Prefer să fiu o femeie singură decât să fiu văduva unui bărbat viu !
Folosesc cuvinte grele pentru că numai prin intermediul lor pot relata un adevăr trăit de majoritatea femeilor. Într-un mod ciudat, femeile au ajuns să fie condamnate pentru faptul că îşi părăsesc bărbaţii, iubiţii, pe motiv că ,,Lasă că sigur a găsit ea pe altul”. Dar de fapt ea n-a mai reuşit să găsească pe cineva lângă ea.
Eu prefer să fiu singură şi să mă pot bucura de tinereţe ştiind că voi întâlni şi eu bărbatul vieţii mele până la urmă, aşa cum cele mai multe femei îl întâlnesc, în loc să nu mă pot bucura decât de o singurătate morbidă lângă un bărbat care îmi dovedeşte zilnic că e total dezinteresat. Nu vreau să aştept bărbatul potrivit lângă unul nepotrivit pe care mai apoi să îl părăsesc şi să fiu acuzată pe drept de gesturi pe care le consider imorale.
Ana mi-a trimis un mesaj în care spunea ,,Toţi cei din jur mă condamnă, mă cred o curvă. Au impresia că l-am părăsit pentru că am cunoscut un alt bărbat şi nu am motive să te mint când îţi spun că nu e adevărat.” Oamenii ne văd atunci când plecăm, dar nu aud certurile, nu înţeleg dezinteresul şi cel mai urât e că cei fericiţi îi condamnă pe cei nefericiţi pentru situaţiile în care se află.
Oameni buni, încetaţi, vă rog, să mai condamnaţi fără sens oameni ale căror poveşti vă sunt necunoscute. Eu sunt propria mea stăpână. Îmi controlez propria viaţă şi sunt în măsură să iau singură decizii, fie că sunt corecte sau nu. De aflat, aflu şi singură cum sunt acestea.
Sper să mă înşel, dar cred că foarte multe femei au fost condamnate din cauză că nu au mai putut trăi lângă oameni care deveniseră doar străi. Iar pentru cei care condamnă am doar atât de spus ,,Prefer să fiu o femeie singură decât să fiu văduva unui bărbat viu ! Prefer să vă faceţi o idee greşită şi să fiu fericită, decât să mă respectaţi pentru faptul că sufăr.”

daca nu-l gasesti acum il vei gasi intr-o viata viitoare ..