Cum şi-a impus controlul asupra societăţii Bărbatul Implicit, din clasa de mijloc, alb, heterosexual și cum poate fi detronat

de Grayson Perry (publicat în New Statesman, 8 octombrie 2014)

“Vâsliţi pe Tamisa și la un moment dat veţi da peste o pădure uriașă de totemuri imense care zgârie cerul. Monoliţi uriași, strălucitori, în diferite forme – artefactele minunate ale culturii unui trib remarcabil. Toţi cunoaștem pe cineva din acest trib puternic, dar foarte rar, dacă vreodată, atribuim puterea pe care o are această persoană faptului că face parte din acest trib, care are o identitate cu totul aparte.

Cred că acest trib, o minoritate mică din populaţia nativă, trebuie să fie examinat mai îndeaproape. În Anglia, probabil e undeva la 10 la sută din totalul populaţiei (vezi graficul de mai jos); la nivel global, probabil mai puţin de 1 la sută. Ca să folosesc o expresie care e mai degrabă obişnuită cu referire la Operaţiunea Yewtree, cei care fac parte din acest trib sunt printre noi și se ascund în văzul tuturor. (1)

Cei din acest trib domină eșaloanele superioare ale societăţii noastre, impunându-şi,conştient sau nu, valorile lor și preferinţele lor asupra restului populaţiei.

Cu falusurile lor textile agăţate de gât, formează majoriatea copleșitoare din guvern, din consiliile de administraţie și din media. Sunt, desigur, albi, din clasa mijlocie, heterosexuali, de obicei de vârstă mijlocie. Și fiecare element al acestei descrieri a jucat un rol istoric în formarea ca grup a acestui trib, care are o influenţă ce se întinde mult peste numărul membrilor săi.

M-am tot chinuit să găsesc un nume pentru această identitate care îmi stă pe vârful limbii şi care să nu genereze confuzie prin reducerea la acronime de nepronunţat, cum ar fiWMCMAHM…… Am fost cât pe ce să aleg “Bula Albă”, dar în cele din urmă am găsit mai potrivit să-i spun „Bărbatul Implicit” (Default Man).

Îmi place cuvântul “default” (absenţă, lipsă, implicit, neplată, prestabilit, evaziune, omisiune) pentru că nu înseamnă numai “rezultatul de a nu face o alegere activă”, dar două din sinonimele sale sunt “neplata” și “evaziunea”, ceea ce e incredibil de corect, ţinând cont de grupul la care mă refer.

Astăzi, în societatea engleză din secolul 21 a corectitudinii politice, ai putea crede că lucrurile s-au schimbat, dar cumva marele mascul alb a dăinuit și continuă să colonizeze straturile înalte, câștigurile mari, rolul de mare putere (93 la sută din directorii executivi din Marea Britanie sunt bărbaţi albi; 77 din parlament e format din bărbaţi). Combinaţia care-l formează pe marele mascul alb – educaţie bună, maniere, șarm, încredere în sine, și atractivitate sexuală (sau “bani”, așa cum îmi place mie să-i spun) – îi asigură acestuia un control puternic asupra cheilor puterii. Desigur, motivul principal pentru care el are aceste calităţi e ceea ce e el, nu ceea ce a realizat.

John Scalzi, în blogul său „Whatever”, spune că a fi un bărbat alb heterosexual e ca și cum ai juca pe computer jocul numit Life (Viaţă) cu nivelul de dificultate stabilit la “facil”. Dacă ești un Bărbat Implicit, arăţi ca puterea.

Trebuie să mărturisesc că mă calific în multe feluri pentru a fi și eu un Bărbat Implicit, dar simt că, întrucât proven dintr-o familie din clasa muncitoare și sunt un artist și un tranvestit, am luat o distanţă culturală destul de mare faţă de turnurile de fildeș ale puterii. Am spaţiu să mă învârt în jurul lor și am o perspectivă bună asupra edificiului.

Pe parcursul realizării documentarului despre identitate pentru Channel 4, “Cine ești tu”, identitatea despre care a fost cel mai greu să vorbim, care e cea mai evazivă a fost cea aBărbatului Implicit. Cumva, modul în care el vede lumea, modul în care el se raportează la societate se suprapun atât de bine peste discursul dominant că e ca și cum ar fi Steaua Morţii care se ascunde în spatele lunii. 

Nu putem să-i dezlipim gândurile și sentimentele de atitudinile determinate de “gândirea cuviincioasă, de dreapta” care domină în societăţile noastre.

E ca în trecut când oamenii vorbeau sacadat, cu intonaţia BBC și insistau că nu au accent, pentru că numai cei din nord și oamenii săraci aveau accent.

Trăim și respirăm în lumea Bărbatului Implicit: nu trebuie să ne mire că el reușește mereu, pentru că o foarte mare parte din societatea noastră operează în termenii pe care el i-a impus.

Chris Huhne (60 de ani, Westminster, Mag­dalen din PPE, un heterosexual distructiv),Bărbatul Implicit, pe care am ales să-l intervievăm pentru documentar, a răbufnit la orice sugestie când era întrebat dacă a beneficiat de pe urma faptului că e membru sau că reprezintă acest trib. Bărbatul Implicit care trăiește singur nu va recunoaște niciodată asta,sau nu va fi pe deplin conștient de avantajele faptului că aparţine acestui club. În mod firesc, acești bărbaţi sunt de altfel abonaţi cu drepturi depline la gloriosul proiect capitalist: ei sunt indivizii!

Această aderare la individualitate e miezul problemei. Faptul că Bărbatul Implicit e“individul” înseamnă că, dacă realizează ceva bun, atunci e datorită propriilor sale eforturi. A obţinut o slujbă bună pentru că are o inteligenţă strălucitoare, nu pentru că e BărbatulImplicit, și se presupune că e mai competent decât alţi Bărbaţi Impliciţi. Și atunci când face ceva rău totul se reduce la persoana sa individuală: nu are nici o legătură cu genul, rasa sau clasa din care face parte. Dacă un Bărbat Implicit comite o crimă, nu e din cauza fraudei sau a hărţuirii sexuale, de exemplu, care sunt endemice în tribul său – ce chestie! –, ci e din cauză că e un Bărbat Implicit imperfect. Dacă un Bărbat Implicit devine emoţional, nu e pentru că e un invidid „pasional”; pe când, dacă o femeie îşi arată emoţiile, imediat se dă vina pe faptul că aparţine unui anumit sex. (n.t.: de exemplu, reacţia misogină a lui CTP privitoare la modul în care s-a manifestat Federica Mogherini, comisarul pentru politică externă al UE, după atacurile din Bruxelles.)

Când vorbim de identitate, adesea ne gândim la grupuri de lesbiene de culoare musulmane în scaune cu rotile. Asta se întâmplă pentru că identitatea devine o chestiune numai când e ameninţată sau e în pericol. Bărbatul nostru Implicit clasic rareori se trezește sub o ameninţare existenţială, identitatea sa rămâne neexaminată.

Merge agale, cu inima uşoară, niciodată nu trebuie să iasă la luptă pentru drepturile sale sau să își apere ţara.

Când vorbim de grupuri identitare, adesea apare în discuţie cuvântul “comunitate”. Oamenii din clasa muncitoare, homosexualii, sau musulmanii întotdeauna sunt reprezentaţi de un“lider al comunităţii”. Rareori, dacă vreodată, auzim de comunitatea albă a celor din clasa muncitoare. “Comunităţile” sunt definite prin prisma vederii Bărbatului Implicit. Comunitatea pare să fie un eufemism pentru cei din clasele de jos, vulnerabili. Comunitatea e “celălalt”. De obicei, comunităţile par să fie nişte entităţi care ies la bătaie, ca şi cum ar fi rupte de societate. “Societatea” e cea care aparţine Bărbatului Implicit. 

În relatările de la știri, cum ar fi presupusa intrigă “a calului troian” din școlile dinBirmingham și în scandalul de abuzuri sexuale împotriva copiilor din Rotherham, implicarea centrală a unei etnicităţi sau a unei comunităţi de credincioși deturnează atitudinea poliţiei, a serviciilor sociale și a presei. 

Apartenenţa celor acuzaţi la religia musulmană sau la naţionalitatea pakistaneză devine punctul central. Nu spun că grupurile religioase sau etnice nu au problemele lor particulare, dar reţeta pentru asemenea necazuri e făcută din mai mult de o aromă şi nu dintr-un singuringredient străin.

Aș spune că implică mai multe chestiuni legate de educaţia comună sau familială, de clasă, de sănătate mintală, și, desigur, elementul esenţial în aproape toate aceste probleme tulburătoare sau violente are mereu legătură cu bărbaţii. Da, bărbaţii – bărbaţi la fel caBărbatul Implicit, doar că nu poartă costume.

În eseul intitulat “Plăcerea vizuală și Cinematograful narativ”, publicat în 1975, Laura Mulvey s-a referit la o perspectivă pe care a numit-o “privirea masculină”.

Scria despre cum perspectiva camerei de luat vederi reflecta punctul de vedere al regizorilor bărbaţi homosexuali (un punct de vedere care încă domină, ţinând cont că 9 la sută din peste 250 de filme de top de la Hollywood în 2012 au avut regizori femei și doar 2 la sută dincinematographers erau femei). (n.t.: aceste informaţii au fost confirmate şi mai recent de un alt studiu, pe care îl puteţi accesa aici)

Privirea Bărbatului Implicit nu domină doar cinematografia, ci se uită de sus în jos asupra societăţii ca ochiul din turnul lui Sauron din Lordul inelelor. Această privire transformă fiecare alt grup identitar într-o entitate care aparţine “Celuilalt”. Este privirea unui lider corporatist, foarte costisitoare, foarte greu de clasificat, care își privește consumatorii cum se împodobesc cu produsele companieie sale numai pentru a-i atrage lui atenţia.

Bărbatul Implicit se simte ca și cum el ar fi punctul de referinţă la care trebuie să se raporteze şi faţă de care toate celelalte valori și culturi trebuie judecate. Bărbatul Implicit este meridianul zero al identităţilor. (n.t.: o referire în cultura română în acest sens poate fi “Luceafărul“)

A fabricat o societate care îi copiază foarte mult propria sa imagine, până în punctul în care tot ce simt și gândesc celelalte grupuri trebuie să fie la fel cu ce simte şi gândeşte el. Aceste grupuri copiază atitudinile şi comportamentele Bărbatului Implicit pentru că acestea suntatitudinile bătrânilor noștri, educaţiei noastre, guvernului nostru, presei noastre. Dacă unBărbat Implicit e de acord cu ceva, înseamnă că acel lucru trebuie să fie bun, și dacă nu e de acord cu ceva, înseamnă că acel lucru e rău — așa oamenii ajung să se urască pe ei înșiși, pentru că l-au internalizat atât de mult pe Bărbatul Implicit că acesta a ajuns să-i facă să creadă că e o problemă fundamentală legată de ei din cauză că sunt femei, homosexuali, negri, visători sau neastâmpăraţi.

Adesea aud femei care aprobă sau care se descriu pe ele însele sau pe alte femei ca fiindcurajoase/îndrăzneţe. Adjectivul „curajoase”, cred eu, are implicaţii sexiste, pentru că pleacă de la prezumpţia că ar trebui să fie ceva excepţional la o femeie să își exprime personalitatea sau să îşi susţină punctul de vedere. E un cuvânt pe care fanfaronul Lothario (personaj în stilul Casanova) l-ar folosi pentru a descrie o „cucerire dificilă”.

Am vorbit odată despre sexul excentric şi, în sesiunea dedicată întrebărilor, o femeie lesbiană a exprimat un gând interesant: “Nu cumva legalizarea căsătoriilor între homosexuali e o încercare de a neutraliza ceea ce îi face pe homosexuali să fie „ceilalţi”?” a întrebat ea. Nu cumva alternativa subversivă e neutralizată de faptul că li se permite homosexualilor să se căsătorească și să copieze un stil de viaţă al heterosexualilor? Mulţi bărbaţi homosexuali poate se simţeau bine că aveau un alt statut considerat periculos. Nu cumva Bărbatul Implicitși-a implantat în mintea lor dorinţa lui de a-i face şi pe homosexuali să fie exact ca el? (n.t.: aceasta e una dintre sursele criticii aduse de radicalişti Politicii de Identitate, care face ravagii în mediile de stânga sau care înclină spre stânga din fortăreaţa capitalismului – Europa şi SUA).

Nu cumva faptul că de gândim la fel ca Bărbatul Implicit e motivul pentru care o doctoriţăfemeie de culoare doctoriţă nu face parte din normalitate, că încă vedem existenţa ei ca și cum ar fi ceva excepţional? Din experienţa mea, când mă duc la spital, e mult mai probabil să fiu consultat de o femeie care nu e albă, decât de un bărbat implicit.

E dificil să scăpăm de sub influenţa pe care bărbatul implicit o are asupra culturii noastre, atât de înrădăcinată e aceasta, după secole în care el a domnit în mod absolut. Un prieten mi-a povestit o întâmplare din timpul unei călătorii cu avionul din Egipt. Pe măsură ce avionul se pregătea să aterizeze pe Heathrow, s-a uitat pe fereastră la șirurile de case făcute în batjocură, moștenirea Tudorilor, din vestul Londrei. Arătând către ele, i-a spus bărbatului egiptean care stătea lângă el: “La naiba, ne-am întors în bătrâna Anglie plictisitoare.”Egipteanul a replicat: “A, dar pentru mine e foarte exotică.” Şi avea dreptate. Pentru o mare parte din lume, bărbatul implicit englez e un element distractiv de folclor străin, cu pălăria sa, cu costumul său în stil Savile și accentul de Hugh Grant, care trăiește ca Reggie Perrinîntr-o casă din suburbie. În același timp, costumul său tribal și ritualurile sale probabil au îmbărcat și au informat elita puterii globale mai mult decât oricare altă cultură. Liderii de peste tot poartă costumele sale, vorbesc limba sa, și subscriu la aceeași versiune a modelului său despre cum societatea “ar trebui să fie”.

Când eram student la artă, la sfârșitul anilor 1970/începutul anilor 1980, unul dintre sloganurile feministelor era: “Obiectivitatea înseamnă subiectivitatea masculină.” Acest slogan sintetizează în mod foarte inteligent modul în care puterea masculină se cuibărește chiar în limbajul nostru, cum își exercită influenţa la cele mai fundamentale nivele. Bărbaţii, în special bărbaţii impliciţi, au scos la înaintare părerile lor părtinitoare, foarte emoţionale despre cum raţional trebuia să însemne ceva în genul „Calmează-te, dragă”. Femeile erau minorităţi exotice care erau etichetate ca pasionale sau emoţionale ca și cum ei, bărbaţiiimpliciţi, ar avea abilitatea unică de a privi cumva din afara acelei lentile interioare, ca şi cum doar lentilele noastre sunt cele distorsionate de sentimente. Bărbaţii impliciţi cumva ar avea o vedere despre lume care ar fi lipsită de emoţie, empirică, obiectivă, ca și cum acesta ar fi dreptul lor pentru că s-au născut, și toţi ceilalţi ar fi la mila sentimentelor turbulente, necontrolate. Asta, desigur, explică de ce “ceilalţi” adesea au puncte de vedere care intră în conflict cu presupusa viziune despre lume, la rece, analitică a bărbaţilor impliciţi.

Imaginile care îl arată pe purtătorul de cuvânt al ONU, Chris Gunness, izbucnind în plâns în timp ce vorbea despre ororile din Gaza s-au răspândit pe internet cu viteza focului. Erau imagini care meritau să apară la știri pentru că reporterii și astfel de purtători de cuvânt ar trebui să fie lipsiţi de emoţii și imparţiali, se presupune. Când un purtător de cuvânt arată că are asemenea sentimente, imediat este considerat “neprofesionist”. Ia uite, chestiunile de sănătate mintală moștenite de bărbatul implicit sunt prezentate acum ca o condiţie de evitat dacă cineva vrea să obţină o slujbă serioasă.

Cred că bărbatul implicit ar trebui să fie făcut să fie conștient de costurile și de desuetitudinea din ce în ce mai mare a acestei trăsături, care e sărbătorită ca “inexpresivitate, rigiditate tipic profesionistă”. Acest obicei de a nega, de a reinterpreta sau de a suprima emoţiile îi oferă percepţia de “profesionalism” dar, cum a spus chiar și David Hume: “raţiunea e sclava emoţiilor.” A nu fi conștient sau a nu dori să îţi examinezi sentimentele înseamnă că acele sentimentele trebuie că au o domnie liberă care îţi influenţează comportamentul în mod inconștient. Dacă nu sunt analizate, ele îl pot motiva pe bărbatulimplicit în mod ascuns, într-un mod nerecunoscut, care adesea duce la provocarea de haos și distrugere.

 

Chiar dacă își au rădăcina în evenimente din trecutul îndepărtat, în subconștientul adânc, aceste emoţii încă macină, clipocind în întunericul din adâncul fântânii. Cine știe ce călătorii personale inconștiente, distrugătoare sunt impuse asupra naţiunii de bărbat implicit, ignorantul emoţional.

A fi bărbat din clasa de mijloc și a face parte dintr-o generaţie care încă apreciază“inexpresivitatea şi rigiditatea profesională” înseamnă că bărbatul nostru implicit este un candidat ideal pentru o conștientizare foarte mică a emoţiilor sale. Stă în centrul nervos al genului/rasei/clasei și nu e marcat ca „bomba emoţională care stă să bubuie”.

Acești oameni sunt la conducerea lumii noastre de mult prea mult timp.

Dar lucrurile s-ar putea schimba.

***

Femeile sunt cele care adesea sunt reduse la stereotipul de a fi emoţionale, iar bărbaţii sunt consideraţi raţionali. Dar după colapsul din 2008, tabloul a arătat total diferit, așa cumHanna Rosin a scris într-un articol din Atlantic, intitulat “Sfârșitul bărbaţilor”:

„Cercetătorii au început să examineze relaţia dintre testosteronul și dorinţa de a risca excesiv, și să se întrebe dacă grupurile de bărbaţi, într-un mod fundamental hormonal, nu cumva se instigă unii pe alţii să ia decizii nesăbuite. Această imagine apare ca o imagine în oglindă a hartei tradiţionale de gen: bărbaţii și pieţele de partea iraţionalului și ultra-emoţionalului, iar femeile de partea celor cu raţiune, și cu mintea la ele.”

De-a lugul secolelor, gândirea clară, empirică a fost etichetată cu imaginea bărbaţilor impliciţi. Ei sunt cei cărora li se dă oportunitatea, educaţia, timpul liber, puterea de a-și pune gândurile în practică asupra lumii. În mintea oamenilor, cum arată profesorii? Cum îşiimaginează oamenii că ar trebui să fie judecătorii? Cum își imaginează că ar trebui să fie liderii? Chiar estetica seriozităţii a fost monopolizată de bărbatul implicit. Practic fiecare persoană de pe glob care vrea să fie luată în serios în politică, afaceri, și în media trebuie să se îmbrace la fel ca bărbatul implicit, într-un costum gri, occidental, în două piese. Nu degaba acest stil de îmbrăcăminte e numit “ţinuta puterii”. Toţi am văzut fotografiile de grup ale liderilor lumii: culoarea și orice e diferit de acest stil ies în evidenţă ca fiind nelalocul lor sau anacronice. Angela Merkel, cea mai puternică femeie de pe planetă, poartă o versiune plictisită feminizată a acestui stil al bărbatului implicit. Hillary Clinton a adoptat un stil similar. (La fel, Margaret Thatcher) Unele femei de afaceri descriu nevoia aceasta de a-şiamputa partea de feminitatea ca pe “adoptarea unui al treilea gen”.

Peter Jones în Dragons’ Den a fost numit odată “prea excentric” pentru că purta șosete foarte colorate. Atât de rigidă e imaginea bărbatului implicit, că moda bărbaţilor se învârte doar în jurul unor schimbări minuscule de detalii și menţine total această percepţie rigidă. Politicienii din SUA poartă o versiune îngustă a imaginii Bărbatului Implicit, astfel că rareori îi vezi purtând o cravată care nu e unicolor sau în dungi. (n.t.: vedeţi ilustraţiile de la final, pentru exemple)

O tactică pe care bărbaţii o folosesc pentru a masca faptul că au nişte alegeri foarte înguste în privinţa stilui vestimentar este justificarea unui rol fals pe care l-ar avea în societate. Ca și cum ar avea nevoie să poarte în mod obişnuit un ceas care are sens să fie purtat doar la 300 de metri sub apă, sau ca şi cum ar avea sens să iasă la plimbare în parc îmbrăcaţi într-o jachetă pe care ar trebui s-o poarte dacă se duc pe muntele Himalayan. Modelul de uniformă de armată şi haine de camuflaj, care copiază soldatul sau vânătorul, e de acum pentru bărbaţila fel cum e rozul pentru fete.

Curios, cred că rolul real al costumului sobru de afaceri nu e să îl facă pe cel care îl poartă să pară inteligent ci e purtat să ascundă, un fel de camulfag. O persoană într-un costum gri einvizibilă, la fel cum hoţii care se pregătesc să dea o spargere se îmbracă în salopete purtate de muncitori pentru a nu ieşi din peisaj.

Costumul de afaceri este uniforma celor care se ocupă cu percepţiile, care trăiesc din aprecieri, din laude. Respinge cu ostilitate orice comentarii legate de ubicuitatea sa totală.Mulţi angajaţi din birouri detestă modul lipsit de formalitate de îmbrăcăminte destinată pentru ziua de vineri pentru că nu se mai pot ascunde în spatele unui costum. Ar putea să arate ceva care nu e în regulă cu ei dacă ies din camuflaj.

Politicienii moderni, ultra-profesionalizaţi, după ce au petrecut prea mult timp în tabăra de convertire a tribului, au mari greutăţi să se poată îmbrăca în haine obişnuite şi să fie convingători în ele. David Cameron, când poartă încălţăminte de sport Converse ca să ne arate tuturor că e un tip ca oricare, niciodată nu ştie să se adapteze la astfel de încălţări.

Când merg la evenimente unde este impusă o ţinută obligatorie, bărbaţii adesea îmi spun: „O, aș vrea să mă pot îmbrăca la fel ca tine și să nu fiu obligat să port costumul ăsta plictisitor.” „Să nu fiu obligat”. Rolul masculin e impus prin metode poliţienești dure încă de la nașterea copilului, de către părinţi, de apropiaţi și de șefi. Politicienii în special sunt cu asprime ţinuţi în linie de presa care pare să fie poliţistul cel mai rigid al celor mai bizare standarde de conformitate, mult mai bizare decât cele pe care le adoptă oricare alţi cetăţeni. Fiecare componentă a Bărbatului Implicit – genul său, clasa sa, vârsta și sexualitatea – îl închid într-un set foarte îngust de comportamente, până când a merge cu bicicleta sau a avea barbă, a fi ciufulit sau a se bucura de o halbă de bere ajung să fie văzute ca nişteexcentricităţi nebuneşti. Cei din clubului Shoreditch, tipul de loc unde “creativii” cu douăiPhones și trei biciclete se duc să se distreze, are o regulă care impune “fără costum”. Nu ştiu cât de mult din această prefăcătorie pseudo-rebelă vine din recunoașterea efectului devastator al uniformei ultra-impuse.

Insist asupra costumului pentru că simt că exemplifică modul în care cei care impun valorileBărbatului Implicit se ascund în văzul tuturor. Imaginaţi-vă dacă, printr-un decret, costumul de afaceri ar fi interzis, așa cum sunt interzise anumite elemente din portul islamic în unele ţări. Bărbatul Implicit s-ar da cu capul de pereţi şi ar plânge peste tot că nu e tratat cu“respect”.

Cel mai persistent aspect al identităţii Bărbatului Implicit este faptul că acesta se preface foarte eficient a fi chiar “normal” – și “normal” împreună cu “natural”, este o lume periculoasă, adesea la rădăcina prejudecăţii plină de ură. Așa cum Sherrie Bourg Carter,autoarea High-Octane Women, scrie:

„La locul de muncă azi, femeile se confuntă cu un dușman în camuflaj, mult mai periculos, a doua generaţie a opresiunii de gen: cultura muncii și practicile care par neutre și naturale la prima vedere, și care totuși reflectă valorile masculine și situaţiile de viaţă ale bărbaţilor.”

În ce priveşte persoana mea, întrucât lucrez în domeniul artistic, nu întâlnesc prea des mase de Bărbaţi Impliciţi, dar când mi se întâmplă, trăiesc mereu un şoc.

Din când în când, sunt invitat la recepţii oficiale în City of London (cartierul financiar) şicând ajung, purtând ţinuta mea revoltătoare pentru regula oficială, sunt întâmpinat de o mare de costume; poate aspru, imediat aşteptările mele de a avea o conversaţie satisfăcătoare pier pe loc. Mă simt nepoliticos când menţionez elefantul îmbrăcat în negru din sufragerie.Mă simt ca un antropolog căruia i se permite să asiste la ritualul unui trib.

Desigur, această minoritate bizară, aceşti bărbaţi ciudaţi albi care domină societatea sunt orice altceva decât normali. “Normal,” cum spunea Carl Jung, “e scopul ideal pentru cel care eşuează.” Le place să-şi ţină sub radar puterea anormală pe care o deţin: cu cât e mai mare în rang puterea, cu atât mai plictisitor costumul şi cravata, au un Mercedes, nu un Rolls, vor să pară doar nişte bărbaţi în vârstă care stau la taclale cu premierii, la nunta unui editor al unei reviste tabloid.

Revoluţia are loc însă. Detest să folosesc acest cuvânt care începe cu R pentru că bărbaţii tineri cu barbă de obicei îl caracterizează ca fiind o manifestare spontană şi violentă. Dar acesta e doar un clişeu care nu ajută la nimic. Simt că revoluţiile se întâmplă cu multă chibzuinţă în pace. O îndepărtare de dominaţia Bărbatului Implicit are loc, dar e mult prea înceată. Asemenea schimbări în societate par să se întâmple în ritmul stabilit de transformările din ce în ce mai mari în spiritul animalic al populaţiei. Am auzit multe argumente „raţionale” (adică aduse de bărbaţi) împotriva măririi prezenţei procentuale a femeilor, minorităţilor şi tuturor celorlalte grupări (care nu aparţin tribului lor) în poziţiile de luare de decizii, dar simt că aceste cote sunt un fel de născocire necesară care ar permite doar în viitor ca o schimbare reală să aibă loc. În ritmul prezent cu care se întâmplă schimbarea va dura mai mult de 100 de ani ca în parlamentul din Anglia jumătate dintre mandate să fie deţinute de femei.

Strigătul de ură împotriva discriminării pozitive e vălul pe care şi-l pune cel care simte să i se ia privilegiul. Ca femeile de culoare, talentate, din clasa muncitoare să poată ocupa locul pe care-l merită în rândurile limitate ale puterii, unii dintre aceşti bărbaţi albi impliciţi va trebui să renunţe la locurile lor.

Poate Bărbatul Implicit trebuie să renunţe la unele dintre rolurile sale cele mai vestite. Ne trebuie o cotă de parlamentari care (ce şoc) să nu fi fost la universitate, dar care au lucrat într-o fabrică sau în industrii importante; care au experienţe de viaţă care reflectă nevoile celor care îi votează; care de fapt să reprezinte ţara şi nu cine ştie ce idee îngustă despre cum trebuie să arate un politician. Ar deveni clar ca lumina zilei cât de ridicole sunt obiecţiile faţăla cote dacă sugerezi că în loc să le zicem „acţiune afirmativă” le-am spune „CoteProporţionale pentru Bărbaţii Impliciţi” pentru guvern şi afaceri. Risipim talente. Femeile formează jumătate din absolvenţii facultăţilor de drept, de exemplu.

Bărbaţii Impliciţi par să fie întruchiparea bărbatului lipsit de raţiune, cu care nu se poate discuta pe care l-a descris George Bernard Shaw: “Bărbatul cu raţiune se adaptează la lume; bărbatul lipsit de raţiune persită în a încerca să facă lumea să se ajusteze pentru a i se potrivi lui. Prin asta face ca orice progres să depindă de bărbatul lipsit de raţiune.”

Zilele Bărbatului Implicit ar putea fi numărate; multe dintre obiceiurile sale sunt văzute în cel mai bun caz ca desuete sau bizare, în cel mai rău caz ca periculoase sau criminale. Poartă cu el o mulţime de obiceiuri care nu-l ajută deloc şi de atitudini care i-au fost atribuite lui de-a lungul istoriei – dependenţa de adrenalină, o nevoie de certitudine, snobism, constipare emoţională şi un supra-dezvoltat simţ că i se cuvine orice – care adesea s-au dovedit dezastruoase pentru societate şi care sunt un obstacol chiar şi pentru bietul Bărbat Implicit în a trăi o viaţă plină de împliniri.

Când am participat la un festival intitulat „A fi bărbat” din Southbanh Centre din London,am vorbit despre masculinitate şi mi-am intitulat discursul: “Bărbaţi, staţi jos pentru drepturile voastre!”. Un titlu glumeţ, desigur, dar care tratează o chestiune foarte serioasă: că poate, dacă bărbaţii ar mai lăsa din hăţurile cu care se agaţă de putere, ar putea avea unele beneficii. Jacheta de fier a identităţii Bărbatului Implicit nu e în mod necesar una care să se potrivească pentru toţi care fac parte din acest trib: mulţi se luptă cu faptul că nu se potrivesc în poziţiile de lider, de singurul susţinător al unei familii, cu statutul de vânător, cu statutul de prădător sexual, acestea fiind simbolurile respectabile şi pline de glorie ale „realizărilor” acestui trib. Poate „rucsacul lipsit de greutate şi invizibil” pe care feminista din SUA Peggy McIntosh îl descrie ca privilegiu al albilor, plin de “provizii speciale, hărţi, paşapoarte, termeni codificaţi, vize, haine, unelte şi checuri în alb”, e de fapt mult prea greu, în realitate.”

(1)  Operaţiunea Yewtree se referă la ancheta poliţiei privind acuzaţiile de abuz sexual, în special de abuz sexual împotriva copiilor, aduse împotriva vedetei BBC, Jimmy Savile şi altora, inclusiv conservatori care au făcut parte din guvernul lui Margaret Thatcher. Ancheta a început în 2012 după ce mai multe victime care au fost violate când erau copii de aceşti puternici din Anglia au cerut justiţiei să le facă dreptate. O victimă a mărturisit nu doar că poliţia i-a ajutat pe violatori din elita politică, de afaceri, de la casa regală şi din presă, dar şefi din poliţie au participat şi ei la violarea copiilor.

Exemple de Bărbaţi Impliciţi: