ROMÂNIA nu mai produce NIMIC.Companiile din ROMÂNIA (majoritatea corporații străine) care fac profit îl mută în Occident.
Guvernul ROMÂNIEI, începând din 1989 de la LOVITURA DE STAT, nu mai are în proprietate și administrare BNR, unicul producător autorizat de BANI.
De aceea fără SUVERANITATEA EMITERII DE MONEDĂ nu există SUVERANITATE SAU INDEPENDENȚĂ.
Dacă ROMÂNIA nu e suverană atunci clar este sub o DOMINAȚIE.De data asta INVADATORUL este cel mai parșiv și cel mai mizerabil cu putință: dorește nu numai plata TRIBUTULUI ci și EXTERMINAREA ROMÂNILOR pentru acapararea TERITORIULUI.
În 15-20 de ani în ROMÂNIA nu vor mai exista români ci doar câțiva vorbitori de limbă română sclavii INVADATORILOR.
În condițiile în care GUVERNUL NU are SUVERANITATE atunci el nu respectă interesele poporului și ESTE ILEGITIM.
Fiindcă este ILEGITIM orice lege sau orice acord semnat de aceste GUVERNE sunt ILEGITIME.Cine v-a întrebat în ultimii 25 de ani stimați români dacă sunteți de acord ca GUVERNUL să ia credite de la BNR (via BĂNCILE COMERCIALE să mănânce și gura lor ceva) și de la FMI/BM/BCE?
Creditele nu sunt decât cu CAMĂTĂ iar GUVERNUL neavând bani și nici dreptul de a tipări proprii bani ESTE ÎN IMPOSIBILITATE DE PLATĂ.În acest fel dobânda crește de la an la an și se ajunge la sume astronomice.
Populația fuge sau moare.
Supraviețuitorii plătesc din ce în ce mai multe taxe și mai mari.
Este o minciună că GUVERNUL construiește SPITALE și ȘCOLI din taxele dumneavoastră!
În REALITATE GUVERNUL este un executor al cămătarilor INTERNAȚIONALI și după colectarea CAMETEI, împrumută din nou POPORUL după care îl jupoaie din nou, și din nou, și din nou.
Singura soluție de ieșire din această situație (turcii puneau un domnitor român sau nu, colectau 10% din ce producea poporul și stateau liniștiți până când din când în când câte un domnitor patriot refuza plata tributului) este LUPTA DE ELIBERARE NAȚIONALĂ!
Naționalizarea EMITERII DE BANI și a tuturor activelor/resurselor de pe teritoriul ROMÂNIEI precum și SOCIALISMUL ca model de administrare al societății sunt singurele mijloace prin care românii vor ajunge să trăiască DECENT cu echivalentul a 2000-3000 de euro lunar!
În condițiile actuale este imposibilă nici viața și nici măcar SUPRAVIEȚUIREA!
Vizitatori
Abonează-te la blog prin email
Alătură-te celorlalți 1.343 de abonați.Calendarul Postarilor
Cele mai bune articole și pagini
- Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.
- Contact
- Adevărul murdar despre așa-zisa Casă Regală a României
- Legenda Lupului Dacic
- În 1989 România devenise o mare primejdie pentru finanţa mondială
- STRABUNII CARE NE APARA
- Vietnamezii 4.000 lei net, bacauanii 1.263. Apoi ne plangem de lipsa muncitorilor romani.
- Cine a distrus România
- Dezvăluirile lui Ovidiu Zară: Klaus Johannis, omul masoneriei germane. Nume şi date (I)
- Apel internațional: STOP „5G” pe pământ și în spațiu
Comentarii Recente
Tita constantin pe Acuzații grave: După vizita lu… mdaurelian pe Sondaj cu rezultate BOMBĂ! „Fe… Vladimir pe Cel mai periculos om pus să ia… kluria pe Jumătate din Ilfov fără apă și… mdaurelian pe Paul Dragos Aligica: DESPRE CR… Categorii
- AFACERI (117)
- AGRICULTURA – PERMACULTURA (230)
- AL TREILA RAZBOI MONDIAL (33)
- ALIMENTATIE (164)
- ALIMENTATIE (vegetarian) (33)
- ALIMENTATIE( articole) (63)
- ALIMENTATIE(adevar) (20)
- ALIMENTATIE(apa) (42)
- ALIMENTATIE(bio) (7)
- ALIMENTATIE(carne) (49)
- ALIMENTATIE(diverse) (9)
- ALIMENTATIE(doc.) (58)
- ALIMENTATIE(engleza) (25)
- ALIMENTATIE(inghetata) (3)
- ALIMENTATIE(lactate) (47)
- ALIMENTATIE(legume) (42)
- ALIMENTATIE(McDonald’s) (17)
- ALIMENTATIE(miere) (16)
- ALIMENTATIE(O.M.G.) (134)
- ALIMENTATIE(paine) (17)
- ALIMENTATIE(pericol) (118)
- ALIMENTATIE(produse) (35)
- ALIMENTATIE(retete) (41)
- ALIMENTATIE(sanatos) (72)
- ALIMENTATIE(sare) (9)
- ALIMENTATIE(scandaluri) (4)
- ALIMENTATIE(sistem) (42)
- ALIMENTATIE(sucuri) (19)
- ALIMENTATIE(teste) (17)
- ANALIZA (199)
- ARMATA (158)
- ARMATA (distrusa) (23)
- ARMATA (istorie recenta) (18)
- ARMATA (U.E.) (5)
- ARMATA( adevar) (10)
- ARMATA(Afganistan) (11)
- ARMATA(arme) (65)
- ARMATA(Deveselu) (56)
- ARMATA(NATO) (155)
- ASEZARE ECOLOGICA (75)
- AUTOAPARARE (30)
- BANCI-FMI (611)
- BANCURI (umor) (209)
- BASARABIA (38)
- CALATORII (74)
- CANADA (72)
- CAPITALISM (166)
- CARTI (60)
- CLIMA (186)
- CLIMA ( engleza) (7)
- CONSTRUCTII (175)
- CORONAVIRUS (386)
- CORONAVIRUS(Romania) (500)
- CURIOZITATI (368)
- CUTREMURE (44)
- DESCOPERIRI (67)
- DESENE ANIMATE (189)
- DEZVALUIRI (256)
- DISTRUGERI (287)
- DIVERSE (467)
- DIVERSE(video frumoase-interesante) (71)
- ECONOMIE ROMANEASCA (440)
- ECONOMIE(engleza) (34)
- ECONOMIE-FINANCIAR ( international) (739)
- ECONOMIE-FIRME-BANI (756)
- EDITORIALE (375)
- EMINESCU (122)
- EUROPA (348)
- EUROPA ( editoriale) (101)
- EUROPA ( engleza) (48)
- EUROPA ( U.E) (413)
- EUROPA (politica) (76)
- EUROPA DE EST (199)
- EUROPA(Anglia) (70)
- EUROPA(Brexit) (33)
- EUROPA(Franta) (54)
- EUROPA(Germania) (69)
- EUROPA(imigranti) (176)
- EUROPA(imigranti-cazuri) (45)
- EUROPA(Italia) (14)
- EUROPA(progresism) (31)
- EUROPA(socanta) (30)
- EUROPA(Spania) (10)
- EUROPA(vestele galbene) (36)
- FILME (42)
- FILME ROMANESTI (170)
- FRUMUSETI DIN LUME (257)
- FUKUSHIMA -ENERGIE ATOMICA (274)
- Fără categorie (470)
- GANDESTE (518)
- GENERATIA TANARA (205)
- GENERATIA TANARA (istorie) (1)
- GLOBALIZARE (401)
- HOMOSEXUALI (241)
- IGIENA-COSMETICA-DERERGENTI- NATURAL (105)
- INTELIGENTA ARTIFICIALA (1)
- INTERNATIONAL (538)
- INTERNATIONAL ( istorie) (33)
- INTERNATIONAL (engleza) (453)
- INTERNATIONAL (la zi) (93)
- INTERNATIONAL(globalizare) (1)
- INTERNATIONAL(razboi) (37)
- INTERNATIONAL(Ucraina) (9)
- INVATAMANT-EDUCATIE (498)
- ISTORIA DESCONSPIRATA (89)
- ISTORIE (europeana) (12)
- ISTORIE RECENTA (3)
- ISTORIE RECENTA (europeana) (92)
- ISTORIE RECENTA RO. (117)
- ISTORIE RECENTA RO.(Antonescu) (65)
- ISTORIE RECENTA RO.(Basarabia) (9)
- ISTORIE RECENTA RO.(legionari) (20)
- ISTORIE RECENTA RO.(razboi) (114)
- ISTORIE RECENTA RO.(socialism) (8)
- ISTORIE RO.(AL.I.Cuza) (32)
- ISTORIE RO.(batalii) (41)
- ISTORIE RO.(domnitori) (64)
- ISTORIE RO.(editoriale) (18)
- ISTORIE RO.(Mihai Viteazul) (27)
- ISTORIE RO.(personalitati) (67)
- ISTORIE RO.(sasi) (7)
- ISTORIE RO.(Transilvania) (29)
- ISTORIE RO.(unguri) (61)
- ISTORIE RO.(unirea) (48)
- ISTORIE RO.(vechime) (39)
- ISTORIE RO.(Vlad Tepes) (13)
- ISTORIE ROMANEASCA (198)
- ISTORIE UNIVERSALA (207)
- ISTORIE UNIVERSALA( personaje) (65)
- ISTORIE UNIVERSALA(civilizatii) (39)
- ISTORIE UNIVERSALA(descoperiri) (48)
- ISTORIE UNIVERSALA(Egipt) (60)
- ISTORIE UNIVERSALA(engleza) (47)
- ISTORIE UNIVERSALA(recenta) (20)
- LEGENDE (100)
- LOCURI DE MUNCA (224)
- LUMEA (172)
- LUMEA ( engleza) (1)
- LUMEA ALTADATA (79)
- LUMEA ANTICA SI MEDIEVALA (64)
- MASONERIE (143)
- MINUNATELE NECUVANTATOARE (403)
- MISTERE (310)
- MISTERE ( engleza) (2)
- MONARHIE (118)
- MONARHIE (capitalism) (43)
- MONARHIE (de azi) (64)
- MONARHIE(Ana de Bourbon) (2)
- MONARHIE(Carol I ) (7)
- MONARHIE(Carol II) (10)
- MONARHIE(Duda) (3)
- MONARHIE(editoriale) (27)
- MONARHIE(Paul Lambrino) (16)
- MONARHIE(Regina Maria) (7)
- MUZICA (134)
- NATIONALISM (45)
- OAMENI DEOSEBITI (20)
- OAMENI LONGEVIVI (14)
- OAMENI SI POVESTEA LOR (28)
- Pamantul gol in interior (4)
- PERICOL (5G) (98)
- PLANTE (64)
- politica (157)
- POLITICA ( USR, PLUS,PDL,PNL) (311)
- POLITICA (Liviu Plesoianu) (20)
- POLITICA (PDL-Elena Udrea) (25)
- POLITICA (PSD) (125)
- POLITICA (Rosca Stanescu) (28)
- POLITICA (Stolojan) (2)
- POLITICA STIRI (488)
- POLITICA( M.Ciolacu) (1)
- POLITICA( stenograme) (6)
- POLITICA(AdrianNastase) (7)
- POLITICA(analiza) (59)
- POLITICA(Basescu) (127)
- POLITICA(Bolojan) (17)
- POLITICA(Calin Gerogescu) (10)
- POLITICA(colonie) (55)
- POLITICA(coruptie) (36)
- POLITICA(DacianCiolos) (164)
- POLITICA(Dan Diaconu) (83)
- POLITICA(DanBarna) (12)
- POLITICA(E.Constantinescu) (3)
- POLITICA(editoriale) (113)
- POLITICA(guvernPDL) (286)
- POLITICA(Ilie Serbanescu) (49)
- POLITICA(Iohanis) (479)
- POLITICA(Ion Cristoiu) (69)
- POLITICA(Ion Iliescu) (14)
- POLITICA(istorie) (1)
- POLITICA(LiviuDragnea) (84)
- POLITICA(Luminita Arhire) (80)
- POLITICA(Maria Diana Popescu) (79)
- POLITICA(Monica Macovei) (9)
- POLITICA(Nicusor Dan) (9)
- POLITICA(Nistorescu) (32)
- POLITICA(parlament) (46)
- POLITICA(primari) (15)
- POLITICA(referendum) (20)
- POLITICA(Soros) (80)
- POLITICA(SRI) (153)
- POLITICA(straini) (311)
- POLITICA(Tariceanu) (3)
- POLITICA(USR) (26)
- POLITICA(VictorPonta) (25)
- POLITICA(votare) (138)
- POLITICIENI (vanduti) (48)
- POVESTI ROMANESTI (223)
- POVESTIOARE (541)
- POVESTIRI-NUVELE (96)
- PREVESTIRI (61)
- PRODUSE ROMANESTI (141)
- RELIGIE (121)
- RELIGIE(abuz) (9)
- RELIGIE(biserica afacere) (81)
- RELIGIE(biserica in politica) (18)
- RELIGIE(caterdala) (12)
- RELIGIE(catolica) (84)
- RELIGIE(crestinism) (83)
- RELIGIE(crimele papapalitatii) (14)
- RELIGIE(diverse) (25)
- RELIGIE(editoriale) (27)
- RELIGIE(Europa) (18)
- RELIGIE(inchizitie) (9)
- RELIGIE(invatamint) (19)
- RELIGIE(islam Ro.) (29)
- RELIGIE(islam) (42)
- RELIGIE(ist.bisericii Ro.) (16)
- RELIGIE(ortodoxa) (60)
- RELIGIE(preoti) (18)
- RELIGIE(psihologie) (11)
- RELIGIE(Rusia) (14)
- REVOLUTIA ROMANA (87)
- ROMANI DESTEPTI (187)
- ROMANI UMILITI (84)
- ROMANIA (561)
- Romania ( Lupul Dacic) (67)
- ROMANIA (alogeni) (78)
- ROMANIA (datori) (3)
- ROMANIA (de ieri) (27)
- ROMANIA (distrusa) (1.000)
- ROMANIA (frumoasa) (312)
- ROMANIA (homosexuali) (67)
- ROMANIA (la sat) (69)
- ROMANIA (mea) (5)
- ROMANIA (miraculoasa) (165)
- ROMANIA (ref. familie) (127)
- ROMANIA (Suveranisti-Nationalisti) (2)
- ROMANIA NATIONALISTA (46)
- ROMANIA(actual) (26)
- ROMANIA(Bucuresti) (35)
- ROMANIA(Bucuresti-politic) (11)
- ROMANIA(cazuri) (36)
- ROMANIA(centenar) (25)
- ROMANIA(colonie) (13)
- ROMANIA(Corvin Lupu) (8)
- ROMANIA(Crimele Mafiei Globaliste) (47)
- ROMANIA(cultura) (28)
- ROMANIA(curiozitati) (11)
- ROMANIA(de altadata) (322)
- ROMANIA(depopulare) (11)
- ROMANIA(editoriale) (80)
- ROMANIA(initiative) (7)
- ROMANIA(istorie) (20)
- ROMANIA(jignita) (7)
- ROMANIA(judete) (22)
- ROMANIA(la zi) (58)
- ROMANIA(Larry Watts ) (11)
- ROMANIA(Luci Lucescu) (120)
- ROMANIA(manipulare) (46)
- ROMANIA(miscarea rezist) (167)
- ROMANIA(parasita) (1)
- ROMANIA(personaje) (28)
- ROMANIA(politic) (108)
- ROMANIA(primarie) (16)
- ROMANIA(Radu Golban) (19)
- ROMANIA(regionalizare) (29)
- ROMANIA(sondaje/statistici) (65)
- ROMANIA(straini) (85)
- ROMANIA(tezaur) (57)
- ROMANIA(tradare) (6)
- ROMANIA(transilvania) (41)
- ROMANIA(uitata) (1)
- ROMANIA(video) (22)
- ROMANIA-DIASPORA (203)
- ROMANIA-EUROPA (817)
- ROMANIA-INTELECTUALITATE (169)
- ROMANIA-JUSTITIE (418)
- ROMANIA-REFUGIATI (89)
- ROMANIA-RESURSE NAT. (689)
- ROMANIA-RUSIA (110)
- Rosia Montana ( istorie) (5)
- ROSIA MONTANA – GAZE DE SIST (101)
- ROSIA MONTANA – GAZE DE SIST (Chevron) (16)
- ROSIA MONTANA(alte cazuri) (20)
- ROSIA MONTANA(engleza) (6)
- ROSIA MONTANA(Gabriel Resources) (11)
- RUSIA (564)
- S.U.A. (222)
- S.U.A.(engleza) (81)
- SANATATE (109)
- SANATATE ( pericol). (67)
- SANATATE (adevar). (88)
- SANATATE (istorie). (21)
- SANATATE( afacere). (65)
- SANATATE( diverse). (103)
- SANATATE(boli). (122)
- SANATATE(canabis) (47)
- SANATATE(card) (10)
- SANATATE(donatori). (17)
- SANATATE(engleza). (92)
- SANATATE(homeopatie) (7)
- SANATATE(medicamente). (70)
- SANATATE(medicina) (75)
- SANATATE(politica). (27)
- SANATATE(sistem). (135)
- SANATATE(video) (3)
- SANATATE(vitamine). (30)
- SANATATE-CANCER (217)
- SANATATE-VINDECARE (675)
- SCLAVI (130)
- SECRETELE ZEILOR (71)
- SEX – FAMILIE (595)
- SOCANT (40)
- SOCIALISM (181)
- SOCIALISM(agricultura) (2)
- SOCIALISM(constructii) (44)
- SOCIALISM(imagini-video) (45)
- SOCIALISM(industrie) (18)
- SOCIALISM(istorie) (27)
- SOCIALISM(sondaje) (6)
- SOCIETATEA (39)
- SPATIU – EXTRATERESTRI (562)
- SPIRITUALITATE (1)
- STIINTA-TEHNOLOGIE (525)
- tehnologie(engleza) (20)
- SUFLET-INIMA (550)
- TERAPIA GERSON (3)
- TIGANI (148)
- TRADITII ROMANESTI (167)
- TREZIREA ROMANI (326)
- UMOR (402)
- UMOR ROMANESC (119)
- UNGURI (146)
- UNGURI ( Covasna-Harghita) (59)
- UNGURI (terosism) (43)
- UNGURI( la trecut) (19)
- UNGURI(editoriale) (56)
- UNGURI(istorie) (78)
- UNGURI(politic) (127)
- UNGURI(Tokes Laszlo) (18)
- UNGURI(tupeu) (95)
- UNGURI(Ungaria) (60)
- URMASII DACILOR (365)
- URMASII DACILOR (cucuteni) (20)
- URMASII DACILOR (editoriale) (53)
- URMASII DACILOR (legende) (42)
- URMASII DACILOR (romanizare) (37)
- URMASII DACILOR (Sarmizegetusa) (13)
- URMASII DACILOR (tablitele) (10)
- URMASII DACILOR (zei-zeite) (6)
- URMASII DACILOR(Densusianu) (5)
- URMASII DACILOR(descoperiri) (53)
- URMASII DACILOR(diverse) (55)
- URMASII DACILOR(doc.) (141)
- URMASII DACILOR(Drum către Zamolxe ) (8)
- URMASII DACILOR(genetica) (11)
- URMASII DACILOR(imparati) (16)
- URMASII DACILOR(limba) (58)
- URMASII DACILOR(religie) (9)
- URMASII DACILOR(societate) (40)
- URMASII DACILOR(tezaure) (39)
- URMASII DACILOR(traditii) (20)
- URMASII DACILOR(vlachii) (24)
- URMASII DACILOR(Zamolxe) (28)
- VACCIN (230)
- VACCIN (cazuri) (16)
- VACCIN (istorie) (11)
- VACCIN(articole) (41)
- VACCIN(diverse) (18)
- VACCIN(engleza) (79)
- VACCIN(sistem) (120)
- VACCIN(video-doc.) (15)
- VIATA (Big Brother) (134)
- VIATA (Big Brother-engleza) (44)
- VIATA (mediul online) (163)
- VIATA (mediul online-engleza) (56)
- VIATA INTERIOARA (1.234)
- VIATA INTERIOARA ( video) (467)
- VIATA LIBERA (358)
- VIATA LIBERA ( adn) (31)
- VIATA LIBERA ( engleza) (185)
- VIATA LIBERA ( oameni) (40)
- VIATA LIBERA ( VIDEO-DOC.) (214)
- VIATA LIBERA (creierul) (51)
- VIATA LIBERA (David Icke) (18)
- VIATA LIBERA (programe) (61)
- VIATA LIBERA (reincarnare) (23)
- VIATA LIBERA (Vasile Rudan) (65)
- VIATA LIBERA( elita) (95)
- VIATA LIBERA( sclavi) (8)
- VIATA LIBERA(adevarul la zi) (36)
- VIATA LIBERA(calatorie in timp) (9)
- VIATA LIBERA(chemtrail) (10)
- VIATA LIBERA(constiinta) (20)
- VIATA LIBERA(control) (69)
- VIATA LIBERA(Corrado Malanga) (11)
- VIATA LIBERA(doc.Daniel Roxin) (43)
- VIATA LIBERA(doc.spirituale) (22)
- VIATA LIBERA(energie) (46)
- VIATA LIBERA(fizica cuantica) (24)
- VIATA LIBERA(inteligenta artificiala) (2)
- VIATA LIBERA(iubirea) (4)
- VIATA LIBERA(manipulare) (152)
- VIATA LIBERA(matrix) (22)
- Viata libera(microcipare) (10)
- VIATA LIBERA(paranormal) (14)
- VIATA LIBERA(religie) (19)
- VIATA LIBERA(Romania) (12)
- VIATA LIBERA(secret) (34)
- VIATA LIBERA(timpul) (11)
- VIATA LIBERA(viata dupa) (13)
- VIATA LIBERA(video engleza) (122)
- VIATA LIBERA(video motivational) (8)
- VIATA LIBERA(video) (103)
- VIATA LIBERA(video-interviu) (12)
- VIATA LIBERAn(trezirea) (79)
- VIDEO DIVERSE (87)
- VIITOR (20)
- ZODIAC (132)

absolut corect. din pacate insa fiind situati intre aceste state cu dorinte expansioniste , tinind cont ca situatia se agraveaza ma tem foarte tare ca 2016 va insemna ori sfirsitul nostru ca stat ori vom avea razboi civil urmat imediat de razboi razboi. vor muri multi dintre noi pentru ca suntem condusi de niste curve penale . dar probabil stramosii nostri nu ne vor lasa la ceas de cumpana. oricum romanii devin din ce in ce mai constienti de adevaratele lor origini. putin cite putin constiinta incepe sa se trezeasca .
Si daca stramosii suntem noi? V-ati gandit la asta? Desigur, exista o constiinta puternica a acestui neam, dar ar trebui s-o trezim. Sunt deja sase ani de cand in grupurile new agiste se face channeling cu mama omida si papa omidoi. Mesaje care mai de care…Mesaje care se bat cap in cap si care ne promit gogosi glazurate in ciocolata 5D. M-au lovit new agistii de nu mai puteam vorbi, cand le-am spus ca nu vom face saltul ca popor pe un nivel de constiinta superior, pentru ca nu suntem suficient de multi treziti. Trezitii sunt loviti, atacati PSI si energetic, de curvele masoni si parasutele lor din grupuri, netrezitii stau si miorlaie ca nu vine Dumnezeu sa le curete gunoaiele, sa le aline si protejeze copiii, sa le ajute batranii si sa le adopte maidanezii. Natura nu mai tine cu noi. O abuzam, o agresam, batjocorim animale, radem paduri, ori tacem ca oile cand sunt rase de altii. Vrajitorie cat cuprinde in grupurile blabla din Romania. Va mirati ca nu ne ajuta nimeni? Nu meritam. Atata timp cat ne comportam ca un popor de gaini ce canta osanale unor maestrii orbi, ori un popor de oi ce-si tradeaza patriotii, atata meritam: cusca, colivia. Dumnezeu e Unu. Dacii stiau bine asta. Voi de de-l impartiti in mii de bucatele?De sase ani incerc sa unesc acest popor. De sase ani ma lovesc de ifosele unor asa zis maestrii spirituali care isi trag spuza pe turta lor. Unii nu se simt romani, altii pretind ca rezoneaza cu India, ori Tibet. Cum se face ca le plac banii romanesti, daca rezoneaza cu alte centre spirituale ale lumii? Nu i-am vazut pe acesti snobi cu diplome de maestrii agitandu-se sa ajute nici copii din India. Stiati bine ca sunt timpurile falsilor maestrii. De ce ati adormit in plin Armaghedon? Armaghedon, pentru cine nu stie, inseamna batalie pe suflete intre Lumina si Intuneric. Cati dintre cei ce plangeti acum ati fost cu toata inima, cu viata, cu banii vostri de partea Lui Dumnezeu? M-am saturat de circul din tara asta! Prea multi vorbesc vorbe, prea putini aplica ceea ce propovaduiesc.
Damnula Ionel ,
Sfarsitul statului este infaptuit . Statul nu mai are nimic , totul este proprietate straina . Acum sunt oameni care se sinucid ca nu au locuri de munca , nu au viitor , sunt execuati de banci . Lipsa de informare si solidaritate a dus la asta , ma refer la cea sociala . De ce poporul roman este dezbinat si las? De ce nu se gandesc ca acasa este cel mai bine ?Prin supraimpozitarea care va fii vor ramane si fara afaceri , si fara case . Cat mai putem trai asa , dragi romani ?Cine sunt castigatorii si cine sunt perdantii ? Cu ce ne incalzeste propaganda , cand romanii traiesc din rau in mai rau ?Cei care se gandesc numai la ei , sa se gandeasca ca si ei vor ajunge perdanti intr/o zi , ca binele general il determina pe cel individual .