Şi ca orice imperiu care se extinde prea mult începe să se prăbuşească. Şi ca să nu se prăbuşească, încearcă să amâne inevitabilul pe seama altor state.
UK este capul de pod al intereselor americane in UE! Nu există nimic comun între UK și vechea EUROPĂ! Imperiul ANGLOSAXON este în continuare așa cum a fost gândit de fondatorii săi începând din 1600!
Pentru războaiele purtate de SUA,UK,UE,Israel adica NATO se cheltuiesc anual trilioane de dolari/euro/lire pentru cei saraci nimic.
UK şi SUA împreună cu Israel formează un imperiu care vrea să domine toată planeta. Apartenenţa UK la UE e doar de formă.
Acest IMPERIU are nevoie constanta de noi si noi teritorii, de noi si noi vasali, de noi si noi cantitati de resurse pentru a supravietui. Luxul Vestului sunt întreținute de sărăcirea și sclavizarea popoarelor precum românii. Vestul traieste din spolierea resurselor altor tari.
GLOBALIZAREA favorizează EXISTENȚA UNEI STRUCTURI ECONOMIC-FINANCIARE GLOBALE ce mută resurse din țări mici sau slabe către USA și UK. Adică Imperiul Britano-sionist născut acum 300 de ani de familia Rothschild.
Imperiul anglo-american iudaizat, alcătuit din Marea Britanie şi coloniile sale (SUA, Australia, Noua Zeelandă, Canada) încearcă de vreo 3 secole să cucerească planeta. Nuca cea mai tare de spart s-a dovedit a fi Rusia. Restul sunt diversiuni şi dezinformări.
Economia imperiului anglo-american iudaizat se bazează pe jaf şi crimă. Dacă nu jefuiesc şi nu omoară imperiul se prăbuşeşte.
Vladimir Putin nu vrea Noua Ordine Mondiala impusa de SUA si UE
Putin a afirmat :
Rusia, nu acceptă o ordine mondială cu un lider de necontestat, care crede că i se permite orice, în timp ce celorlalți doar ceea ce permite el.
„Poate că unora le și place să trăiască în condiții de cvasiocupație, noi însă nu vom face acest lucru. Dar nici să facem război nu intenționăm cu nimeni, vrem să cooperăm cu toată lumea„.
https://www.facebook.com/Noua-Ordine-Mondial%C4%83-143141262536653/
