Pas cu pas împotriva propriei țări
În octombrie 2015, la Tg. Mureș, liderul iredentist de origine maghiară, Kelemen Hunor, aprecia că ungurii trebuie să continue, pas cu pas, lupta pentru recuperarea pământului natal, considerând-o o chestiune de onoare, de parcă impochimenul n-ar deține cetățenia română. În conformitate cu vechiul Cod penal, pentru o asemenea faptă ar fi trebuit fi trebuit să înfunde pentru ani buni pușcăria. Nu și după noul cod, în vigoare de la 1 februarie 2014, ceea ce denotă că șmecherul și-a calculat bine pașii, pentru a mai câștiga ceva simpatie în rândul propriilor alegători, fără riscul condamnării și detenției.
Troc cu ungurii care vor Ardealul
Nu se știe încă de ce, dar specialiștii care au elaborat noul Cod penal au omis în mod dubios să mai incrimineze: „Întreprinderea oricărei acțiuni pentru schimbarea prin acțiuni ilegale și prin violență a ordinii constituționale sau a carcaterului național, suveran, independent, unitar și indivizibil al statului se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi” (art. 166¹), după cum a constatat și reputatul jurist, prof. dr. Corneliu Turianu.
Ce-i drept, art. 397 din noul Cod penal pedepsește în continuare acțiunea armată ori violentă împotriva ordinii constituționale, însă instigarea prin propagandă devine permisă, ceea ce ridică mari semne de întrebare. Cea mai plauzibilă suspiciune fiind aceea că, în baza unui troc politic murdar, PSD a satisfăcut cerința impertinentă a conducerii UDMR, astfel încât liderii ungurilor să se poată manifesta în spațiul public specific, în scopul atragerii electoratul maghiar, care abia dacă mai crede în ei, în schimbul unei opoziții mai reținute față de putere.
Câteva cuvinte despre Kelemen
Omul s-a născut în octombrie 1967 în comuna Cârța, din județul românesc Harghita, ajungând – fără niciun fel de studii – redactor la Radio Cluj, concomitent cu accederea la Facultatea de medicină veterinară. Fără a-și practica vreo clipă profesia, s-a apucat și de filosofie, facultate pe care a absolvit-o în 1998, an în care cariera politică îl prindea în funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii. Grație priceperii sale în ale politicii, și nu cunoștințelor veterinare, jurnalistice ori filosofice, între anii 2000 – 2008 reușește să fie ales deputat, ulterior lider al formațiunii etnice intitulate UDMR.
Că în anul 2014 și-a depus candidatura pentru Președinția României, fiind votat la mișto de-o parte a ungurilor, reprezentând 3,83% din electoratul român, aproape că nici nu mai trebuie luat în seamă. În încheiere mai subliniem că, decăderea aproape de pragul accederii în Parlamentul României a formațiunii politice pe care-o conduce Kelemen Hunor, se datorează aproape în totalitate inabilității acestuia de-a fi un bun român. Fiindcă respingerea pseudo-partidului maghiar din USL a fost determinată de neacceptarea penală a lui Kelemen, care a respins cu îndârjire caracterului de stat-națiune al României.
Dan Coste

Gunoaiele din PSDR au mai facut o lata inca odata !! In piscarie toti bozgorii care nu vreau sa invete limba si nu respecta legile tarii!