Litră, favoritul penal a lui Szenteş
Procurorii i-au acuzat pe Marcel Litra si Constantin Roman ca ar fi pretins si incasat sume cuprinse intre 40 si 60 de lei de la un numar de 181 de angajati ai CFR din judetul Mures, pentru ca acestia sa promoveze examenul anual de testare profesionala si de autorizare pe functii, in perioada 22-24 februarie. Avand un asemenea CV impresionat impanat cu o condamnare pentru luare de mita, Marcel Litra a fost promovat de catre directorul general al CFR Calatori, Iosif Szentes, fost membru UDMR trecut recent la PSD Sector 5, pe postul de director comercial, unde va trebui sa gestioneze toate contractele comerciale ale companiei. Adica, lupul Litra este paznic la oile de la CFR Calatori ale lui Szentes. Asta da performanta manageriala.
Szenteş, garantul băieţilor deştepţi de la calea ferată
Insa, trebuie precizat ca Iosif Szentes este cel care, incepand din 2012, impreuna cu fostii directorii generali ai CFR Calatori, Stefan Roseanu si Valentin Dorobantu, sustinut si promvat de liderul PSD- Liviu Dragnea, a „tesut” mersul trenurilor în interesul operatorilor privaţi şi nicidecum al companiei de stat. Astfel, s-a ajuns ca foarte multe rute foarte rentabile pentru CFR Calatori sa fie cedate operatorilor privati.
Mai mult, fostii directori generali ai CFR Calatori-Stefan Roseanu, Valentin Dorobantu si Vasile Secara, dar si Iosif Szentes, au fost de acord ca pe cele mai rentabile rute operate de CFR Calatori sa fie introduse trenuri ale operatorilor privati, desi legea interzicea acest lucru. La ora actuala, ca urmare a jocului dublu facut in urma cu ceva timp de catre directorii generali de la CFR Calatori si CFR SA, Iosif Szentes si actualul ministru alTransporturilor- Dan Costescu, s-a ajuns ca pe rutele cele mai rentabile ale companiei de stat, cum ar fi Ploiesti-Bucuresti, Brasov- Ploiesti sau Buzau-Ploiesti, sa circule trenurile regio ale unor operatori privati controversati (Regiotrans Brasov condusa de catre Valentin Dorobantu), oprind doar in doua-trei statii, adica au mers de inter regio.
Ion Teleanu

esti un timpit…habar nu ai ce spui