Centrul wellness de lângă București, bazat pe ape termale, va fi inaugurat în curând și va fi deschis tot timpul anului

Centrul wellness de lângă București, bazat pe ape termale, va fi inaugurat în curând și va fi deschis tot timpul anului

Grupul austriac A-Heat va deschide pe 14 ianuarie la Balotești, lângă București, un centru de wellness, relaxare și entertainment bazat pe ape termale, despre care dezvoltatorii afirmă că este cel mai mare proiect de acest tip din Europa și va reprezenta o investiție de 50 de milioane de euro.
Investiția în proiectul Therme București a început în 2013, când a fost lansată construcția, situându-se în prima fază la 29,64 milioane de euro. Până la finalizare, investiția totală în proiect se va ridica la aproximativ 50 de milioane de euro. Conceptul a fost dezvoltat prima oară în Germania, de către grupul Wund, care deține patru centre termale în Europa, potrivit zf.ro.
Centrul va fi deschis 12 luni pe an, cu o suprafață construită de 30.000 metri pătrați și va putea primi peste 4.000 de clienți simultan.
Bazinele vor fi alimentate exclusiv cu apă termală adusă de la o adâncime de 3.100 de metri, cel mai adânc foraj realizat în România după 1989. Temperatura apei din piscine va fi de 33 grade Celsius, iar cea a aerului între 29 și 30 grade Celsius.
A-Heat va finanța investiția, iar centrul va fi operat de către grupul Wund.
Acest articol a fost publicat în ROMANIA (frumoasa). Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns