M-am trezit în această minunată dimineaţă, după un somn profund şi revelator, cu un mesaj care răsuna în fiecare celulă a fiinţei mele. O voce saturniană, bine determinată, care îmi sugera: “Trezeşte-te şi evoluează! Evoluează!” Cumva, m-a atins foarte tare acest mesaj şi mi-a dat mult de reflectat. Contemplând conştiincios acest îndemn, mi-am dat seama că, pentru a participa la rescrierea scenariului colectiv al umanităţii, este necesar, mai întâi, rescrierea scenariilor personale. Acest aspect necesită practicarea reflecţiei. Fără momente de reflecţie, în solitudine, suntem vulnerabili şi dezechilibraţi. Carl Jung sublinia despre acest aspect astfel: “Cea mai deplină şi mai hotărâtoare experienţă este să fii singur cu sinele tău. Trebuie să fii singur ca să afli ce te sprijină atunci când descoperi că nu te poţi susţine singur. Doar această experienţă îţi poate da o temelie indestructibilă.” Să nu uităm că proba iniţiatică a înfruntării demonilor interiori precede stăpânirea de sine, chiar dacă până la măiestria deplină este cale lungă şi anevoioasă pe alocuri.
Prin perspectiva obtuză pe care o afişăm deseori, ne agăţăm de idea că greutăţile cu care ne confruntăm sunt private. Nu cumva suntem legaţi de ceilalţi, chiar şi în izolare? Nu cumva înotăm cu toţii în aceeaşi mare adâncă şi infinită, înfruntând aceleaşi valuri şi curenţi, fiind supuşi unor probe şi bucurii asemănătoare? Nu suntem oare oglinzi unii pentru ceilalţi, dar refuzăm cu rigiditate să consimţim asta? Nu cumva tot ce remarci la celălalt, poate să existe şi în tine însuţi, pe principiul rezonanţei care spune că totul are loc atât în tine cât şi în celălalt? De ce această oglindire s-a transformat în mărul discordiei care generează conflicte, în loc să fie acceptată pe deplin ca un instrument fabulos de evoluţie?
Ne aflăm într-un punct în care cuvintele evoluţie şispiritualitate sunt “la modă”. Pentru unii, este un nou trend, la care “dau bine” dacă aderă. Pentru mine însă, este cu adevărat un moment de trezire a conştiinţei, chiar dacă se petrece lent. Spiritualitatea se practicăconştient, zilnic, oră de oră, minut de minut, cu fiecare fiinţă, fie ea bipedă, patrupedă, târâtoare, sau din regnul vegetal, ori mineral. Spiritualitatea nu înseamnă câte cărţi ai citit, sau câţi prieteni spirituali ai, însă dacă te trezeşti angrenat într-un conflict sau o încercare a vieţii,REacţionezi în urma aceloraşi şabloane vechi, unde complexul de superioritate primează. Ne surâde sintagma de iubire şi compasiune şi vrem să aderăm la ea, însă dacă avem ocazia să o practicăm, rămânem repetenţi. Dăruim doar dacă primim în schimb, însă chiar şi pentru asta aşteptăm un moment oportun, de pildă Crăciunul, pentru a fi mai buni. Stăm pe butoiul plin de pulbere, având activat criticul de serviciu, care este foarte vigilent să răspundă ostil la orice “scânteie” care îl face să se aprindă. De cele mai multe ori, răspunsurile ostile nu au niciun fundament real, ci doar unul creionat de minte. Dragă om frumos, cine eşti tu de fapt? Eşti tu mintea, care condiţionează şi limitează viziunea a ceea ce este posibil pentru noi şi lumea întreagă? Eşti tu serviciul tău stresant, remuşcările, nesfârşitele gânduri, legăturile emoţionale, disperarea, furia, banii, atacurile personale, încercările vieţii şi toate constelaţiile de poveşti create despre tine, cu care te-ai identificat, sau eşti mai mult decât toate acestea?
Om frumos, coboară plin de onestitate şi smerenie, în adâncul cel mai tainic al sufletului tău şi fă cunoştinţă cu tine. Adevăratul TU. Înaintează spre centrul fiinţei tale, cu deschidere, fără îndoială, fără teamă sau prejudecată şi reaminteşte-ţi cine eşti. Eşti misterul nemărginit al iubirii. Ai în vedere că nu iubirea crează probleme, ci acea parte din fiinţa noastră care nu este iubire.
Cu iubire şi recunoştinţă, de la inimă la inimă, cu căldură şi apreciere pentru esenţa ta de înger întrupat.
