PARADOXUL MIORITIC – TARA ULTRAMILITARIZATA CU CEA MAI JALNICA ARMATA

Vorbele din titlu par prea dure, dar ele au deplină acoperire în cifre și date, ca și în fapte, per ansamblu. România ultimului deceniu are o comportare tot mai ciudată, semnalizează că vrea să o ia spre democrație și libertate, dar se îndreaptă spre un stat polițienesc, un stat militarizat, în care segmentul civil tinde să fie îngropat cu zile mai înainte de a se fi născut cu adevărat, sărmanul.

Poate mulți dintre dvs. v-ați întrebat, adesea, cum se face că țara cu cea mai puternică armată a lumii, SUA, nu are paradă militară națională, deși ar avea ce expune, slavă Domnului? Răspunsul e simplu: America a fost mereu preocupată de menținerea statutului de țară ”civilă”, în care nu structurile de forță fac legea, ci cetățenii. Nici măcar în timpul războiului nu se face în SUA paradă militară națională, din contră, șefii de stat aveau grijă, în asemenea momente, să meargă, ostentativ, la partide de golf, pentru a transmite un mesaj de calm și de încredere poporului.
La polul opus se află statele dictatoriale, mai ales foste comuniste, unde parada militară anuală e obligatorie și gigantizată, vezi Rusia, China, Coreea de Nord șamd.

În Europa Occidentală, doar Franța face exces de zel cu parăzile militare, pe 14 iulie, explicabil prin aceea că e cea mai veche asemenea manifestare din lume; asta nu împiedică bășcălia universală pe seama francezilor, despre care se spune că se dau rotunzi pe timp de pace și tac mîlc în război.

Ceea ce s-a întîmplat ieri, în România, intră, însă, aproape în sfera patologicului.

O paradă militară la care nu era de ajuns înghesuirea trupelor serviciilor secrete STS, SRI ori SPP – o aberație, fiind vorba de servicii care ar trebui să aibă clar statut civil – și a ajuns să înglobeze Poliția Locală și angajații Administrației Penitenciarelor (?!!!).
Poliția Locală, adică acea structură care se ocupă cu amendarea boschetarilor, cu paza bunurilor, cu circulația pe drumurile publice ori cu supravegherea activităților comerciale, e adusă să bată pas de defilare la parada militară.

De ce nu au fost încolonați, la urma-urmei, și profesorii universitari plus academicienii, pentru că, absolvenți de învățămînt superior fiind, au automat grade militare ca rezerviști?

Prin asemenea eforturi penibile, România lasă impresia, ca stat, că recurge la orice improvizație imaginabilă doar ca să intimideze.

Pe cine, însă?

Dușmanii din exterior?
Ori proprii cetățeni?

Linia de demarcație între cele două categorii e – atenție – foarte fină, uneori.

Pe de altă parte, despre bravii mărșăluitori, de ieri, în straie militare se poate spune, documentat, că sunt parte a celei mai jalnice armate din lume.

Că este așa o dovește indubitabil faptul că armata română are cel mai mare număr de grade militare înalte raportat la numărul de soldați, ceea ce înseamnă – teoretic cel puțin – că ostașul român are nevoie de o îndrumare atentă și permanentă din partea superiorilor, altfel o face de oaie. Soldații buni au ”autonomie” mare, se știe, și se descurcă în condiții dificile.

Conform datelor din ultimii ani, România are un general la fiecare optsute și ceva de soldați, o paritate ucigătoare, dacă ne gîndim că trupele americane din Irak, numărînd 200.000 de oameni, erau comandate de patru generali, adică unul la 50.000 de oameni, și vorbim de o stare de conflict, nu de pace.

În întreaga istorie a SUA, cu războaiele de independență și cel civil, cu cele mondiale, cu Vietnam, Coreea și Irak cu tot, au existat 277 de generali cu patru stele.

În România post-decembristă, numai în mandatele lui Ion Iliescu și Traian Băsescu am avut 52 de înălțări la acest grad, alți opt fiind făcuți de Emil Constantinescu. Pînă și comuniștii au dat dovadă de oarece decență la acest capitol, cu numai 4-5 generali cu patru stele, în epocile Dej și Ceaușescu.
Rîsul curcilor, prin 2005, proaspătul președinte Băsescu se declara oripilat de numărul uriaș de generali din armată; i-a ”trecut” repede.

În România de după al doilea Război Mondial există un singur ofițer care a condus, efectiv, o bătălie, e vorba de Ionel Ciucă și de lupta de la Nassiria, Irak, în 2004. Pentru asta, Ciucă a devenit general cu patru stele la doar 48 de ani, fiind înaintat la acest grad de către Klaus Iohannis, zilele trecute.

Toți ceilalți generali cu patru stele din ultima jumătate de veac au văzut sînge doar în cîrnați, la popotă, dar, în frunte cu Oprea-Izmană, își permit lejer să-i rîdă în nas legendarului Patton, care a avut nevoie de două războaie mondiale pentru cele patru stele ale lui.
După 1989 au fost înaintați în grade înalte de generali indivizi suspectați sever de spionaj în favoarea Răsăritului, de reprimare a Revoluției, de implicare în fapte penale grave ori chiar de tulburări psihice (pe cei din urmă îi vedem azi pe la emisiunile TV dedicate bubulilor, emulilor, Sfinxului din Bucegi ori armelor rusești care produc ploaie și seisme)

Klaus Iohannis, că veni vorba, se înscrie și el pe aceeași linie ”glorioasă” de producere pe bandă a generalilor la apelul bocancilor, cum se spune în armată.

În ultimele zile ale lunii noiembrie, a plouat cu stele de la Cotroceni pe umerii militarilor, începînd cu cei de casă, adică din structurile CSAT și ale Cotrocenilor.
Desigur, nu am mai avut ceremonie oficială de Ziua Națională, dar nu era să sărim și peste tradiționalele avansări în grad.

La fel și cu diverse decorații, pentru fapte neștiute, date angajaților din serviciile secrete, începînd cu maiștrii militari. (Maiștrii militari din SIE??? Oare pentru ce, pentru repararea promptă și eficientă a microfoanelor de plantat în pereți?)

Apropo de asta, o ciudățenie de proporții: conform normelor metodologice privind condiţiile în care se conferă Semnul onorific ”În Serviciul Patriei” funcţionarilor publici cu statut special cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, decorația sus pomenită poate fi acordată în condiții specifice, care trebuie îndeplinite de către cei propuși.

În primul rînd, o anumită vechime în activitate.

Art.9 din Ordinul ministerial care stabilește normele amintite prevede că ”Pentru conferirea Semnului onorific ”În Serviciul Patriei” nu se ia în calcul:
a) timpul în care funcţionarii publici cu statut special cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri, au fost condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori cu executarea acesteia, cu excepţia cazurilor în care, în urma rejudecării cauzei, instanţa competentă a pronunţat achitarea”.

Mai pe românește, cu ”În Serviciul Patriei” pot fi decorați inclusiv pușcăriașii din sistem, doar că perioada de pușcărie nu se ia în calcul la stabilirea vechimii.

Să rîdem…să plîngem?…

Despre ”militarizarea” accentuată a societății românești s-a vorbit și după ultima numire de guvern, atunci cînd mai toți observatorii politici au sesizat că președintele Iohannis a mers personal să instaleze la locul de muncă miniștrii Apărării, Internelor și Externelor și doar pe ei. De la un intelectual, profesor de meserie, te-ai fi așteptat la un alt gen de semnal, prin însoțirea miniștrilor Educației ori Culturii.

Ce să mai vorbim despre faptul că avem în guvern doi chestori activi de Poliție, Petre Tobă și Elisabeta Lipă, și nu e clar de ce nu a apărut încă în Monitorul oficial decretul de încetare a raporturilor lor de activitate cu MAI?

Și ce să mai vorbim despre faptul că avem tot mai multe partide care se militarizează discret, de la UNPR-ul lui Oprea la PRM-ul generalului Emil Străinu, astfel că afișele electorale cu diverși candidați în uniformă vor deveni, probabil, un peisaj banal?

Și ce să mai vorbim despre faptul că tot mai mulți politicieni sunt suspectați public de apartenență la serviciile secrete, funcționînd, deci, cu dublă comandă, civilă, dar în primul rînd militară?

Despre faptul că șefii de servicii secrete pleacă de acolo direct în politică, iar apoi revin, cînd politica îi rejectează, mișcări inacceptabile în orice stat democratic al lumii?

Marea întrebare e cît mai durează pînă vom avea prima paradă militară la care, în rîndul întîi, vor mărșălui procurorii DNA și ai DIICOT, urmați de judecătorii ICCJ și de președinții ONG-urilor, adică ai organizațiilor non-guvernamentale, care intră pe capete, în ultima vreme, în structurile guvernamentale?
Nu de alta, dar măcar să știm o socoteală. (Bogdan Tiberiu IACOB)

P.S.: De Ziua Națională, președintele Iohannis a decorat postul Radio France International, la fel cum, anul trecut, președintele Băsescu a decorat Europa Liberă, iar înainte cu alți cîțiva ani, BBC și, iar, Europa liberă. Niciun președinte nu s-a prea înghesuit să decoreze vreun organ de presă privat autohton, însă; în ciuda unor cotroverse, reamintim că cele mai multe dintre acestea s-au chinuit din greu în ultimii 25 de ani să reziste pe o piață dificilă și să-și facă datoria față de marele public. Dezvăluirile de corupție din presa internă au ținut afișul în vremuri cînd serviciile secrete, Poliția și Parchetele se făceau că plouă. De ce RFI da, și ”Evenimentul zilei”, ”Adevărul”, ”Mediafax” ori ”România liberă” nu? Ironia sorții: pînă una-alta, singurul șef de gazetă decorat de un președinte e Corneliu Vadim Tudor ot  ”România Mare”. Ceea ce spune multe…

http://inpolitics.ro/