Rușii și europenii preiau de la americani, monopolul producției avioanelor de generația 4 ++

Valentin Vasilescu

În timp ce marile concerne americane Lockheed Martin și Boeing nu au comenzi pentru avioanele lor din generația 4++, fabricile rusești Suhoi au contracte externe de peste 120 de avioane Su-30, Su-34 și Su-35, pe lîngă cele 50 de Su-35, 30 Su-30SM și 34 Su-34 pe care trebuie să le livreze armatei ruse în următorii patru ani .

 

La 45 de ani de la primul zbor a avionului F-16, concernul Lockheed Martin ar dori să dezafecteze linia de producție a acestuia, de la fabrica din Fort Worth (Texas). Motivul fiind lipsa de comenzi pentru avioane noi de generația 4++  și axarea pe construcția de serie a avionului de generația a 5-a, F-35 Dacă anul trecut au fost construite 11 avioane F-16, anul acesta vor fi realizate doar 8 bucăți, față de 1987, cînd s-a produs un avion pe zi. Decizia ar putea pune probleme statelor care operează variantele mai vechi de F-16 ca urmare a lipsei pieselor de schimb.

Doar după ce aproximativ 500-600 de F-35A/B/C vor intra în dotarea Pentagonului, se va dispune înlocuirea unei părți din cele peste 900 de F-16 C/D care sunt în dotarea Forțelor Aeriene care vor ajunge mai întîi la Garda Națională a SUA, întrucît aceasta opereză în prezent F-16 A/B. Întîrzierile în programul de dezvoltare a avionului F-35 țin de ambiția concernului Lockheed Martin, de a produce cu aproape aceleași subansamble trei noi avioane diferite într-unul singur ( F-35A care operează de pe piste obișnuite, F-35B cu decolare și aterizare scurtă, de pe portavioane și F-35C, cu decolare și aterizare verticală, de pe portelicoptere ).

Abia după 2020 -2022, Danemarca, Olanda, Israel, Norvegia, Taiwan și Bahrain, vor putea achiziționa toate avioanele F-35 comandate, întrucît își pot permite să cumpere aceste avioane. Așadar, atunci aceste state care dispun de vechile F-16 A/B, le pot vinde României și probabil Bulgariei, Croației și țărilor Baltice, adepte a achiziționării de F-16 second hand, la preț de avioane noi. Belgia și Portugalia nu-și pot permite să cumpere avioane noi, rămînînd să exploateze F-16 A/B pînă cînd acestea vor ceda fizic. În schimb, Iordania ,Thailanda, Indonezia, Venezuela deja se orientează către înlocuirea aparatelor F-16 A/B cu avioane noi rusești Su-30, Su-34 și Su-35.

În aceași dilemă se află și concernul american Boeing, în ceea ce privește menținerea liniei de producție a avionului de generația 4++ , F-18 Hornet E/F/,  EA-18G Growler, odată cu opțiunea marinei militare a SUA de înlocuire a tuturor avioanelor F-18 cu F-35C, pe portavioanele sale și cu F-35B pe portelicopterele Infanteriei Marine. Canada care deține 73 de CF-18 A/B, vechi din 1982, a refuzat să cumpere altele noi, preferînd să le prelungească resursa pînă după 2025. Spania înlocuiește vechile F-18 A/B cu 34 Eurofighter. Boeing miza pe încheierea unui contract de 24 de F-18E/F cu Kuwait, care a căzut, fiind preferate 28 de avioane Eurofighter. Prețul unui Eurofighter este de 125 milioane USD.

După o lungă perioadă în care s-a pus problema sistării producției avionului de generația 4++  Rafale, compania franceză Dassault s-a trezit cu suficiente contracte pentru a menține linia de producție ( 36 Rafale pentru India, 24 în Egipt și 24 în Qatar ). Totuși, Rusia este cea care profită cel mai mult de această conjunctură, acaparînd, prin prețul scăzut și calitatea ridicată, piața avioanelor de generația 4++.  Campania militară de șase luni din Siria și-a atins scopul, Rusia reușind să-și promoveze în special avioanele care au luptat acolo.

La tîrgul de armament Singapore Air Show ( 16-21 februarie 2016 ), Algeria a semnat contractul pentru un prim lot de 12 aeronave noi Su-34 ( varianta de export Su-32 ) din Rusia, în tratative pentru același tip de avion fiind și Iordania. Intenția Algeriei fiind aceea de a achiziționa în total 40 de Su-34 și 14 avioane Su-35. Pînă în 2017, Algeria mai are de recepționat din Rusia 14 avioane multirol Su-30MKI iar Venezuela alte 12 Su-30MK2. Prețul plătit de Venezuela pentru 12 avioane noi Su-30MK2 este de 480 milioane USD, față de 628 de milioane de euro, plătite de România pentru 12 F-16 la mâna a doua, vechi de 33 de ani[1] . Cu toată împotrivirea SUA, Iranul a semnat contractul cu Rusia și se va înzestra cu 36 de avioane noi Su-30 SM, în timp ce China are de recepționat 24 de avioane Su-35, iar Indonezia 10 Su-35. Malaezia care operează 18 Su-30MKM, vrea să achiziționeze Su-34 și Su-35.

Egiptul a fost încîntat de avioanele MiG-29, recepționate de India pentru portavionul Vikramaditya ( ex- Amiral Gorshkov ) și a inițiat tratative cu Rusia pentru achiziționarea a 46 MiG-29, capabile să lovească grupări navale ( posibil varianta MiG-29K/KUB ). Aceste avioane urmînd să înlocuiască ultimele avioane MiG-21/F-7 din aviația egipteană. Armata rusă a mai comandat 30 de MiG-35, o versiune a MiG-29 cu capabilități de invizibilitate radar şi radar AESA care cu va intra în serviciu începînd din 2018. Prețul unui MiG-35 este de 35 milioane USD.

––––

[1]. Avioanele F-16 românesti, o mare teapa ? ( http://www.ziaruldegarda.ro/avioanele-f-16-romanesti-o-mare-teapa).

http://acs-rss.ro/

Acest articol a fost publicat în INTERNATIONAL. Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Rușii și europenii preiau de la americani, monopolul producției avioanelor de generația 4 ++

  1. xaeus's avatar xaeus spune:

    Fapte interesante:
    – F16 e cel mai prabusit avion pe timp de pace din toate timpurile (vorba vine pe timp de pace, ca americanii au fost 93% din anii existentei lor in conflict…vreau sa zic in situatii de non-conflict, adica defectiuni, etc)
    – De zeci de ani americanii se chinuie sa faca un avion manevrabil suficient cat sa se apropie de performantele unui SU
    – Airforce-ul lor a recunoscut ca vor fi in urmatorii ani depasiti de multe tari la obsolut toate capitolele in ceea ce priveste posibilitatile per total ale avioanelor

    • Mihai Marian's avatar Mihai Marian spune:

      Sunt de acord 100% cu tine,dar proamerlocii nu inteleg asta deloc.Il tot ridica in slavi acest avion de dimineata pana seara,neintelegand cat de costisitor e sa l ai pe timp de pace.

Lasă un răspuns