În sfârșit, albumul muzical DACIKA a fost finalizat și poate fi ascultat de toți cei care apreciază muzica lui Mihai Toma. Prelucrând inspirat teme muzicale tradiționale, venind în același timp cu compoziții proprii în acest proiect, talentatul compozitor aduce către un public larg fiorul muzicii românești autentice.
Apreciat și pe plan internațional, ca urmare a includerii unor melodii din creația lui în celebra colecție Buddha Bar, având o colaborarea deosebit de reușită și cu orchestra Teatrului de Operetă din București, Mihai Toma reușește să ne încânte tot mai mult cu realizările sale artistice.
Să ne bucurăm, așadar, de albumul DACIKA. Audiție plăcută!
Daniel Roxin

Minunată muzică. Are doar nevoie de filme adevărate despre istoria noastră. Am o rugăminte, aș vrea să-mi trimiteți (dacă se poate) albumul, pe yahoo.mail. Aș dori să-l am în calculator, ca să-l pot accesa mereu. Eu nu mă pricep să-l copiez decât dacă-i atașat.