
Consilierul local UDMR, Gered Imre a dorit ca în contextul zilei de 15 martie să dea un semnal de fraternizare dar nu cu cei care promovează valorile europene şi toleranţa ci, dimpotrivă, cu extremiştii din Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate, Jobbik şi PPMT. Astfel, Gered Imre a putut fi văzut alături de reprezentanţi ai celor patru organizaţii radicale la o acţiune de evocare a martirilor de la 1848 organizată în curtea unui centru social pe strada Pădurii din Cluj-Napoca.
Evenimentul l-a avut în prim plan de preşedinte al Partidului Popular al Maghiarilor din Cluj Napoca, Fancsaly Ernö, cunoscut pentru acţiunile sale separatiste, pe care încearcă să le promoveze prin Transilvania şi care tocmai se pregătea să-şi anunţe candidatura la Primăria Cluj-Napoca. Lui Fancsaly Ernö i s-au alăturat şi reprezentanţi ai organizaţiilor ultraradicale ungare Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate şi Jobbik, dar şi consilierul local UDMR Gered Imre.
Prezenţa extremiştilor din HVIM şi Jobbik la ceremonie, alături de Fancsaly Ernö este explicabilă, mai ales că împărtăşesc viziuni comune cu privire la viitorul acestei zone a Europei şi modul în care-şi pot îndeplini obiectivele, scrie Făclia de Cluj.
Citește mai departe și articolul despre marea frăție secuiască pusă la cale în prag de alegeri.
