Spionii vegetali

Plantele sunt capabile să comunice şi să aibă sentimente

Oamenii cred că sentimentele plantelor e o poveste science-fiction. Acum 45 de ani, un cercetător american a descoperit că plantele pot comunica între ele, dar şi cu oamenii. Ele nu numai că nu sunt imobile cum s-a crezut secole de-a rândul, dar transmit şi sentimente, pot fi agresive sau prietenoase, geloase, supărate, fericite, altruiste sau egoiste, au compasiune. Sunt nişte spioni tăcuţi, dar discreţi, care asistă la evenimentele din viaţa noastră. Poate că vegetarienii ar trebui să-şi revizuiască părerea că animalele merită cruţate, iar plantele nu. Lumea vegetală are o viaţă secretă a ei pe care n-o percepem. Plantele sunt fiinţe la fel de vii ca şi noi, ne simt, ne urmăresc şi încearcă să ne transmită ce au de spus.

Sufletul lumii vegetale

Fără plante nu am putea nici respira şi nici mânca. Pe dosul fiecărei frunze, 75 de milioane de kmp de ţesuturi vegetale se străduiesc să devoreze gazul carbonic şi să expire oxigen. Din cele 375 de miliarde de tone de hrană care se consumă în fiecare an pe planetă, partea cea mai importantă vine de la plante. Oamenii se simt fericiţi atunci când trăiesc înconjuraţi de verdeaţă. Florile ne însoţesc acasă, la serviciu, la evenimente festive. Le oferim din dragoste şi respect. Casele noastre se înfrumuseţează cu grădini, oraşele cu parcuri, ţările cu rezervaţii naturale. Suntem înconjuraţi de plante, dar nu ştim că ele sunt martore la stările noastre sufleteşti. Mai mult, ne judecă, ne avertizează cu privire la nenorocirile ce se vor întâmpla, funcţionează ca nişte veritabile detectoare de minciuni. A purta o conversaţie cu plantele nu trebuie considerat un gest caraghios. O dovedesc numeroasele experimente ştiinţifice.

Plantele se mişcă

Darwin care a demonstrat că fiecare cîrcel este înzestrat cu puterea de a se mişca independent de ceilalţi. La începutul secolului XX, biologul vienez Raoul France, a emis ideea, şocantă pentru naturaliştii din vremea sa, că plantele se mişcă la fel de liber şi de graţios ca cele mai mlădioase animale, numai că noi nu ne dăm seama de aceasta pentru că mişcarea se petrece într-un ritm mult mai lent decât putem percepe. În perioade de secetă, rădăcinile în căutare de umiditate sparg reţelele de canalizare şi se înfig, cum e cazul lucernei, până la 12 metri adâncime, străpungând obstacolele de beton. O tulpină de secară are circa 13 milioane de radicele, însumând mai bine de 600 de kilometri. Un cârcel are nevoie, în medie, de 67 de minute ca să dea un ocol complet spaţiului din jurul său, iar atunci când întâlneşte un suport, îi ajung 20 de secunde ca să înceapă să se răsucească în jurul obiectului respectiv. Dacă mutăm o plantă de la locul ei, în mai puţin de o oră îşi va schimba direcţia, în funcţie de noua poziţie.

„Viaţa secretă a plantelor“

În „Viaţa secretă a plantelor“, cartea care a făcut senzaţie la mijlocul secolului trecut, autorii Peter Thompkins si Christopher Bird descriu experimentele făcute în acea perioadă pentru a demonstra că plantele au metode de comunicare specifice. S-a descoperit că ele disting sunete pe care urechea omenească nu le poate percepe şi unde luminoase, invizibile pentru om, cum sunt razele infraroşii şi ultraviolete. Plantele sunt sensibile în special la razele X şi la frecvenţa înaltă folosită în transmisiile televizate. Cei doi cercetători au plecat de la concluziile lui France: „plantele sunt înzestrate cu toate atributele fiinţelor vii şi se dovedesc capabile de cele mai violente reacţii când sunt maltratate şi de cea mai vie recunoştinţă faţă de cineva care Ie înconjoară cu dragoste şi le îngrijeşte din suflet”. Numai că la vremea aceea studiile publicate de el au fost fie ignorate de specialişti, fie considerate pure elucubraţii.

A ghicit gândul omului

În 1966, Cleve Backster, cel mai apreciat specialist american în detectarea minciunilor, a conectat unul din electrozii poligrafului său la una din frunzele unei plante tropicale. Backster era curios să vadă dacă, turnând apă la rădăcină, planta va reacţiona în vreun fel. Pe bandă, acul poligrafului a lăsat urme care indicau o reacţie similară cu aceea a unei fiinţe umane supuse unui stimul emoţional scurt. Uluit, Backster a înţeles din oscilaţiile specifice ale aparatului, că plantei i-a plăcut apa. Şi-a continuat experimentele. Gândindu-se ce să mai încerce, Backster şi-a închipuit că arde o frunză. Peniţa a început să deseneze o curbă energică, prelungită în sus. Planta îi ghicise gândurile şi s-a speriat. Mai târziu, Backster s-a prefăcut că vrea să aprindă chibritul. Reacţia a fost nulă. Planta părea că păoate face diferenţa între intenţiile reale şi cele simulate.

Şi plantele leşină

Cercetătorul a crezut că e ceva în neregulă cu poligraful, aşa că şi-a echipat laboratorul cu aparatură performantă. A supus la teste asemănătoare peste 25 de specii de plante şi fructe printre care salata verde, ceapa, portocalele şi bananele. Acestea reacţionau nu numai la ameninţările venite din partea cercetătorilor, ci şi în faţa unor pericole potenţiale, ca de exemplu apariţia bruscă a unui cîine în încăpere. „Plantele văd poate mult mai bine fără ochi decât văd oamenii cu ochii”, a conchis el. El a mai observat că atunci când o plantă e ameninţată cu distrugerea şi simte acest pericol sau iminenţa unei agresiuni exterioare, se apără „leşinând”, ca o fiinţă omenească. Backster a conectat un filodendron la galvanometrul T şi a încercat să ghicească care e anul naşterii unui prieten. A început să rostească pe rând nişte ani. Planta a determinat abaterea acului atunci când anul a fost ghicit, semn că a identificat reacţia emoţională a omului la rostirea adevărului.

Cei mai buni detectivi

Încercând să vadă dacă plantele sunt înzestrate cu memorie, Backster a pus la punct un scenariu în urma căruia trebuia demascat un răufăcător. A aşezat două plante în aceeaşi cameră. 6 poliţişti legaţi la ochi, au tras câte un bileţel dintr-o pălărie. Pe unul din ele scria că poliţistul trebuia să distrugă una din plante. Agentul trebuia să comită fapta în cel mai mare secret: singurul martor al crimei trebuia să rămână cea de-a doua plantă. Planta-martor n-a avut nicio reacţie la poligraf la trecerea celor cinci nevinovaţi prin dreptul ei, dar acul a oscilat nebuneşte la apropierea făptaşului. Când o tînără a fost găsită asasinată într-o fabrică din New Jersey, Backster a fost însărcinat de poliţie să investigheze principalii suspecţi cu ajutorul detectorului de minciuni. Backster s-a gândit să conecteze la poligraf fiecare din cele două plante ornamentale care se aflau în biroul unde fusese descoperit cadavrul. Toţi suspecţii au trecut prin încăpere. Plantele n-au reacţionat deloc. Ulterior, s-a găsit ucigaşul. Nu era dintre muncitorii uzinei.

Dragoste la distanţă

Între o plantă şi stăpînul ei pare a se stabili o relaţie afectivă. Folosind cronometre perfect sincronizate, cercetătorul a constatat că plantele lui continuau să reacţioneze la gândurile care-i treceau prin minte în timp ce se afla în altă încăpere, pe culoar sau chiar pe stradă, la o depărtare considerabilă. Plantele lui au reacţionat pozitiv în clipa când el s-a hotărît să se întoarcă acasă la New York, de la 20 de kilometri depărtare. O altă plantă a reacţionat emoţionată în clipa când, la o comunicare ştiinţifică, a fost proiectată asistenţei o fotografie a ei. Backster a izolat o plantă într-o cutie de plumb. Efectele asupra poligrafului au fost aceleaşi. Poligraful reacţiona şi când stăpânul se tăia la deget. Plantele erau sensibile la moartea celulelor. Ba chiar şi la moartea bacteriilor din ţeava chiuvetei atunci când cercetătorul a turnat dezinfectant.

Rumoare în lumea ştiinţei

După doi ani şi jumătate, Backster a început experimente mai complicate. A conectat trei plante la trei galvanometre, în trei camere diferite, iar în altă încăpere, a opărit un crevete. Toate cele trei plante au reacţionat în acelaşi moment şi cu maximă violenţă la moartea crevetelui. Această experienţă şi rezultatele au fost consemnate în 1968 în articolul „Dovezi ale unei reacţii primare la vegetale“, din The International Journal of Parapsychology. Acel număr a fost solicitat în tiraj suplimentar. S-a stârnit o adevărată nebunie în presă şi lumea ştiinţifică. Uluitoarele dezvăluiri ale lui Backster au suscitat un asemenea interes încât în întreaga lume secretarele şi menajerele au început să discute tot felul de intimităţi cu plantele lor. Descoperirea lui Backster a determinat folosirea plantelor în diagnosticarea medicală, investigaţia criminalistică sau în domeniul spionajului. Cu subvenţiile care au început să curgă din toate părţile, Backster şi-a procurat echipamentele cele mai scumpe.

Detectoarele infidelităţii

După Backster, mai mulţi fizicieni, biologi din întreaga lume au început să facă experimente pe plante înregistrându-le reacţiile la acţiunea diferiţilor stimuli. Pierre Paul Sauvin, un specialist în electronică din West Petterson, a reuşit să schimbe sensul de deplasare al unui trenuleţ în funcţie de gândurile şi de emoţiile pe care le transmitea conectat la o plantă. A repetat experienţa în faţa publicului de la Madison din New Jersey. A mai reuşit să aprindă lumina folosind reacţiile plantelor conectate la un comutator. A studiat şi reacţiile la plăcere ale plantelor. A plecat departe cu o iubită, iar plantele au reacţionat la plăcerea lui, declanşând comutatorul. Putea să devină bogat vânzându-şi invenţia soţiilor geloase. Dar descoperirea lui n-a avut succes fiindcă nimeni n-a vrut să investească într-un aparat de depistat infidelităţile. Sauvin a mai reuşit să facă să decoleze un avion miniatural şi să deschidă uşa garajului cu ajutorului gândului transmis plantelor. Armata americană s-a arătat în sfârşit interesată, dar rezultatele au rămas secrete.

Vocea cactusului

Doctorul Ken Hashimoto, colaborator al poliţiei japoneze în detectarea minciunilor, auzind de experienţele lui Backster a încercat să dea unui cactus o voce cu ajutorul unui echipament electronic conceput de el. Vocea plantei semăna cu bîzîitul ascuţit al cablurilor de înaltă tensiune. Soţii Hashimoto au reuşit să înveţe planta să numere şi să socotească cu numere până la 20. Lucrarea sa „Introducere în percepţia extrasenzorială“ a fost solicitată în 60 de tiraje, iar „Misterele lumii quadridimensionale“, în 80. Chimistul Marcel Vogel din Los Gatos, angajat la firma IBM pe la mijlocul anilor ’50, a rupt două frunze şi în fiecare zi s-a gândit la ele. La una, sugerându-i că e încă în viaţă, la cealaltă, ca la una moartă. După o săptămână, prima părea abia smulsă de tulpină, cealaltă era uscată. Era convins că e vorba de transfer de „energie psihică“ şi că intenţionalitatea creează un câmp energetic.

Gelozie vegetală

În primăvara lui 1971, Vogel a început o nouă serie de experienţe. Cerând unui prieten să transmită nişte gânduri unui filodendron, reacţia plantei s-a stins repede. Prietenul a dezvăluit că s-a gândit că filodendronul lui de acasă e mult mai frumos. Vogel a conchis că plantele au amor propriu. Ele manifestă aversiune sau simpatie profundă şi faţă de anumiţi oameni. Eileen-Elixir Caddy a dezvoltat o grădină, transformând-o într-un adevărat Eden, deşi solul era arid. A fost bănuit că uriaşele lui legume sunt obţinute cu îngrăşăminte. Profesorul Lindsay R.Robb, expert în probleme de agricultură al Organizaţiei Naţiunilor Unite, n-a putut da o explicaţie şi totul a fost considerat un mister. În realitate, stăpînul obţinuse rezultatele doar vorbind frumos cu plantele. Pare incredibil, dar aceasta este realitatea: plantele sunt nişte fiinţe vii, cu personalitate proprie. Cleve Backster, cel de la care a pornit totul, este în prezent preşedintele Fundaţiei de cercetări Backster. Într-un interviu realizat în 2003, el afirma: „În fiecare celulă se găseşte un fel de conţtiinţă ancestrală. Câmpul energetic posedă o natură universală, căci îl au toate fiinţele vii“.

Şi plantele ruseşti comunică

Sovieticii au experimentat şi ei capacitatea plantelor de a comunica. În anul 1972, la Institutul de medicină clinică şi experimentală din Novosibirsk, cercetătorii Kaznacheev, Surin şi Mihailova au înregistrat o conversaţie între două culturi de celule identice, dar izolate total printr-un perete de cuarţ. Infestarea uneia dintre culturi cu un virus distrugător a fost însoţită de apariţia unei afecţiuni similare la lotul martor. S-a presupus că transmiterea informaţiei între cele două culturi s-a realizat pe lungimea de undă a radiaţiei ultraviolete, transmisie permisă de cuarţ, dar blocată în cazul folosirii sticlei obişnuite. Celulele nu erau integrate într-un organism şi, în consecinţă, nu existau legături nervoase între ele, care să le permită captarea şi decodificarea informaţiei. În ciuda acestui fapt, comunicarea s-a produs.

Confirmări româneşti

Se pare că printre cele mai răsunătoare rezultate în domeniu sunt cele obţinute de români. Biologul Marioara Godeanu a demonstrat că plantele vorbesc între ele, au sentimente şi trăiri afective, asemenea oamenilor. În 1975, a observat cu surprindere că plantele-martor, care se aflau la o oarecare distanţă de cele supuse experimentului, mureau în număr mai mare decât cele care erau otrăvite efectiv cu substanţe toxice. Planta-martor, cea care asista la execuţia suratei ei, primea un semnal de la condamnata la moarte şi suferea la fel de mult ca şi ea. Concluzia cercetătoarei a fost: „plantele comunică între ele printr-un sistem energo-informaţional, adică îşi transmit una alteia informaţiile prin emisie şi captare de energie“.

Dovezi filmate

Experimentele cercetătoarei au continuat. A înregistrat pe computer reacţia copacilor atunci când în pădurte a intrat un tăietor de lemne. „Strigătele pădurii se văd pe monitor“, mărturiseşte ea. Marioara Godeanu a făcut două filme, „Dincolo de tăcerea plantelor“ (1981) şi „Sensibilitatea plantelor“ (1982). Televiziunea Română le-a vândut în 15 ţări, dar în România au fost difuzate trunchiat, la Teleenciclopedia. Lumea a crezut că sunt documentare americane. În realitate, excepţionalele experimente erau româneşti şi au primit o grămadă de premii internaţionale. Unele mai sunt atribuite şi azi, deşi cercetările s-au desfăşurat acum 25 de ani. În timpul filmărilor, plantele au reacţionat oripilate în prezenţa unui operator care consuma alcool.

Cercetări interzise

Unul dintre cei mai buni electronişti români a realizat un aparat de transformare a semnalelor din domeniul ultra-acustic în domeniul obişnuit de frecvenţă. Apoi, s-a introdus metoda grafică de înregistrare pe potenţiometre şi cea de captare în infraroşu. „O modificare energetică tradusă acustic arăta cum plantele ţipă, plîng, cîntă, se bucură“, susţine cercetătoarea. Ea a mai observat că putea prinde posturi de radio şi emisiuni TV în timpul experimentelor cu plante. „Atunci ne-am amintit ceea ce ne povesteau bunicii noştri: că în timpul războiului, ţăranii ascultau radioul cu galene, lipind firele de un cartof care e un organism viu“. Cercetările n-au putut fi continuate, conducerea vechiului regim nu a aprobat exprimente în domenii pe care le interzisese şi care puteau fi folosite împotriva conducătorilor.

O teorie controversată

Cu toate rezultatele notabile, teoriile cum că plantele emit informaţie sunt privite cu rezerve nu numai pentru nota lor de senzaţional, ci şi pentru motivul că în lumea vegetală nu s-a putut descrie încă o structură nervoasă – singura considerată de ştiinţă ca aptă să prelucreze informaţia. Dar adevărul constatat empiric rămâne incontestabil: un pom, o plantă sau o floare faţă de care, în afară de hrana ce i-o dăm, manifestăm şi tandreţe, are o dezvoltare mult mai prosperă decât dacă avem o atitudine indiferentă sau chiar ostilă. Plantele ne „vorbesc“, chiar dacă nu o fac prin grai articulat.

• Cititori în viitor

Plantele din experimentele lui Backster s-au dovedit sensibile la evenimente ce erau pe cale să se întâmple. În timpul filmărilor, plantele Măriucăi Godeanu i-au avertizat pe oameni că va exploda un reflector, dar nimeni n-a ştiut să interpreteze semnalul la timp. Oamenii simpli au aflat însă de mult de puterea de anticipare a plantelor. În India creşte o specie numită Arbrus precatorius, care e atât de sensibilă la influenţele electrice şi magnetice încât e consultată de indigeni de secole pentru previziunile meteorologice. Botaniştii de la Kew Gardens din Londra, primii care au cercetat acest aspect, au descoperit că Arbrus precatorius poate fi folosit cu succes la previziuni corecte în privinţa cicloanelor, a uraganelor, tornadelor, cutremurelor de Pământ şi a erupţiilor vulcanice.

• Aparatul sincerităţii

Galvanometrul este o componentă a poligrafului (detectorul de minciuni) care, atunci când apar imagini sau emoţii în starea unui om, face să oscileze un ac sau o peniţă pe un tambur care se învârte încet. Acest aparat a fost inventat la sfârşitul secolului XVIII de un iezuit din Viena, părintele Maximilian Hell, astrolog oficial la curtea împărătesei Maria-Theresa, dar mai tîrziu paternitatea sa a fost atribuită fizicianului Luigi Galvani. Astăzi, galvanometrul este folosit conectat la un circuit electric ce poartă numele de Puntea lui Wheatstone, în onoarea fizicianului englez care a inventat telegrafia fără fir, sir Charles Wheatstone.

• Preferinţe muzicale

Plantele sunt foarte sensibile la muzică. În Canada, pe marginea lanurilor de grâu, au fost montate difuzoare din care răsună muzică pentru cereale. Sa dovedit că grânele apreciază în mod deosebit muzica clasică, crescând mai repede şi mai sănătoase şi făcând mai multe seminţe. Muzica modernă are efecte opuse. La cîntecul Mariei Tănase, „Cine iubeşte şi lasă“, plantele Marioarei Godeanu au reacţionat cu o sensibilitate acută, simţind emoţia transmisă de cântăreaţă.

• Şi plantele au amor propriu

Există plante care nu se înghit unele pe altele, nu acceptă să stea în aceeaşi vază sau care se luptă să arate mai arătoase decât celelalte. Iată cele mai cunoscute „antipatii“ şi atracţii între plante: narcisele şi liliacul nu suportă lalele, trandafirii nu se înţeleg cu garoafele, în schimb acceptă pătrunjelul, ceapa şi ustutoriul. Lângă lăcrămioare nu rezistă niciun fel de flori, viţa de vie respinge varza, dar îngăduie prezenţa macului. Măslinul nu

suportă stejarul, mesteacănul şi pinul sunt bucuroşi să-şi ţină companie unul altuia, sub fagul roşu nu creşte nimic, nucul şi stejarul nu se pot suferi, ridichea cu hreanul se înţeleg de minune. Din punct de vedere chimic, aceste fenomene se bazează pe eliminarea şi asimilarea unor substanţe.

http://desecretizari.blogspot.ro/