“Mai vorbim” nu-mi spune… nimic… este la fel de trist şi indiferent ca acel “vă contactăm noi” de după un interviu, când tu ştii deja că nu mai eşti în cărţi…
Când îmi spui “mai vorbim” pic într-un hău în care alunec şi încerc cu disperare să mă agăţ de ceva care să-mi spună că chiar o vei face…. o privire mai pătrunzătoare, o sprânceană mai ridică, un sărut care să nu fie şters, fugar şi trist îmi pot da speranţa sau măcar iluzia unei posibile continuări.
Nu-mi spune “mai vorbim” pentru că nu ştiu cine este pluralul din noi doi şi ce înseamnă “mai”. Am nevoie de singularitate. Nu ştiu dacă să aştept cuminte ca TU să-ţi aminteşti de momentul acesta ca de o promisiune de neiertat sau să îndrăznesc să sun EU, fără să înţelegi din asta strigătul meu mut către tine… Care dintre noi vorbeşte şi care tace? Care dintre noi spune şi care ascultă? Şi când se va întâmpla asta? “Mai” înseamnă mult sau puţin? Şi cât e mult din puţinul tău?
Nu-mi spune “mai vorbim”… pentru că rămân pierdută într-un labirintic şi chinuitor şir de întrebări care ştiu că-mi va schimonosi din nou perna în nopţile următoare. Nu mă lăsa fără frântura de certitudine care-mi va da un reper pentru noua părăsire de pe orbită a pământului de sub picioarele mele … Agaţă-mă de un punct din viitor către care să mă îndrept senină…
Nu-mi spune “mai vorbim”… mai ales dacă ştii bine că n-o vei face. Prefer cuţitul răsucit acum, când lama nu e încă foarte adânc înfiiptă, decât atunci când mă va străpunge total! Nu promite ceea ce ştii că n-ai să fii sau n-ai să faci niciodată. Nu trimite în eter speranţe care vor pieri în faza de mugur, pentru că nu vor face decât să usuce pe dinăuntru, în loc să împrimăvăreze…
Nu-mi spune “mai vorbim”… dacă nu-ţi doreşti să mai vorbeşti cu şi despre mine sau cu şi despre tine! Dacă încă te chinuie dileme şi nonrăspunsuri, întrebări şi tăceri, amintiri sau temeri! Nu-mi spune “mai vorbim” decât dacă simţi pe dinăutru că eşti disponibil spre dezvăluire…
Nu-mi spune “mai vorbim”… dacă nu poţi s-o faci…
Nu-mi spune “mai vorbim” … dacă ştii că ai să taci...
http://danieladumitrescu.blogspot.ro/
