”În ultima mie de ani, construirea moscheilor a fot o modalitate de a consolida prestigiul unui imperiu islamic și de a-i răspândi credința. În ultimele decenii, Arabia Saudită a fos liderul construcției de moschei în întreaga lume, ridicând sanctuare și plătind imami pentru a răspândi religia sa de stat fundamentalistă, wahhabită.
Acum, Turcia și Iranul au intrat și ele în competiția moscheilor, sponsorizând noi clădiri în stilul arhitectonic propriu. Însă au intrat cam târziu in joc, cel puțin dacă miza este descurajarea unei anumite ideologii și răspândirea propriilor lor viziuni politice și religioase”, scrie Noah Feldman într-un editorial pentruBloomberg.
”Acum, noua generație de musulmani învață ideologia online, nu de la imamii din moschei. Pentru acești tineri, sponsorizarea statului nu este o garanție a autenticității și autorității, așa cum vedeau lucrurile părinții lor. Mai mult, este un simbol al ipocriziei.
Cu o generație în urmă, o moschee sponsorizată de stat întărea tradiția recunoașterii autorității conducătorului la rugăciunea de vineri. Arabia Saudita s-a bucurat de această asociere din 1970 până în anii 1990, când steaua sa se ridica în comunitatea musulmană internaționala.
Au apărut și consecințe oarecum nedorite ale exportului wahhabismului, care promovează o interpretare strictă a islamului. Predicatorii wahhabiți nu fac apel la jihadul violent decât dacă el este sancționat de o autoritate politică. Chiar și în acest caz rar, chemarea la jihad ia forma unui apel adresat autorităților pentru a acționa, nu forma unei declarații de deschidere a sezonului de vânătoare pentru regi și președinți.
Sub influența reformatorilor, unii musulmani au început să creadă, la finalul secolului 20, ca trebuie să acționeze pe cont propriu. Saudiții s-au temut mereu de o asemenea libertate a jihadului, pentru că este periculoasa și nu poate fi guvernată. Osama bin Laden, modelul jihadistului autoproclamat, a contestat autoritățile religioase saudite și apoi a subminat regimul atacând SUA.
Turcia și Iranul doresc să evite greșelile Arabiei Saudite și să-și sporească în același timp prestigiul și influența internațională. Pentru președintele turc Recep Tayyip Erdogan, ideea de a aminti de gloria Imperiului Otoman, cel mai mare și poate cel mai longeviv imperiu sunnit din istorie, este o mișcare pentru a lua locul Arabiei Saudite ca cel mai important stat sunnit. Aceasta ar însemna si promovarea unor idei mai moderate decât cele wahhabite.
Iranul vrea să combată influența saudită cu scopul de a reduce conflictul dintre sunniți și șiiți, care dăunează intrereselor sale regionale. Vrea ca musulmanii și nemusulmanii să vada șiismul drept o formă autentică a islamului, nu o sectă condamnată pentru erezie, așa cum l-au văzut o serie de radicali sunniți în ultimii 15 ani.
Aceste obiective sunt rezonabile, însă tactica construirii unor moschei este una arhaica, perimată pentru atingerea lor. Radicalizarea și răspândirea ideilor religioase islamice se întâmplă din ce în ce mai mult în afara moscheilor.
Mai mulți dintre atacatorii de la 11 septembrie s-au radicalizat în grupuri mici, în Germania. Începând din 1990, impactul internetului și al rețelelor de socializare a făcut ca până si întâlnirile între patru ochi să nu mai fie necesare.
Nu este o întâmplare că moscheile nu sunt locul cel mai important al radicalizărilor. O moschee sponsorizată de stat, fie în țară sau în străinătate, este legată de stat. Iar terorismul jihadist contemporan este în general opera unor actori non-statali.
Statul I slamic ar putera combina cele doua elemente, prin punerea metodelor al-Qaeda de a antrena mici celule la un loc cu controlul asupra unui teritoriu. Abu Bakr al-Baghdadi, autoproclamatul calif al Statului Islamic, este singurul ”conducător” din lume care face apel deschis la comiterea de atacuri teroriste în numele său și al statului său. Desigur, Statul Islamic nu este tocmai un stat, cel puțin nu încă. Și nu a fost supus acelorași pârghii de presiune internaționale care împiedică statele să sponsorizeze terorismul.
Turcia și Iranul pot să construiască niște moschei foarte arătoase. Dar dacă vor să influenteze cursul ideilor islamice, atunci vor trebuie să țină pasul cu vremurile și cu schimbările tehnologiilor credinței.”
