Când vine vorba de frici e plin feisbucul de temeri care mai de care mai dilie, exagerată, non-existentă, inventată și mai știu eu ce sinonimie a lipsei de temei. Totul e atât de exagerat și lipsit de logică încât nu ai altă șansă decât să cedezi impulsului și să îți smulgi părul din căp, cămașa de pe tine și sutienul primit de Sfântul Valentin, doar că să alergi despletită pe străzi. Acesta este și motivul principal pentru care cred că toți cei care scriu și inventează frici colective sunt doar niște mici perverși dechizați în vectori de imagine sau mai știu eu ce terminologie fancy, dar care au un singur dor: să ne vadă pe noi speriate și dezbrăcate. În lupta cu clickul apocaliptic, să vedem ce trebuia să ne sperie cât să ne prăbuțim neputincioase (și dezbrăcate) în brațele acestor Don Juani iubitori de pixeli masturbatori:
1. Migranții/refugiații/musulmanii/teroriștii
Acum vreo câteva luni apocalipsa avea turban sirian. Muamă cum veneau tropăind să ne ia fetele, școlile, bisericile și alocațiile. Cum umblau ei cu centurile explozive prin Centru Vechi. Și ce tahicardie a făcut al meu când am ieșit de la duș cu prosopul înfășurat pe cap. Oricum ar fi, singurii refugiați care au trecut pe la noi au fost doi afgani cărora le-a dat lacrimile când au fost întâmpinați în limba română. Așa că prima frică nu a produs mai mult de niște nervi și înjurături între onliniști.
2. Political correctness
Dacă există vreo frică majoră la noi, apăi aia e legată de așa zisul comportament politicăli corect. Domle, toate sfaturile venite de pe la Bruxelles sau de prin state de peste ocean, indicații și comportamente, care cer să nu ofensezi pe nimeni, sunt lucrătura dracului. Ai spune că am stat vreo cincizeci de ani (ca-n comunism) în care am fost forțați să vorbim frumos noi între noi și de la atâta corectitudine ne-au luat dracii pe toți. Să cutezi să invoci așa ceva e mai rău decât să îi spui unei fete că și-o merită pentru că umblă îmbrăcată ca o dezmățată. Îți poți permite să fii diliu, dar niciodată politcăl corect, băi.
3. Zâmbetele false
Spaima majoră că s-ar putea să îți zâmbească cineva fals este terifiantă. Duamne fereștii să te ia vreo vânzătoare cu vreun zâmbet fals pe buze că faci stânga-nprejur imediatamente. Norocul stewardezelor noastre e că nici ele nu zâmbesc, nici noi nu putem să ne dăm jos din mers după ce a decolat avionul. Domle, după cum spun toți străinii, noi suntem atât de calzi că nici nu mai avem nevoie de încălzire centrală. Noi suntem adevărați, reali, direcți. Când te claxonez poți să fii sigur că o fac cu simț de răspundere, cât să o simtă toate rudele și neamurile și prietenii, prezenți sau viitori.
Singurul lucru care mă face să stau liniștită e că există o armată de trolli gată să ne ia apărarea ori de câte ori ne trece prin cap să ne cerem scuze când greșim, să ne spună pe cine să simpatizăm și pe cine nu și să se comportăm genuin și cald atunci când ne salută mamele (în gând sau cu voce tare).
