– Magistrala scenă din piesa lui Caragiale, în care Miţa Baston îşi strigă suferinţa trădării, e bine cunoscută de majoritatea femeilor. Bărbaţii sunt mai puţin loviţi de năpastă, dar şi unii, şi alţii, ar fi bucuroşi să afle adevărul, ca să scape de ridicol şi chin. Psihologii îi ajută. Există indicii clare care îi trădează pe mincinoşi –
Limbajul corpului spune tot
Vine o zi în viaţa dvs. de cuplu, când partenerul începe să afişeze un comportament care bate la ochi: vorbeşte cu glas ridicat, iritat, vă evită privirea, nu-şi găseşte locul în casă, e mai atent ca de obicei cu igiena lui personală, se bărbiereşte mai des, schimbă întruna cămăşile, ciorapii, pantofii. În fine, respiră cu gura deschisă, îşi freacă bărbia, îşi piaptănă părul cu degetele, intră şi iese din cameră foarte des. Puteţi fi sigure, doamnelor: iubitul dvs. soţ sau amant vă minte.
Se-ntâmplă însă ca şi o femeie să zâmbească exagerat, să vorbească cu o voce de fetiţă alintată, să se uite mai des în oglindă, să clipească des din pleoape, să dovedească o stare de agitaţie avansată: se mişcă de colo-colo, debordează de energie şi afecţiune „orală” (vorbită), inventează pretexte ca să rămână seara singură la televizor. Domnii pot fi siguri, şi ei, că femeia respectivă îi minte!
Persoanele cu spirit de observaţie, care cunosc limbajul fizic (corporal) al partenerilor, află mai multe lucruri decât cu ajutorul cuvintelor. Aşa ne spun cel puţin psihologii.
Nu există căsnicie, cuplu sau relaţie temporară fără minciuni. Cercetătorii americani (cei mai curioşi să studieze viaţa în doi) au constatat că, fără excepţie, toţi oamenii care trăiesc în perechi mint zilnic de cca 50-200 de ori. Cum deschidem gura, minţim: „Sunt bine”, spunem, deşi sentimentele noastre se află în bernă, „arăţi minunat”, ne minunăm, deşi persoana care ni se află în faţă arată îngrozitor. „Mulţumesc pentru masă”, rostim zâmbind de plăcere, deşi bucatele înghiţite ne-au întors stomacul pe dos etc. Cel mai des se minte în căsnicie sau în viaţa de cuplu. Dar cine minte mai mult? „Minciunile bărbaţilor sunt mult mai uşor de ghicit”, spun în cor psihologii. „Când o femeie îşi înşală soţul, ea procedează cu mai mult tact, încearcă să găsească un alibi invulnerabil. Bărbaţii sunt mult mai neîndemânatici. Ei le debitează soţiilor cele mai incredibile minciuni”.
CLASAMENTUL MINCIUNILOR
În ce împrejurări se trag cele mai gogonate minciuni?
Unde şi când se mint cel mai tare femeile şi bărbaţii?
– În actul sexual
EA – simulează orgasmul, EL îşi ascunde dorinţele erotice. Şi toate astea sub pretextul că nu vor să-l rănească sau să-l piardă pe celălalt.
– În relaţiile extraconjugale
EA – nu vrea să-şi rişte siguranţa materială. EL – nu vrea să-şi pună-n joc căminul şi copiii (dar nici să renunţe la aventura erotică nu vrea). În loc să lămurească problemele deschis, ei îşi ascund viaţa dublă printr-un eşafodaj de minciuni teribil de complicat.
– La bani
EA – susţine că pantofii noi sunt cumpăraţi anul trecut. EL – declară consumaţia la bar mult mai redusă. Nici unul nu vrea să-şi recunoască dorinţele, ca să nu pară egoişti.
– Din laşitate şi comoditate
EA – nu vrea să recunoască că a uitat-o Dumnezeu vorbind la telefon cu o prietenă. EL – îi ascunde faptul că orele suplimentare le-a făcut la bere, cu prietenii. Cei care nu-şi asumă propriile slăbiciuni nu pot să le dezvăluie nici partenerului.
– Din lipsa sentimentului propriei valori
EA – îşi trimite singură flori, lăsând să se creadă că are un adorator. EL – se laudă cât e de apreciat la serviciu. De fapt, este vorba de teama ascunsă că partenerul nu îi recunoaşte calitatea sau că nu este iubit(ă) pentru ceea ce reprezintă de fapt.
Să spunem, deci, adevărul? Răspunsul nu este uşor de dat. Adevărul gol-goluţ, în fiecare detaliu, n-ar fi soluţia ideală pentru viaţa în doi. Ar fi crimă şi pedeapsă. Dar: minciunile, fiind un semn de slăbiciune şi egoism, au adesea un efect dăunător în timp.
Psihologul: „Minciunile distrug încrederea, iar în timp, pot otrăvi relaţia dintre parteneri”.
El spune: „Eşti un om minunat” şi gândeşte „Din păcate la pat eşti cam plictisitoare”.
Ea explică: „Patul nu e lucrul cel mai important”, vrând să spună „Depind de tine, nu mă părăsi”.
El o laudă, cerându-i: „Rămâi aşa cum eşti”, dar îşi spune „Oricum găsesc în altă parte ce-mi trebuie”. Iar dacă ea îi spune: „Mama consideră că eşti lipsit de consideraţie”, în realitate o gândeşte ea însăşi.
Minciuni convenţionale, minciuni de liniştire, minciuni de protecţie, minciuni de teamă, minciuni de escapadă – tot acest repertoriu al relaţiei noastre cu partenerul are şi un revers.
De ce să fiu minţit(ă) tocmai eu?
„Cel minţit trebuie să se gândească bine dacă el este de fapt cel care a provocat minciuna şi în ce măsură”, spun psihologii.
În acest sens, există câteva întrebări autocritice, recomandate pentru o bună convieţuire:
– Îl (o) iau aşa cum e, cu toate greşelile şi slăbiciunile sau aştept perfecţiunea?
– Îi acord suficientă libertate? Sau îl (o) urăsc pentru fiecare clipă trăită fără mine?
– Îi arăt într-adevăr cât îl (o) iubesc? Sunt în stare să-i recunosc performanţele fără rezervă? Sau concurăm pentru poziţia dominantă?
„Micile minciuni convenţionale ar trebui trecute cu vederea cu multă generozitate”, spun cercetătorii vieţii în doi. „Dar când e vorba de probleme importante, singura soluţie este dialogul sincer”.
