Repere istorice în relațiile româno-ruse. O nouă perspectivă demitizantă

Există exemple istorice care demontează miturile încetățenite în istoriografia și presa românească că relațiile româno-ruse au fost întotdeauna contondente și au avut doar efecte bilaterale negative. Sigur răpirea Basarabiei la 1812 și lipsa de loialitate a Rusiei de la sfârșitul războiului de independență din 1878, când am fost excluși de la masa tratativelor de pace și răpite județele din sudul Basarabiei au contribuit la deteriorarea relațiilor româno-ruse. Sunt deja arhicunoscute tulburările din 1917 în urma revoluției ruse din Moldova și pierderea tezaurului, care nici astăzi nu ne-a fost returnat. Revoluția bolșevică și înființarea URSS au blocat relațiile bilaterale, iar răpirea Basarabiei în urma ultimatumului lui Molotov din 26 iunie 1940 a creat o reacție endemică anti-rusească în mentalul colectiv românesc. Războiul româno-sovietic cu lungul șir de atrocități și sute de mii de morți a consolidat imaginea ngativă a marelui vecin de la răsărit. La aceastea se adaugă ororile comunismului, stalinismului, ocupația sovietică după 23 august 1944, jaful economic și celebrul gulag în care au suferit sute de mii de români. Totuși să nu uităm că în gulagul comunist controlat de internaționala comunistă au căzut victime și zeci de milioane de ruși ortodocși (în această chestiune e de meditat pe marginea cărții lui C. Noica, ”Rugați-vă pentru fratele Alexandru”, 1965). Și totuși, dincolo de complexitatea vecinătății cu un imperiu expansionast, ca de altfel toate imperiile care ne-au subjugat sau învecintat: otoman, polonez, maghiar, habsburgic sau german, au exista și momente istorice pozitive privind relațiile româno-ruse de-a lungul istoriei, de fapt excepția care poate confirma regula. Aceste evenimente istorice ale relațiilor româno-ruse demontează miturile negative care circulă în general cu obstinație și sunt perpetuate în conștiința opiniei publice românești.

Vă prezentăm succint câteva exemple din îndelungata istorie a relațiilor româno-ruse care poate schimba optica și nuanța percepția față întâlnirea tectonică dintre români și ruși, dintre un popor care și-a apărat mereu glia și un alt popor care și-a extins permanent vastul teritoriu într-o paradigmă imperială. E o perspectivă nouă de abordare istoriografică, prin care încerc să demontez parțial miturile relațiilor (doar) negative dintre români și ruși de-a lungul istoriei, care astăzi e un fetiș mai mult propagandistic și jurnalistic ce nu are nicio tangență cu adevărul istoric.  Încerc să mă adaptez și eu la o modă istoriografică demitizantă vehiculată de Lucian Boia. Spre deosebire de profesorul bucureștean merg în cercetarea mea doar în spiritul adevărului, nu a unor interese subiective fără legătură cu știința. Un lucru totuși ne-a apropiat în anumite momente istorice: cultura și credința.

1.În 1479, Ștefan cel Mare și-a căsătorit tânăra domniţă Elena cu Ivan Ivanovici cel Tânăr, fiul Cneazului Ivan al III-lea al Moscovei, mariaj cu un substrat evident politic, care urmărea asigurarea temeiniciei relaţiilor dintre Moldova şi ţara soţului ei, într-o Europă de sud -est dominată de turci.

2. În 1656 s-a încheiat Tratat diplomatic dintre voievodul Gheorghe Ştefan şi Marele Ţar al Moscovei. Din secolul al XVI-lea, când Bugeacul sau Basarabia a fost smuls din trupul Moldovei de către Baiazid al II-lea şi Soliman I, boierii moldoveni protestaseră şi respinseseră numirea în scaunul de domnie a lui Ştefan Lăcustă, care le fusese impus de sultan, datorită faptului că voia să-i cedeze acestuia şi zona Nistrului şi zona de pe malul Dunării până la marginea munţilor. Neputându-se bizui pe ajutorul Germaniei sau al Poloniei, ea însăşi poftind aceste teritorii, boierii moldoveni vor căuta alianţe cu statul rus, întărit prin moştenirea puterii cazacilor şi prin cucerirea Kievului. Tratatul stabilea următorul acord :” toate locurile, teritoriile şi cetăţile fortificate pe care Imperiul Turcesc le-a desprins de Moldova, cuprinzând Cetatea Albă, Chilia, Tighina şi provincia Bugeacului, vor fi recucerite de Marele Ţar şi vor fi restituite pe urmă Principatului Moldovei iure hereditari (cu drept de moştenire) (N. Iorga, “Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii Albe”, p. 240).

3. Istoricul și stolnicul muntean Constantin Cantacuzino la începutul anilor 1700 a încheiat înțelegeri secrete cu țarul Rusiei pentru a prelua domnia și a ieși Țara Românească de sub stăpânirea turcească.

4. Pe 13 aprilie 1711 se încheie Tratatul de alianţă ruso-moldovean de al Lutk între Petru cel Mare şi Dimitrie Cantemir. “Hotarele Moldovei, respectându-se toate drepturile ei străvechi, sunt acelea constituite de Nistru (Cameniţa, Bender cu teritoriul Bugeacului), Dunărea, Ţara Românească, Transilvania şi Polonia, după împărţirea care a fost făcută”. Tratatul recunoaşte că Basarabia, cunoscută sub numele tătar de Bugeac, este provincie moldovenească ocupată nelegitim de turci. “Ţara Moldovei îşi va redobândi frontiera de pe Nistru, ca şi Bugeacul cu toate cetăţile lui care va fi de asemnea al Moldovei pentru totdeauna”. Dimitrie Cantemir îl primeşte cu onoruri, la Iaşi, pe Petru cel Mare, ajutându-l cu o armată de 10.000 de ostaşi.

5. Petru Movilă a fost hirotonit ca episcop și înscăunat ca Mitropolit al Kievului în anul 1632. A fost întemeietorul Academiei Duhovnicești Ortodoxe din Kiev, o instituție de învățământ teologic bazată pe principiile organizării seminariilor teologice și universităților occidentale.
6. Resurecția ortodoxă a românilor ardeleni supuși politicii Vienei de catolicizare prin Biserica Greco-catolică a fost susținută de călugări români și sârbi între anii 1744 – 1763, care au fost școliți în mănăstiri din Rusia și de la Kiev.

7. Revoluționarul Horea din Munții Apuseni a fost în contact înaintea și în timpul răscoalei de la 1784 cu agenți ai Rusiei pe care i-a cunoscut la Viena.
8. Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821 din Muntenia a participat în războiele ruso-turce devenind cetățean rus, locotenent în armata țaristă și decorat cu ordinul Sf. Vladimiri.

9. Tratatul de la Adrianopol, semnat la 14 septembrie 1829, a confirmat atât victoria rusă cât și prevederile Convenției de la Akkerman (Cetatea Albă). Sudul Țării Românești a fost stabilit pe talvegul Dunării, Țara Românească obținând astfel controlul asupra fostelor raiale turcești Brăila, Giurgiu și Turnu Măgurele.Libertatea comerțului (care consta în principal în exporturi de cereale) și libertatea de navigație pe Dunăre și Marea Neagră au fost recunoscute din punct de vedere juridic, permițând crearea unei flote navale în ambele Principate, precum și un contact mai facil cu negustorii europeni, cu confirmarea privilegiilor comerciale ale Moldovei și stipulate pentru prima dată la Akkerman (odată cu legăturile strânse stabilite rapid cu negustori austrieci și piemontezi, primele corăbii franceze au vizitat Țara Românească în 1830).

10. Guvernatorul rus Pavel Kiseleff a pregătit și asistat prima constituție a Principatelor Române: Regulamentul Organic la 1831/1832 și a amenajat Parcul Cișmigiu din București.

11. Revoluționarul Avram Iancu a colaborat cu trupele rusești conduse de generalul Luder în 1849 pentru înfrîngerea armatelor maghiare conduse de generalul Josef Bem. Luders a apreciat valoarea de comandant a lui Avram Iancu, lăudându-l în corespondența acestuia și la Moscova. Țarul Nicolae I l-a decorat pe Avram Iancu cu ordinul Sf. Ana. Țarul Rusiei a trimis la Sibiu 34 decorații pentru a fi împărțite celor care au avut merite deosebite în timpul războiului. Pentru Avram Iancu el a trimis Ordinul Sf. Stanislav. Cu toate acestea, la cererea autorităților austriece, țarul își va schimba decizia și îi va acorda lui Iancu o medalie inferioară, Ordinul Sf. Ana, clasa a II-a.

12. La 1859 Rusia a sprijinit total, politic și financiar, Unirea Principatelor Române, în ciuda opoziției furibunde a otomanilor, Austriei, Angliei și Prusiei.

13. Trupele româno-ruse au luptat împreună în Balcani, cu mari sacrificii, în Războiul pentru Independența României de la 1877.

14. Pe 7 august 1916 Ionel IC Brătianu semnează cu reprezentanții Antantei Convenţia politică şi Convenţia militară pentru intrarea în război împotriva Austriei și Germaniei. Alături de francez, englez a semnat ambasadorul Rusiei la București Poklevski, care s-a întors către IG Duca spunându-i: «Ca român poţi fi fericit de ceea ce a obţinut d. Brătianu de la noi»“. (Memorii, pag. 144),. Rusia semnase pentru unirea Transilvaniei cu România.

15. În 1943, IV Stalin intervine în Comisia de politică externă Litvinov și impune ca după război Transilvania de Nord să fie retrocedată României, în ciuda opoziției anglo-americanilor care propuneau ca teritoriul răpit prin Dictatul de la Viena din 1940 să rămână în componența Ungariei sau militau pentru o Transilvanie independentă. Inițiativa lui IV Stalin s-a impus pe 6 martie 1945 când administrația românească a fost restaurată într-o ședință festivă în sala mare a primăriei Cluj și printr-o manifestare publică în fața prefecturii Cluj, în fața Regelui Mihai I și a premierului dr. Petru Groza.

Am prezentat pe scurt doar câteva repere istorice ale relațiilor româno-ruse, care sper să aducă lumină în noianul de manipulări geo-strategice pentru cei care sunt cu adevărați interesați de trecutul acestei părți a Europei mult încercate de rivalități și conflicte doar spre interesul marilor imperii, unele dintre puteri neavând nicio graniță cu vreo țară din lumea noastră.

Ionuț Țene

http://www.napocanews.ro/