Câteodată, după o zi lungă de cabinet în care mă întâlnesc cu simple necazuri sau cu adevărate drame, prefer să cinez singură într-un loc liniștit ca să îmi pun gândurile în ordine și să îngrop tristețile inerente în tomberonul meu de reciclare emoțională pentru a face loc celor care vor urma în zilele următoare. Și nu mă pot împiedica să nu privesc oamenii sănătoși și să mă mir de nefericirile lor închipuite.
El: 1, 90m, 130 kg, cu început de chelie si ochelari, costum office Hugo Boss, pantofi scumpi, ceas la fel, mănâncă un burgher enorm cu cartofi prăjiți, absorbit de farfurie. Ea: genul frumoasă fără să o poți ține minte, răsfoiește o revistă pentru femei sau stă pe facebook. A băut doar apă cu lămâie și a înghițit hulpavă un desert, protejându-l cumva cu corpul ca și cum s-ar fi temut că cineva ar vrea să fure o linguriță. Copiii, frumoși foc, intre 5 și 8 ani, mănâncă cu ochii în tablete și mestecă cu gura deschisă sau își mai bagă câte un degețel în gură. Vorbesc puțin între ei, conversație administrativă tip SRL. Cupidon are o aripă ruptă. Cum ar fi viața lor dacă el ar face sport, ea ar avea o slujbă ca să nu fie doar taximetristul anorectic al copiilor, obsedată de ”sacrificiul” sarcinilor care i-au afectat puțin silueta? Să fii solvabil e insuficient, să fii frumoasă așijderea.
Cuplul doi: el, 1, 90 m, maximum 90 kg, puțin adunat de umeri, intră în restaurant ținând de mână o fetiță superbă. Pare obosit de viață, doar la copilă privește cu o duioșie infinită. Ea, 1, 55 și cel puțin 100 kg, cu un cap de femeie care a fost foarte frumoasă înainte de a deveni obeză, a intrat prima în restaurant. Sau nu știe regulile sau nu se poate abține. Emană ţâfnă și vorbește inutil răstit, cu ochii în farfuriile oamenilor, prinsă între lăcomie, boală și frustrare; iar el răspunde monosilabic resemnat. Cupidon e mut sau incapabil să îi pună mână de mână și să îi reașeze pe același drum. Cum ar fi viața lor dacă el i-ar spune că a venit timpul să își opereze stomacul – dacă nu poate slăbi altfel – fiindcă se chinuie și va muri inutil și devreme? Să lase o zi la o parte ratele, copilul și să-și aducă aminte de ei?
Cuplul trei: ea, o brunetă exotică cu ochii oblici și păr lung, ondulat, fumează cam mult și vorbește cam prea tare, deși nu spune prostii. El, barbă de macho și păr rebel, puțin nepotrivite cu silueta cam îngroșată și cei 45 de ani pe care încearcă să îi ascundă sub aerul boem, o învăluie în priviri hipnotice de șarpe la vânătoare dar îi spune cu un zâmbet zeflemitor in colțul gurii că a hotărât să se retragă puțin la amanta pe care și ea pare să o cunoască. Ea invocă cei 16 ani petrecuți împreună, invocă amintiri copilul pe care îl au împreună, imploră subtil, cu aluzii la superficialitatea și găunoşenia amantei. El zâmbește sfidător și nu o contrazice dar nici nu încetează să o privească ca o cobră înainte de a înghiți un șoricel cu care a hotărât să se mai joace o vreme. Intuiția îmi spune că le va păstra pe amândouă, mutându-și vremelnic domiciliul de la una la alta cu o nerușinare năucitoare. Cupidon a orbit și trage aiurea cu arcul, împrăștiind săgeți care se înfig în mese, scaune, fripturi și deserturi, sticle cu vin și cești de cafea. Cum ar fi viața lor dacă el ar afla azi că e falit sau are o boală de care trebuie să se îngrijească?
De Valentine’s-ul ăsta – sau de Dragobete, dacă sunteți mai naționaliști – ar fi greu să vă luați partenerul de mână și să fiți sinceri? Să vă aduceți aminte că vă iubiți? Să spuneți ce așteptați și ce vă nemulțumește în cuplul vostru? Să încetați să funcționaţi ca un SRL ţâfnos de crescut copii și de plătit facturi? Ne risipim timpul inventând probleme, ca și cum viața n-ar fi destul de grea și de scurtă. Chiar nu suntem capabili să ne oprim și să ne pierdem unii în ochii altora?
