Impuşcat „asemenea unui animal”

De ce şi-a dat Mihail Gorbaciov acordul pentru executarea lui Nicolae Ceauşescu?

În Budapesta, la direcţia de informaţii a trupelor sudice ale armatei ruse, Roman era cel mai tânăr ofiţer. Un locotenent major în poziţia de maior, nu e glumă! „Ce carierist”, cârteau căpitanii bătrâni. Cu toate astea, nici ei nu puteau nega faptul că nimeni nu cunoştea atât de bine limbile străine precum acest tânăr. Roman vorbea foarte bine germana şi franceza, iar maghiara şi româna, ca şi rusa, de altfel, îi erau limbi materne. S-a născut şi a crescut în Transcarpatia, în oraşul Muncaci (Muncevo), iată de ce nici nu ştia cât sânge maghiar sau românesc îi curge prin vine. La petreceri, prietenii îl întrebau: ce naţionalitate are? Citându-l pe Bismarck, locotenentul major le răspundea ironic: „A fi român nu-i o naţionalitate, ci o profesie”. (Aluzie la vorbele lui Bismarck, care referindu-se la politicienii romani de pe vremea sa pe care nu-i agrea, ar fi spus: „A fi român nu-i o naţionalitate, ci o profesie” – n.r.) În acea perioadă, în România, spre deosebire de Ungaria, nu existau trupe sovietice. Din această cauză un ofiţer al spionajului militar cu greu îşi putea exercita sarcina de monitorizare a programului nuclear românesc. Cele mai utile rămân vizitele în Transilvania şi întrevederile cu maghiarii din Transilvania. La Timişoara, serviciile secrete sovietice dispuneau de o reţea largă de agenţi secreţi sovietici.

Fariseii politici

Ca un profesionist adevărat, Roman timp de 20 de ani nu a deconspirat niciun nume, locurile conspirative şi parolele colaboratorilor săi români. Cu toate acestea, el a dezvăluit unele detalii ale operaţiunii de înlăturare a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu. Şi acest lucru a fost determinat de… însuşi Gorbaciov. Cu ocazia aniversării a 80 de ani, în presa occidentală a pornit o întreagă campanie în favoarea lui Mihail Sergheevici. Toţi îl slăvesc pe „Gorbi”… Şi însuşi Gorbaciov este interesat de menţinerea unei imagini de bunic blând. Roman recunoaşte că i-a fost silă să asculte cum, primul şi ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice a condamnat, la Bucureşti, execuţia soţilor Ceauşescu în decembrie 1989. La întrevederea cu jurnaliştii, fostul lider sovietic a declarat că ei au fost împuşcaţi „asemenea unor animale”, iar acest lucru nu trebuie făcut, „oricât de complicată ar fi fost situaţia în ţară”. În cadrul unei vizite private, fostul preşedinte sovietic s-a întâlnit cu fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. Cei doi aveau multe lucruri de care să-şi aducă aminte. Execuţia soţilor Ceauşescu la peretele unui veceu rămâne pe conştiinţa lor, afirmă Roman.

În noiembrie şi decembrie 1989, tânărul spion rus a exercitat funcţia de traducător al unor şefi superiori, sosiţi cu o misiune secretă de la Moscova. Ore întregi, generalii G.R.U. au purtat discuţii cu şefii serviciilor secrete maghiare. Roman îşi aminteşte bine că oaspeţii din capitală au subliniat în mai multe rânduri că acţionau în conformitate cu ordinele ministrului apărării al U.R.S.S. şi la ordinele preşedintelui sovietic Mihai Gorbaciov. În acea perioadă, înlăturarea unui şef de stat putea fi autorizată doar de Secretarul General al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. Cu toate acestea, ofiţerii G.R.U. erau circumspecţi şi au decis să acţioneze doar prin intermediul serviciilor maghiare. Abia acum, prim-ministrul de atunci al Ungariei, Miklos Nemet, recunoaşte într-un interviu publicat în ziarul „Magyar Hirlap” că serviciile maghiare au livrat armament opoziţiei române în ajunul evenimentelor tragice, fiind antrenaţi în tabere militare din Ungaria. Timp de două decenii acest lucru a fost ţinut în taină. Pe lângă aceasta, în rând cu maghiarii, viitorii „revoluţionari” erau instruiţi şi de specialiştii sovietici din trupele speciale. Lucrurile nu s-au limitat doar la acestea. Serviciile sovietice şi maghiare au reuşit să recruteze mulţi funcţionari români de partid şi din aparatul de stat.

Cu viitorul preşedinte al României şi prieten al lui Gorbaciov, Ion Iliescu, a lucrat rezidentul Direcţiei Principale al K.G.B. G.R.U. avea în vizor armata română. Printre agenţii recrutaţi se afla şi viitorul ministru al apărării în primul guvern al lui Iliescu – generalul Victor Stănculescu. Pe atunci el era printre favoriţii Elenei Ceauşescu. Deplină încredere în „favoritul” soţiei avea şi Nicolae Ceauşescu.

Prima etapă a dezinformării Cu toate acestea, rolul principal în organizarea acţiunilor diversioniste în România l-au jucat nu K.G.B., G.R.U. sau serviciile secrete maghiare. O bună parte a operaţiunilor au aparţinut C.I.A. Astăzi, conducătorul secţiei C.I.A. pentru Europa de Est, Milton Bearden, recunoaşte că toate acţiunile subversive au fost dirijate din Washington. Care a fost totuşi tehnologia schimbării regimului din România? În prima etapă – discreditarea lui Ceauşescu. În acest scop, zeci de agenţi ai serviciilor secrete lucrau pentru ca în presa internaţională să ajungă cât mai multe „materiale compromiţătoare” despre dictator şi anturajul său. Spre exemplu, ziarele scriau :Comandatul Suprem al Armatei a conferit gradul de locotenent căţeluşului său de pluş.

Etapa a doua a dezinformarii. În etapa a doua a operaţiunii s-a recurs la promovarea unor posibili succesori ai dictatorului. Astfel, în presă a apărut informaţia că posibilul succesor al lui Ceauşescu ar putea deveni Ion Iliescu.
Etapa a treia a dezinformarii. În a treia etapă a războiului informaţional s-a pus accentul pe manipularea informaţiilor cu privire la evenimentele din Timişoara, unde în timpul ciocnirilor cu agenţii Securităţii române „ar fi decedat cetăţeni paşnici”. Roman îşi aminteşte cum cadavrele celor „asasinaţi” au fost prezentate la toate posturile de televiziune din lume, fiind aduşi, în realitate, de la morgile din regiune. De fapt, aceste cadavre aparţineau unor persoane care au murit de moarte bună. Americanii plăteau sanitarilor câte o sută de dolari pentru „o bucată”. Pentru România din acea perioadă această sumă era una enormă.

„Antihristul” ucis de Crăciun

În timpul Crăciunului catolic, viaţa din Ungaria se oprise, iar în Transilvania, unde se afla Roman, situaţia era tensionată. În noaptea de 26 spre 27 decembrie, postul român de televiziune a prezentat procesul asupra soţilor Ceauşescu. Audierile au fost scurte. Lui Ceauşescu i-a fost încriminată asasinarea a peste 60 de mii de persoane. Astăzi, potrivit datelor de care dispunem, pe străzile din Bucureşti şi Timişoara au decedat în jur de o mie de persoane. Dar există şi un alt detaliu, pe care nu-l putem ignora, pierderile din rândurile militarilor şi organelor de forţă. Printre ei, peste 325 de persoane au fost omorâte şi 618 rănite. Acest lucru demonstrează că pe teritoriul României au acţionat grupuri înarmate pregătite în bazele militare secrete din Ungaria. Tot atunci în România au ieşit la iveală şi ţintaşii sportivi. Amintiţi-vă cum în octombrie 1993 nişte ţintaşi trăgeau, în Moscova, asupra Clădirii Parlamentului şi asupra trupelor de destinaţie specială „Vâmpel”. Este de evidenţiat că în acea perioadă nu au existat nici un fel de competiţii sportive.

După 25 decembrie, 257 de bărbaţi au zburat din Bucureşti în unul din statele din Orientul Apropiat. După pronunţarea sentinţei, condamnaţii au fost scoşi în curte şi puşi la zidul unui veceu soldăţesc. Când Nicolae Ceauşescu a înţeles că i-a venit sfârşitul, a început să cânte „Internaţionala”, apoi a strigat „Jos trădătorii!”. Au răsunat rafale de arme. Soldaţii au descărcat în Ceauşescu şi soţia sa peste 90 de gloanţe. Acest lucru a avut loc la ora 14.50, la 25 decembrie. Când cadrele erau prezentate la postul de televiziune, o voce de după cadru a spus: „Antihristul a fost ucis de Crăciun!”. Organizatorul procesului împotriva lui Ceauşescu a fost fidelul general Victor Stanculescu. La scurt timp după ce a obţinut comanda asupra forţelor militare ale României, acest agent al câtorva servicii secrete a trecut deschis de partea complotiştilor. Şi nu doar el. Ceauşescu a fost trădat şi de conducerea Securităţii. De altfel cum poate fi explicat faptul că împotriva atotputernicului şef al Securităţii, generalul Iulian Vlad, niciun martor nu a acceptat să dea mărturii. Iar „dulăii de pază” care l-au executat pe Ceauşescu, generalii Virgil Măgureanu şi Victor Stănculescu au ocupat posturile de şef al Serviciilor Secrete şi respectiv de ministru al apărării.

Frica de bomba atomică românească

La sfârşitul anului 1988, „problema românească” a devenit una centrală în negocierile lui Gorbaciov, Şevarnadze şi Iakovlev cu Occidentul. Problema nu consta în faptul că în presa sovietică Ceauşescu era prezentat drept un „stalinist” şi duşman al perestroicii, chiar dacă acesta într-adevăr a declarat în cadrul congresului P.C.R. că „mai curând Dunărea îşi va schimba cursul decât va fi realizată perestroika în România”. Problema nu a constat nici în antipatia personală a lui Gorbaciv faţă de Ceauşescu. În marea politică nu există loc pentru sentimente. Există doar interese. Acestea coincideau la Bush-tatăl şi Goraciov într-un singur subiect comun: să nu permită României să devină o puterea nucleară. Mai ales că exista deja problema ambiţiilor nucleare ale Chinei. Potrivit lui Roman, Bucureştiul inițiase proiectului realizării armei nucleare în anul 1976. Pentru fabricarea acesteia a fost format un grup de fizicieni, care lucrau într-un centru secret din oraşul Măgurele. Aşa cum este astăzi în cazul Iranului, oficial, lucrările erau realizate în domeniul energeticii nucleare. Rezultatele pozitive i-au permis lui Ceauşescu să declare oficial în mai 1989 despre faptul că, din punct de vedere tehnic, România este capabilă să producă arme nucleare.

În decembrie 1989, Ceauşescu a fost înlăturat şi executat. În zadar s-a lăudat. Pentru crearea bombei nucleare românii mai aveau de lucrat încă zece ani. Roman povesteşte că cei doi generali G.R.U. nu au plecat la Moscova după asasinarea lui Ceauşescu. Împreună cu grupul spionilor militari din Grupul de Sud al forţelor militare sovietice, au trecut din Budapesta la Bucureşti. Au început căutările contactelor printre fizicienii români. Desigur, sovieticii nu aveau nevoie de secretele legate de producerea armei nucleare. Nu era nevoie decât înlăturarea oricărui pericol de scurgere a informaţiei legate de tehnologiile nucleare din România. Cu ajutorul CIA, această problemă a fost rezolvată. Peste doi ani, în 1991, noua guvernare a României a acceptat să supună sub controlul absolut al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Nucleară obiectele şi centrele de cercetare nucleară. Pentru o perioadă îndelungată, în România s-au aflat 13,5 kg de uraniu îmbogăţit (80 %). Iată de ce în 2003, în colaborare cu C.I.A. şi Serviciul de Informaţii Externe a Federaţiei Ruse, au organizat o operaţiune secretă de transportare şi neutralizare în Rusia a materialului nuclear. Acesta a fost adus la Bucureşti cu un transport militar, încărcat în Il-76 şi transportat la uzina de concentrate chimice din Novosibirsk.

Transportarea a avut loc la comanda Agenţiei Internaţionale pentru Energie Nucleară şi finanţată de Ministerul Energeticii al S.U.A. Operaţiunea a fost executată de Comisia Naţională pentru control asupra activităţii nucleare a României. Ministerul industriei nucleare a Federaţiei Ruse a executat funcţia de coordonator al operaţiunii. Totuşi, aceasta a fost monitorizată şi de experţii americani. Inspecţiile obiectelor nucleare efectuate de Agenţia Internaţională pentru Energia Nucleară au scos la iveală faptul că începând cu anul 1985 România a efectuat experimente chimice secrete în scopul obţinerii materialelor necesare creării unei bombe nucleare. Potrivit estimărilor experţilor, Ceauşescu ar fi reuşit să obţină bomba nucleară către anul 2000.
Aceste planuri au fost zădărnicite de conspiraţia serviciilor secrete (sovietice).

Notă : Referitor la filmul „execuţiei”, există suficiente motive pentru a afirma că ceea ce s-a văzut în decembrie pe ecranele televizoarelor a fost o făcătură grosolană. „Examinând-o cu atenţie (filmarea prezentată la TVR – n.r.), un grup de experţi francezi, condus de doctorul Loick le Ribault, director al Centrului de Microscopie Electronică din Franţa, a ajuns la o concluzie surprinzătoare, necunoscută spectatorilor români. Experţii francezi au sesizat pe videocasetă, în clipă când doctorul a ridicat capul Elenei Ceauşescu, imediat ce praful stârnit de gloanţe s-a împrăştiat, că sângele de sub cap era deja coagulat, iar gâtul devenise ţeapăn. Ceea ce era imposibil, dacă execuţia avusese loc cu câteva momente mai înainte. S-a conchis, fără dubii, că Elena Ceauşescu era moartă de cel puţin câteva ore înaintea filmării « execuţiei ». Tot pe baza videocasetei, grupul de experţi francezi a mai semnalat şi că, deşi cadavrele cuplului Ceauşescu purtau urme de gloanţe, nu existau – în mod ciudat- urme de sânge în jurul găurilor provocate de acele gloanţe iar în ce-l priveşte pe Ceauşescu nu există nici sânge scurs în jurul cadavrului sau. Experţii francezi au stabilit, în aceste condiţii, că – « deoarece cadavrele nu prezentau vreo urmă de sânge pe piept şi pe faţă imediat după execuţie şi intraseră chiar într-o anumită stare de rigiditate » – nu rămâne decât că cei doi fuseseră « executaţi », cu cel puţin câteva ore înaintea filmării execuţiei, în mod separat, cu un singur glonte tras în ceafă. Zvonurile parvenite de la Unitatea lui Kemenici arată că responsabil cu uciderea celor doi ar fi fost Gelu Voican Voiculescu. Apoi, pentru filmare, cei doi au fost proptiţi de perete pentru stimularea execuţiei”[2].

Grafica – Ion Măldărescu
––––––––––––––––
[1] Alexander Kondrashov Argumenti.ru (Argumentele săptămânii), nr 6 (247) din 17 februarie 2011, http://argumenti.ru/espionage/n276/94258/
[2] http://www.ziaristionline.ro/2010/12/26/1989-iliescu-l-a-ucis-pe-ceausescu-la-ordinul-moscovei-executia-a-fost-trucata/

http://www.art-emis.ro/