Prima reacție a vinovatului prins cu mâța-n sac este să-şi ţină gura. Dar atunci, știind noi, dinainte, că el nu va vorbi, că el nu va răspunde, ar fi oare mai bine să nu-l întrebăm?
Nu! Întrebările trebuie puse, măcar și numai pentru a consemna tăcerea, de cele mai multe ori vinovată, care le urmează.
Vă mai amintiți „tentativa de lovitură de stat” de după instalarea guvernului Ponta? Când un partid care a câștigat alegerile cu 70% a vrut să urmeze voința populară și să-l debarce pe Băsescu printr-un blitzkrieg? S-a dat o ordonanță de urgență și a fost schimbat Avocatul Poporului. Atât! Ce vifor au declanșat, sincron, pentru aceste gesturi politice „abominabile”, și Administrația SUA și Jose Manuel Barosso și PPE și alte cariatide butaforice ale democrației „de cumetrie”. Doar doar că nu l-au linșat pe Ponta, că n-au tras USL-ul pe roată, că n-au condamnat poporul român la penitență veșnică. Și asta pentru ce? Ca să mențină la manetele țării cu orice preț, nelegitim, o hahaleră? Pe cel mai mare jucător de păcănele din istoria acestui neam? Căci asta a făcut Traian Băsescu 10 ani la Cotroceni, mai vicios decât Viorel Lis și cu mâinile mai tremurânde decât Victor Stănculescu: a tras de maneta „țării ca un joc” visând la o linie de șeptari care să-i trezească voluptăți napoleoniene.
Schimbarea unui singur om, a Avocatului Poporului, a fost catalogată, atunci, drept lovitură de stat. Nici mai mult nici mai puțin. O „lovitură de stat” dată de Parlament (culmea perversităţii democratice!), dată de aleșii poporului împinși de la spate de 7.5 milioane de insurgenți ilegalişti. Asta s-a susţinut. Şi indignarea ipocrită a dat rezultate. Istoriei i s-au proptit niște bețe tari în roate, care au încremenit România, pentru încă 2 ani, în statutul de țară mălăioasă, populată de mămăligari.
Azi lucrurile s-au schimbat: un binom, susținut fără urma de legitimitate de indignații de ieri, taie și spânzură în România ca în abatorul lu’ tac’su. Asta am ajuns: o ţară ca un abator!
A fost dat jos în cel mai abuziv mod un prim-ministru. Apoi un procuror general, capul fiscului, capul serviciului secret al armatei, capul ANRP. Şi decapitările continuă. Se pregătesc eșafodul şi ghilotina pentru șeful Senatului, pentru președintele PSD și pentru cine o mai cuteza să-i încurce pe atotputernicii venetici în marșul lor triumfal de luare în stăpânire deplină, fără vreo susţinere populară, a unei întregi țări așa-zis democratică și europeană.
Anunțam zilele trecute într-un articol că următoarea ţintă a binomului va fi Antena 3. Incredibil ce reactivi pot fi, la logica mea, locotenenții cuplului Coldea – Kovesi. Ieri au emis ordinul de evacuare din sediu a celor 5 televiziuni ale trustului Intact.
Într-un fel îmi pare bine că s-a ajuns aici. Pisica trebuia ruptă, până la urmă, cu toate riscurile aferente. S-a acumulat atâta indigare mocnită împotriva „stăpânilor cătușelor”, încât era nevoie să sară o siguranță, să răsufle o supapă, ca să se verifice cumva, pe câmpul de luptă, raportul de forțe.
Dacă bomba acestor autorități arogante, ce au depășit orice măsură a bunului simț, nu va fi cumva dezamorsată în următoarele ore de înţelepţi ai fazelor terminale, lumea va năvăli în stradă mai ceva ca la „plimbarea în jurul Cotrocenilor” de acum doi ani.
Eu susțin de multă vreme, în multe luări de poziţie, că dacă atotputernicilor din binom le este frică de ceva, atunci le este frică de furia maselor dezlănțuite. Dacă ceva le mai poate tempera setea bezmetică de putere, atunci doar mișcările ample de protest pot face asta. Ar trebui deci să mă bucur, nu „într-un fel” ci” total”, că necugetaţi de la vârf aţâţă poporul să iasă în stradă.
Nu pot însă să mă bucur total. Şi ştiţi de ce? Pentru că în toată povestea asta am identificat o anomalie care mie-mi devoalează făcătura. Otrava securistică. Diversiunea. Provocarea. Capcana. Falsul.
Ordinul de evacuare emis de ANAF este semnat de Gelu Diaconu, cel mazilit, şi nu de sereistul care i-a fost pus în loc, cu grăbire. Se acţionează, aşadar, în baza unei hârtii semnate de omul tocmai demis de Cioloş in urma mişculaţiilor golăneşti ale binomului, când firesc ar fi fost ca noua conducere a ANAF să-şi asume vitejia.
Când o fi semnat Diaconu acel ordin exploziv? Şi de ce nu l-a pus in aplicare chiar el, deîndată ce l-a aprobat? Vorbim practic de o bombă. Pe care nu o detonează cel care a construit-o ci acela care l-a detronat şi l-a pus sub acuzare pe constructor. Ce să însemne asta?
O primă concluzie e clară: ordinul a fost semnat de Diaconu dar punerea lui în mişcare s-a făcut cu acordul înlocuitorului lui Diaconu. Adică, mai clar, binomului îi convine să încerce închiderea Antenei 3 prin această ordinărie gangsterească dar nu cu mâna lui, asumându-şi riscurile, ci cu mâna celui pe care tocmai l-a scos de pe şine, ca să-l compromită, la o adică, definitiv.
Se face, pur şi simplu, un experiment social: iese lumea în stradă să apere Antena 3, sau nu iese? Dacă nu iese, iată obţinută victoria mult visată. Dacă iese, şi se profilează complicaţii cu scandări şi vehemenţe, stop joc. Ne cerem scuze, de vină e Diaconu, la loc comanda!
Ca să nu mai vorbim că un protest social de amploare poate deveni şi un excelent teren pentru provocări. Câteva vitrine sparte, circulaţie întreruptă, una două maşini incendiate de profesionişti ai genului şi alde Gâdea, Badea şi Tudor vor fi tocmai buni de plată. Uite, huliganii lui Voiculescu, cum destabilizează ţărişoara.
Există şi o a doua concluzie, la fel de clară: Ambasada SUA, garantul democraţiei noastre originale, protestează faţă de proiectul de lege al lui Dragnea, cu defăimarea, dar tace mâlc la vederea strangulării de tip mafiot a 5 televiziuni libere, cu cea mai mare audienţă cumulată din România.
I-aş întreba pe distinşii diplomaţi americani, convins că întrebarea mea va fi mai lămuritoare decât răspunsul lor, pe care, din trufie, nu ni-l vor da niciodată, de ce-l protejează, sfidător, pe mafiotul Traian Băsescu, şi de ce se mai miră, în aceste condiţii, că sa-nrăit lumea împotriva lor? Că le fug tinerii din ţară ca să se sinucidă, de deznădejde, în numele altor religii?
De o vreme, diavolul vorbeşte tot mai cursiv limba atotputerniciei. Aproape că nu îi mai deosebeşti accentele. Şi asta nu e bine.
Scaraoţchi говорит American English! Iar noi, la mijloc, nu mai inţelegem nimic!
http://www.conteledesaintgermain.ro/
