Nimic nou sub soare….monarhia se stie clar ca era si este masonica.

Cea de-a 53-a ediție a Berăriei Culturale pare a avea toate incredientele pentru a fi fi una memorabilă. Atât prin tematica aleasă, cât și prin invitatul special care va conferenția și va discuta apoi cu publicul prezent. Conferința-eveniment „Regalitatea, Masoneria și România”, va fi susținută de către Venerabilul Magister, Florin Horvath, și va avea loc miercuri 11 mai, de la ora 19, în Sala Euphoria a Fabricii de berere Ursus. Producătorul și moderatorul Berăriei Culturale, comunicatorul și istoricul Ion Novăcescu, susține că acesta este un eveniment de neratat, întrucât vom avea parte de un regal istoric condimentat cu informații reale, dar necunoscute, ale relației dintre masonerie și regalitatea română, înainte de 1918 dar și după anul astral al românității. În ceea ce-l privește pe conferențiar, precizăm că acestuia i s-au acordat titlurile de Pro Mare Maestru al Marii Loji a României şi de Inspector general – Suveran Comandor gradul 33. De asemenea, a fost învestit ca Mare Ofiţer Templier şi Prior al Transilvaniei, Maramureşului, Crişanei şi Banatului, primind nenumărate medalii de onoare şi de merit, ordine şi plachete de onoare de la organizaţii de profil atât româneşti cât şi străine. Florin Horvath este coordonatorul singurului Centru de ritualistică şi cercetare francmasonică din România.
A scris și publicat o serie de cărţi cu tematică francmasonică: „Îndreptar francmasonic“, „125 de ani de lumini şi umbre în francmasoneria românească“, „Coroana celor 7 Mari Maeştri“, „Legenda marelui Zalmoxis“. El este şi autor al unor romane istorice: „Voievodul albastru“, „O lacrimă pentru Măria Sa“ şi „Un templier la Sarmizegetusa“.
Acesta este un eveniment oferit de Fabrica de Lideri. Consultant: Ilyas Andrea. Afişul a fost creat de Ioana Fenesan. Parteneri: PMA Invest, Cluj-AM.RO, Casa de Cultură a Studenților şi Cinema Florin Piersic. Proiectul „Berăria Culturală”, al Fundației Armonia, a intrat în cel de-al patrulea an de activitate şi este finanțat și sprijinit de Ursus Breweries. “Proiectul Berăria Culturală susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021”, fiind finanțat de la bugetul local.
