Leucemia nu este o boala

Conform celor 5 legi biologice ale naturii cuprinse in Noua Medicina Germanica, leucemia nu este o boala, ci o faza de vindecare si reparare a unor simptome care afecteaza maduva osoasa.

Exista in principiu doua posibilitati de vatamare a maduvei osoase: o contaminare toxica generala sau de ex. radioactiva (Cernobil). Reactia de vindecare a maduvei osoase se numeste reactie leucemica: maduva produce atunci cantitati mari de celule imature, atat rosii cat si albe, deci atat eritrocite cat si leucocite imature. Cele mai imature dintre leucocite se numesc (leuco)blasti.

In medicina alopata s-a impamantenit ideea iluzorie ca acesti blasti ar fi maligni, fiind produsi in numar mare. Ei bine, ei nu sunt maligni si nimeni nu a putut demonstra vreodata multiplicarea lor prin diviziune, ci dimpotriva, ei sunt defalcati rapid in ficat si eliminati.

In trecut, se sustinea ipoteza aberanta ca acesti blasti imaturi, fiind mai mari decat eritrocitele, ar putea bloca vasele de sange.  Aceasta este o presupunere nefondata si gresita, deoarece lumenul vaselor de sange se poate dilata in medie de 3-4 ori in timpul fazei leucemice (vagotone) postconflictuale. Prin urmare, nu exista niciun risc ca vasele de sange s-ar putea infunda. In plus, niciun histopatolog nu a observat vreodata la microscop vase de sange infundate de blasti.

La fel, si opinia ca nu ar exista suficiente leucocite normale in fluxul de sange in timpul fazei leucemice este incorecta: indiferent cat de multe leucocite imature normale sau blasti imaturi se gasesc, pacientul are intotdeauna 5.000-10.000 de leucocite „normale”, care sunt mai mult decat suficiente, avand in vedere ca sangele este diluat in timpul fazei de vindecare.

In timpul vindecarii maduvei osoase dupa expunere radioactiva, cantitatea de celule albe din sange se regleaza singura intr-o perioada de timp care tine de gradul de deteriorare a maduvei osoase; astfel, numarul de leucoblasti poate creste la peste un milion. Acest tip de vatamare este foarte rar intalnit in natura, dar in ce priveste valorile sangelui nu este diferit de faza de reparare a maduvei osoase cauzata de un conflict biologic de auto-devalorizare, pe care il vom analiza in cele ce urmeaza. Si aici faza leucemica este faza de vindecare, mai bine zis faza postconflictuala. Faza de vatamare este de fapt faza initiala, cea de conflict activ.

In timpul fazei de conflict activ, avem osteoliza, deci gauri in tesutul osos prin depletie celulara. In aceasta faza organismul produce din ce in ce mai putine eritrocite si leucocite.

In medicina, aceasta faza se numeste anemie. Anemia, cancerul osos si faza de conflict activ a unui conflict biologic de auto-devalorizare sunt de regula unul si acelasi lucru. In creier, in faza de conflict activ gasim in releele corespunzatoare din substanta alba un focar Hamer (ca o „tinta de tir”).

O parte din aceste conflicte de auto-devalorizare, care sunt probabil cele mai frecvente conflicte biologice atat la om cat si la animale, nu pot fi rezolvate in mod real, palpabil. Atunci individul moare din cauza anemiei si a pierderii masive de tesut osos. Cand conflictul a durat foarte mult timp si este totusi rezolvat, atunci faza leucemica este caracterizata printr-o crestere semnificativa a leuco-blastilor, acele leucocite „imature” ce ajuta in procesul de reparare a osului. De asemenea, trebuie sa luam in considerare si faptul ca – in paralel si proportional cu inflamarea osului aflat in vindecare – exista, de asemenea, o inflamare corespunzatoare a edemului din releul tesutului osos in creier (mezoderm – substanta alba). Un edem mare in creier poate cauza complicatii (inclusiv pericolul unei come cerebrale), in cazul in care -cum des se intampla in medicina alopata- nu este acordata o ingrijire medicala corespunzatoare acestui edem.

Simptomele tipice ale leucemiei sunt tipice pentru orice faza postconflictuala dupa simptome de cancer: oboseala, epuizarea fizica si febra; pacientul are apetit, iar in prima parte a fazei postconflictuale ii scad eritrocitele si leucocitele per volum – dar aceasta numai din cauza dilatarii vaselor de sange (caracteristice pentru faza de vagotonie) si a diluarii sangelui cu ser.

In acelasi timp, pacientul incepe sa aiba frecvent dureri puternice, din cauza intinderii periostului (pielea care acopera osul), in locul exact unde se produsese osteoliza (gaurile in tesutul osos) in faza conflictului activ, loc care acum, in faza postconflictuala, se recalcifiaza, se repara. Aceasta faza de oboseala si de durere serveste unui scop biologic stabilit de natura, care este odihna, repausul de refacere, omul sa stea linistit, sa nu mai faca eforturi, deoarece din cauza edemului din os si din cauza intinderii (dilatarii) periostului (care in mod normal acopera si tine bine strans osul) osul practic nu mai are stabilitate in acea perioada si se poate fractura cu usurinta. De aceea in aceasta faza mare atentie la riscul de fracturi, mai ales la adulti si mai ales la osteolize ale osului coapsei.

La copiii mici, osteoliza osoasa (pierderea de tesut osos in timpul fazei de conflict activ) este, de obicei generalizata, deoarece copiii fac deseori un conflict de auto-devalorizare generalizat, de exemplu „Mami nu ma mai iubeste, se ocupa doar de fratele meu mai mic” (sau preiau conflictele de auto-devalorizare de la parinti – n.t.). De aceea, la copii exista doar rareori pericolul de fracturi.

Medicina alopata nu este interesata de creierul sau de psihicul unui pacient. Citat din prof. pediatru Niehammer: „Copiii, mai ales sugarii, nu au niciun fel de conflicte!„. Medicii actioneaza intr-o iluzie nebuneasca pentru a „normaliza” in mod artificial numarul de leucocite cat mai repede – adica exact ceea ce face deja organismul in mod natural, dar abia atunci cand osteolizele osoase sunt recalcifiate, adica atunci cand osul este reparat. Este de la sine inteles ca in acelasi timp se vindeca si psihicul si creierul.

Cand medicii alopati gasesc o osteoliza osoasa care este in proces de vindecare in faza leucemica, ei diagnosticheaza osteosarcom. In orice faza postconflictuala leucemica avem de-a face cu osteosarcoame, unul singur sau mai multe, mai mici sau mai mari. Din fericire pentru pacient, foarte des ele nu sunt diagnosticate.

Tipurile de leucemie sunt:  leucemia mieloida, leucemia limfatica si monocitica. In trecut, fiecare forma de leucemie era diagnosticata separat, cu mare strictete. Insa de cand stim ca in decursul fazei postconflictuale simptomele se modifica adesea in cadrul mai multor forme de leucemie, nu mai este atat de important sa se faca distinctia intre ele.

In trecut, cele mai inofensive erau leucemia la varstnici, asa-numita leucemie cronica, precum sileucemia limfatica la copii mici. Fiind considerate atat de inofensive, nici macar nu intrau in categoria de leucemii autentice. In tot oceanul de greseli, aici avem doua picaturi de adevar.

In prezent se diagnosticheaza in mod tragic de 30-40 de ori mai multe leucemii decat in trecut (desi in realitate si atunci existau mult mai multe). In principiu, orice criza de lumbago este o mica leucemie (o faza postconflictuala a unui conflict de auto-devalorizare).

In trecut niciun pediatru nu ar fi venit cu ideea de a efectua o punctie a maduvei osoase la un copil cu leucemie limfatica. Se faceau controale din 3 in 3 luni si se constata dupa 6 luni ca simptomele dispareau.

Leucemia acuta indica un proces de vindecare leucemica dupa un prim conflict initial. Leucemiacronica ne arata ca faza postconflictuala este mereu intrerupta de recidive si rezolvari ale conflictului, rezultand o faza de vindecare suspendata, o leucemie „cronica”.

Leucemia mieloida inseamna un numar mare de mielo-blasti imaturi in cadrul numarului total de leucocite = leucoblasti = leucoblasti imaturi. Intre timp, nu se mai face o diferenta stricta intre tipurile de leucemie, deoarece exista modificari de la recidiva la recidiva, exista si leucemii mixte, adica leucemie mieloida si limfatica.

Leucemia limfatica: aici leucocitele periferice constau in cea mai mare parte sau exclusiv din limfoblasti. Dar si aici avem leucemii mixte, leucemie mieloida/limfatica.

Leucemia monocitica: aici avem un numar foarte mare de monoblasti imaturi.

Leucemia limfoblastica: o leucemie la care se gasesc aproape exclusiv limfoblasti in maduva osoasa si in sangele periferic. Numele „limfo” arata ca la inceput se credea ca limfoblastii ar fi produsi de ganglionii limfatici.

Leucemia limfoblastica, mieloida sau monocitica nu sunt de fapt diagnostice fixe, deoarece simptomatologia se poate modifica. Nu se stie inca precis daca in cadrul recidivelor pot fi afectate si alte portiuni ale scheletului.

Stiind aceste lucruri, nu mai e nevoie sa moara nimeni de „leucemie”, mai ales copiii. In Noua Medicina Germanica, atunci cand pacientul are dureri trecatoare si este epuizat, obosit, putem vorbi despre marele noroc al leucemiei. Atat chimioterapia cat si administrarea de morfina impotriva durerilor osoase sunt dementa curata si contrazic tot ceea ce are un sens biologic prevazut de mama natura in organismul nostru.

Idiotenia tratamentelor conventionale consta in faptul ca prin chimioterapie este distrusa (uneori definitiv!) maduva osoasa exact atunci cand ea se afla in proces de recuperare!

Culmea acestei aberatii este asa-numitul transplant de maduva osoasa: mai intai, maduva osoasa a pacientului este complet distrusa prin chimio”terapie” si radiatii; apoi, maduva osoasa a unuidonator (uneori si propria maduva osoasa a pacientului dintr-o faza de asa-zisa remisiune) este injectata in fluxul sangvin, cu speranta ca celulele vor germina in – acum distrusa – maduva osoasa, ca ridichile din pamant.

Nici un cercetator nu a putut identifica sau demonstra vreodata ca celulele de maduva osoasa donate si marcate radioactiv ar migra catre maduva osoasa a pacientului si s-ar inmulti acolo. In realitate celulele de la donator sunt descompuse rapid de organism si in scurt timp nu mai sunt detectabile.

Pacientii care reusesc sa supravietuiasca unui transplant sunt acei putini a caror maduva osoasa nu a fost complet distrusa de chimioterapie si de radiatiile anterioare si deci are sansa de a se regenera.

Daca ati inteles intreaga semnificatie a acestor lucruri, intelegeti si de ce niciun medic sau profesor nu ar permite vreodata un astfel de „tratament” pe el sau pe rudele sale.

Citat prof. Winkler (Centrul de leucemie Münster, Germania): „Dupa patru saptamani de tratament chimio, celulele canceroase nu mai sunt detectabile la microscop. Cu toate acestea, trebuie sa continuam inca cinci luni de teroare intr-un zbor fara vizibilitate ” (Spiegel, 1991/47, p.336).

Ajutati si voi pe cat puteti, pentru a opri aceasta nebunie!

Sursa: http://neue-medizin.de/html/leukamie.html

http://piersicuta.blogspot.de/