Judecătoarea care a făcut plângere împotriva lui Zgonea și a ambasadorului SUA, Hans Klemm, e VERIFICATĂ de Inspecția Judiciară

Judecătoarea care a făcut plângere împotriva lui Zgonea și a ambasadorului SUA, Hans Klemm, e VERIFICATĂ de Inspecția Judiciară

Judecătoarea Florica Roman din Oradea, care a anunțat că a depus plângere penală la DNA împotriva ambasadorului SUA la București, Hans Klemm, și a președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea – pe care îi acuză de trafic de influență – este verificată de Inspecția Judiciară.
„Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu cu privire la afirmațiile făcute în spațiul public de doamna judecător Florica Roman de la Curtea de Apel Oradea. Inspectorii urmează să efectueze verificări pentru a stabili dacă există indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare, Alin Alexandru.
Judecătoarea Florica Roman a anunțat miercuri pe blogul personal că a trimis la DNA o plângere penală pe numele ambasadorului SUA la București, Hans Klemm, și a președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, pentru comiterea infracțiunilor de cumpărare de influență, respectiv trafic de influență.
Florica Roman le solicita procurorilor să ia în considerare și arestarea preventivă a celor doi, susținând că plângerea penală vine după ce, într-o conferință comună ținută pe 13 mai, Hans Klemm și Valeriu Zgonea au recunoscut public că și-au folosit influența pentru a promova și urgenta adoptarea unor legi, susținute de SUA.
Judecătoarea explica faptul că prin acest gest dorește să atragă atenția cât de ușor se pot face plângeri la DNA în sezonul denunțurilor.
Acest articol a fost publicat în ROMANIA-JUSTITIE. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Judecătoarea care a făcut plângere împotriva lui Zgonea și a ambasadorului SUA, Hans Klemm, e VERIFICATĂ de Inspecția Judiciară

  1. Marius Hodea's avatar Marius Hodea spune:

    noi acei care si cati mai suntem romani este nevoie sa facem zid in jurul acestei femei adevarate

Lasă un răspuns