De câţiva ani buni, odată cu înmulţirea supermarketurilor precum ciupercile după ploaie, în România a apărut un fenomen curios: aşa-numita „bătălie pentru promoţii”.
De regulă, la fiecare deschidere a unui supermarket, veritabila „ctitorie a societăţii democratice de consum”, porţile sunt luate cu asalt de către o mulţime furibundă de oameni ce se îmbrânceşte, se calcă în picioare, numai pentru a ajunge la mult-râvnitele „promoţii, adică la produsele pentru care se aplica reduceri substanţiale de preţuri. Pe o perioadă limitată, cunoscută numai de conducerea magazinului; astfel, se poate întâmpla ca fericitul cumpărător, ajuns la casa de marcat, să constate că a fost taxat cu un preţ mai mare, deoarece „promoţia a fost valabilă, dar a expirat cu trei minute în urmă”. Cu toate că oamenii ar trebui să nu accepte această măgărie, cei mai mulţi „înghit găluşca” şi plătesc preţul cerut.
La început, aceste promoţii cuprindeau alimente de bază, cum ar fi uleiul şi zahărul; văzând că acest mecanism funcţionează din plin, managerii au decis că în locul alimentelor să fie promovate tigăi, oale, prăjitoare de pâine, toate de o calitate îndoielnică, dar frumos ambalate. Căci ambalajul multicolor şi supermarketul iluminat „a giorno” au fost armele de bază cu care capitalismul a bătut socialismul în lupta pentru supremaţie!
Aşadar, şmecheria (pardon, strategia de marketing) funcţiona din plin, oamenii ce se calcau în picioare „la promoţii” cumpărau mărfurile de proastă calitate, încasările atingeau cifre record. Plus că mulţi din clienţii prezenţi la „promoţii” deveneau clienţi fideli, iertând cu generozitate „ţeapa” trasă. Deoarece supermarketul este un loc unde poţi găsi de toate; aşadar, chiar dacă ai fost păcălit cu un set de tigăi de proastă calitate, tot de aici ai cumpărat nişte crenvurşti şi o costiţă semipreparată cu miros îmbietor şi bună la gust…
Însă recesiunea a făcut ca numărul clienţilor să scadă. Banii fiind mai puţini, oamenii au devenit reticenţi şi au început să se gândească de două ori înainte de a cumpăra. Lucru inadmisibil pentru patronii din retail, care au căutat şi au găsit o soluţie pentru a face pe bietul cumpărător să le lase şi ultimii bănuţi din fundul portofelului sau al cardului. Astfel a apărut conceptul numit „Black Friday”, de sorginte americană, răspândit ulterior şi în Uniunea Europeană. Ce este acesta, de fapt?
Este o acţiune de propagandă comercială ce se face în primul rând prin mess-media, dar şi prin pliante, fluturaşi etc. puşi în cutia poştală. În mass-media, acţiunea se desfăşoară în doi timpi. Mai întâi, pe canalele TV se face o reclamă agresivă, la orele de maximă audienţă, asupra unor super-produse de uz casnic, care chiar ar uşura munca oricărei gospodine (cum ar fi celebra tigaie Dry-Cooker). Aceste produse au preţuri mari, se livrează numai prin curier; pensionarii cu pensii mari şi salariaţii ce câştigă de la salariul mediu în sus fac parte din clienţii acestui sistem. Important este ca reflexul publicului să fie iniţiat!
Pe terenul pregătit în această primă fază intră în acţiune adevărata „Black Friday”. Anual, la sfârşitul lunii noiembrie, o zi de vineri este rezervată unor „promoţii” la scară mare, ce includ pe lângă acele super-produse promovate în prima fază aproape toată gama de aparate electrocasnice, plus televizoare, laptopuri, tablete, camere video. Toate, fireşte, la preţuri substanţial reduse, pe o scurtă perioadă ce începe la deschiderea magazinului. Această acţiune se desfăşoară în toate supermarketurile, este precedată de o reclamă agresivă pe toate canalele media plus reportaje la faţa locului în „măreaţa zi”.
Elementul interesant şi cheia succesului este următorul: în loturile de produse destinate acestor „promoţii”, se găsesc destule produse cu defecte sau vicii ascunse printre produse bune. Mai mult, destui cumpărători stresaţi de a apuca produsul mult-dorit sau de nu a ieşi din perioada de promoţie uită pur şi simplu să mai treacă pe la standul de probe pentru verificare şi pentru obţinerea certificatului de garanţie. Aşa că, pentru nefericiţii posesori ai unui aparat defect, această zi mult-aşteptată chiar devine „vinerea neagră” sau „Black Fraier-day”, vorba unui anonim cu umor. Iar dacă tot a venit vorba de umor, citez aici o superbă vorbă: „Popular, Black Friday mai e numit şi Sfântul Promoţie, Ocrotitorul Supermarketurilor şi Aducătorul de Arginţi”.
Am expus acest citat fără a-i cere permisiunea, însă prea frumos mecanismul prostirii în masă în scop comercial, ca să nu poată fi spus!
Dar să lăsăm gluma la o parte şi să ne întrebăm, căci este cazul: de ce oare, într-o ţară unde puterea de cumpărare a populaţiei a scăzut mult, numărul supermarketurilor este în creştere? Căci se înalţă mereu asemenea „măreţe obiective”, cu toate că numărul de locuri de muncă este în continuă scădere, iar veniturile oamenilor, tot mai mici! Cine şi cu ce bani va cumpăra din aceste magazine? Se pare că managerii marilor lanţuri de retail mizează pe „capacităţile ascunse” ale românilor, pe abilitatea lor de „a se descurca”. Iar dacă nici aceste elemente nu vor mai funcţiona, se pare că va intra în funcţiune un mecanism subtil de îndatorare, pregătit deja de sistemul bancar prin intermediul unor reclame ce sugerează „un fes şi un fular pe credit”. Aşadar, de ce continuarea îndatorării în proporţii de masă, pentru a consuma produsele venite din ţările vestice?
Răspunsul se conturează cu tot mai multă putere: România, ca toate ţările est-europene, să nu mai fie ţări producătoare, ci să consume produsele occidentale. Bineînţeles, produsele de mâna a doua, singurele ce le sunt hărăzite. Pe credit, bineînţeles. Creditarea generează îndatorare, iar aceasta generează o formă modernă şi rafinată de sclavie. Astfel, din estul Europei, integrat în Uniunea Europeană, vor veni în vest cohorte întregi de sclavi moderni, care vor munci vesticilor pe lefuri mizere, fără forme legale, fără asigurare de sănătate. Cam aşa arată acest mecanism, cu iz de „Mein Kampf”! Iar creşterea necesarului de sclavi face ca UE să-şi dorească extinderea influenţei asupra Ucrainei şi Republicii Moldova.
De Marian Rădulescu
Încet dar sigur, valorile si idealurile societătii sînt înlocuite de cele ale societătii de consum. Cu timpul, societatea de consum vestică a devenit o societate subordonată în totalitate consumului controlat unor grupuri finanicare. Astăzi, bogăția planetei aparține doar unui procent de 1% din populația globului. ”Câștigurile mari ale companiilor multinaționale – sunt un semn sigur că e vorba de salarii mici, impozite reduse și locuri de muncă puține. Companiile multinaționale ajung să acumuleze profituri exorbitante.
Inventivitatea noilor metode de spalare a creierului. Noua propaganda este publicitatea, si metodele ei sunt mai subtile si mai persuasive. O parte din responsabilitatea derivei morale, spirituale si chiar economice a Romaniei se datoreaza, in mare masura, publicitatii. Se datoreaza clipurilor de la televizor, spoturilor de la radio, afiselor gigantice cat un bloc cu zece etaje, brosurilor indesate zilnic in cutiile postale si tuturor formelor de publicitate atat de prolifice, incat agresiunea lor asupra noastra este permanenta si totala. De 25 de ani, suntem sub asediul lor, ne manipuleaza, se joaca cu mintea noastra si, ceea ce este cel mai grav, schimba sensul unor cuvinte ce reprezinta reperele noastre ca fiinte umane.
Fericirea, prietenia, frumusetea, generozitatea, sarbatoarea, sunt redefinite zilnic, in functie de interesele comerciantilor. Pentru ca valorile lor sunt banii, competitia si legea celui mai puternic. De 25 de ani, oamenii din publicitate ne educa intr-o singura directie: conteaza doar ce este nou, conteaza doar cei bogati; traditia si lucrurile vechi sunt depasite, oamenii saraci sunt cea mai dezgustatoare specie. Propaganda lor are un singur scop: sa consumi cat mai mult, sa cheltui cat mai mult. Pentru asta pun la punct adevarate campanii de sarm, iti trezesc dorinte pe care nu le-ai avut vreodata, te seduc. Eforturile oamenilor din publicitate, mai nou transformati in vedete-artisti, au ca singura miza a creativitatii lor, transformarea populatiei in niste sclavi ai consumului, in dependenti de consum. Daca se poate sa uitam toate ideile in care credem si sa fim doar salariati, dornici sa cumpere din ce in ce mai mult, ar fi minunat! Nu e de mirare ca in ziua de astazi, tinerii au ajuns sa aprecieze mai degraba un analfabet cu masina scumpa sau o tarfa imbracata luxos.
Acesti tineri invata de 25 de ani ca daca vrei sa fii diferit, trebuie sa te imbraci de la firma X, sau daca vrei sa fii fericit si cu un zambet larg pe fata, trebuie sa conduci masina Y. Oamenii vad toata publicitatea din spatiul public. O iau in serios. Acestea sunt valorile cu care cresc in mod involuntar, pentru ca asta li se spune cu insistenta, zi de zi, in orice spatiu s-ar afla. In reclame vad masini scumpe, vad bijuterii, vad ca prietenia tine de bere, si acestea vor deveni scopurile lor in viata, reperele lor ce se vor transforma in presiune sociala mai tarziu. Nici o reclama nu le explica faptul ca a fi nu inseamna a avea. Este o agresiune permanenta a spatiului public, in care chiar daca nu vrei sa vezi afisele, esti obligat si nu ai cum sa ripostezi. Culmea este ca o fac pe banii nostri: pretul oricarei publicitati va fi adaugat in pretul produsului pe care noi il vom cumpara!
In general, firmele de publicitate muncesc pentru companii uriase, multinationale : Carrefour, Kaufland, Ikea, McDonalds etc, supermarketuri sau firme care aduc marfa din import. Taranii romani nu au unde sa isi vanda produsele, pentru ca gigantii financiari aduc marfa din tari unde industrializarea agriculturii face productii uriase, fara respect fata de mediu.
Profitul e mai important decat oamenii: asta cumparati, odata cu rosiile din Spania sau merele din Australia. De ce nu scriu ziarele despre ingenuncherea Romaniei de catre multinationale? De ce nu vorbesc televiziunile despre discriminarea agricultorilor si producatorilor romani, carora li se cer taxe suplimentare de raft? Pentru ca majoritatea traiesc din publicitatea platita de ei. In acelasi fel inchid ochii si politicienii la importurile masive si lipsa de productivitate a Romaniei.
Nu in ultimul rand, publicitatea este anticultura. Incearca sa ne faca o viata standardizata, cu cateva marci care sunt omniprezente. Mall-urile din toata tara sunt la fel. Mall-urile din intreaga lume tind sa fie la fel. Aceleasi cafenele, aceleasi restaurante, aceleasi marci. Ceea ce este diferit este considerat „concurenta” si trebuie eliminat.
Când capitalismul ne spală creierul
În România de astăzi se scrie mult despre „valorile occidentale”: drepturile omului, societatea civilă, multiculturalism. Europa unită, pe portile căreia încercăm să intrăm, ne pare o catedrală a democratiei, legalitătii si a marii culturii ; cel ce păseste în sfîntul spatiu „comunitar” este pătruns de lumina celor mai înalte principii si valori pe care le-a creat umanitatea. Multi presupun că românii îsi vor regăsi, în sfîrsit, „vocatia europeană” de îndată ce vor fi admisi în UE. Putini remarcă o realitate de necontestat: în lumea contemporană vocatia europeeană se confundă din ce în mai mult cu vocatia consumistă. Europenii de astăzi si românii de mîine se vor regăsi într-o comuniune consumistă, care va elimina treptat celelalte forme de interactiune umană.
La începutul anilor 90, am asistat la eliberarea explozivă a dorintei de a consuma. Cum s-au deschis granitele tării, românii au năvălit în Turcia, la cumpărat de blugi, haine de piele, spray-uri si alte nimicuri sclipicioase din bazarurile Istambulului. Comertul cu marfă ieftină si proastă, de provenientă orientală , a umplut orasele României cu tarabe si „buticuri”. Revolutia consumistă a început cu micul comert stradal, importul de rable poluante, si telenovele latino-americane. Occidentul si-a facut simtită prezenta mai ales prin produsele-vedetă, hamburger-ul MacDonald, Coca-Cola, Michael Jackson în concert la Bucuresti, filmele americane. Descătusarea libidoului consumist a măturat constrîngerile impuse de vechea „productie”. Munca a devenit facultativă, întreaga tară intrînd în vacantă. Proletariatul, aflat în somaj tehnic, a inaugurat chermeza protestelor. Salariile compensatorii oferite minerilor disponibilizati au luat calea unui consum aberant (băutură, produse electro-casnice).
După 1989 prăbusirea productiei interne, coruptia si măsurile de austeritate impuse României de către Fondul Monetar International, au creat un climat de sărăcie generalizată. În mod paradoxal, pauperizarea populatiei a intensificat febra consumistă.
Concomitent, „comunitătile de consumatori”, tind să înlocuiască comunitătile umane traditionale. „Clasa socială”, „natiunea”, „familia” devin structuri din ce în ce mai slabe, incapabile să-l încadreze pe individ. „Băietii de cartier” din România, care ascultă „gagsta rap” si imită star-urile MTV în gesturi si îmbrăcăminte, se simt mai aproape de tinerii „cool” din „State”, decît de conationalii lor.
România are toate sansele să devină în următoarele decenii o societate de consum, cu dezavantajele ei. Hypermarket-urile vor împînzi tara, oferind spre vînzare, aproape exclusiv, produse din import. În sistemul laissez-faire al tehnoglobalismului, rolul României va fi să înghită o parte din supraproductia statelor avansate, nicidecum să devină un producător. Banii pentru consum vor fi asigurati din împrumuturi – atît populatia cît si statul se vor îndatora la sînge.
Săraci si bogati, tineri si bătrîni, vor fi preocupati doar de partea materială a vietii. Banul va fi etalonul universal, criteriul de valoare suprem. Îndividul se va defini pe sine prin acumularea si consumul de produse. Traditia, istoria natională, cu întreaga ei mitologie legată de eroii neamului, religia ortodoxă etc. – vor îndeplini un rol decorativ în formarea personalitătii individuale. Fiecare se va raporta la cum si ce consumă; confortul material va deveni scopul supreme al unei vieti „împlinite”.
In România, după o lungă perioadă de comunist, am devenit liberi (zicem noi) şi am intrat în lumea modernă, occidentală, capitalistă (societatea de consum).
Goana după modernism cu orice preţ, strădania generală de a prelua de la capitalism a tot ce are el, bun sau rău, fără nici un discernământ, totul de-a valma, fără a cântări avantajele, dezavantajele, consecinţele imediate precum şi cele în perspectivă. Elementele negative specifice României (numite de unii drept balcanisme) au cunoscut o desvoltare explozivă: ciubucul, corupţia, furtul, minciuna, înşelăciunea.
Şi toate astea în detrimentul valorilor tradiţionale materiale, culturale, umane, morale, religioase, naţionale şi folclorice ale mult încercatului popor roman. A dispărut interesul şi preocuparea pentru păstrarea patriotismului, a iubirii de neam şi de ţară, totul se vinde şi se cumpără, singura valoare recunoscută a rămas doar banul. Ici colo mai rezistă pe baricate câte un anacronic, un entuziast optimist sau un patriot încăpăţânat. Dar până când?
Noul mediu al existenţei noastre se numeşte acum „societatea de consum”, care împreună cu „globalizarea” ne transformă încet dar sigur (şi în mod absolut ireversibil) în sclavi ai unui sistem financiar superstatal, global, netransparent, anonim, aproape invizibil dar atotputernic.
Principiul de bază al acestui sistem este producerea cât mai ieftină şi vinderea cât mai rapidă în lanţ neîntrerupt a unor mari cantităţi de produse, cu foarte mare diversitate dar şi cu utilitate şi calitate redusă, sprijinită pe cei trei stâlpi ai economiei moderne: reclama, moda şi creditul. In slujba acestor elemente de bază au fost organizate intreprinderi specializate uriaşe care dispun de mari specialişti şi de sume de bani nelimitate. Reclama te sfătuieşte să cumperi nişte produse „minune”, care conform prezentărilor făcute la radio, la televizor şi prin intermediul muntelui de maculatură colorată cu care îţi înfundă cutia poştală, îţi vor rezolva (zic ei) toate problemele grele din zona gospodăriei, meseriei, sănătăţii, comunicaţiilor şi plăcerilor personale (hoby), dar care odată cumpărate te vor dezamăgi crunt, nimic nu funcţionează ca în reclame, dar acum, după ce le-ai plătit, e prea târziu, banii tăi s-au dus pe apa sâmbetei.
Moda este o metodă perfidă de a specula vanitatea şi gândirea slabă a oamenilor în general, dar mai mult a femeilor de toate vârstele şi în foarte mare măsură a tineretului de toate categoriile. Ai o haină bună şi frumoasă, dar vine moda şi spune: „aruncă haina ta, nu mai e modernă, nu se potriveşte cu epoca, va râde lumea de tine, cumpără de la mine cea mai modernă haină. E scumpă, dar e modernă”. Când toţi bărbaţii vor purta haina la două rânduri de nasturi, vor veni împuterniciţii modei şi vor spune „bărbaţii moderni poartă hana încheiată la un singur rând de nasturi”. Si când toţi vor avea haina la un singur rând de nasturi, vor veni aceeaşi specialişti care vă vor sfătui să aruncaţi hainele bătrâneşti încheiate la un singur rând de nasturi şi să vă cumpăraţi hainele moderne încheiate la două rânduri de nasturi. La fel cu pantalonii, întâi trebuie ca toţi bărbaţii să poarte pantaloni strâmţi, pentru ca apoi să se anunţe ca modern şi necesar să porţi pantaloni largi. Si ciclul se repetă la infinit alternând între aceste singure două posibilităţi. Tot aşa cu pantofii cu vârful ascuţit, patrat sau rotund, tot aşa cu pantalonii pentru dame, pantaloni care conform modei trebuie să aibă talia când foarte sus, mult deasupra taliei anatomice, când atât de jos încât aceştia cad în timpul mersului, iar la aplecări, lasă să se vadă cele mai obscene zone din părţilor de jos ale spatelui. Noţiunea de frumos, ca şi cea de confort sau de util, toate acestea sunt eclipsate acum total de atotputernicia modei.
Şi pentru ca haosul, dezorientarea şi dezastrul să fie perfecte, s-a inventat „creditul”. Cumperi până când ţi-ai terminat toţi banii şi toate rezervele, dar când eşti gata să spui „nu mai pot să cumpăr”, vine societatea de consum şi spune : „dacă nu ai bani, noi te ajutăm să cumperi în continuare, noi îţi dăm pe credit”. Au apărut cărţile de credit, plăţile în rate, împrumuturile operative de la băncile care sprijină comerţul societăţii de consum, toate acestea incluzând dobânzi mari şi clauze usturătoare pentru cazul nerestituirii în termen a datoriilor contractate. Dacă ai ajuns în această fază, este deja prea târziu, există instituţii neîndurătoare gen „incaso”, care fără nici o milă îţi confiscă bunurile din casă şi în final te scoate şi din locuinţă lăsându-te pe drumuri la propriu. In cazuri extreme se poate ajunge la condamnări şi chiar la închisoare. Despre toate acestea, reclama societăţii de consum nu pomeneşte nicăieri nici un cuvânt.
Cei mai mulți cred că ești informat dacă ești la curent cu ultimele noutăți din domeniul politic/economic/social etc. Din acest motiv cei mai mulți oameni sunt „abonați” la principalele trusturi de presă, pentru că asta li se oferă acolo: actualitatea zilei. După părerea mea, informarea este cu totul altceva. Informarea este ÎNȚELEGEREA CORECTĂ A LUMII ÎN CARE TRĂIM. Ori chestia asta n-o s-o găsiți niciodată la TV.
Mass-media ramane unul dintre cei mai redutabili formatori de opinie. Mass-media da tonul in ceea ce priveste moda, politica, educatia, stiinta, muzica, etc.
