Corvin Lupu – „Trădarea Securității în decembrie 1989”

Prof. univ. dr. Eugen Străuțiu

Cartea profesorului universitar dr. Corvin Lupu, sub titlul „Trădarea Securității în decembrie 1989: secrete ale intervenției străine împotriva României”, București, Editura Elion, 2015 a fost prilejul mai multor lansări de carte, care au avut ecou semnificativ în mediul analiștilor și funcționarilor în domeniul securității naționale, al profesorilor și studenților în științe politice și studii de securitate, al publicului care are memoria evenimentelor din decembrie 1989, dar și al tinerilor care încearcă abia acum să le înțeleagă. Suntem în fața unui conținut de 336 de pagini, extrem de dens în informație și analiză, care se lecturează cu plăcere – provocând intelectul prin expunere și demonstrație teoretică, dar și incitând sistematic propria conștiință la examinarea și acceptul/refuzul unor valori socio-politice fundamentale. Economia cercetării profesorului Corvin Lupu este introdusă printr-un Argument (subintitulat „După 25 de ani. Privire asupra evenimentelor din decembrie 1989 din alte unghiuri de vedere), desfășurând mai apoi capitole care se succed logic și cronologic în demonstrația tezei trădării Securității în decembrie 1989: Motivația trădării lui Nicolae Ceaușescu de către Securitate; Acțiunile serviciilor secrete străine la Timișoara și operațiunile „Trandafirul”, „Vama” și „Arderea”; Omerta privitoare la implicarea străinilor în evenimentele de la Timișoara; Problematica implicării serviciilor secrete străine în România, în lumina rapoartelor Comisiei senatoriale Decembrie 1989 și a memorialiștilor; Armata și Securitatea i-au ucis pe comandanții Miliției care nu au participat la complot; Campania mediatică împotriva Securității; Aspecte privind coabitarea Securității cu grupul pro-sovietic adus la putere”. Răspunzând cu brio rigorilor formale ale cercetării științifice, textul este justificat sistematic prin indicarea surselor bibliografice, iar Concluziile sunt urmate de Abrevieri, Bibliografie și Indice de nume – toate aceste instrumente fiind la dispoziția cititorului amator sau profesionist care vrea să verifice pe cont propriu sursele, sau să facă pași înainte în chestiunile abordate de către autor doar în măsura necesarului de documentare a temei asumate. Facem o mențiune specială cu privire la cantitatea impresionantă a bibliografiei (182 de titluri prezentate doar ca „Bibliografie selectivă”), dar și calitatea acesteia. Autorul recurge la analize deja consacrate sau mai puțin vehiculate, la memorii ale participanților la evenimente, la documente scrise și inedite, indicând chiar locuri publice unde pot fi consultate filme și fotografii documentare. Sursele exprimă o varietate evidentă de paradigme de analiză – care sunt toate inventariateși apreciate în manieră comparativă, prin tehnici specifice științelor politice. Teza fundamentală a lucrării o exprimă succint însuși autorul: „Orice lovitură de stat are la bază trădarea structurilor de securitate națională. A afirma că a fost lovitură de stat, dar Securitatea nu a trădat, sau că a fost și revoluție și lovitură de stat, sunt non-sensuri. Apoi, a spune că Securitatea nu a trădat și nici nu a reprimat, este un atentat la minima inteligență a opiniei publice.” Situându-se în paradigmă legalistă (oricând și oriunde, misiunea serviciilor de informații este de a apăra ordinea constituțională – misiune pentru care sistemul și fiecare membru al său au fost educați, antrenați și privilegiați în cunoștința de cauză a societății și a fiecărui ofițer), autorul provoacă în mod conștient paradigma oportunității politice (organismele de securitate nu trebuie să reprime poporul, și sunt obligate să contribuie la căderea regimurilor care nu mai răspund voinței populare). Dezbaterea între cele două curente de gândire este abia la început, și deja ne apare ca un conflict ideologic în care cele două puncte de vedere se exclud, fără posibilitate de a afla o cale de mijloc. În acest moment al dezbaterii, când încă spiritele par încinse mai mult din cauze personale și subiective, profesorului Corvin Lupu îi recunoaștem fără rezervă calitatea de întemeietor de curent de gândire în istoriografia lui Decembrie 1989. Provocarea acestei noi paradigme era necesară nu doar pentru a completa din punct de vedere logic și politologic spectrul teoriilor clasice despre Decembrie 1989, dar și pentru a cere un examen de conștiință societății românești, la un sfert de veac după evenimentele care i-au reorientat destinul istoric. Cuvintele autorului sunt, din nou, elocvente: „Cred cu tărie că Istoria, magistra vitae, scrisă cu bună-credință, în spiritul adevărului, fără menajamente, poate contribui, pe lângă scopul ei științific, la crearea unei necesare educații anti-trădare, în rândul generațiilor care vin din urmă”.

Câteva clafificări asupra volumului „Trădarea Securităţii în decembrie 1989”

Din capul locului, precizez că am participat – fără să fiu invitat de autor sau de editor şi fără să cunosc conţinutul volumului – la lansarea cărţii, în ziua de 22 septembrie 2015, la librăria „Mihai Eminescu” din Bucureşti. Recunosc că am fost şocat de titlu şi intrigat oarecum de atitudinea autorului faţă de persoana mea, ţinând seama de bunele relaţii de colaborare statornicite în scrierea şi publicarea revistei „Vitralii” – lumini şi umbre”. La lansarea cărţii nu am putut face comentarii cu privire la conţinutul său pentru că, aşa cum am menţionat, nu o citisem. M-au pus pe gânduri însă prezentarea făcută de editor şi unele precizări ale autorului, dar şi comentariile celor ce au cuvântat, persoane cunoscute cu preocupări profunde în domeniul istoriei relativ recente a României. Interesul fiindu-mi suscitat, am cumpărat cartea de la stand, obţinând şi un autograf din partea autorului. Am citit cu atenţie cele 315 pagini ale volumului şi, conform obiceiului personal, am stabilit şi adnotat acele pasaje şi afirmaţii care contraveneau adevărurilor cunoscute şi trăite de mine, nu auzite şi interpretate de autor în activitatea sa de „cercetare ştiinţifică” (am pus între ghuilimele ultimele două cuvinte, nu pentru că ignor o asemenea activitate, ci pentru că profesorul Corvin Lupu foloseşte foarte des această expresie, când vrea, neapărat să convingă auditorii asupra imposibilităţii de a-i fi combătute afirmaţiile). Am să mă refer, în continuare, numai la acele propoziţii, fraze sau pasaje în care face trimiteri exprese la persoana mea sau care sunt absolut departe de adevăr şi, ca urmare, mi-au zdruncinat serios încrederea în susţinerea repetată a profesoruluzi Corvin Lupu că domnia sa face „cercetare ştiinţifică”. Putea evita apariţia acestei situaţii incomode dacă, pur şi simplu, mă întreba direct cu privire la nedeclaraţiile sale. Dar…

– „După 20 de ani, în 2009, când cu aprobarea şi cu sprijinul S.R.I., A.C.M.R.R.-S.R.I. a înfiinţat revista « Vitralii – lumini şi umbre »”[1] este parţial eronată. „Cu sprijinul”, da, „cu aprobarea”, Nu! Sprijinul a fost dat în mod firesc, din dorinţa de a ne aduce şi noi, foştii ofiţeri de informaţii, contribuţia la promovarea culturii de securitatenaţională, o problemă de mare actualitate pentru societatea româneasc. Conducerea Serviciului Român de Informaţii nu s-a amestecat şi nu se amestecă în activitatea asociaţiei noastre. Dintr-un motiv foarte simplu (pentru cunoscători): ofiţerii de informaţii din toate timpurile au fost şi sunt loiali Ţării şi poporului. Nu au făcut, nu fac şi nu vor face niciodată ceva care să lezeze aceste două valori esenţiale.

– „Declaraţiile mincinoase ale lt.-colonel Gabriel Anastasiu prin care neagă prezenţa şi acţiunile serviciilor străine au fost recompensate în avansare la gradul de colonel, în timpul detenţiei în penitenciar”[2]. Lipsa de informare, reaua intenţie sau ce? Nu poţi arunca o asemenea insultă unui om care nu se mai poate apăra. A decedat! Vă ajut eu, domnule profesor, să nu mai faceţi erori impardonabile pentru un „cercetător ştiinţificc”. La 23 august 1989, preşedinţele de atunci al ţării – Nicolae Ceauşescu – nu a semnat niciun decret de avansare (la termen, nu la excepţional) pentru niciun ofiţer superior din toate structurile militare. După înlăturarea sa, noua putere a semnat toate listele deja pregătite cu şase luni înainte. A fost un moment de haz pentru noi, cei încarceraţi, când colegul meu, Gabriel Anastasiu ne-a anunţat cu amărăciunw că a primit gradul de colonel – la termen – deşi nu era un prilej de bucurie. Nici nu începuse procesul „lotului Timişoara”.

– Din declaraţia în instanţă a gerneralului Emil Macri „Teodorescu Filip primise ordin de la Bucureşti să se ocupe de străini. Să vadă câţi sunt, unde sunt, ce activitate desfăşoară:
Cornel Bădoiu (preşedintele completului de judecată): „Străinii din interior sau şi cei care se apropiau eventual?”.
Emil Macri: Numai din interior. El n-avea posibilităţi să acţionezer peste frontieră”.
Cornel Bădoiu: „Bun, deci se ocupa de străini”.
Emil Macri: „Da. Împreună cu serviciul de specialitate al judeţului – Serviciul de contraspionaj”.
– Autorul: „Chiar şi rapoartele la care se referea colonel Filip Teodorescu (trimise generalului Iulian Vlad) trebuie să fi menţionat acţiunile serviciilor străine coordonate de sovietici la Timişoara”[3]. Domnul profesor se află, iar, în eroare. A fost atâta vreme împreună cu noi, am ieşit împreună în public şi ne-am referit la evenimentele din 1989. Chiar nu a înţeles nimic?Explic încă o dată: colonel Filip Teodorescu, adjunct al şeului Direcţieia III-a (de contraspionaj), nu a avut niciodată în răspundere sau coordonare activitatea agenţilor serviciilor de spionaj din ţările socialiste „prietene”. U.M.0110 se ocupa de aceştia. Ce este aşa de greu de înţeles, chiar şi după atâţia ani de colaborare? Sau nu are un nume mai cunoscut şi îl foloseşte pe al meu. Aş mulţumi dacă nu ar fi folosit tendenţios. Oricum, nu am nevoie de notorietate.

– „[…] un exemplu de ofiţer de Securitate care s-a manifestat ca şi când ar fi dorit să se reprime manifestaţia şi a acţionat în consecinţă, a fost lt.colonel Ilie Nicolae. C.I.-st al penitenciarului Timişoara care s-a implicat personal, de unul singur (dintre cadrele de securitate) şi a aruncat asupra manifestanţilor grenade cu substanţe toxice de luptă, dintr-un autoturism […]”[4].Nu pot să accept că „cercetarea ştiinţifică” a condus autorul la o asemenea eroare. Precizez că eu, care nu fac cercetare ştiinţifică şi mă bazez pe informaţii şi fapte reale, veriicate: Ilie Nicolae nu era lt. Colonel de Securitate, ci căpitan, comandant al companiei de cercetare de la divizia de mecanizate M.Ap.N. de la Timişoara. In această calitate l-a însoţit pe generalul Mihai Chiţac, într-un T.A.B., la catedrală, unde generalul a runcat grenade cu substanţe toxice spre manifestanţi. După încarcerarea noastră la penitenciarul Timişoara, căpitanul Ilie Nicolae l-a înlocuit pe C.I.-stul acestui stabiliment. I-ar fi prins bine domnului profesor o documentare mai concretă şi mai puţin „ştiinţifică”.

– „Colonel Petre Moraru a fost omorât în 31 decembrie 1990, în Penitenciarul Timişoara, unde fusese adus pentru a fi judecat sub acuzaţia de complicitate la genocid”[5]. Din păcate, domnul profesor comite o altă eroare. Se poate afirma că Petre Moraru a fost împins spre sinucidere de hotărârea nedreaptă a acelora care au preluat puterea în România prin lovitura de stat militară şi nu au reuşit, un timp, să-şi ascundă trădarea, aruncând faptele asupra altora. Altfel, se prăbuşea formula „revoluţiei”. Îl rog pe domnul profwsoe să fie un promotor al adevărului, aşa cum a fost până în urmă cu peste un an de zile. Nu ştiu ăncă ce resort l-a împins spre neadevăruri.

– „În februarie 1990, lui Filip Teodorescu, fost adjunct al şefuluzi Direcţiei a III-a de Contraspionaj, i s-a propus colaborarea în schimbul numirii sale ca viitor adjunct al viitorului director al principalului serviciu de informaţii al ţării… De acolo, din închisoare, a semnat acte, inclusiv avansarea în grad sau numirea în funcţii a unor ofiţeri […]”[6]. O altă eroare impardonabilă! În februarie 1990 era în pregătire faimosul proces „Lotul Timişoara”, care a început, public, pe 3 martie 1990. Audierea mea – transmisă în direct pe posturile de radio şi televiziune – a avut loc pe 7 martie 1990. După această dată am devenit „persdoană publică” fără voinţaa mea, dar a fost spre binele românilor şi nu numai al lor. În luna mai, procesul era în impas, deci, în pauză prelungită. În această pauză am fost vizitat la închisoarea Timişoara de domnul profesor Virgil Măgureanu care, convins fiind că acel proces este o făcătură nesustenabilă cu probe corecte, m-a întrebat dacă accept să-mi reiau activitatea în noua structură de informaţii, înfiinţată legal la 26 martie 1990. Evident că am acceptat. De ce să zac în închisoare fără să fi făcut nicio faptă ilegală, nici măcar reprobabilă? Intenţiile au fost lăudabile, corecte, dar am mai stat încarcerat încă un an şi două luni. Deci, ce era misterios sau reprobabil în acest fapt, domnule profesor Corvin Lupu? Înţeleg că scenarita este o boală grea, dar este vindecabilă dacă cel afectat primeşte ajutorul celor de bună-credinţă.

– „Colonelul Filip Teodorescu se implică în discuţii pe această temă şi contrazice cercetătorii, declarând deschis că are alte opinii decât istoricii. Concomitent, a declarat că se va duce în mormânt cu secretele Timişoarei”[7]. Am fost împreună cu domnul profesor Corvin Lupu la multe manifestări publice, unde am vorbit auditoriului despre ce dorea să audă de la noi, implicit de la Filip teodorescu. Una dintre acestea a fost la Universitatea din Sibiu în urmă cu peste trei ani. Niciodată şi niciunde nu am afirmat că nu vreau să vorbesc „despre ce am făcut la Timişoara şi că mă voi duce în mormânt cu secretele Timişoarei”. Îi reamintesc domnului profesor că despre ce am făcut la Timişoara vorbesc, cu intermitenţe, de aproape 26 de ani. Cum de nu a înţeles? La o întrebare a unui student din sală, cu privire la activitatea mea de ofiţer român de informaţii în spionaj şi contraspionaj, am dat explicaţiile de interes public şi am menţionat că sunt şi secrete – care nu mai sunt ale mele, ci ale României -, despre care nu voi vorbi niciodată. Acesta este statutul ofiţerului de informaţii corect, devotat ţării sale. Oare, acum, domnul profesor îşi aminteşte?

– Afirmaţia „Gheorghe Atudoroaie a fost adjunct al şefului Securităţii judeţului Timiş, ginerele generalului Nicolae Pleşiţă”[8] este absolut falsă! Pentru corecta informare a domnului profesor Corvin Lupu, precizez că generalul Nicolae Pleşiţă nu a avut o fiică, ci un băiat, car mi-a fost, pentru o perioadă subordonat, la contraspionaj.

Domnului profesor Corvin Lupu: Atenţie la ce daţi publicităţii! Fiţi sigur că, personal, nu am nimic împotriva dumneavoastră! Regret doar faptul că nu am descifrat încă motivul real al schimbării gândirii dumneavoastră la 180 de grade, dar timpul le rezolvă pe toate. Rămân la convingerea că fondul dumneavoastră de om instruit, de român şi patriot nu a fost afectat iremediabil.

Notă: Textul a fost publicat şi în Revista „Vitralii – lumini şi umbre” Nr. 25, p.96.

http://www.art-emis.ro/