Încep acest comentariu cu titlul unui nou film românesc, în regia lui Dan Chişu, film ce a fost lansat pe marele ecran azi, 1 noiembrie la Cinema PRO din Bucureşti. Povestea filmului este axată pe dorinţa îmbogăţirii rapide, flagel care a acaparat conştiinţele multor români (şi nu numai români); astfel, două cupluri, unul de tineri şi unul de oameni mai în vârsta, sunt păcăliţi de un mesaj tip spam pe e-mail, intră într-o loterie falsă şi pierd toate economiile lor.
Titlul filmului este inspirat evident de zicala „a umbla după cai verzi pe pereţi”, care exprimă cum nu se poate mai bine tot ce a făcut poporul român de-a lungul celei mai mari părţi a istoriei sale, dar mai ales în toată perioada ce s-a scurs de la 22 decembrie 1989 până în prezent. Nu numai în plan financiar, ci şi în plan politic, social, cultural, administrativ… practic în toate planurile. O explicaţie ar fi aceea că poporul român a fost şi este dominat de legende şi mituri. Românii au o colecţie impresionantă de basme şi legende. Şi alte popoare au asemenea colecţii, cu care se mândresc. Firesc, pentru că aşa ceva face parte din zestrea spirituala a fiecărui popor. Însă romanii au o particularitate: cred necondiţionat în anumite legende şi mituri, în loc să le trateze cu obiectivitate şi să-şi croiască viaţa călăuziţi de un pragmatism care i-ar face sa-şi pună în valoare inteligentă şi abilităţile native ce i-ar aduce la un nivel de dezvoltare superior. Mai rău, au tendinţa de a crede la fel de necondiţionat şi pătimaş în alte legende şi mituri, ce nu fac parte din zestrea lor ancestrală, ci au fost plasate abil şi în scop distructiv de forţe oculte, care doresc ca România să fie o colonie pe care să o stoarcă de resursele sale până la epuizare, iar poporul român să le fie o masă amorfă de sclavi. Un mit care bântuie conştiinţa colectivă a românilor cu efecte devastatoare este mitul „zeului ban”. Nimic nu mai contează pe lumea asta decât să ai bani. Bani cât mai mulţi şi obţinuţi cât mai rapid. Oriunde te afli, în autobuz, pe stradă, la piaţă, la o terasă, toţi vorbesc cu patimă de sume de mii sau zeci de mii de euro, fiind evaluate case, terenuri, darurile de la nunţi, tot soiul de câştiguri. Nu contează că indivizii care generează aceste discuţii la o bere sau vorbind cât mai tare la telefonul mobil în public îşi fac auzită imaginaţia lor înfierbântată, pe când în buzunare sau în conturi…. Important este efectul stârnit asupra multor oameni care, deşi muncesc până se spetesc, nu reuşesc să obţină acel nivel de trai dorit. Aşa că mulţi intră în tot soiul de jocuri piramidale, aşa cum au fost Caritas, FNI şi altele, depun fără nici o ezitare economiile strânse cu trudă, ajung chiar să îşi vândă case sau terenuri pentru a pune banii obţinuţi în joc şi aşteaptă. Ce? Ca aceşti bani să se umfle miraculos, ca o gogoaşă înfuriată şi să-i facă bogaţi peste noapte. Însă dezamăgirea este cruntă când jocul „se sparge” şi află că banii lor s-au dus pe apa sâmbetei. Singurii câştigători din aceste jocuri sunt organizatorii lor, precum şi autorităţile care i-au „binecuvântat”. Dacă perdanţii la aceste jocuri s-au revoltat, au fost trimişi către justiţie pentru rezolvare, dar justiţia nu poate să le dea banii înapoi. Cel mult să dea câţiva ani de închisoare organizatorilor care, după ce sunt eliberaţi înainte de termen, trăiesc liniştiţi şi fără griji! Iar vânzătorii de iluzii vin cu noi „oferte”, cum ar fi SMS-uri pirat, mesaje mail tip spam, iar pentru patronii de firme există „oferte tentante” făcute de aşa-zisele” firme de brokeraj” (cum a fost firma numitului Sima), cu participare la tranzacţii gen Forex şi altele ce ţin de speculaţiile bursiere, în care marele segment al „jucătorilor de bază” pierde întotdeauna pentru a câştiga indivizi sus-puşi, cu înalte funcţii în stat. Iată cum românii, orbiţi de patima câştigurilor iluzorii, nu au observat cum cei aflaţi la cârma ţării în toţi aceşti mai bine de 20 ani au coordonat distrugerea industriei, agriculturii, transporturilor, flotei comerciale şi tuturor activelor care permiteau României să obţină sume importante de bani din exporturi. Iar romanii aveau locuri de munca sigure,cu contribuţiile la pensie şi sănătate la zi, implicit cu viitorul asigurat. Iar dacă România nu mai produce şi nu mai exportă, dacă îşi dă activele pe sume de batjocură, ajunge să trăiască din împrumuturi bancare şi din ce trimit în ţară românii plecaţi la muncă în străinătate! Dacă premierii Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu şi Emil Boc declarau satisfăcuţi că România trăieşte din sumele aduse de „căpşunari”, cum putem caracteriza această atitudine? Inconştienţa sau trădare naţională? Iar când „robinetul” cu bani dinspre Occident dă semne că s-ar închide, aparatul de stat român se repede în haită pe singurii care mai alimentează bugetul: IMM-urile. Cu măsuri de coerciţie: procese de insolvenţă, dosare penale, ameninţări… Ce contează că IMM-urile au fost împiedicate ani la rând să acceseze credite pentru rularea activităţii şi pentru investiţii, fiind în imposibilitate de a se dezvolta? Mai că nu li se spune: „Tot ce încasaţi vărsaţi la buget, că şi aşa nu ajunge! Dacă nu ne daţi tot, evaziune scrie pe voi!” Despre planuri concrete pentru relansarea economiei nu vorbeşte nimeni nimic! Alt mit care a zăpăcit întreaga naţiune româna este „american dream”. Trebuie sa recunoaştem că acest „vis american” este o operaţiune de manipulare în masă foarte bine realizată de serviciile specializate americane şi a afectat aproape toate naţiunile lumii. Şi românii au fost tributari în masa acestei iluzii ani de-a rândul, până când au început să cunoască pe propria piele „grija părintească” a unchiului Sam. Cei care au fost prinşi în companii americane prin privatizarea unor fabrici româneşti au cunoscut primii şomajul, marginalizarea cu toate urmările lor nefaste. Personal, vorbesc în cunoştinţă de cauză, căci am trecut prin toate aceste încercări. După care şi restul populaţiei a cunoscut frustrarea şi revolta în urma amestecului grosolan al emisarilor Washingtonului în problemele interne ale României. Amestec care a început cu ani în urma când, prin ordin venit de la Washington, prea-umilii noştri conducători au decis punerea pe butuci a industriei româneşti de armament. I-a deranjat faptul că la finele anilor’80 România a fost pe locul cinci în lume la exporturile de armament. Nu a contat faptul că aceste fabrici produceau şi malini-unelte, aparatura electrocasnică, organe de asamblare, utilaje pentru agricultură etc… etc. Şi că aveau meseriaşi de înaltă clasă! Nu, dacă unchiul Sam a zis, trebuie desfiinţate aceste fabrici! Cum pot fi caracterizaţi aceşti conducători români? Nu cumva drept trădători de ţară? Iar alţi conducători români, închinători la „marele licurici”, în loc de investiţii americane creatoare de locuri de munca ne-au fericit cu faimosul „scut antirachetă” ce ne transformă în ţintă sigură în caz de conflict. Iar „bomboana pe colivă” au constituit-o intervenţiile grosolane ale americanilor în timpul evenimentelor din vară. Apariţia sentimentelor anti-americane i-a pus pe jar pe analiştii şi ziariştii români pro-americani; aceştia au început sa se agite, să se declare partizani ai republicanilor şi pro-Romney, să-şi exprime aspiraţiile pentru o Americă intransigentă faţă de Rusia. Exact cum a descris situaţia d-l Mândrăşescu. Iar dacă luăm în considerare şi îngrijorarea „luminăţiei-sale „Mark Gitenstein privind „scindarea poporului român”, putem concluziona ca apariţia unui curent anti-american în România îngrijorează Washingtonul. În primul rând pentru că ar fi posibilă o apropiere a României de Rusia în plan economic, ceea ce yankeii nu-şi doresc. In concluzie, noi, românii trebuie să lăsăm miturile deoparte şi să devenim realişti şi pragmatici. Trebuie să ne construim relaţiile interstatale nu pe sentimente de ură sau iubire fără rezerve, ci pe principiul bunei vecinătăţi, pe satisfacerea intereselor reciproce, cu precădere în plan economic. Iar Rusia este o foarte buna oportunitate în ceea ce priveşte relaţiile bilaterale pe toate planurile, mai ales în domeniul economic. Acesta ar fi punctul de plecare pentru mult-dorita relansare economică a României. Şi pentru o foarte necesară apropiere între popoarele rus şi român. Avem trăsături comune mai mult decât ne dăm seama. Pentru cei care nu cred, sugerez să întrebe membrii Automobil Club Roman, care iniţiază de câţiva ani expediţii auto de la Bucureşti la Magadan, străbătând toată Rusia, cale de peste 10.000 km. Să fim realişti, nu sa visăm la cai verzi pe pereţi!” Vocea Rusiei 1 noiembrie 2012
