Turnurile din Lacul Tiberiada, ultimul mister al Israelului

Nu poate fi încă comparat cu monstrul Loch Ness, dar acum şi Lacul Tiberiada este învăluit de o ciudată enigmă, care a aprins numaidecât imaginaţia israelienilor.

În 1986, o altă iarnă deosebit de secetoasă a adus la lumină, pe latura nord-vestică a Lacului o barcă de pescari, rămasă după 2000 de ani într-o bună stare de conservare.

De-acum celebră sub numele de „barca lui Iisus”, acea relicvă, restaurată cu minuţiozitate timp de peste un secol şi păstrată în kibbutzul Ginnosar, a devenit un pol important de atracţie pentru turişti.
În cazul acestor grămezi de pietre este prematur să se stabilească dacă se vor bucura de un interes asemănător.

Deja cineva le-a legat într-un fel de Iisus: structuri similare, s-a spus, au fost văzute în trecut şi la Tabha, pe partea nord-vestică a lacului, la poalele Muntelui Fericirii, adică în locurile în care el a predicat. Şi totuşi, datarea acestor pietre, deocamdată, rămâne necunoscută. Agricultorii din zonă au observat că sunt circulare, înalte de aproximativ un metru şi late de aproximativ 10 metri. Sunt aranjate la o distanţă de 30 de metri una de cealalătă. Pornesc de la Zemach, vârful meridional al Lacului şi continuă, de-a lungul ţărmului răsăritean, toate la acelaşi nivel, până la kibbutzul HaOn.

Este vorba de una dintre zonele locuite din cele mai vechi timpuri în lume, care provoacă mereu emoţii puternice în rândul arheologilor. La câţiva paşi de Zemach se află ruinele de la Beit Yareach, „Casa Lunii”, sora geamănă a oraşului Jericho (de la Marea Moartă).

În era calcolitică, în urmă cu 6000 de ani, locuitorii ei dispuneau deja de depozite comode pentru păstrarea alimentelor. Un mileniu mai târziu, Beit Yareach era o localitate dezvoltată, şi datorită faptului că era situată într-o zonă favorabilă, în punctul de conjuncţie dintre Lacul Galileea şi râul Iordan.

Romanii au numit-o Sinnebris, trupele lui Vespasian au considerat-o primitoare.
Probabil pentru a stabili cine s-a îngrijit de culegerea pietrelor din zonă şi transformarea lor în nişte grămezi egale ar trebui să înţelegem pentru ce au fost folosite ele iniţial. Una dintre ipoteze este aceea că ar putea avea o legătură cu oraşul vecin din epoca romană Hyppos-Sussita şi că aceste pietre delimitau zone de influenţă.

Alţii consideră că probabil grămezile respective serveau pentru întinderea plaselor pescarilor. În fine, alţii se gândesc chiar la un semnal de alarmă: dincolo de grămezile de pietre, apele lacului devin adânci şi periculoase.
Cine se aventurează în ele riscă să fie cuprins de curenţii puternici şi să se înnece.

Unii sugerează de pildă că acestea au fost aşezate cu mare artă de extratereştri, ajunşi la bordul unor navete spaţiale: ei er fi realizat opere similare şi pe înălţimile Golan din apropiere şi chiar în Peru. O vizită la aşa-numitele „Linii din Nazca” ar trebui să fie convingătoare în acest sens.

Alţii, cu o anumită doză de umor, consideră efectiv că grămezile reprezintă un „semnal de alarmă”: într-adevăr, atunci când acestea apar, apele Lacului Tiberiada sunt prea mici şi, ca atare, a sosit momentul să se caute în altă parte apa potabilă necesară pentru a potoli setea locuitorilor din regiune, conchide ziarul citat.