Foto: Grupul principalilor magistrați anti-corupție din Milano care au condus operațiunea „Mani Pulite”: Antonio Di Pietro, Columbus și Borrelli.
Procurorul Antonio Di Pietro foto 1992 (cel din stânga mai tânăr) a ajuns POLITICIAN
Născut în 1950
1978: Graduate in law
1978–1979: specialisation in administrative law
1980: qualification for court work
1981: magistrate
1996 – devine politician
1996: Minister of Public Works in the 12th legislature
1997: Senator
since 1998: Chairman of the ‘Italia dei Valori’ party
since 1999: Member of the European Parliament
1999–2002: Chairman of the delegation for relations with South America and Mercosur
2002–2004: Chairman of the Delegation for relations with Central Asia—Kazakhstan, Kyrgyzstan, Uzbekistan, Tajikistan, Turkmenistan, and Mongolia
2006–2008: Minister of Infrastructure
Nota Redacției
Operațiunea Anti-Corupție numită „Mani Pulite” – „Mâini Curate” din Italia anilor 1992 – 1994
Scandalul – „Tangentopoli” – 1992
Ultimul punct de cotitură principal al carierei lui Craxi, șeful partidului Socialist Italian și începutul dispariției partidelor italiene apărute după război, a început în februarie 1992, când deputatul socialist Mario Chiesa a fost arestat de poliție în timp ce lua mită 7 milioane de lire de la o firmă de servicii de curățenie.
Chiesa a căutat protecție la Craxi timp de aproape o lună; dar Craxi l-a acuzat că vrea să arunce o umbră asupra „celui mai onest partid din Italia.”
Având senzația că e marginalizat pe nedrept și scos țap ispășitor, Chiesa a divulgat tot ce știa procurorilor.
Dezvăluirile sale au făcut ca jumătate din socialiștii și din industriașii din Milano să ajungă să facă obiectul anchetei procurorilor.
Chiar Paolo Pillitteri, propriu cumnatul al lui Craxi și primarul din Milano, a fost investigat în ciuda imunității sale parlamentare. Ca o consecință, o echipă de judecători milanezi a început investigarea în mod detaliat a sistemului de finanțare al partidului socialist.
În iulie 1992, Craxi și-a dat seama în cele din urmă cît de gravă era situația și că el însuși va fi lovit de scandalul în desfășurare.
El a făcut apel la imunitate în fața Camerei Deputaților, în care el a susținut că toată lumea știa de iregularitățile pe scară largă prezente în finanțarea publică a partidelor italiene și i-a acuzat pe deputați de ipocrizie și lașitate. El a cerut tuturor parlamentarilor să protejeze socialiștii de urmărirea penală și să-i ferească de un asemenea spectacol în semn de solidaritate.
Cu toate acestea, apelul său a fost ignorat și imunitatea sa i-a fost ridicată.
Craxi a primit primul său anunț de urmărire penală în decembrie 1992.
Mai mult, au urmat în ianuarie și februarie, noi acuze prin care Tribunalul din Milano a cerut în mod explicit Parlamentului să autorizeze urmărirea penală a lui Craxi pentru luare de mită și corupție (la momentul respectiv, parlamentarii italieni erau imuni la urmărirea penală, cu excepția cazurilor autorizate de către Parlament ).
Autorizația a fost respinsă pe 29 aprilie 1993, după ce Craxi a ținut un discurs emoțional.
Cu toate acestea, la întoarcerea în reședința romană la Hotel Raphael, el a fost întâmpinat de o mare mulțime de protestatari care i-au aruncat cu monede. Protestatarii au intonat: „Bettino Vrei chiar și aceste monede?!!”.
In decembrie 1993, după ce urmărirea penală a lui Craxi a fost în cele din urmă autorizată, Craxi a fost chemat să depună mărturie alături de Arnaldo Forlani, secretarul partidului Creștin-Democrat (Democrazia Cristiana).
Ei au fost aduși înaintea Justiției, de către procurorul Antonio Di Pietro.
Întrebările au fost despre așa-numita ENIMONT „super-mita”, pe care principalele partide italiene, Partidul Socialist Italian și Partidul Creștin-Democrat o primeau în comun și pe care o partajau în mod democratic.
Forlani întrebat despre mită, a fost evaziv, în timp ce Craxi, după ce a recunoscut acuzațiile aduse împotriva sa și a altor persoane, a declarat că mita a reprezentat „costul politicii.”
Craxi a susținut că procesul juridic a fost accelerat în cazul său, și a susținut că urmărirea penală în cazul său, a fost motivată politic.
În luna mai 1994, Craxi a fugit în Tunisia, pentru a scăpa de închisoare.
Cariera sa politică s-a încheiat în mai puțin de doi ani.
Întreaga clasă politică din Italia, inclusiv Andreotti și Forlani, liderii politici ai celuilalt mare partid, partidul Creștin Democrat, aveau să urmeze și să fie acuzați în curând.
CAF (axa Craxi-Andreotti-Forlani), axa partidelor puse sub acuzare de procurori, cea care a făcut un pact pentru a revigora Pentapartito, o alianță de cinci partide: Creștin Democrații (DC), Partidul Socialist Italian (PSI), Partidul Italian Republican, Partidul Liberal italian, Partidul Socialist Democrat italian) avea să fie strivită de votul popular precum și de către judecători. Ei vor dispărea de pe scena politică.
Antonio Di Pietro a condus echipa de anchetă anti-corupție numită „Mâini Curate” – „Mani Pulite”.
Setul de anchete anticorupție efectuate de către judecătorii din Milano a ajuns să fie numit în mod colectiv „Mani Pulite” (mâini curate).
Nici un partid nu a fost cruțat, dar în unele partide, corupția a devenit mai endemică decât în altă parte (fie din cauza mai multeor oportunități fie din cauza „eticii” interne).
Până în această zi, unii oameni (în special cei care s-au apropiat de Craxi) susțin că unele partide și unele părți (cum ar fi Partidul Comunist Italian) au rămas intacte, în timp ce liderii coaliției de guvernare (și, în special, Bettino Craxi) au fost ștersi de pe harta politică.
Judecătorii din Milano, au fost puși sub control de mai multe ori, de către guverne diferite (mai ales de primul guvern Silvio Berlusconi în 1994), dar nici o dovadă cu privire la orice abatere, nu a fost găsită vreodată.
Mai mult decât atât, opinia publică a fost mult mai puțin preocupată de finanțarea externă ci a fost preocupată mai mult de deturnarea banilor de către politicieni corupți.
În cele din urmă, Partidul Socialist a lui Bettino Craxi a căzut de la 14% din voturi câte mai avea la un zero virtual. O notă ironică a fost că rămășița partidului căzut în disgrație a fost exclusă din Parlament datorită pragului minim de 4% introdus de Bettino Craxi însuși în timpul uneia dintre guvernările sale anterioare.
După cum s-a menționat mai înainte, în timpul perioadei de „Mani Pulite”, Craxi a încercat să folosească o tactică de apărare îndrăzneață: el a susținut că toate partidele au luat bani în mod ilegal și că i-au luat pentru a-și finanța activitățile. (m.red. Ceva asemănător susține și Traian Băsescu în 2016).
Apărarea lui a fost, prin urmare, să nu se declare doar el însuși nevinovat, ci să-i declare pe toți vinovați.
Cu toate că acest lucru era adevărat, cei mai mulți cetățeni nu aveau încredere în politicieni și prin urmare apărarea lui Craxi nu a primit nici o simpatie din partea cetățenilor italieni și chiar a făcut să-i enerveze pe mai departe.
Ar trebui remarcat, în plus, că unele mite date nu au mers toate la partide. Unele s-au dus în portofelele personale ale unor politicieni, care s-au întâmplat să le ia.
În 2012, Di Pietro a admis că Craxi a avut dreptate când în timpul procesului de la Enimont el a acuzat Partidul Comunist Italian ca a primit fonduri ilegale din partea Uniunii Sovietice.
Craxi a părut să scoată la iveală „ceva relevant penal în legătură cu Partidul Comunist”, dar Di Pietro a omis să investigheze această infracțiune.
De aici și de la faptul că Partidul Comunist Italian nu prea a fost inculpat de către procurorii italieni, s-a generat ipoteza că procurorii italieni de la „Mani Pulite” aveau vederi progresiste-neocomuniste. Urmărirea ulterioară a lui Berlusconi în tot felul de procese a accentuat această impresie.
Ce aflăm în plus în 2012 – din dezvăluirile lui Bartolomeu, fostul Ambasador Anerican din Italia între anii 1993 – 1997
1. Aflăm că în 1993, la venirea noului ambasador american în Italia, echipa de procurori din Milano de la „Mâini Curate” se afla în strânsă legătură cu Consulul American din Milano, consul care fusese susținut până atunci de fostul ambasador american de la Roma.
3. Ambasadorul American, Bartolomeu a afirmat că a constatat că Procurorii din Milano nu au respectat Dreptul la Apărare al celor inculpați. Sunt incriminate mai ales arestările preventive. Ambasadorul își atribuie meritul că a intervenit pentru oprirea acestor stări de fapt. Noi credem că nici un Ambasador nu acționează de capul său și că după demantelarea partidelor corupte americanii au încercat să tempereze și să oprească avântul procurorilor.
4. Ambasadorul American, Bartolomeu a afirmat că l-a adus pe celebrul judecător conservator Scalia de la Curtea Supremă din Statele Unite (n.red. cel mort recent în 2016) care a avut o întâlnire cu 7-8 judecători italieni. Scalia le-a cerut în mod expres judecătorilor italieni să respecte dreptul la apărare al celor inculpați.
5. Mai aflăm tot de la Ambasadorul Bartolomeu, că în urma demantelării întregii clase politice italiene, noul Ambasador American primise ordin de a identifica noii lideri politici pe care Statele Unite să-i susțină. Pentru partidele de stânga americanii l-au susținut pe d’Alema, iar pentru partidele de dreapta i-au susținut pe Gianfranco Fini (deși acesta era acuzat de neofascism la acea vreme) și pe Silvio Berlusconi.
Să facem o paralelă între România anilor 2014-2016 și Italia anilor 1992 -1994, pe baza dezvăluirilor făcute de fostul ambasador al SUA în Italia din anii 1993-1997
1. Italia – 1992. În Italia existau două mari partide corupte. Partidul Socialist condus de Bettino Craxi și Partidul Creștin Democrat condus de Andreotti și Forlani, plus alte trei partide mai mici care făceau parte din același sistem de partide mai vechi. Al treilea mare partid Partidul Comunist fusese permanent exclus de la guvernare datorită legăturilor sale cu Uniunea Sovietică.
1. România – 2015-2016. În România există două mari partide cu mulți oameni corupți. Partidul Național Liberal (PNL+PDL) și Partidul Social-Democrat (PSD) plus alte trei-patru partide mai mici (ALDE, UNPR, PMP, UDMR) care toate fac parte din același sistem de partide mai vechi apărute la Revoluție sau care s-au desprins din acestea.
2. Italia – 1992-1993. Aflăm de la fostul Ambasador American că procurorii din Milano de la „Mâini Curate” erau în strânsă legătură cu Consulul American din Milano.
2. România – 2015-2016. Știm că procurorii DNA sunt lăudați de Ambasada Americană. Știm că mulți procurori DNA au fost instruiți de americani. Ambasada SUA a și decorat-o pe șefa DNA. Ambasada SUA laudă zi de zi lupta împotriva corupției.
3. Italia – 1992-1993. Principalii lideri ai marilor partide aflate la putere în Italia sunt acuzați pentru finanțarea ilegală a partidelor lor, iar unii dintre ei sunt acuzați și de corupție și luare de mită. Se deschid numeroase dosare penale împotriva liderilor, a primarilor și a parlamentarilor acestor partide.
3. România – 2015-2016. Principalii lideri ai marilor partide aflate la putere în România sunt acuzați de diverse ilegalități și li se deschid numeroase dosare penale. Vechile partidele sunt pe cale să nu mai însemne mare lucru pe scena politică.
4. Italia – 1992-1993. Ambasadorul American, Bartolomeu a afirmat că a constatat că Procurorii din Milano nu au respectat Dreptul la Apărare al celor inculpați. Sunt incriminate mai ales arestările preventive.
4. România – 2015-2016. Numeroase voci din societate și din mass-media controlată de cei acuzați, critică modul selectiv în care sunt instrumentate dosarele DNA, subțirimea unor dosare penale, precum și faptul că drepturile celor acuzați nu sunt respectate. Ei afirmă că se abuzează de arestul preventiv. Massmedia pro-DNA spune că acestea sunt vocile celor vinovați care vor să se disculpe.
5. Italia – 1993-1997. Mai aflăm tot de la Ambasadorul Bartolomeu, că în urma demantelării întregii clase politice italiene, noul Ambasador American primise ordin de a identifica noii lideri politici pe care Statele Unite să-i susțină în Italia. Pentru partidele de stânga americanii l-au susținut ca lider pe Maximo d’Alema, iar pentru partidele de dreapta i-au susținut pe Gianfranco Fini (deși acesta la acea vreme era acuzat de neofascism de către extrema-stângă) și pe Silvio Berlusconi.
5. România – 2016-2017. În urma apropiatei demantelări a întregii clase politice se-ncearcă propagarea în prim-plan a unor noi lideri politici. Președintele Iohannis vorbește deschis de RESETAREA clasei politice. Pe partea stângă rețeaua ONG-urilor lui Soros încearcă din răsputeri să-l impună ca lider pe Nicușor Dan, propulsându-l într-o primă etapa ca primar (sau viceprimar dacă pierde) al Bucureștiului. De aici, vor încerca să formeze un partid ong-ist de extremă stângă la scară națională. Pe partea dreapta, s-a încercat propulsarea la vârful PNL-ului a lui Marian Munteanu, urmând ca PNL-ul să devină o carapace „pentru tinerii de dreapta”, carapace din care vechii politicieni să fie ulterior eliminați. În urma prostestelor progresiștilor și a rețelei ONG-iste care l-au făcut pe Marian Munteanu „fascist și legionar”, Marian Munteanu a fost retras. Locul „noului lider de dreapta” a fost luat de Ciucu, ONG-ist ca şi Nicuşor Dan din rețeaua Soros. Ciucu a fost adus imediat lângă Predoiu, pentru a deveni viceprimar sau măcar consilier, înainte să fie numit într-o funcție de conducere din interiorul partidului.
Desigur există și diferențe. Italia 1992 nu e România lui 2016. În Italia, d’Alema la STÂNGA și Berlusconi la DREAPTA au reprezentat lideri care au reușit să atragă mari mase de oameni și să REAPRINDĂ din nou, „jocul electoral”, fără nevoia vreunei noi revoluții. La noi, ONG-iștii Ciucu și Nicușor n-au nici o carismă. Electoratul trebuie mereu captat în propaganda unor partide controlabile iar acest lucru nu se poate face decât prin lideri atractivi. Iar ca să obții asta e nevoie de lideri credibili. Un lucru e CERT. PNL și PSD sunt programate să dispară. În cel mai bun caz ele vor deveni doar o carapace pentru „noii lideri”.
Foto: Grupul principalilor magistrați din Milano: Di Pietro, Columbus și Borrelli, ai operațiunii anti-corupție „mâini curate”
Il Giornale – 29 august în 2012 – traducere e automată, corectarea ei e doar parțială, lucrăm la corectarea ei
A existat o direcție ascunsă a SUA, în spatele Mâinile Curate? Revelațiile fostul ambasador al SUA
Fostul ambasador al SUA în Italia, Bartolomeu, înainte de a muri, a spus că a intervenit personal pentru a rupe legăturile dintre Consulatul SUA din Milano si grupul de procurori „Mâini Curate”.
Orlando Sacchelli
Duminica trecută a murit Reginald Bartolomeu , ambasadorul SUA în Italia , din 1993 până în 1997.
El avea 76 de ani și şi-a servit țara sub președinția lui Bill Clinton.
Înainte de a muri, el a vrut să-şi scoată câteva „pietricele din pantofi” şi să ne spună noi detalii despre experiența sa în țară noastră frumoasă, în acei ani când a fost foarte cald, pentru că eram în plină luptă anti-corupție, luptă numită „Mâini Curate”, luptă care dusese la criza finală (și apoi la dispariția) Primei Republici și la nașterea celei de-a Doua Republici.
Bartolomeu i-a povestit totul lui Maurizio Molinari , corespondent al ziarului la Stampa în SUA.
„Ăsta a fost sezonul „Mâini Curate” – a spus fostul ambasador al SUA în Italia – când un grup de magistrați din Milano, care, în scopul de a combate corupția politică pe scară largă, au a mers mult mai departe, şi au încalcat sistematic dreptul la apărare al inculpaților într-un mod inacceptabil într-o democrație cum ar fi trebuit să fie Italia”.
Ambasadorul pare să fie influențat de cuvintele lui Bettino Craxi (n.Red. fost prim-ministru al Italiei acuzat de procurorii anti-corupție)
Dar, nu.
El pune degetul pe rană ca un om care nu este implicat direct în conflict politic italian referitor la anumite metode folosite de procurorii italieni.
Un personaj care ar putea fi numit imparțial. „Clasa politică se prăbușea – a spus Bartolomeu – cera ce prezenta riscuri pmajore entru stabilitatea unui aliat strategic aflat în mijlocul Mediteranei”.
De aceea, a spus el, consulatul de la Milano „nu a avut dreptate” în ceea ce privește abordarea luptei anti-corupție.
Fostul ambasador al SUA în Italia la acel moment, îşi atribuie meritul de a fi pus din nou pe drumul politic relația dintre Washington și Italia”.
În ce fel?
Punând capăt legăturîi directe şi ciudate, care a fost creată între consulatul american din Milano și grupul de procurori „Mâini Curate – legături tolerate de către predecesorul său, Peter Secchia – și a adus gestionarea relațiilor din Roma, ambasada.
Ar putea fi confirmat, chiar dacă în mod indirect, existența unei relații între SUA și ancheta care a măturat clasa politică, ce a domnit Italia timp de peste 40 de ani.
O „Mână” de peste mări a împins butonul pentru a arunca în aer toate soldurile vechi (vizualizare depășite căderea Zidului) și pentru retrasarea clasei politice din țara noastră?
Fosti câteva luni, ministrul socialist Rino Formica acum a vorbit despre rolul pe care, în opinia sa, l-ar fi juca FBI-ul.
Bartolomeu spune Molinari , de asemenea , o inițiativă importantă luată.
Pentru a aduce la Villa Taverna (Ambasada SUA la Roma) , judecătorul Curții Supreme a Statelor Unite Antonino Scalia , profitând de vizitei sale în Italia. Ea a făcut să- l întâlnească „șapte judecători italieni majore” și le -a cerut să discute metodele utilizate de procurorii din Milano.
„Nimeni nu a obiectat atunci când Scalia a spus că comportamentul mâinilor curate cu detenția preventivă a încălcat drepturile fundamentale ale acuzatului”, merge împotriva „principiile fundamentale ale dreptului comun”.
Povestea apoi se întoarce la noii parteneri politici ai Statelor Unite, după destrămarea clasei politice vechi: D’Alema, Fini și în mod inevitabil, Berlusconi.
Knight a apărut însoțit de Letta și „a vrut imprimatur mea pentru intrarea sa în politică”.
Există, de asemenea, o anecdotă curios de Prodi, care a luat delict, la care nu a fost primită la Casa Albă după intrarea sa de la Palazzo Chigi în 1996.
Bartolomeu locuiește , de asemenea , ” Notă de Berlusconi , în 1994, care a fost anticipată de ziare , când Berlusconi a prezidat, în Napoli, lucrările pentru Conferința mondială privind criminalitatea organizată, sub egida ONU.
Fostul ambasador arată că acesta a fost „o insultă la adresa președintelui Statelor Unite, pentru că a fost la partea de sus și piscina de Mâini curate a decis să – l folosească pentru a spori impactul inițiativei sale judiciare împotriva lui Berlusconi.”
Există un pic de confuzie cu privire la datele: avertizarea, de fapt, a sosit 21 noiembrie 1994 și nu în iulie precedent, la lucrările G7. Substanta problemei, cu toate acestea, nu se schimba prea mult.
Unii susțin că Bartolomeu a fost ambasador în Italia, chiar în anii în care sa conturat marele plan de privatizare (sau vinde-tot?)
Patrimoniul public al țării noastre, planificate la bordul iaht regal Britannia, în iunie 1992. Dar asta e un alt mister că, în curând, probabil, ar trebui să încercăm să facă lumină deplină.
Luând cuvântul la Radio 24, fostul procuror Antonio Di Pietro a declarat de reconstrucție a fostului ambasador:
” . Aceste lucruri spuse de către o persoană care nu este de conducere să spun” odihnească în pace ” , altfel ne – ar fi chemat imediat să răspundă pentru sale pretinde să ne spună „cine, cum, unde și când”. eu am întâlnit niciodată această Bartolomeu, totuși știu că statele Unite , la acel moment au fost foarte cooperante în ceea ce privește scrisorile de solicitare pe care le am efectuat. la douăzeci de ani după ce o persoană face ca declarații cu privire la același comportament pe care țara sa și- a făcut într – un mod cu totul diferit, cred că un lucru care nu are nici cap , nici picioare. este o persoană Bartolomeu care vrea să se și țara sa și , prin urmare , disown nu face credit pentru țara sa , dar apoi din nou , există mai mult , atunci să-l odihnească „.
O opinie complet diferită o are Bobo Craxi, responsabil pentru afaceri externe al Partidului Socialist și fiul fostului lider socialist „,” se pare destul de clar complot perturbator, în 1992-1994, între grupul de magistrați din Milano și Consulatul General al aliatului american.
Mâna străină care a condus lovitura de stat mass- media-justiție nu este o invenție, ci este revelată prin cuvintele unui diplomat american: există materiale pentru istorici și politicieni.
În cazul în care nu au existat anchiloze, ar trebui cel puțin să se promoveze o comisie de anchetă.
„Dar , în conformitate cu Bobo Craxi” nu va fi făcut chiar și o întrebare parlamentară, în această legislatură.
„Pentru Stefania Craxi (Reformiștii italiană)” adevărul se face lent rutier „întâiul născut al lui Bettino Craxi întrebarea:”.
Cum se face ca nimeni nu se agită să propună o comisie parlamentară de anchetă, singurul instrument care ar putea , eventual , străpunge vălul gros de ipocrizie , care acoperă încă sezonul de nepătruns „?.
Se simte , de asemenea , fostul procuror – șef al orașului Milano , la momentul Mâini Curate, Francesco Saverio Borrelli a declarat: ”
Sunt surprins aceste declarații , deoarece provin dintr – un american și în cazul în care există poliție sau practici din închisori contrare drepturilor omului sunt doar anumite practici în Statele Unite. ”
El, ca și Di Pietro, spune că nu vrea să se certe cu cei morți, dar respinge atât de uscat aceste declarații ” , pentru că nimic nu este fondat.” Gherado Colombo și Pier Camillo Davigo , cu toate acestea, preferă să nu comenteze.
Foto: Grupul principalilor magistrați din Milano: Di Pietro, Columbus și Borrelli, ai operațiunii anti-corupție „mâini curate”
Care a fost implicarea Statelor Unite în operațiunea anti-corupție „Mani pulite” din Italia, operațiune care a dus la schimbarea întregii clase politice italiene, la desființarea partidelor existente şi la apariția unora noi.
La Stampa – ultimul interviu al fostului ambasador al SUA în Italia, Reginald Bartolomeu:
„Încălcarea dreptului la apărare o amenințare la adresa democrației”
29/08/2012
MAURIZIO MOLINARI
CORESPONDENT DE LA NEW YORK
Luna trecuta m-am întâlnit la New York, cu fostul ambasador al SUA în Italia, Reginald Bartolomeu, care, după ce a văzut cartea mea „Guvernul din Umbră”, despre Italia anilor 1978 descrisă pe baza documentelor obținute de la Departamentul de Stat, mi-a solicitat dacă vreau să vorbesc cu el despre anii în care a condus Ambasada Americană din Roma, experiență despre care nu mai vorbise până acum.
„Nu am jurnale, am doar mintea mea care să-și amintească”, mi-a spus el. Ne-am întâlnit la cină la estaurantul „Felidia” din Manhattan și Bartolomeu a început imediat să-mi vorbească despre Tangentopoli și despre cutremurul politico-juridiciar, pe care l-a a găsit la sosirea sa în Italia.
El era deja foarte bolnav, chiar dacă nu mi-a spus despre asta și era nerăbdător să lase o mărturie istorică.
Am luat povestirea lui – pe care el a avut ocazia să o revadă tranescrisă – cu intenția de a o utiliza ca bază pentru o nouă investigație a relației dintre Italia și Statele Unite ale Americii și ca bază pentru raportarea americană la „echipa Mâini Curate” – «Mani Pulite»
Din acel moment am început să cercetez documentele perioadei și protagoniștii aflați încă în viață. Primul înaintea tuturor a fost ex-consulul general american de la Milano, Peter Semler, căruia Bartolomeu îi atribuise un rol-cheie în sprijinul american inițial acordat de americani investigației începute de Antonio Di Pietro.
Când am aflat de moartea subită la 76 de ani, a lui Bartolomeu, moarte care a avut loc într-o duminică, la spitalul Sloan-Kettering din New York, moarte survenită din cauza unei tumori, am crezut că ar fi corect să public ceea ce mi-a fost povestit şi ceea ce am putut afla ulterior.
Începând cu acest prim episod, care conține doar mărturia Bartolomeu, un diplomat rafinat și cultivat, convins că tranziția Republicii a doua ar fi opera unei noi clase politice, care – a deschis ușile Ambasadei – și nu doar activitatea magistrați.
Aici este povestea lui.
Costum albastru, cămașă albă și cravată roșie,
Reginald Bartolomeu sosește la numirea timp pe Upper East Side setat pentru a reaminti perioada, 1993 până în 1997, care l -au văzut să conducă ambasada americană din Roma.
„Italia a fost în curs de dezintegrare politică, sistemul a fost implozie din cauza Tangentopoli a început anul precedent și m – am trezit catapultat acest lucru destul de accident” , el începe. De fapt Bartolomeu, fostul subsecretar de stat pentru arme, un fost ambasador la Beirut și Madrid, a fost ambasador la NATO. „Bătrânul Bush a decis înainte de a părăsi Casa Albă, atunci când a ajuns pe Bill Clinton , a decis să mă trimită în Bosnia și se gândea la numirea ambasador în Israel.”
Dar , într – una dintre primele reuniuni privind politica externă deținute de Bill Clinton , în Biroul Oval, cu numai șapte cei mai apropiați consilieri prezenți, Italia căpușe ordinea de zi. Suntem la începutul anului 1993, Clinton începe președinția, Italia apare în descompunere și „unul dintre cei șapte au menționat numele meu Președintelui” , menționând că , la un moment dat de o astfel delicatețe la Roma ar servi un veteran al Serviciului de Externe.
Clinton a dat din cap, de rupere cu tradiția de a trimite în Via Veneto un ambasador politic ales dintre cei mai mari creditori electorali, iar Bartolomeu a fost catapultată , astfel , Italia , în guvernul precar al Giuliano Amato a sprijinit fără vărsare de sânge DC, PSI, PSDI și PLI, Oscar Luigi Scalfaro a ajuns la Quirinale , în urma masacrului din Capaci, PDS Achille Occhetto în creștere și Silvio Berlusconi a promis să -și planifice coborârea în câmp.
„Dar , mai presus de toate a fost sezonul de Clean Hands – spune Bartolomeu -, un bazin de magistrați din Milano , care , în scopul de a combate corupția politică pe scară largă a mers mult mai departe, ceea ce încalcă sistematic dreptul la apărare a unei pârâților inacceptabile într – o democrație ca Italia, la care fiecare american se simte legat.
” anchete penale, arestări politice” , a luat imediat mâna de sus pe restul lucrării, deoarece clasa politică se prăbușea introducerea riscurilor pentru stabilitatea unui aliat strategic în mijlocul Marea mediterană „, și este , în acest cadru , care Bartolomeu își dă seama că ceva în consulatul de la Milano” nu a avut dreptate „.
Dacă până atunci predecesorul lui Petru Secchia a permis consulatul din Milano pentru a gestiona o legătură directă cu piscina de mâini curate „de acum încolo tot cu mine a încetat”, aducând decizii în Via Veneto.
Printre inițiativele pe care le – am luat pe Bartolomeu a fost „pentru a aduce la Villa Taverna Supreme Court Justitie Anthony Scalia, profitând de vizitei sale în Italia, pentru el să se întâlnească șapte judecători italieni majore și să – i facă să se ocupe cu încălcarea drepturilor de apărare o parte din mâini curate „.
Bartolomeu nu face numele judecătorilor italieni prezenți la această reuniune în reședința Roma, dar amintesc bine că „nimeni nu a obiectat atunci când Scalia a spus că comportamentul mâinile curate cu detenția preventivă a încălcat drepturile fundamentale ale acuzatului,” merge împotriva „principiilor piatra de temelie a dreptului comun. ”
Câteva luni mai târziu, în iulie 1994, președintele Clinton sosește în Italia pentru a participa la summit – ul G7 că guvernul lui Silvio Berlusconi neopremier acasă în Napoli.
Coincizând cu munca, mâinile curate l livreze primului – ministru o notificare și reacția lui Bartolomeu este foarte dură.
„Aceasta a fost o insultă la adresa președintelui Statelor Unite, pentru că a fost la partea de sus și piscina de Clean Hands a decis să – l folosească pentru a spori impactul inițiativei sale judiciare împotriva lui Berlusconi” , el pune accentul pe fostul ambasador, adăugând: „să – l eu plătesc Clean Hands „.
Nimic surprinzător faptul că într -un astfel de climat ambasadorul SUA la momentul respectiv nu au avut întâlniri cu judecătorii de la piscina ” , chiar și cu Antonio Di Pietro” , în timp ce el sa dedicat în totalitate a tese relațiilor cu forțele politice emergente.
„Liderii creștini democrați o zi am venit să văd, a fost o întâlnire tristă, arata aproape ca o înmormântare, sa confirmat că era necesar să aștept cu nerăbdare.” Cu PDS, Massimo D’Alema, el a dezvoltat „o relație care va dura in timp.”
„D’Alema ma sunat la telefon, i – am spus să vină să mă vadă și el, după o anumită surpriză, el a fost de acord – Bartolomeu amintește -; când l – am văzut i – am spus deschis că Zidul Berlinului a căzut, ceea ce au făcut și a crezut că comuniștii în trecut nu mă interesează, dar ceea ce a contat a fost direcția viitoare de călătorie, care este, în cazul în care au vrut să fie aliații noștri așa cum ne – am dorit să continue să fie Italia. ”
Acest lucru a creat „o relație solidă, continuată în viitor” cu PDS ” , in timp ce Romano Prodi era complicată de faptul că, atunci când a devenit prim – ministru în 1996 , primul guvern de centru-stânga al Republicii, a dorit la toate costurile pentru a merge cât mai curând Clinton, dar Casa albă la acel moment a avut un calendar diferit, și Prodi sa supărat pe mine.
” Pentru groped să -și recapete relația personală cu prim – ministru ” , a trebuit să meargă într – o duminică din Bologna, găsește – mă în restaurantul lui preferat și apoi în cele din urmă mi – a vorbit, ne – am explicat.”
Deschiderea a coincis cu cea a PDS Gianfranco Fini, care a condus MSI anterioare la rândul său , de Fiuggi.
„A fost de a deschide un nou sezon – spune el Bartolomeu – și am avut aceeași abordare, așteaptă cu nerăbdare și nu înapoi, deși trebuie să recunosc că , în saloanele romane dialogul meu cu Fini a placut mult mai puțin cu atât abordarea a fost aceeași, cel cu D’Alema. ” ceilalți lideri , care isi aminteste Bartolomeu este Berlusconi.
„Prima dată când l – am văzut așteptam ambasada singur, dar au prezentat împreună cu Gianni Letta, a dorit imprimatur meu pentru intrarea lui în politică și am răspuns că a fost de până la el să decidă dacă să fie” Regele „sau” Kingmaker ” „dar observația lui Berlusconi contra prins” , care a dat impresia de a nu ști ce înseamnă „Kingmaker” și după verificarea cu Letta a răspuns „Kingmaker? Nuuuu. ‘
” Întâlnirea, care a avut loc cu puțin timp înainte de intrarea în politică a lui Berlusconi , în 1994, Bartolomeu a atras încă mai au impresia că acest lucru a fost un candidat foarte serios ” , iar în lunile următoare, turism Italia, am observat că el a avut un text mare, deși oameni ca Eugenio Scalfari, managerul Republicii, a obiectat la mine că nu am putut înțelege o mare parte din politica italiană fiind doar a sosit cateva luni.
” În cele din urmă, în căutarea înapoi la acea perioadă istorică, Bartolomeu revendică meritul de a fi pus din nou pe drumul cel politic relația dintre Washington și Italia, deturnat de sufocare se leagă între consulatul din Milano, mâinile curate, identificând în D’Alema Berlusconi și cei doi lideri , care în ultimii ani s- ar dovedi ocazii mai importante pentru protejarea intereselor americane în arena din Marea Mediterană.
29 Agosto 2012
Ci fu una regia occulta degli Usa dietro Mani pulite? Le rivelazioni dell’ex ambasciatore americano
L’ex ambasciatore americano in Italia Bartholomew, prima di morire, racconta che intervenne per spezzare i legami tra il Consolato Usa a Milano e il pool di Mani pulite
Orlando Sacchelli
Domenica scorso è morto Reginald Bartholomew, ambasciatore degli Stati Uniti in Italia dal 1993 al 1997. Aveva 76 anni e servì il suo Paese sotto la presidenza di Bill Clinton.
Prima di morire ha voluto togliersi alcuni sassolini dalle scarpe, raccontano dettagli inediti sulla sua esperienza nel Belpaese in quelli che furono anni molto caldi, in piena „Mani pulite”, con la crisi finale (e poi la scomparsa) della Prima Repubblica e la nascita della Seconda.
Bartholomew ha raccontato tutto a Maurizio Molinari, corrispondente de La Stampa dagli Usa.
„Quella era la stagione di Mani Pulite – racconta l’ex ambasciatore – un pool di magistrati di Milano che nell’intento di combattere la corruzione politica dilagante era andato ben oltre, violando sistematicamente i diritti di difesa degli imputati in maniera inaccettabile in una democrazia come l’Italia”.
Sembra di risentire le parole di Bettino Craxi. Invece no. A puntare il dito contro certi metodi è un uomo non coinvolto direttamente nello scontro politico italiano. Un personaggio che potremmo definire super partes.
„La classe politica si stava sgretolando – ha ricordato Bartholomew – ponendo rischi per la stabilità di un alleato strategico nel bel mezzo del Mediterraneo”.
Qualcosa, aggiunge, nel consolato a Milano „non quadrava”.
L’ex ambasciatore quel punto „rivendica il merito di aver rimesso sui binari della politica il rapporto fra Washington e l’Italia”.
In che modo? Pose fine a quello strano legame diretto che si era creato tra il Consolato e il pool di Mani pulite – tollerato dal suo predecessere Peter Secchia – e riportò la gestione dei rapporti a Roma, all’ambasciata.
Potrebbe essere la conferma, sia pure indiretta, dell’esistenza di un rapporto tra gli Usa e l’inchiesta che spazzò via la classe politica che aveva governato l’Italia per oltre 40 anni.
Una „manina” oltreoceano aveva schiacciato il bottone per far saltare tutti i vecchi equilibri (ormai superati vista la caduta del Muro) e ridisegnare la politica nel nostro Paese?
L’ex ministro socialista Rino Formica alcuni mesi fa parlò del ruolo che, a suo dire, avrebbe giocato l’Fbi.
Bartholomew racconta a Molinari anche di un’importante iniziativa che prese. Quella di far venire a Villa Taverna (sede dell’ambasciata Usa a Roma) il giudice della Corte Suprema americana Antonino Scalia, approfittando di una sua visita in Italia.
Gli fece incontrare „sette importanti giudici italiani” e li spinse a confrontarsi sui metodi usati dalla Procura di Milano. „Nessuno obiettò quando Scalia disse che il comportamento di Mani pulite con la detenzione preventiva violava i diritti basilari degli imputati”, andando contro i „principi cardine del diritto anglosassone”.
Il racconto poi vira sui nuovi interlocutori politici degli Usa dopo il disfacimento della vecchia classe politica:
D’Alema, Fini e, inevitabilmente, Berlusconi. Il Cavaliere si presentò accompagnato da Letta e „voleva il mio imprimatur per la sua entrata in politica”.
C’è anche un curioso aneddoto su Prodi, che si offese a morte per non essere stato ricevuto alla Casa Bianca dopo il suo ingresso a Palazzo Chigi nel 1996.
Bartholomew si sofferma anche sull’avviso di garanzia a Berlusconi del 1994, che fu anticipato dai giornali quando Berlusconi presiedeva, a Napoli, i lavori per la Conferenza mondiale sulla criminalità organizzata, sotto l’egida dell’Onu.
L’ex ambasciatore rivela che fu „un’offesa al presidente degli Stati Uniti, perché era al vertice e il pool di Mani Pulite aveva deciso di sfruttarlo per aumentare l’impatto della sua iniziativa giudiziaria contro Berlusconi”.
C’è un po’ di confusione sulle date: l’avviso, infatti, arrivò il 21 novembre 1994 e non nel luglio precedente durante i lavori del G7. La sostanza però non cambia di molto.
Alcuni osservano che Bartholomew fu ambasciatore in Italia proprio negli anni in cui prese corpo il grande piano di privatizzazioni (o svendita?) del patrimonio pubblico del nostro Paese, pianificato a bordo del panfilo reale Britannia nel giugno 1992.
Ma questo è un altro mistero su cui presto, forse, bisognerebbe provare a fare piena luce.
Parlando a Radio 24 Antonio Di Pietro ha commentato la ricostruzione dell’ex ambasciatore: „Queste cose dette da una persona che non c’è mi spingono a dire ‘pace all’anima sua’.
Altrimenti l’avremmo chiamato immediatamente a rispondere delle sue affermazioni per dirci ‘chi, come, dove e quando’.
Io non ho mai incontrato questo Bartholemew, invece so che gli Stati Uniti all’epoca furono molto collaborativi per quanto riguarda le rogatorie che noi effettuammo.
Vent’anni dopo una persona fa delle affermazioni in relazione a comportamenti che lo stesso suo Paese ha fatto in modo totalmente diverso, mi sembra una cosa che non ha né capo né piedi.
Bartholemew è una persona che vuole sconfessare se stesso e il suo Paese e quindi non fa onore al suo Paese, ma ripeto non c’è più quindi pace all’anima sua”.
Di tutt’altro avviso è Bobo Craxi, responsabile Esteri del Psi nonché figlio dell’ex leader socialista:
„Appare con tutta evidenza l’inquietante intreccio, nel 1992-94, tra il pool dei magistrati milanesi e il Consolato generale dell’alleato americano. La mano straniera che ha orientato il golpe mediatico-giudiziario non è un’invenzione, ma è rivelato dalle parole del diplomatico americano: c’è materia per storici e per politici.
Se non vi fosse anchilosi, bisognerebbe per lo meno promuovere una commissione d’inchiesta”. Ma secondo Bobo Craxi „non verrà fatta neanche un’interrogazione parlamentare, in questa legislatura”.
Per Stefania Craxi (Riformisti italiani) „la verità si fa lentamente strada”. La primogenita di Bettino Craxi si domanda:
„Come mai nessuno si agita per proporre una Commissione parlamentare di inchiesta, l’unico strumento che potrebbe forse squarciare il fitto velo di ipocrisia che ancora copre quella torbida stagione?”.
Si fa sentire anche l’ex procuratore capo di Milano ai tempi di Mani pulite, Francesco Saverio Borrelli: „Mi stupiscono queste dichiarazioni perché provengono da un americano e se ci sono prassi poliziesche o carcerarie contrarie ai diritti dell’uomo sono proprio certe prassi seguite negli Usa”.
Anche lui, come Di Pietro, dice di non voler polemizzare con un defunto, ma respinge in modo secco quelle dichiarazioni „perché non c’è nulla di fondato”. Gherado Colombo e Pier Camillo Davigo, invece, preferiscono non commentare.
LA STAMPA – Declarațiile Fostului Ambasador American Bartolomeu
Così intervenni per spezzare il legame tra Usa e Mani pulite
A La Stampa l’ultima intervista dell’ex ambasciatore americano in Italia Reginald Bartholomew: «La violazione dei diritti di difesa un pericolo per la democrazia»
Un pool di magistrati di Milano: Di Pietro, Colombo e Borrelli
29/08/2012
MAURIZIO MOLINARI
CORRISPONDENTE DA NEW YORK
Il mese scorso ho incontrato a New York l’ex ambasciatore Reginald Bartholomew che, dopo avermi detto di aver visto il mio libro «Governo Ombra», sull’Italia del 1978 descritta dai documenti del Dipartimento di Stato, mi ha chiesto se avevo voglia di parlare con lui dei suoi anni alla guida dell’ambasciata di Roma, cosa che non aveva mai fatto.
«Non ho diari, ho solo la mia mente per ricordare» osservò. Ci vedemmo a cena da «Felidia» a Manhattan e Bartholomew incominciò subito a raccontarmi di Tangentopoli e del terremoto politico-giudiziario che trovò al suo arrivo in Italia. Era già molto malato, anche se non ne fece parola, e aveva urgenza di lasciare una testimonianza.
Raccolsi il suo racconto – che lui ha avuto modo di rivedere trascritto- con l’intenzione di usarlo come base per una nuova inchiesta sul rapporto tra Italia e Stati Uniti e sull’approccio americano al team «Mani Pulite».
Da quel momento ho cominciato a cercare i documenti dell’epoca e i protagonisti ancora in vita. Primo tra tutti l’ex Console generale Usa a Milano Peter Semler, a cui Bartholomew attribuiva un ruolo chiave nell’iniziale sostegno americano all’inchiesta di Antonio Di Pietro.
Quando ho saputo dell’improvvisa morte del 76enne Bartholomew, avvenuta domenica all’ospedale Sloan-Kettering di New York a causa di un tumore, ho pensato che fosse giusto pubblicare quanto finora raccolto.
A cominciare da questa prima puntata che contiene appunto la testimonianza di Bartholomew, un diplomatico raffinato e colto, convinto che il passaggio alla Seconda Repubblica dovesse essere opera di una nuova classe politica – a cui aprì le porte dell’Ambasciata – e non solo opera dei magistrati.
Ecco il suo racconto.
Completo blu, camicia bianca e cravatta rossa, Reginald Bartholomew arriva puntuale all’appuntamento nell’Upper East Side fissato per ricordare il periodo, dal 1993 al 1997, che lo vide guidare l’ambasciata americana a Roma. «L’Italia politica era in fase di disfacimento, il sistema stava implodendo a causa di Tangentopoli iniziata l’anno precedente ed io mi trovai catapultato dentro tutto questo quasi per caso», esordisce. In effetti Bartholomew, ex sottosegretario di Stato agli Armamenti, ex ambasciatore a Beirut e a Madrid, era ambasciatore presso la Nato. «Lo aveva deciso Bush padre prima di lasciare la Casa Bianca, poi quando arrivò Bill Clinton decise di farmi inviato in Bosnia e stava pensando di nominarmi ambasciatore in Israele». Ma in una delle prime riunioni sulla politica estera tenute da Bill Clinton nello Studio Ovale, con solo sette stretti consiglieri presenti, l’Italia spunta nell’agenda. Siamo all’inizio del 1993, Clinton sta incominciando la presidenza, l’Italia appare in decomposizione e «uno dei sette fece il mio nome al presidente», osservando che in una fase di tale delicatezza a Roma sarebbe servito un veterano del Foreign Service.
Clinton assentì, rompendo con la tradizione di mandare in Via Veneto un ambasciatore politico scelto fra i maggiori finanziatori elettorali, e Bartholomew venne così catapultato nell’Italia del precario governo di Giuliano Amato sostenuto dagli esangui Dc, Psi, Psdi e Pli, con Oscar Luigi Scalfaro arrivato al Quirinale sulla scia della strage di Capaci, il Pds di Achille Occhetto in ascesa e Silvio Berlusconi impegnato a progettare la discesa in campo.
«Ma soprattutto quella era la stagione di Mani Pulite – dice Bartholomew -, un pool di magistrati di Milano che nell’intento di combattere la corruzione politica dilagante era andato ben oltre, violando sistematicamente i diritti di difesa degli imputati in maniera inaccettabile in una democrazia come l’Italia, a cui ogni americano si sente legato».
Indagini giudiziarie, arresti di politici «presero subito il sopravvento sul resto del lavoro, perché la classe politica si stava sgretolando ponendo rischi per la stabilità di un alleato strategico nel bel mezzo del Mediterraneo», ed è in questa cornice che Bartholomew si accorge che qualcosa nel Consolato a Milano «non quadrava». Se fino a quel momento il predecessore Peter Secchia aveva consentito al Consolato di Milano di gestire un legame diretto con il pool di Mani Pulite, «d’ora in avanti tutto ciò con me cessò», riportando le decisioni in Via Veneto.
Fra le iniziative che Bartholomew prese ci fu «quella di far venire a Villa Taverna il giudice della Corte Suprema Antonino Scalia, sfruttando una sua visita in Italia, per fargli incontrare sette importanti giudici italiani e spingerli a confrontarsi con la violazione dei diritti di difesa da parte di Mani Pulite». Bartholomew non fa i nomi dei giudici italiani presenti a quell’incontro nella residenza romana, ma ricorda bene che «nessuno obiettò quando Scalia disse che il comportamento di Mani Pulite con la detenzione preventiva violava i diritti basilari degli imputati», andando contro «i principi cardine del diritto anglosassone». Pochi mesi più tardi, nel luglio del 1994, il presidente Clinton arriva in Italia per partecipare al summit del G7 che il governo del neopremier Silvio Berlusconi ospita a Napoli. In coincidenza con i lavori, Mani Pulite recapita al presidente del Consiglio un avviso di garanzia e la reazione di Bartholomew è molto aspra.
«Si trattò di un’offesa al presidente degli Stati Uniti, perché era al vertice e il pool di Mani Pulite aveva deciso di sfruttarlo per aumentare l’impatto della sua iniziativa giudiziaria contro Berlusconi», sottolinea l’ex ambasciatore, aggiungendo: «gliela feci pagare a Mani Pulite».
Nulla da sorprendersi se in tale clima l’ambasciatore Usa all’epoca non ebbe incontri con i giudici del pool, «neanche con Antonio Di Pietro», mentre si dedicò a fondo a tessere i rapporti con le forze politiche emergenti.
«I leader della Dc un giorno mi vennero a trovare, fu un incontro molto triste, sembrava quasi un funerale, era la conferma che bisognava guardare in avanti».
Con il Pds, attraverso Massimo D’Alema, si sviluppò «un rapporto che sarebbe durato nel tempo». «D’Alema mi chiamò al telefono, gli dissi di venirmi a trovare e lui, dopo una certa sorpresa, accettò – rammenta Bartholomew -; quando lo vidi gli dissi con franchezza che il Muro di Berlino era crollato, quanto avevano fatto e pensato i comunisti in passato non mi interessava, mentre ciò che contava era la futura direzione di marcia, se cioè volevano essere nostri alleati così come noi volevamo continuare a esserlo dell’Italia».
Ne nacque «un rapporto solido, continuato in futuro» con il Pds, «mentre con Romano Prodi fu tutto complicato dal fatto che, quando diventò premier nel 1996 del primo governo di centrosinistra della Repubblica, voleva a tutti i costi andare al più presto da Clinton, ma la Casa Bianca in quel momento aveva un altro calendario, e Prodi se la prese con me». Per tentare di riconquistare il rapporto personale con il premier «dovetti andare una domenica a Bologna, farmi trovare nel suo ristorante preferito e allora finalmente mi parlò, ci spiegammo». L’apertura al Pds coincise con quella a Gianfranco Fini, che guidava l’Msi precedente alla svolta di Fiuggi. «Con entrambi l’approccio fu il medesimo, si trattava di aprire una nuova stagione – dice Bartholomew -, ed ebbi lo stesso approccio, guardando avanti e non indietro, anche se devo ammettere che nei salotti romani il mio dialogo con Fini piaceva assai meno di quello con D’Alema».
L’altro leader che Bartholomew ricorda è Berlusconi. «La prima volta che ci vedemmo lo aspettavo all’ambasciata da solo, ma si presentò assieme a Gianni Letta, voleva il mio imprimatur per la sua entrata in politica e gli risposi che toccava a lui decidere se essere “King” o “Kingmaker”», ma l’osservazione colse in contropiede Berlusconi, «che diede l’impressione di non sapere cosa significasse “Kingmaker” e dopo essersi consultato con Letta mi rispose “Kingmaker? Noooo”». Dall’incontro, avvenuto poco prima dell’entrata in politica di Berlusconi nel 1994, Bartholomew trasse comunque l’impressione che si trattava di una candidatura molto seria «e nei mesi seguenti, girando l’Italia, mi accorsi che aveva largo seguito, sebbene personaggi come Eugenio Scalfari, direttore di Repubblica, mi obiettavano che non potevo capire molto di politica italiana essendo arrivato solo da pochi mesi». A conti fatti, guardando indietro a quella fase storica, Bartholomew rivendica il merito di aver rimesso sui binari della politica il rapporto fra Washington e l’Italia, dirottato dal legame troppo stretto fra il Consolato di Milano e Mani Pulite, identificando in D’Alema e Berlusconi due leader che negli anni seguenti si sarebbero rivelati in più occasioni molto importanti per la tutela degli interessi americani nello scacchiere del Mediterraneo.
