Silvia Sîrbu (34 de ani) este unul dintre tinerii români care, prin frumuseţea sufletului şi curajul lor, încearcă să schimbe faţa satului românesc.
În urmă cu cinci-şase ani, Silvia, împinsă de la spate de alţi prieteni care descoperiseră zona, a decis să se mute din oraşul Slatina în care s-a născut, în satul Hărţăgani, din judeţul Hunedoara. Vrea să rămână la ţară, să îşi facă o familie acolo, dar şi să ajute, prin munca ei, comunitatea care a adoptat-o, informează portalul de ştiri Evenimentul zilei.
„Ne-am îndrăgostit de locul, de aerul şi pământul de aici”, ne povesteşte Silvia. Împreună cu părinţii ei, a cumpărat o casă cu 11.000 de metri pătraţi de teren. Acum are solarii, unde cultivă legume bio din seminţe tradiţionale şi din care face preparate pe care încearcă să le vândă.
În plus, ca să îşi câştige existenţa, încearcă să pună pe picioare o mică afacere cu săpun artizanal, făcut doar cu ingrediente naturale, unele locale, din flora spontană, altele cu lapte de vacă sau de capră, de la animalele crescute de ţăranii din sat. Cel mai preţios este cel cu lapte proaspăt de capră. Greu de obţinut mai ales primăvara, când acest lapte este păstrat doar pentru iezi. „Noi cumpărăm laptele de la ţăranii noştri vecini. Când tu cumperi de la mine, mă ajuţi să trăiesc şi să nu plec de aici, iar eu ajut la rândul meu zona să crească”, spune Silvia.
În Hărţăgani, localnicii se ocupă cu creşterea animalelor, a albinelor şi cu legumicultura. De la vecini cumpără şi ulei din seminţe de bostan pentru săpunuri. În lipsa banilor, trocul funcţionează din plin la ţară. Silvia le mai dă răsaduri din seminţe tradiţionale, roşii, săpun, fânul cosit, primind în schimb lapte, brânză sau lemne. Săpunurile le vinde cu 8-12 lei bucata şi la fabricarea lor o ajută mama ei, fost chimist. Nu face profit încă, deoarece comenzile vin mai ales prin prieteni şi cunoştinţele din țară. Tot aşa vinde broşele şi felicitările frumoase pe care le face, sub brandul Handmade de Hărţăgani.
Viaţa la sat nu e uşoară. Dimpotrivă, munceşte toată ziua în grădină. Recunoaşte că are momentele ei de cumpănă şi dezamăgire. „Faci nişte lucruri frumoase, dar dacă nu ai reacţii de la oameni, parcă alergi în gol. Când nu eşti pe propriile picioare, nu vezi lucrurile astea”, spune Silvia. Adaugă că oamenii ar trebui să fie mai receptivi la ce înseamnă efortul ţăranilor de a produce şi să îi sprijine să trăiască decent. „Ar trebui să ne schimbăm gândirea, să realizăm că viaţa a început la ţară, nu creşte în asfalt şi marketuri. Atunci când cumperi de la un producător local, îi hrăneşti lui visele, nu ale corporaţiilor. Poate îi dai posibilitatea unui copil de la ţară să facă lecţii de pian. Nu ştiu când oamenii vor fi conştienţi de puterea alegerilor lor”, susţine Silvia o pledoarie pentru importanţa lucrului mărunt, produs lângă noi.
Pe viitor, vrea să se ocupe şi cu scoaterea la lumină a tradiţiilor din zonă, dar şi cu atragerea celor care vor să descopere astronomia. Aici o va ajuta logodnicul ei, care şi-a construit cel mai mare telescop privat din ţară, spune Silvia.
Pentru a evita confuziile reate de aceste tipuri de „realizari minunate” este necesar ca articolul sa includa, cit de instarita este familia respectiva, clar financiar independenta daca poate sta la tara FARA SERVICI si fierbe sapun. Nu zic ca nu este un vis frumos, insa daca tineti la oameni si la comunitate cu adevarat trebuie sa spuneti ADEVARUL legat de finante, altfel inducveti lumea in eroare…tipic gen EV Zilei.