SECURITATEA SUSPENDATĂ

În timp ce spionarea popriilor cetățeni de către Serviciul Român de Informații, aflat sub bagheta generalului cu nenumărate stele, Florian Coldea, se desfășoară din plin, o altă securitate rămâne suspendată. Securitatea care îi protejează pe cetățeni și care, teoretic, se definește în multiple feluri. Unul dintre acestea este securitatea în materie de sănătate. Această securitate nu funcționează. Dacă pentru spionarea propriilor cetățeni, în numele securității statului, știm cine se face responsabil, ar trebui să știm și cine este, până la urmă, responsabil de lipsa de securitate în materie de sănătate. Și dacă punem degetul pe rană, aflăm și ce poate fi făcut.
Aflată sub o formidabilă presiune, sub o puternică emoție colectivă, societatea românească se cutremură aflând, zi de zi, la câtă insecuritate a fost și este expusă în continuare sub aspectul sănătății. Și ca de obicei, atunci când are loc o tragedie, sau mai mult chiar de cât în alte situații, atât presa, cât și instituțiile statului fac o disecție nemiloasă a cauzelor, a circumstanțelor, a împrejurărilor și a condițiilor în care s-a produs răul. Informațiile care ne parvin zi de zi, în urma acestor analize minuțioase, creionează întreaga grozăvie la care este expus cetățeanul României. Un cetățean care plătește pentru ca, în schimb, să-i fie garantată siguranța.
În aceste zile se face mult tam-tam, în ideea că specialiștii din sănătate convocați de guvernul Ciolos pregătesc o reformă profundă a sistemului de sănătate. Îmi permit să-l informez pe premier că acest demers, în esență lăudabil, este sortit eșecului. La fel cum prin eșecuri s-au soldat și celelalte inițiative reformatoare. Oricâtă bunăvoință ar avea domnul Dacian Ciolos și oricât de mult ar transpira în aceste zile subordonații săi, toate demersurile nu se vor putea finaliza prin altceva decât, în cel mai bun caz, printr-o fotografie corectă a situației la zi. Prin diagnosticarea cancerului din sănătate. Destul de mult, dar în niciun caz suficient.
Dacă știm cine este responsabil pentru supravegherea, sub pretextul securității statului, la o scară nemaiîntâlnită, a propriilor cetățeni, ar trebui să știm și cine ar putea urni munții, pentru realizarea unui ansamblu de reguli, de proceduri, de bune practici și de investiții în domeniul sănătății. Dacă nu Ciolos, atunci cine?
În ultimi ani, din ce în ce mai insistent, statele civilizate ale lumii au adoptat și au implementat concepte moderne asupra ceea ce înseamnă ansamblul securității de care trebuie să se bucure cetățenii plătitori de taxe. Și în România, spre lăuda sa, președintele Klaus Iohannis, pentru prima dată în istorie, a elaborat un amplu documet care se referă la această temă. El este numit, impropriu, Strategia națională de apărare. De fapt, pentru cine a studiat acest document, este limpede că esența să vizează o strategie națională de securitate. Care implică, evident, și securitatea în domeniul apărării. Dar mai avem acolo, scris negru pe alb și detaliat, securitatea în materie fiscală, securitatea ecologică, securitatea alimentară și securitatea în domeniul educației și sănătății.
Mai mult decât atât, Klaus Iohannis a trecut prin Parlament această strategie. Ea a devenit astfel strategia asumată de întreaga clasă politică. Ce urmează?
Urmează ca această strategie să fie implementată. Dar cine o poate face? Cine este responsabil de acest proiect extrem de amplu și care vizează un orizont lung de timp?
Constituția și legislația României ne oferă răspunsul adecvat. În vârful piramidei, a tot ceea ce insemana securitate națională în toate componentele ei, se află președintele României. Deci el, și nimeni altcineva, este cel care are nu numai privilegiul, dar și obligația de a lua inițiativa. Pentru că, odată trecută prin Parlament, strategia devine obligatorie.
În prima treime a mandatului său prezidențial, domnul Klaus Iohannis nu a reușit decât să creeze, în această materie, un prim hibrid. Care este Consiliul Fiscal. Un grup de persoane stabilit printr-o lege, votată și ea în Parlament, specialiști de primă mărime, care au primit răspunderea și care au datoria de a răspunde de securitatea fiscală a statului. Guvernatorul Mugur Isărescu este șeful Consiliului Fiscal. În anumite privințe, deciziile acestui consiliu sunt nu numai consultative, nu numai orientative, ci și obligatorii. Dar lucrurile s-au oprit aici.
Dacă președintele Klaus Iohannis intenționează să-și îndeplinească cu adevărat obligațiile pe care le are, conform strategiei naționale de securitate, atunci el trebuie să extindă această construcție și asupra celorlalte domenii. Cum ar fi sănătatea. Numai președintele este cel care are autoritatea, puterea și abilitatea de a coordona elaborarea în domeniul sănătății a unui amplu document, care să prevadă toate direcțiile și toate țintele unei reforme reale și profunde în sistem și toate costurile implicate. După care, partidele ar trebui să fie invitate pentru a-l dezbate, desigur împreună cu cele mai importante componente ale societății civile. Și cu toți specialiștii din domeniu. Finalul de etapă ar fi crearea și semnarea unui pact politic de sănătate, de la care nici guvernele și nici partidele nu s-ar mai putea deroba în viitor. Pentru că, nu-i așa, “pacta sunt srevanda”! (Sorin Roșca Stănescu)

http://inpolitics.ro/