Fregate de război sau turism, plaje curate și femei frumoase la Marea Neagră?

Nu mai am nicio îndoială că Klaus Iohannis a fost lăsat din brațe de servciile secrete românești și în special de SIE, cu un șef prieten al austriecilor de la OMV, cu care președintele a intrat în conflict. Klaus Iohannis, care este deja perceput de o parte a poporului român ca marioneta lui Angela Merkel, a încercat să dețină și el un rol de lider regional, ca Traian Băsescu și Emil Constantinescu, la Marea Neagră dar nu i-a ieșit. România a fost umilită recent de Bulgaria, o țară mult mai mică și prietenă cu Rusia din secolul XVIII. Klaus Iohannis ca să le facă pe plac americanilor a încercat să creeze o forță navală româno-turco-bulgară, care să ajute US Navy în caz de un război cu Federația Rusă în Marea Neagră, mai ales după ce pericolul rusesc a crescut în viziunea Cotroceniului, după ce Crimeia a fost preluată de Moscova, teritoriu ce aparținuse imperiului țarist din 1784.Turcia a fost de acord cu inițiativa lui Iohannis, mai ales după ce Ankara a intrat în conflict deschis cu Moscova în urma războiului din Siria. Surpriza a venit însă de la micuța Bulgaria, care ne-a atras într-o perfidă capcană pe care unii șefi ai serviciilor noastre secrete, se pare ocupate cu afaceri personale, nu au prevăzut-o. Klaus Iohannis a mers la Sofia crezând că va bate palma cu premierul Borisov, dar acesta în cel mai nediplomatic mod i-a dat peste nas președintelui nostru cu argumente ce par de bun simț pentru opinia publică din Balcani. Potrivit premierului Borisov, nave ale NATO ar putea proteja granita maritima bulgara doar in situatia unui val puternic de migratie pe mare: „Sustin NATO si UE, sustin interesele economice ale Bulgariei, dar aceasta linie nu trebuie incalcata. Daca bulgarii gandesc altfel, ma vor inlocui cu altcineva”. El a precizat ca asteapta revenirea ministrului de externe, Daniel Mitov, din Bosnia si a ministrului apararii, Nikolai Nencev, de la Bruxelles.„Voi fi foarte nemultumit daca ei si-au asumat angajamente. Daca au dat sperante zadarnice fara sa ma informeze, vor avea o problema cu mine. Ii voi trimite sa lupte pe mare. (…)Vreau sa vad iole, iahturi, turisti, dragoste si pace in statiunile noastre de la Marea Neagra, nu vreau fregate care să brăzdeze marea. Putem ține exercitii bulgaro-romane oricând vrem, dar cealaltă varianta ar fi optarea pentru un conflict militar.”

Deci e nevoie de fregate NATO la Marea Neagră doar împotriva valului de imigranți, nu împotriva Rusiei. Oricum inițiativa lui Iohannis era una strategică, de susținere a intereselor SUA, deoarece e o glumă utopică ideea că forțele navale turco-româno-bulgare ar putea zdrobi flota ursului rusesc.Pe de altă parte, premierul bulgar față de președintele nostru își apără interesele economice și mai ales uriașele venituri din turism. Bulgaria care face turism internațional după modelul Turciei în Antalya, cu sistemul all inclusive câștigă sume enorme de la turiștii străini. O parte a economiei Bulgariei se susține pe baza turismului la Marea Neagră. Deci e o industrie care nu poate fi subminată de prezența unor fregate de război, pușcași marini și tensiuni militare pe plajele de la Nisipurile de Aur, Varna, Balcic sau Albena. Klaus Iohannis, care pare mai degrabă interesat de turismul din Alpi, nu e îngrijorat dacă vor scădea numărul turiștilor la Mamaia și că românii nu doresc să facă plaje, baie și să să bea bere printre tunuri, tancuri și pușcași marini, precum și cu vedere la marea plină de cuirasate cu rachetele în funcțiune. Este evident că escaladarea tensiunilor la Marea Neagră va duce turismul pe Litoral la un procentaj aproape de zero, cu consecințe dezastruoase pentru economia României. Mai mult, escaladarea temerilor unui război cu viziunea bombardării plajelor românești într-un posibil război care nu este al nostru aduce o stare de nesiguranță poporului român. Eu știu că românii iubesc pacea și Litoralul românesc, nu acutizarea tensiunilor războinice. Pentru umilirea lui Klaus Iohannis la Sofia, ca președinte al României și comandant suprem, șeful SIE trebuie să plătească cu demisia, iar responsabilii de la MAE schimbați. Demnitatea României nu poate fi călcată în picioare de incompetența serviciilor secrete și a MAE, dar și de ignoranța crasă a Cotroceniului. Mai bine ne-am vedea de dezvoltarea turismului pe Litoral măcar la nivelul atins de Bulgaria și atunci vom înțelege de ce pentru Borisov e mai important să vadă plajele pline de turiști, dragoste și iahturi la Marea Neagră, nu fregate de război.

Ionuț Țene

fregata-1392132843

http://www.napocanews.ro/

Acest articol a fost publicat în ARMATA. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns