Ministerul Apărării confirmă Dezinfectanții diluați au ajuns şi la militarii români trimiși pe câmpul de luptă

De dezinfectanții diluați nu au scăpat nici militarii români trimiși pe câmpul de luptă în Afganistan, Irak şi Bosnia.

Timp de 10 ani biocidele au fost folosite de către Ministerul Apărării Naţionale.

În urma dezvăluirilor făcute de jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor, MApN a confirmat situația. Armata a renunţat la ele, românii continuând să îşi trateze rănile folosind dezinfectanţi de la americanii bazei din Afganistan.

„Pentru asigurarea asistenței medicale în teatrele de operații au fost folosite, în ultimii 10 ani, și produse biocide fabricate de SC Hexi Pharma SRL. Produsele, care erau autorizate pentru punerea pe piață conform prevederilor legale, au fost achiziționate în sistem centralizat pentru unități sanitare din rețeaua Ministerului Apărării Naționale. După apariția informațiilor referitoare la posibile nereguli ale produselor respectivei companii a fost decisă utilizarea altor produse biocide, atât în țară, cât și în teatrele de operații”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de MApN.

Cotidianul RO

Acest articol a fost publicat în SANATATE. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns