IUBIREA NU APARE SI NICI NU DISPARE LA CERERE…

Cu siguranta nu iubirea este cea care lasa urme adanci in suflet, ci atasamentul fata de oamenii importanti din viata noastra. Intre dragoste si atasament este o linie subtire de demarcatie
“Atasamentul” este o tema centrala a spiritualitatii tocmai pentru ca de aici se naste suferinta umana, sub forma de emotie daunatoare, distructiva si apoi de atitudini, comportamente si fapte negative. Si daca el este dorinta nestapinita pentru ceva sau respingerea violenta a ceva, solutia spirituala este detasarea. Ea presupune prezenta dorintelor, dar si libertatea emotionala fata de ele.
A nu se confunda detasarea cu neimplicarea, cu retragerea completa cu izolarea , dar – mai ales, cu retragerea atentiei de la lume si de la problemele ei. Ea permite implicarea in probleme, accepta prezenta fireasca a dorintelor omenesti, dar exclude suferinta provenita din nerealizarea lor.
Aparitia atasamentului (pe fondul unui trecut traumatic sau nu) este un motiv in plus pentru a aborda in alt mod problemele.
Când inima se deschide, ea este plină de iubire. Iar capacitatea ei de a da şi a primi nu se mai bazează pe nimic din exterior. Ea dăruieşte neconditionat.. Legile lumii acesteia nu îi mai limitează pe bărbatul sau pe femeia a căror inimă este deschisă. Şi astfel se întâmplă echilibrul – nu printr-o activitate specială, ci doar ca o extensie a iubirii însăşi. Echilibrul nu vine dintr-o gândire lineară, secvenţială. El nu poate fi planificat. El vine în mod spontan în inima care s-a deschis şi în mintea care a renunţat la nevoia de a controla.
Fundamentul vindecarii sufletului si a mintii omenesti este iesirea din atasamente. Pe masura ce dispare suferinta interioara, lumea din jurul nostru se schimba. Lumea, la fel ca o oglinda, ne arata daca ne-am videcat! Dar, pina intelegem (si traim) rolul de oglinda al lumii avem de parcurs un drum lung si greu, la capatul caruia straluceste, insa, Adevarul !