
Succesul armatei lui Avram Iancu în bătăliile Revoluției de la 1848 se datorează unei organizări de geniu, prin utilizarea relefului muntos concomitent cu formele superioare de pregătire tactică și de luptă. Astfel, marele erou național a reușit să instaureze o adevărată ,,republică românească” în Munții Apuseni.
Avram Iancu, în calitate de comandant al forțelor revoluționare din Apuseni, a utilizat în mod judicios și exact forme superioare de pregătire tactică și de luptă, forme variate și procedee de ducere a luptei, principii importante ale artei militare, cum ar fi concentrarea eforturilor pe direcțiile cele mai probabile de atac din partea inamicului, repartizarea proporțională a forțelor și mijloacelor în funcție de situațiile create în momentele decisive ale luptei, realizarea surprinderii în acțiuni.
„Este meritul acestuia de a fi știut să adapteze împrejurărilor excepționale create de Revoluția de la 1848 modalitatea tradițională de luptă a poporului român în fața invadatorului puternic-războiul popular. Acesta a realizat o serioasă și solidă sinteză între experiența luptei multiseculare de apărare a independenței și principiile noi de organizare și acțiune a armatei în epoca modernă, care va sta la baza creării sistemului militar național modern”, afirmă col. (r) ing. Constantin Avădanei, specialist în tehnică militară.
Începuturile Revoluției în Transilvania sunt legate de respingerea hotărârilor de la Blaj din 3/15 mai 1848,
proclamarea de către Dieta de la Cluj a anexării Transilvaniei la Ungaria și mai ales măcelul de la Mihalț din 21 mai/2 iunie. Toate acestea l-au convins pe Avram Iancu, că doar lupta armată a rămas singura soluție pentru ca românilor să li se recunoască drepturile lor legitime.
proclamarea de către Dieta de la Cluj a anexării Transilvaniei la Ungaria și mai ales măcelul de la Mihalț din 21 mai/2 iunie. Toate acestea l-au convins pe Avram Iancu, că doar lupta armată a rămas singura soluție pentru ca românilor să li se recunoască drepturile lor legitime.Cum și-a organizat Avram Iancu armata
Prin urmare, Avram Iancu a chemat poporul la arme, organizând direct mobilizarea acestuia în mai multe localități. La 28mai/9 iunie 1848, vorbind la târgul de la Câmpeni, în fața unei numeroase asistențe, acesta spus: ,,Toată Europa se înarmează pentru a izbândi libertatea. Românii să se pregătească, de asemenea, fiindcă a sosit timpul să fie și ei liberi… Să va faceți lănci și să vă îndreptați coasăle”. Îndemnul său a fost primit cu multă însuflețire de către cei de față și mulți alții, care au pornit să se înarmeze, în condiții extrem de dificile, întrucât ,,românului în patria sa nu-i era iertat să se înarmeze”.
Concomitent cu înarmarea febrilă a maselor, Avram Iancu a desemnat comandanții zonelor probabile de apărare. După organizarea militară a Apusenilor în zone de apărare, Avram Iancu a luat unele măsuri pentru o rapidă instruire a celor înrolați și a organizat un exercițiu de alarmă la 29 mai/10 iunie 1848. Cu ocazia alarmei a fost experimentată și organizarea celor prezenți pe grupe de luptă, cete, fiecare dintre ele comandată de un căpitan.
Plan de rezistență clar și ingenios
„Avram Iancu devenea Prefectul Legiunii Auraria Gemina, de numele căruia se leagă atât apărarea munților, cât și izbânda ideii de libertate națională a tuturor locuitorilor din Transilvania, adevăratul comandant al rezistenței armate în Munții Apuseni, care a întocmit un plan de rezistență clar și ingenios. Planul se întemeia pe utilizarea condițiilor naturale ale terenului muntos, bine cunoscut moților, și pe împrejurarea că adversarul nu s-ar fi putut folosi pentru transportul trupelor sale și armamentul greu din înzestrare decât de trei șosele mai importante de pătrundere în cetatea Apusenilor. Toate căile de comunicații au fost asigurate contra oricărei tentative de pătrundere a inamicului prin diferite procedee: folosind cete țărănești , blocarea unor drumuri prin baricade din copaci tăiați și bolovani, instalarea serviciilor de cercetare și alarmare la punctele obligatorii de trecere. Aprovizionarea oastei cu alimente era asigurată de comandamentele de centurii, tribunate și legiuni, apelându-se la sprijinul locuitorilor, la rechiziție din zonele unde se găseau concentrate forțele revoluționare și, în ultimă instanță, la capturi de la inamic”, susține Constantin Avădanei.
Măsurile de apărare întreprinse de Avram Iancu și colaboratorii săi apropiați s-au dovedit judicioase și oportune. La 29 septembrie/10 octombrie 1848 Kossuth Lajos a lansat un ultimatum către românii transilvăneni prin care le cerea ca întermen de 8 zile să depună armele și să dea ascultare guvernului de la Pesta. Ultimatumul nu a fost acceptat de români și, în consecință, Consiliul Național Român de la Sibiu a aprobat, la 9/21 octombrie 1848, ca forțele revoluționare române să riposteze cu armele.
Principiile tactice ale luptei armate aplicate de Avram Iancu
„Oastea populară a vitejilor lăncieri-moți, condusă de ,,Craiul Munților” și eroicii lui prefecți, tribuni, centurioni, etc. au înscris, pe timpul celor aproape zece luni de lupte grele, una dintre cele mai dramatice și mai eroice
pagini din întreaga noastră istorie a luptei pentru eliberare socială și națională. Încercările inamicului (avându-l în frunte pe generalul Iosif Bem), din prima parte a anului 1849 de a pătrunde în cetatea naturală a Munților Apuseni, organizată de jur împrejur pentru apărare, au fost concentrate îndeosebi pe văile Someșului, Calatei, Arieșului, Crișului Alb și Crișului Negru. Toate acțiunile de a pătrunde în munți au fost sortite eșecului”, mai susține specialistul în tehnică militară.
pagini din întreaga noastră istorie a luptei pentru eliberare socială și națională. Încercările inamicului (avându-l în frunte pe generalul Iosif Bem), din prima parte a anului 1849 de a pătrunde în cetatea naturală a Munților Apuseni, organizată de jur împrejur pentru apărare, au fost concentrate îndeosebi pe văile Someșului, Calatei, Arieșului, Crișului Alb și Crișului Negru. Toate acțiunile de a pătrunde în munți au fost sortite eșecului”, mai susține specialistul în tehnică militară.Potrivit lui Constantin Avădanei, în acțiunile militare purtate de oastea revoluționară condusă de Avram Iancu, comandanții legiunilor au dovedit iscusință și au aplicat cu măiestrie principiile tactice ale luptei armate:
– și-au proporționat just forțele avute la dispoziție în raport cu obiectivul urmărit, ilustrative în acest sens fiind luptele din împrejurimile Blajului și Aiudului;
– și-au concentrat forțele și mijloacele în sectoarele principale ale luptelor, cum au fost cele de pe văile Arieșului, Ampoiului, la Ponor, Baia de Criș, ș.a. unde, de altfel, s-au obținut succesele cele mai însemnate;
– și-au conceput dispozitivul de așa manieră încât apărarea a fost organizată circular și eșalonat, ceea ce a permis lovirea inamicului succesiv și permanent, pe măsura înaintării forțelor acestuia;
– au recurs la cele mai ingenioase metode, forme și procedee de luptă-apărarea pe direcții, bararea trecătorilor, ambuscade, lovirea inamicului pe căile de apropiere, hărțuirea, învăluirea flancurilor adversarului.
(Sursă documentare Col.(r) dr. ing. Avădanei Constantin – Avram Iancu și arta militară la români)
preluare: Adevărul.ro.

Si uite asa Transilvania cu românii ei nu a cunoscut alipirea de Ungaria, râmânând in continuare provincie sub suzeranitatea Austriei, pendinte de Ungaria parte duala a noului imperiu Austro-Ungar, iarUngaria devine parte duala a imperiului.