Foarte multe persoane au emigrat in directia occidentului in ideea de a deveni parte a lui si mai mult, parte a clasei de mijloc a acestui sistem capitalist vestic. Nimeni nu si-a pus la inceput intrebarea: „Ce trebuie facut pentru a parcurge acest traseu?” sau “Ce inseamna a fi parte din clasa de mijloc a sistemului si care sint caracteristicile acestui stadiu al asa zisei evolutii sociale?”.
In principal, pentru a dovedi cuiva ca esti pe acest traseu al evolutiei catre clasa de mijloc, orice emigrant isi doreste sa aiba o casa si sa compenseze pierderile pricinuite de plecarea din propria tara. Cu cit tara natala pe care a parasit-o este mai saraca sau mai corupta si realizarile emigrantului acolo au fost modeste in plan material, cu atit mai mare dorinta lui de a fi proprietar al unor bunuri, cu bunele si relele acestui obicei. Deci prima mare dorinta a unui emigrant si chiar a unora dintre cei ce traiesc in vest de generatii, este sa se califice in meseria de “proprietar”, iar prima mare achizitie este casa.
Daca noi am intelege taxa de proprietate care trebuie lunar platita guvernului, in vest, pentru casa pe care o familie sau un cetatean o detine, ca fiind un imprumut oferit de guvern pentru cistigarea de catre proprietar a dreptului de a juca la un joc de noroc oferit de curbele ascendente si descendente imprevizibile ale preturilor caselor, am privi acest act de proprietate diferit, sub o cu totul alta forma.
Cu ceva timp in urma, George W. Bush, Presedintele SUA, un criminal de fapt, care a praduit o intreaga planeta, cistiga pentru a doua oara alegerile la presedentie, spunind americanilor ca doreste in legislatura lui sa construiasca America sub forma unei “tarii a proprietarilor”. Evident a cistigat, oamenii intelegind ca vor devenii prin intermediul statului si pirghiilor la indemina lui,proprietari, dar nimeni nu s-a intrebat: Dar statul ce cistiga, pentru ca noi devenim proprietari?
Deci, noua ni se spune in vest, permanent, sub o forma sau alta, ca traim in societatea proprietarilor de case si ca aceast statut de proprietar de casa, este fundatia bogatiei gospodariei noastre… Dar, hai sa consideram aceste intrebari de mai jos, pentru a avea o imagine mai ampla asupra “evolutiei” noastre ca proprietari:
1. Daca casa pe care am achizitionat-o este sub imprumut bancar, cum se intimpla in majoritatea cazurilor, deci trebuie platit lunar un mortgage, cit din aceasta casa este in proprietatea celui care a cumparat-o, atita timp cit banca are dreptul major de a revendica aceasta proprietate?
2. Daca proprietarul unei case spatioase, asa cum isi doreste orice emigrant, pentru el si copiii lui, dar mai ales pentru a arata celorlati conationali si nu numai, evolutia fulminanta a lui si a familiei, plateste 6.000 de dolari pe an taxa de proprietate, care este o valoare medie luata de mine, ce valoare detine acest proprietar din moment ce la un imprumut pe 30 de ani, care este si el foarte comun, el plateste 180.000 de dolari in taxe de proprietate, lasind la o parte dobinda si multe alte cheltuieli?
Ca sa raspund la prima intrebare, trebuie sa spun ca proprietarul are de partea lui doar un bun de o anumita valoare, care se numeste casa si din aceasta valoare trebuie dedus lunar mortgageul si costurile de instalare si chiar acelea de vinzare si restabilire la o alta locuinta, in cazul vinzarii.
Daca acest proprietar are norocul ca banca centrala si bancile comericale sa jongleze dobinzile favorabil lui, sau trezoreria statului sa arunce pe piata bani tipariti, fara nici o responsabilitate, cum se intimpla de mai mult timp in capitalismul actual, valoarea proprietatii lui va creste, evident artificial, pentru ca inflatia mascata de pe piata il duce la o valoare mult mai mica si la un cistig iluzoriu.
Dar asta se intimpla in cazul in care mortgageul contractat cu banca este la o rata fixa, pentru ca bancherii nu sint niste prosti si ei stiu cum sa jongleze dobinzile variabile, atunci cind proprietarul este bucuros de afacerea facuta si in final banca il jupoaie, asteptind permanent o posibilitate de crestere a ratei variabile, pentru ca aceasta banca sa faca profit, de cele mai multe ori din ce in ce mai mare.
Dar, cind piata ia o turnura defavorabila si pretul caselor cad drastic, asa cum s-a intimpla si inca se mai intimpla in SUA si in multe orase nord americane datorita relocarii unor industrii care au dominat orasele respective si lasarii oamenilor fara locuri de munca si cu datorii la case cu mult mai mari decit ei pot primi pe case la vinzare, evident proprietatea scade mult in valoare.
Acest lucru se va intimpla curind, pentru ca economiile artificiale din Canada si SUA si chiar din Europa, alimentate de speculatii financiare, nu au cum sa functioneze la nesfirsit, sau pot merge dar valoarea proprietatii raportat la inflatie si preturile exorbitante practicate in domeniile medicale si de ingrijire ale batrinilor, ii vor duce pe acestia sa constate ca vinzind casele, nu isi pot plati decit citeva luni la un azil, ceea ce nu este deloc placut, dar capitalismul “sfatuieste” copiii lor sa isi arunce batrinii acolo, multi dintre ei, in aziluri insalubre, pentru ca pretul proprietatii, chiar aparent mai mare, nu inseamna nimic pentru piata..
Deci, daca pretul casei se duce in jos, sub datoria pe care propritarul o are déjà la banca, proprietatea este “underwater” cum spun americanii, deci pierderea este declarata si acest tip de proprietar, in foarte multe cazuri intilnite in nord America, incepe sa plateasca pierderea si nu un eventual cistig pe care ar putea s ail aiba mai tirziu. Mukti dintre ei prefera sa trimita cheile casei la banca si dispar, pentru ca realizeaza fenomenul…
In America exista inca, un amendament la legea cumpararii de case, prin care proprietarul isi poate deduce dobinda pe care o plateste la mortgage(plata lunara a imprumutului), din taxele pe care trebuie sa le plateasca la finalul anului. In Canada asa ceva nu exista, deci este si mai rau, chiar daca si la americani este rau, tinind cont ca multi dintre proprietari nu mai au din ce sa deduca, pentru ca marea majoritate traiesc pe zero sau pe minus la taxe, neavind un venut corespunzator sau deloc pentruperioade destul de lungi(primind bani de la guvern).
La a doua intrebare, ar trebui sa luam in considerare un exemplu simplu. Daca avem o casa modesta, in America, dar si in Canada, la care platim 6.000 de dolari taxa de proprietate anual, proprietarul plateste la fiecare zece ani, suma de 60.000 de dolari, doar in taxa de proprietate, fara sa luam in calcul dobinzile exorbitante platite datorita avansului foarte mic pe care acesti prorietari nord americani il platesc la cumparare si cu, care sint “momiti” de bancile terminatoare.
Acesti 60.000 de dolari, proprietarul ii platese in primii zece ani, daca taxa nu se modifica, ceea ce se intimpla permament si cresterile sint in jur de 8-12% pe an, dar eu voi lua suma fixa pentru simplificarea exemplului. Deci, cei 60.000 sint platiti de proprietar pentru dreptul lui de a avea o casa, in primii zece ani, pentru dreptul la un confort care de multe ori nu exista, datorita orelor de munca suplimentare practicate de proprietar pentru a acoperii aceasta suma…
In 20 de ani, proprietarul plateste in taxa de proprietate, cel putin 120.000 de dolari. Inca o data, calculul este unul bazal, pentru ca eu platesc o taxa de proprietate dubla, la casa in care inca mai locuiesc, dupa aproximativ 13 ani, fata de momentul achizitionarii, iar dinamica cresterii taxelor de proprietate este cu mult mai mare, chiar decit cei mai optimisti isi pot imagina. Hai sa comparam aceasta crestere de taxa de proprietate cu o eventuala crestere a pretului caselor, scenariul cel mai optimist, care cu sigurnata nu se va intimpla pentru mult timp.
Hai sa discutam de o casa de 400.000 de dolari, achizitionata cu un avans la cumparare de 40.000 de dolari care este o cifra destul de greu de acoperit de multi viitori proprietari si sa luam o dobinda de 5%, pe o perioada de 30 de ani, cu toate ca si asta este foarte improbabil, dartorita unei evidente cresteri de dobinda in timp. Deci suma imprumutata si ramasa de plati bancii cu dobinda aferenta, ar fi de 360.000 de dolari, dupa deducerea avansului.
In 20 de ani de plata a mortgage-ului si taxelor aferente platilor, proprietarul plateste in jur de 200,000 de dolari la banca, numai in dobinzi si in jur de 150.000 de dolari in valoarea casei, la care adaugam cei 40.000 de dolari avans, ceea ce inseamna ca proprietarul a achitat 190.000 de dolari la pretul casei, in 20 de ani.
Daca calculam ca in cei 20 de ani, proprietarul a platit 120.000 de dolari in taxe de proprietate, calculate de mine ca fiind fixe, neputind sa existe un astfel de scenariu fericit, ar trebui sa ne intrebam, cit a cistigat proprietarul si cit a cistigat guvernul?
Este clar ca este o afacere buna pentru statul capitalist, care si-a incasat cei 120.000 in taxe in primii 20 de ani si cu mult mai putin buna pentru proprietar. In acest calcul, proprietarul este cu 30.000 in buzunar, dupa 20 de ani, scazind valoarea platita la casa din valoarea platita ca taxa de proprietate(150.000-120.000 = 30.000 de dolari), dar repet, acesta este un scenariu optimist, pentru ca nu vreau sa descurajez la un nivel ridicat pe proprietarii de case, mai ales emigrantii romani, care trimit in tara footgrafii cu realizarile “lor”. La o analiza reala a situatiei, proprietarul este categoric in pierdere si munceste o perioada destul de lunga pentru amortizarea perderii.
Practic, oricine are in proprietate o casa cu o taxa de proprietate mare, se poate considera ca a imprumutat de la guvernul local dreptul de a jongla in perspectiva pretul casei, in cazul in care mediul economic o permite, ceea ce arata ca o afacere in care proprietarul pierde in cele mai multe cazuri.
Multi nord americani se bazeaza in continuare in prezumtia lor, ca vor cistiga la vinzarea caselor, datorita unei deplasari catre acest continent a asiaticilor si europenilor, dar se pare ca acestia au disparut semnificativ in ultima perioada, iar pretul caselor a crescut nejustificat economic, ci doar datorita speculatiilor si jongleriei dobinzilor de catre bancile centrale si comerciale.
Economiile SUA si Canadei sint in declin major, iar Canada trebuie sa suporte din taxe, niste cheltuieli enorme pentru o tara cu un terioriu cit Europa si o populatie de 31 de milioane de locuitori si mai putin de 9 milioane care muncesc, care vor duce cu siguranta la o crestere majora de taxe, lunind in considerare ca guvernul Canadian imprumuta permament de la banci pentru cheltuielile avute, ceea ce mareste factura guvernului si cu dobinda pe care trebuie sa o plateasca acestor banci.
Multi discuta de un eventual razboi, care ar putea ferii nord america, pentru ca americanii vor avea grija sa il duca in Europa, Asia sau Orientul Mijlociu, iar populatia de acolo se va lupta sa ajunga pe continentul Nord American, ceea ce in conjunctura militara actuala, este putin probabil ca sfirsitul unui razboi sa ofere aceste conditii favorabile proprietarilor nord americani, dornici sa isi vinda casele la niste preturi fabuloase…
Ceea ce nu tin cont actualii proprietari de case din Nord America si sint sigur ca in multe alte state capitaliste la fel, este faptul ca un eventual declin, usor de prevazut, hai sa spunem de 100.000 de dolari, in valoarea casei, reprezinta o pierdere imposibil de surmontat in perioada vietii, daca ne gindim la cit poate ramine in mina unui proprietar care are un loc de munca mediu, dupa cheltuielile din ce in ce mai scumpe bazale pe care trebuie sa le faca lunar, in conditiile unei avalanse a preturilor produselor alimentare si ale energiei electrice, gazului, apei si asa mai departe.
Nord americanii numesc ceea ce le ramine dupa cheltuieli, “disposable income”, care dupa cum vedem statisticile, arata ca este din ce in ce mai mic sau in cazul Canadei este negativ, deci oamenii imprumuta ca sa poata traii sau isi cheltuie toti banii existential. In Canada, fiecare gospodarie datoreaza bancilor 1,68 dolari la fiecare dolar cistigat… Un deazastru de proportii si cu o perspectiva mai mult decit sumbra. Deci, cei 100.000 de dolari, eventuala pierdere, a unui propietar care a avut dorinta de a devenii capitalist din clasa de mijloc, va trebui amortizata din munca grea si cu multe ore peste programul normal de lucru… Se merita acest efort? Evident ca NU!
Raspunsul conventional la aceasta stare de lucruri confuza si in detrimentul celor ce viseaza sa aiba proprietatea lor, este a traii intr-un apartament sau casa cu chirie, unde chiriile cresc destul de putin, dar cheltuielile sint dispersate, mai ales la conditii de bloc, si avantajul este de partea chiriasului. In plus, chiriasul are mobilitate, iar in situatia economica actuala, in care orase intregi din Nord America pot disparea dupa harta economica intr-o noapte, datorita falimentelor sau mutarii operatiunilor economice ale companiilor in alte state sau orase, acest chirias se poate misca mult mai repede si poate gasii chiar chirii mult mai ieftine si negociabile.
Problema vine de la raspunsul la o intrebare care tine de telul emigrarii si imaginea emigrantului, dupa o munca titanica pentru cei mai multi, desfasurata in occident: Cum poate spune un roman, celor din tara ca el locuieste intr-un apartament cu chirie, din moment ce a plecat din tara si a dorit sa faca diferenta, cel putin prin intermediul fotografiilor…?
Dupa cum imi spunea cu onestitate o cititoare a site-ului, aceste aspecte, transparenta, modestia si dorinta de a traii mai bine pe alte principii, duce la divizarea noastra, din pacate.
Incepem sa fim divizati intre romanii din diaspora si cei din tara, intre romanii cu case si cei fara case, intre romani de etnie maghiara si romanii neaosi sau alte etnii, intre romanii de afara si cei din tara pe de-o parte si emigrantii care vin in Romania pe de alta parte, iar romanilor nu li se explica faptul ca o societate multiculturala, bine gindita si dominata de puterea legii, are avantaje majore si poate ajuta la ridicarea nivelului de trai pe societate…
As dori sa fim cu totii chiriasi sau sa traim in case mai mici, atit cit avem nevoie, dar sa fim din nou cu totii romani, sa mergem la un meci impreuna, sa bem o bere impreuna la o terasa sau in mediul familial, sa ne simtim bine cu prietenii si familiile si incepem sa zimbim asa cum o faceam odata, spunind bancuri, pentru ca trsitetea ne-a cuprins proportional cu marimea caselor si bunurilor pe care le achizitionam.
Am uitat sa zimbim si am reinventat trasaturi ale dusmaniei si individualismului, din care dupa cum vedem, nu exista castigator…
Adrian Cosereanu
http://www.alternativaromaniei.com/
STERS de lupul dacic
Imi pare rau dar la mine pe blog nu face nimeni propaganda capitalista, de aia ti-am sters comentariul.