Suveranitatea popoarelor este distrusă de structurile şi organizațiile integrării euro-atlantice, a declarat Aleksandr Bovdunov, politolog şi conducător al centrului analitic Katehon din Moscova. România, din punct de vedere geopolitic, nu exstă; integrarea în spaţiul euro-atlantic echivalează cu intrarea în lumea post-creştină, a spus politologul.
În ultimii 10 ani Rusia şi-a schimbat complet atât viziunea despre lume, cât şi doctrina politicii externe. După căderea URSS-ului, Moscova a înţeles că unipolaritatea şi bipolaritatea sunt viziuni înguste asupra stabilităţii economice a naţiunilor. Aleksandr Bovdunov, unul dintre politologii noului val de la Kremlin, a declarat că Rusia promovează politica multipolară.
„Dacă vorbim despre polul român, din punct de vedere geopolitic el nu există. România nu este acum ţară independentă, suverană. Ea este parte a lumii euro-atlantice. Ea este subjugată de Statele Unite. Şi din acest punct de vedere România nu poate să propună nimic Republicii Moldova. România este o unealtă a integrării euro-atlantice. Dar despre integrare în ce Europă vorbim? Şi acum vorbim despre domeniul valorii. Integrarea în lumea euro-atlantică este egală cu integrarea în lumea post-creştină, seculară; lumea în care tradiţiile şi valorile principale ale creştinismului sunt negate şi distruse total. Şi suveranitatea poporului nu există”, a punctat politologul rus.
Think-tank-ul Katehon reunește cercetători independenți din întreaga lume specializați în Relații Internaționale, Geopolitică, Strategii de Dezvoltare, Securitate, combaterea terorismului și dialogul inter-religios.
