investigare a Fraudelor si recuperat de Serviciul Criminalistic al IPJ OLT.
Potrivit PLANȘEI FOTOGRAFICE ce conține 10 fotografii se vede NEGRU PE ALB = 27 stive de aluminiu și cantitatea de 20.781 kg, scris cu vopsea pe stive de politistul de la Serviciul Criminalistic al I.P.J. Olt .
Cine a implicat cele doua Sevicii ale IPJ Olt, cand procurorul de caz nu vrea sa stie unde a disparut aluminiul.
Actiunea de a plati cetateni romii cu aluminiu pentru 2 (doua) DECLARATII DE MARTOR, s-a savarsit in cadrul justitiei, institutie competenta sa solutioneze problema in cauza, intrucat s-a prezentat probe neadevarate, îngreunînd şi zădărnicind urmărirea penală şi a¬flarea adevărului.
Actiunea de a plati cetateni romii cu aluminiu pentru 2 (doua) DECLARATII DE MARTOR, s-a savarsit sub privirea ingaduitoare a Comisarului Sef Nedeloiu Constantin care scrie pe ele ,,CU MÂNUȚA SA” negru pe alb în data de 22.11.2008, ,,Dată în fața mea Comisar Șef NEDELOIU CONSTANTIN în comuna Vidra, Jud. Ilfov” (cetateni romi care au primit drept MITA aliminiu, NU STIU SA SCRIE).
SC ALRO SA SLATINA a sesizat organele de politie in data de 27.01.2009, iar prima DECLARATIE DE MARTOR a fost luata in data de 22.11.2008, declaratie care nu are nici o legatura cu evenimentul din data de 11/12.11.2008, pentru ca nu face nici o referire la autovehiculul înmatriculat sub nr. B-47-NHV/B-47-MJL si disparitia cantitati de 21.325 kg. de aluminiu.
– PLANGEREA PENALA ce formeaza Doarul penal Nr. 10462/311/2012, se inregistreaza la I.P.J. OLT – in data de 27.01.2009, pentru ca un salariat care si-a facut datoria fata de unitate sa fie CONDAMNAT LA DETENTIE.
– DE CE ?.
o Pentru a se derula in continuare contractul de paine al familiei procurorului Anuta Anca Elena cu Alro Slatina, contract ce se afla la DNA Serviciul Teritorial Craiova, la colegul domniei sale d-l CROITORIU ADRIAN.
Procurorului de caz ANUȚA ANCA- ELENA nu face dovada in nici un fel a existentei la dosar a:
Dispoziti a de livrare nr. 80032541 creiata de colegul meu Manea Daniel ce era de serviciu în data de 10.11.2008 la ora 22:54:54,
Avizul de insotire a marfii nr. 80032541, dupa care inculpatul Sandu Constantin a inregistrat camionul B-47-NHV/B-47-MJL, in Registrul de poarta cu cantitatea de 21.325 kg si indosariat la poarta.
Aceste documente – Avizul de insatire al marfii in copie impreuna cu Dispozitia de livrare nr. 80032541 in original AU DISPARUT.
Procurorului de caz ANUȚA ANCA- ELENA care cu rea-credinta fabrica dosare penale si judecatorul Nicolae-Catalin G. Chircusi care judeca, nu face dovada ca Vasile Paul Cristian ar fi avut intelegere cu cele cinci servicii sau ca a primit vreun leu de la cineva.
Procurorului de caz ANUȚA ANCA- ELENA care cu intentie fabrica dosare penale si judecatorul Nicolae-Catalin G. Chircusi care judeca, nu ne spune unde a disparut aluminiul ce face obiectul acestui dosar penal si cine l-a valorificat:
Ce vina am EU ca intrega formatie de paza ordine si securitate din noaptea de 11/12.11.2008, compusa din inculpatul Sandu Constantin condamnat cu suspendare, echipa de la camerele de supraveghere si echipa de interventie (salariati ai firmei Directorului General) cheama si introduc camioane in unitate pentru a fi incarcate cu aluminiu, pe care tot ei le scot trimitandu-le la topitoriile de aluminiu indicate de .NEGRILĂ CONSTANTIN CLAUDIU procuror şef birou BIROUL TERITORIAL OLT, ce valorifica aluminiul si trimit banii unde trebue, iar organele de cercetare penala complice, SCOT DIN DOSAR DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE CU CARE AU IESIT ACESTE MASINI DIN UNITATE PENTRU A ACOPERI PE CEI CARE LE-AU SEMNAT SI STAMPILAT ?.
Datorita acestui fapt eu am fost trimis pe nedrept in judecata, pentru Fals intelectual si Delapidare, aceasta insinuare savarsita de Procurorul Anca Elena-Anuta si jusecatorul-magistrat Nicolae-Catalin G. Chircusi este bazata pe o ,,CONSTRUCTIE ABSTRACTA” fabricata de acestia cand EU dormeam acasa in pat.
Din analiza Registrul de poartă intrare camioane se poate observa și din avion că acesta a fost modificat de ing. Danciu Nicolae Director Adj. în cadrul Serviciului Resurse Umane, în așa fel ca autocamionul cu nr. B-47-NHV și remorca B-47-MJL să aibă intrarea pe tura mea cu toate că potrivit Regulamentului de Ordine Interioară , camioanele ce încarcă marfă pentru INTERN au acces în unitate NUMAI ÎNTRE ORELE 07.00 și 16.00.
Avizul de însoțire a mărfii cu cantitatea încărcată este întocmit numai de către gestionar și trebuie să corespundă cu cantitatea ce se află în camion la ieșirea pe poartă POTRIVIT DATELOR FURNIZATE DE SERVICIUL CTC GESTIONARILOR care preia produsul finit pe comenzi și cântăresc marfa ce corespunde comenzii respective, după care o predă gestionarilor prin e-mail pe calculator și fizic pe teren.
Dacă cantitatea din camion nu corespundea cu cantitateaa înscrisă pe aviz, camionul este întors înapoi la serviciul desfacere de cantaragiu, de agentul de pază, de ECHIPA DE INTERVENȚIE sau de Serviciului de paza ordine si securitate – CENTRULUI RIVERGATE BUCURESTI de la camerele de supraveghere.
TOATĂ LUMEA ȘTIE faptul că Dispoziția de livrare pentru camioanele ce intră în unitate SE EMITE ÎN BAZA DATELOR FURNIZATE de Serviciul EXPORT.
In consecinta, masura dispusa de Procurorul de caz ANUȚA ANCA- ELENA care cu rea-credinta fabrica dosare penale si judecatorul Nicolae-Catalin G. Chircusi care judeca. creiaza un precedent periculos pentru independenţa şi imparţialitatea justitiei, o afectare a încrederii publicului în responsabilitatea pe care acesta o dovedeşte în înfăptuirea actului de justiţie”.
În raport de cele arătate, va rog sa dispuneți punerea in miscare a actiuni penale, impotriva procurorului ANUȚA ANCA- ELENA care cu rea-credinta fabrica dosare penale si judecatorul Nicolae-Catalin G. Chircusi care judeca.
Procurorului ANUȚA ANCA- ELENA care cu intentie fabrica dosare penale si judecatorul Nicolae-Catalin G. Chircusi care judeca. au produs o încălcarea a drepturilor fundamentale ale omului, ce creaza suspiciuni privind savarsirea nunor infractiuni de coruptie si a unor infractiuni cantra libertati persoanei comise in dosarul 10462/311/2012.
Toate probele din acest caz respectiv ACTUL DE ACUZARE din data de 16. 10 .2012, si SENTINȚA PENALA 930/2014, pronunțată în data de 30.10.2014, în Dosarul penal nr. 10462/311/2012, indica existenta elementelor constitutive ale unei infractiuni cantra libertati persoanei, comise de OFICIALI AI STATULUI ROMAN, respectiv procurorului ANUȚA ANCA- ELENA si judecatorul Nicolae-Catalin G. Chircusi.
Inţelegem sa probam cele mentionate prin înscrisurii.