„Îți trebuie tupeu să vorbești de România secolului XIV când în SUA oamenii erau tratați mai rău ca animalele și în secolul XIX”
![]()
FOTO Stânga: Negrilor, întoarceți-vă în Africa. Dreapta: Nu vrem negri în școala noastră/ Nu dorim să mergem la școală cu negri/ Grevă împotriva prezenței negrilor în școala noastră
Declarația ambasadorului SUA, Hans Klemm, cu referire la situația țiganilor ajunși în secolul XIV în Țările Române, făcută cu ocazia aniversării a 160 de ani de la eliberarea romilor din robie, a născut reacții din partea românilor pe facebook, dar și din partea cititorilor ActiveNews.
Reprezentantul SUA în România afirmase că „Romii care au ajuns în Valahia și Moldova în a doua jumătate a secolului al XIV-lea au avut parte de o primire crudă. În următorii 500 de ani, ei au fost ținuți în robie. Au fost cumpărați, vânduți, schimbați, familiile le-au fost destrămate, iar propriile vieți erau mereu la mila stăpânilor lor. Printre stăpâni s-a numărat Biserica Ortodoxă Română, care a folosit romii ca muncitori pe pământuri ale bisericii, precum cele de aici, ale acestei renumite mânăstiri”.
Dacă doriți să-i transmiteți un mesaj ambasadorului SUA în România o puteți face intrând pe facebook,acolo unde Hans Klemm a stabilit o sesiune de discuții cu utilizatorii români, marți de la ora 15:00. Pentru a intra și a dialoga cu reprezentantul administrației Obama faceți click pe acest link.


Explicație foto: SUS. Toalete pentru femei albe. JOS: Apă de băut. pentru albi la stânga, pentru cei de culoare la dreapta.

Asta-i DIPLOMATIA SUA, intr- un stat ,,suveran si indepedent „. (sic!) Si pe aceasta cale, il rog pe domnul ambasador , sa ne spuna in cateva cuvinte: Cum i-au tratat ei pe INDIENII- bastinasi? Ce le-au facut ?De ce ? Cum i-au ,,rasfatat „? Cati mai sunt ? Nu cumva rasfatul se cheama GENOCÍD,(cf. DEX- genociduri, s.n. Crimă comisă cu intenția de a distruge un grup uman, național, etnic etc. – Din fr. génocide.) Vezi d-le ambasador ! Lamuriti-ne . Si apoi sa va legati de SFANTA NOASTRA BISERICA.