Nu le mai da voie tuturor să îşi şteargă tălpile mizerabile de sufletul tău.
Femeie, sufletul tău nu e preş, dar cu toate acestea l-au călacat atâţia în picioare cu nepăsare, cu ignoranţă, cu nesimţire… Fără pic de remuşcări, de regrete sau păreri de rău. Nu le mai da voie! Arată-le că nu merită, că nu te merită. Demonstrează-le că sunt oameni prea mici ca să merite tot ce ai tu de oferit. Fă-i să plece singuri. Uneori e mai bine să fii considerată rea, decât să fii bună şi luată de proastă. Uneori e mai bine să-i întrăinezi pe cei care nu-ţi fac bine, decât să te înstrăinezi de tine însăţi.
Inima ta nu e hotel, dar toţi vor să vină şi să plece când au ei chef, după bunul plac şi fără să fie nevoiţi să rămână sau obligaţi să se întoarcă. Toţi vor să-şi strecoare în buzunare şi-n bagaje tot ce pot să ia, numai aşa, ca să te lase pe tine cu mai puţin. De să nu, totuşi? Nu-i mai lăsa să stea atât cât au nevoie de odihnă. Ei se liniştesc, se regăsesc, se adună, iar tu rămâi cu dezastrul din urma lor. Tu rămâi să faci curăţenie şi nu termini niciodată, apoi se găseşte unul care să spună că eşti împrăştiată din punct de vedere sentimental, că ar trebui să-ţi faci ordine în suflet, că ar fi cazul să mai schimbi câte ceva. Dar te lasă, oare, ceilalţi să faci asta? Nici nu termini bine de adunat după unul, de iertat, de uitat, de făcut ordine prin sentimente şi gânduri, că vine altul pus pe fapte mari şi dă totul peste cap. Când să mai faci şi ordine dacă tu n-ai timp de odihnă, dar le eşti odihnă şi linişte tuturor? Când?
Sufletul tău nu e preş. Inima ta nu e hotel. Nu-i mai lăsa pe toţi să stea atât cât au nevoie de un răgaz. Nu le mai da voie tuturor să îşi şteargă tălpile mizerabile de sufletul tău.
