Fotografie din arhiva Institutului pentru Memorie Vizuala
Smolit la față atunci când nu era țigan de-a dreptul, coșarul atrăgea copii din mahala prin prezența lui insolită, datorată ustensilelor sale specifice: periile metalice folosite la curățirea funinginii, atașate la capătul unor lungi corzi metalice.
Lumea a uitat astăzi problemele pe care un coș de fum înfundat și fără tiraj le poate produce: întoarcerea fumului în cază și neevacuarea gazelor produse de ardere, urmate de afumarea oamenilor din casă sau, mult mai grav, intoxicarea acestora cu dioxid de carbon care, în cantități mari, putea fi fatal.
Combustibilul prost folosit în casele oamenilor săraci producea puțină căldură și mult fum, care se depunea pe pereții coșului strâmt, îngustându-l și mai mult. Soluția, una singură, era la îndemâna oricui: coșarul.
Imaginea de față este cea a unui coșar de lux, cu scară nouă, ustensile bine întreținute și haine îngrijite. Literele de pe marginea scării îl dau de gol: numele său este Lăzărescu, din Calea Dorobanți, probabil patron al propriei sale firme.
Institutul pentru Memorie vizuală îți va aduce sub ochi, cititorule, și alte tipuri bucureștene de acum un veac. Pe curând!
http://www.lucretiutudoroiu.ro/
